Scris de George Roncea
După ce au eşuat încă odată în a-şi impune un candidat la Preşedinţie, comuniştii se găsesc acum într-un impas fără precedent. Comuniştii nu au reuşit să găsescă un oportunist din Opoziţie care să le dea votul de aur, aşa-numitul vot al lui Iuda, astfel că ieri s-a dizolvat parlamentul şi s-a anunţat începerea campaniei pentru alegeri anticipate, unde comuniştii riscă să piardă controlul ţării. După frauda masivă din 5 aprilie şi după teroarea şi crimele de după 7 aprilie, şansele comuniştilor de a mai atinge scorul obţinut luna trecută sunt considerabil reduse.
Se estimează că de data aceasta comuniştii vor pierde masiv, deoarece va fi mult mai greu pentru ei să falsifice alegerile, după ce Moldova a atras atenţia la nivel european şi mondial, ca urmare a represiunii sângeroase a tinerilor care au ieşit în stradă, în aprilie, protestând faţă de regimul comunist.
Comuniştii au dominat parlamentar în 1998, 2001, 2005 şi 2009 – însă acum sunt şanse serioase să se întoarcă roata, iar PCRM să ajungă în minoritate, în ipoteza noilor alegeri anticipate. Pentru prima oară după un deceniu de control politic, regimul comunist riscă să piardă alegerile.
La 20 mai, Parlamentul nu a reuşit să-l aleagă pe noul preşedinte. Zinaida Greceanåi a acumulat 60 de voturi (mandatele comuniştilor în Parlament), dar nu i-a ajuns un vot pentru a fi desemnată şef al statului. Alegerea preşedintelui se face prin votul direct al parlamentarilor, iar comuniştii deţinând doar 60 de voturi, aveau nevoie de un singur vot pentru a pune mâna pe puterea absolută. Opoziţia nu a cedat, iar veriga slabă – Serafim Urechean, după ce a tras o fugă până la Moscova, zilele trecute, s-a întors mai întremat şi gata de luptă în continuare cu odiosul regim bolşevic.
Moscova i-a dat liber lui Urechean
Serafim Urechean, liderul AMN, formaţiunea cu scorul cel mai mic din sânul Opoziţiei, este cunoscut pentru contactele sale apropiate cu Moscova şi, în general, pentru poziţiile sale filoruse. Cu puţin timp înainte de alegerile din 5 aprilie era creditat la Bucureşti, de către media din arcul PSD, drept viitor preşedinte al Moldovei. Practic, candidatul preferat de PSD la Chişinău a fost şi a rămas Serafim Urechean, fostul primar general al Chişinăului, semnatar, în septembrie 2006, al unui acord de colaborare intimă cu PNL anterior unei înţelegeri similare, poate încă mai intime, cu partidul Edinaia Rossia, al lui Vladimir Putin.
În schimb, preferatul PD-L a fost şi a rămas tânărul Dorin Chirtoacă, actualul primar general al Chişinăului, un tânăr educat la Bucureşti şi crescut în zona Soros, cu o solidă recunoaştere publică în rândul noii generaţii a tineretului basarabean, bine văzut la nivel european şi chiar transatlantic. În mare parte datorită fermităţii lui Dorin Chirtoacă, Opoziţia a reuşit să treacă peste hopul zilei istorice de 3 iunie, după ce comuniştii au recurs la toate mijloacele – de la bani până la şantaj – pentru a obţine din sânul Opoziţiei votul care le lipsea, aşa-numitul vot al lui Iuda.
Dizolvarea Parlamentului şi declanşarea alegerilor anticipate sunt percepute de electoratul comunist ca o înfrângere şi slăbire a puterii lui Vladimir Voronin, caidul bolşevic din fruntea PCRM şi va avea ca efect debusolarea acestuia sau neparticiparea la următorul scrutin. Pe fondul unei mobilizări masive a tinerilor, Opoziţia are şanse serioase să obţină un scor mai bun, mai ales dacă organismele internaţionale vor veghea asupra procedurii votului.
„O tragedie pentru regimul comunist“
Maria Postoico, liderul fracţiunii PCRM, a declarat de la tribuna Parlamentului că blocarea de către Opoziţie a procedurii de alegere a preşedintelui R. Moldova este o tragedie pentru R. Moldova, mai exact o tragedie pentru regimul comunist, pentru prima oară în primejdie să cadă după ce a dominat un deceniu viaţa politică de la Chişinău.
Noile alegeri ar putea reedita o situaţie similară celei de acum, în care nici comuniştii, nici opoziţia să nu aibă numărul necesar de voturi pentru alegerea preşedintelui. Blocajul instituţional va duce la o situaţie de compromis, însă una în care comuniştii nu vor mai avea în niciun caz şi pâinea, şi cuţitul în mână.
Moldova se află într-o stare de vacuum în relaţiile moldo-europene, spunea luna trecută chiar ministrul de Externe de la Chişinău, Andrei Stratan. Viitoarele alegeri ar putea însemna o schimbare, în ipoteza schimbării scorului electoral, iar vacuumul ar putea începe să fie umplut cu ceva, cât de cât.
Studenţii basarabeni au strigat „Jos comuniştii!“ şi la Bucureşti
Studenţii basarabeni din Bucureşti s-au adunat ieri dimineaţă, în Piaţa Universităţii, în locul unde în urmă cu 20 de ani s-a murit pentru libertate, pentru a demonstra pentru democraţie în Basarabia.
Studenţii au scandat din răsputeri „Jos Comuniştii“, „Jos Voronin“, „România nu uita, Basarabia e a ta“, „Un-doi, un-doi, comuniştii la gunoi“, „Opoziţie, nu trăda, votul tău nu îl da“, „Nu mai vrem niciun pic preşedinte bolşevic“.
Tinerii basarabeni au făcut apel la Opoziţie să nu cedeze jocului pervers al regimului comunist invocând jerfta colegilor omorâţi, mutilaţi şi arestaţi în cursul protestelor din aprilie.
Trecătorii bucureşteni au salutat iniţiativa studenţilor basarabeni, în schimb, jandarmii au anunţat că îi vor amenda pentru că încalcă legea strigând, neautorizat, împotriva unui şef de stat care nu a fost condamnat prin sentinţă definitivă (pe bune, nu e banc cu miliţieni! n.a).
Dialogul halucinant a avut loc în prezenţa redactorului „Curentul“, care le-a cerut jandarmilor să treacă amenda în contul publicaţiei, deoarece bursa nu le permite studenţilor basarabeni să plătească 50 de milioane pentru că au scandat împotriva comunismului la Bucureşti.
Basarabenii au reuşit să desfăşoare afişul campaniei „Pro Cetăţenie Română“, bannere anticomuniste realizate spontan, a fost desenat pe pavaj semnul interdicţiei, secerei şi ciocanului comunist. Au fost purtate tricourile şi însemnele campaniei, iniţiate de Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Bucureşti (OSB Bucureşti) şi OSB Timişoara, care înfăţişează harta Romåniei mari, incluzånd Basarabia istorică şi ţinuturile bucovinene, separate de sårma ghimpată pusă de Hitler şi Stalin, prin pactul Ribbentrop -Molotov.
Exact în momentele în care se desfăşura această acţiune de protest la Chişinău, în Parlament, comuniştii lui Voronin se dădeau de ceasul morţii văzând că nu le-a ieşit trampa pentru a pune måna pe votul vreunui trădător din Opoziţie care le-ar fi permis să pună mâna discreţionar pe putere încă patru ani.
Comunistii au esuat din nou in numirea presedintelui Republicii Moldova. Urmeaza anticipatele Parlamentul Republicii Moldova nu a reusit ieri sa aleaga un nou presedinte, opozitia liberala renuntand sa participe la vot.
Statele Unite au cerut investigarea abuzurilor de dupa 7 aprilie, iar Parlamentul European a adoptat o rezolutie care cere pedepsirea vinovatilor. Organizatia Studentilor Basarabeni din Bucuresti a organizat ieri, in Piata Universitatii, o manifestatie impotriva regimului comunist de la Chisinau, chiar in momentele in care se desfasura votul din stanga Prutului.
Potrivit presei de la Chisinau, niciun deputat al opozitiei nu s-a apropiat ieri de urne, ultimul care a votat fiind fostul presedinte al Parlamentului, Marian Lupu. Inainte de trecerea la procedura de vot, presedintele in exercitiu al Moldovei, Vladimir Voronin, a incercat un ultim artificiu politic de aducerea la masa negocierilor a celor trei lideri ai opozitiei: Vlad Filat (PLDM), Mihai Ghimpu (PL) si Serafim Urechean (AMN). Liderii opozitiei au refuzat sa negocieze votarea unui candidat comunist.
“Nici un candidat nu a acumulat numarul necesar de voturi. In aceste conditii, exista circumstante care justifica dizolvarea Parlamentului Republicii Moldova”, a declarat Voronin, adaugand ca aceste prevederi sunt stipulate expres in Constitutia tarii. Totodata, Vladimir Voronin, al carui mandat in fruntea tarii expira duminica, 7 iunie, si nu poate fi reinnoit, a spus ca nu va semna decretul de convocare a alegerilor anticipate decat intr-o anumita situatie. Conditia pusa insa de presedintele in exercitiu, intr-o ultima zvacnire politica, este ca actualul Parlament, al carui sef este, sa voteze premierul si noul guvern pe care il vor propune comunistii.
Deputatul comunist Vladimir Turcan a declarat ca el ar fi negociat cu protestatarii din 7 aprilie arborarea drapelului UE pe sediul presedintiei R.Moldova”, relateaza Unimedia. Liderii opozitiei au reactionat afirmand ca declaratia lui Turcan demonstreaza faptul ca violentele din 7 aprilie au fost instrumentate de comunisti. “Daca le-au permis (protestatarilor) sa arboreze drapelul, atunci de unde considera ei si totodata ne invinuiesc pe noi de lovitura de stat?”, a declarat Mihai Ghimpu, presedintele Partidului Liberal.
Chirtoaca e optimist
Primarul Chisinaului si vicepresedintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoaca, a declarat pentru ZIUA ca rezultatul sedintei de ieri a fost o reconfirmare a pozitiei formatiunilor de opozitie din Republica Moldova. “Ce s-a intamplat azi nu a fost decat o reconfirmare a pozitiei partidelor de opozitie din Republica Moldova. Acest vot a fost anuntat inca de pe 5 aprilie din seara alegerilor parlamentare, atunci cand au fost prezentate rezultatele preliminare si s-au confirmat fraudele comise de comunisti”, ne-a spus primarul Chisinaului. Eurodeputatul PPE Marian Jean Marinescu – unul dintre promotorii rezolutiei din Parlamentul European de condamnare a represiunii de la Chisinau – a afirmat ca votul de ieri este “un succes al opozitiei care a reusit sa ramana unita”. Alexandru Nazare, eurodeputat PPE, a spus ca “faptul ca vor fi alegeri anticipate demonstreaza ca rezolutia Parlamentului European a avut efect. Probabil ca aceasta rezolutie ar fi putut condamna regimul represiv de la Chisinau daca am fi avut si sprijinul europarlamentarilor socialisti”.
Zinaida reinstaurata
Dupa vot, Voronin a convocat o intalnire de urgenta pentru consultari in vederea numirii unui nou premier, acest post fiind vacant de la demisia Zinaidei Greceanii. Opozitia a refuzat sa propuna un candidat propriu, iar Vladimir Voronin a semnat decretul de desemnare a Zinaidei Greceanii din nou in functia de prim-ministru al Republicii Moldova. Potrivit acestui decret, Greceanii va fi autorizata sa intocmesca programul de activitate al noului Executiv, precum si lista membrilor Guvernului care urmeaza a fi decisa dupa sedinta parlamentara din 10 iunie. “Anunt oficial si o rog pe Zinaida Greceanii si pe echipa care lucreaza cu ea, ca la 10 iunie, va avea loc sedinta Parlamentului, in cadrul careia se va discuta programul de activitate al Guvernului si componenta nominala a noului Cabinet de Ministri”, a declarat Voronin.
Rusii se tem de o revolutie portocalie
In randul deputatilor din Duma de Stat, camera inferioara a parlamentului federal rus, exista temeri in legatura cu o posibila repetare la Chisinau a scenariului portocaliu din Ucraina, in contextul viitoarelor alegeri parlamentare anticipate din Republica Moldova, transmite ITAR-TASS. Vicepresedintele Comitetului pe probleme internationale din cadrul Dumei, Leonid Slutki, a apreciat ieri ca noul esec de miercuri al parlamentului moldovean in alegerea unui nou presedinte si convocarea de alegeri anticipate pot duce la o criza politica si la o “revolutie portocalie” in Moldova. “Convocarea de noi alegeri parlamentare reprezinta cea mai proasta varianta pentru Republica Moldova pe fondul agravarii situatiei economice, iar esuarea pentru a doua oara a alegerii presedintelui inseamna ca sunt anumite forte care incearca destabilizarea” Republicii Moldova, a declarat Leonid Slutki. Mai multi experti rusi care au participat marti la o dezbatere dedicata situatiei postelectorale din Republica Moldova, ce a fost organizata la Universitatea de Stat Lomonosov din Moscova (MGU), nu au exclus la randul lor repetarea la Chisinau a “scenariului portocaliu din toamna anului 2004 din Ucraina”, in cazul unor alegeri anticipate in Republica Moldova.
Madalin NECSUTU
Slava domnului..!
Prin pasi mici, siguri si repetati, o natiune (daca are rabdare si minte) obtine deziderate mari..
1=