GIGI BECALI, liber! VIDEO: Mi-a dat Dumnezeu o palmă ca să mă pot spovedi! Doamne, ajuta!


REALITATEA.NET – Gigi Becali, eliberat: Mi-a dat Dumnezeu o palmă ca să mă pot spovedi

REALITATEA.NET – Gigi Becali, eliberat: Mi-a dat Dumnezeu o palmă ca să mă pot spovedi
Gigi Becali a ieşit, în această seară, din arestul Direcţiei de Cercetări Penale, el fiind aşteptat de zeci de susţinători. Becali a mulţumit presei pentru sprijinul acordat, el afirmând că nu poate da prea multe declaraţii, pentru că s-a împărtăşit.

“Vreau să mulţumesc trusturilor de presă şi nu doresc nici celui mai aprig duşman al meu să ajungă aici. Vreau să-i mulţumesc trustului lui Vântu şi trustului lui Voiculescu, care mi-au luat apărarea cât am stat în puşcărie. Chiar în ghearele morţii de voi fi, dacă Domnul va fi cu mine, de cine mă voi teme!? De multe ori mi-am pierdut speranţa, dar m-au întărit cuvintele Domnului”, au fost primele declaraţii ale lui Becali după ce a fost eliberat.

Gigi Becali nu a vrut să facă prea multe declaraţii, pentru că “este Săptămâna Mare”.

“În primul şi primul rând, chiar azi de dimineaţă a venit duhovnicul meu şi m-am împărtăşit, şi prea multe declaraţii nu vreau să fac acum în Săptămâna Mare, şi vreau să ştiţi că nu m-aş fi putut împărtăşi niciodată cu atâta curăţenie”, a mărturisit Becali.

După ce a fost eliberat, Gigi Becali a mers direct la biserica din Pipera pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova