“Cum sa fie o tara fara presedinte?”, s-a intrebat ieri in public bunicul care bate toba – si nu numai – la Chisinau, Vladimir Voronin. Si totusi, se intampla, si nu numai peste Prut. De la republicute bananiere la ditamai puteri nucleare, cu presedinti tele-prompteri, sefii oficiali ai statelor nu prea mai conteaza.
Puterea din umbra, dupa cum bine spune colegul nostru de presa Ovidiu Ohanesian, este cea care, de fapt, guverneaza. O tara, o uniune – fie ea sovietica sau europeana -, o organizatie mondiala. In actuala Republica Moldova, poate si pentru ca-i mai mica, totul se observa mai usor. Voronin, acum dublu presedinte – si interimar al Republicii si plin al Legislativului – nu-si face griji: mai are nevoie pentru noul presedinte doar de un vot, pe langa cei 60 de aplaudaci ai sai cocotati in Parlament. “O sa se gaseasca. Noi nu cautam. Va veni el. Or sa voteze cei care sunt alesi de popor”, a spus tot ieri Voronin. Cu toate acestea, oricine va fi el, tanara speranta comunista Marian Lupu sau, dupa anticipate, dupa cum spera opozitia, tanarul promitator Dorin Chirtoaca, noi stim ca, indiferent de numele lui, nu el va conduce. Asa cum Republica Moldova nu poate fi a locuitorilor ei, romanii basarabeni, pentru ca nu vrea, in acest caz, marea putere de la rasarit, asa si alte state, desi desprinse de cosmarul ocupatie fostei URSS, si-au gasit astazi un alt frate mai mare. Si-atunci, cum sa facem sa redam tara locuitorilor ei?
O formula pentru Rasaritul Romanesc este recunoasterea cetateniei romane pentru toti cei deposedati abuziv de ea, o masura care vine dupa 20 de ani de boicot si umilinta pentru basarabeni, bucovineni si herteni. Pentru cei de dincoace de Prut, raspunsul s-ar putea sa ramana vanare de vant. In tot cazul, noi si numai noi suntem cei care ar trebui sa ne asumam, cu toate mijloacele, aceasta misiune de reparatie istorica asupra unei parti a natiunii romane smulse din trup si abandonata, pe camp, viermilor bolsevici.
Ordonanta de Urgenta pentru repunerea in drepturi a romanilor din jurul granitelor, desi este, dupa cum ii spune si numele, “de urgenta”, nu pare insa sa fi devenit chiar o prioritate a Guvernului Boc. Noi stim ca sunt deja sute si sute de mii de cereri, aruncate prin saci, de ani de zile, pe coridoarele Ministerului Justitiei de la Bucuresti sau in pivnitele Ambasadei Romaniei de la Chisinau. Conform Ordonantei in cauza, acesti bieti romani ar trebui sa-si primeasca – atentie! – in cinci luni, ori cetatenia Romaniei, ori raspunsul negativ. La acestia se adauga alti peste 10.000 de romani care si-au depus deja cereri, prin posta sau personal, de la anuntul facut de presedintele Romaniei, Traian Basescu, in plenul Parlamentului, urmat apoi, la scurt timp, de emiterea Ordonantei.
Aceasta ar Insemna ca, daca organele statului respecta cererea presedintelui si legea, si chiar si-au propus sa-si faca datoria, in acest moment un intreg departament sporit al Ministerului Justitiei ar trebui sa duduie zi si noapte pentru rezolvarea sutelor de mii de cereri.
Cum acest lucru nu se intampla – ba din contra, functionarii din ministerele responsabile, MJ, MAI si MAE tac si nu fac – ne punem problema daca nu cumva intrebarea lui Voronin e valabila pentru ambele state romanesti. Daca pana si consilierul prezidential pe probleme de minoritati al lui Traian Basescu, ramasul pe langa caruta al UDMR, Peter Eckstein Kovacs, si-a permis sa chestioneze initiativa presedintelui, afirmand ca “nu avem nevoie de moldoveni in tara”, nu pot sa nu ma intreb, la randul meu, cine conduce, de fapt, aceasta tara?
Colegul de partid al lui Eckstein Kovacs, Laszlo Tökes, se teme de asemenea ca cetatenia pentru romanii vitregiti face parte dintr-un plan secret de invadare a “Tinutului” lor “Secuiesc”, daca nu chiar a “tarii lor”, “Transilvania independenta”. Si presedintele Comisiei de politica externa din Camera Deputatilor, Laszlo Borbely, are o viziune aparte. El sustine ca Ordonanta de Urgenta pentru modificarea si completarea Legii cetateniei “este mai mult o actiune de campanie”. Oricum ar fi, daca nu sunt luate “de urgenta”masuri, Ordonanta se va intoarce, cu concursul “puterilor din umbra”, ca un bumerang, chiar impotriva celui ce a vrut sa faca dreptate.
ZIUA: O tara fara presedinte. Care? de Victor RONCEA
CETATENIA.RO. O tara fara presedinte. Care?
May 12th, 2009
VR No Comments »