Victor Roncea Blog

Am reiterat – si cu alte prilejuri – ca eu, Lazar Ladariu, nu sunt obisnuit sa raman dator! Nimanui! De fiecare data ma tin de cuvant si – cu ceva intarziere calculata -, ii voi raspunde acum si consilierului municipal Benedek István, asigurandu-l ca i-am sfidat, intr-adins, provocarea acelor declaratii otravite de la o neinspirata (pentru el!) conferinta de presa a UDMR. Am considerat ca, premeditat, trebuie sa aman raspunsul, nedorind sa umbresc un moment important, cel al victoriei si al bucuriei personale impotriva rautatilor udemeriste.

De cand ma stiu, ca roman, ca cetatean al acestei tari, ca ziarist, ca scriitor, ca intelectual roman, m-am supus unui vot democratic. Cum tot democratic era – si normal! – ca Benedek István sa recunoasca rezultatul unui vot secret: 13-9! Prin ce matematica, ma intreb, probabil doar prin cea udemerista, 9 este mai mare decat 13? Atunci, la acel vot secret, rezultatul a fost cel amintit! O precizare: au fost prezenti 22 de consilieri, 12 reprezentand partidele romanesti (PD-L, PSD, PNL, PRM) si 10 din partea UDMR. Obtinand 13 voturi, inseamna ca si un consilier UDMR, spre cinstea lui, mi-a acordat votul, cunoscand si recunoscand, corect, aportul meu in folosul comunitatii, in decursul timpului. Ii multumesc pentru obiectivitate si pentru realismul coborarii cu picioarele pe pamant!

Apoi, lui Benedek István ar trebui sa-i fie cunoscut pana acum ca titlul de “Cetatean de Onoare” nu se acorda pentru activitate si can-canuri politice, ci pentru merite publice si profesionale. Iar daca, pana in momentul acelui vot, Benedek István nu stia ca semnatarul acestor randuri nu mai face parte din niciun partid, i-o spun eu acum. M-am indepartat de valtorile politicii in momentul in care PUNR, lovit si mancat din toate partile, a fost scos din Parlament, la comanda udemerista, cu largul sprijin al vanzatorilor de neam. Deci, si cu mana romaneasca! Am parasit, definitiv, scena politica romaneasca, dandu-mi demisia din toate structurile de partid, la 24 octombrie 2008 – chiar in ziua in care, alaturi de marele poet Adrian Paunescu, intr-un cadru festiv, mi se decerna distinctia de “Cetatean de Onoare al Culturii” -, scarbit de tot noroiul, de toata mizeria din haznaua politica romaneasca. De atunci, asa cum anuntam cu prilejul demisiei din PSD, fac doar o singura politica: cea culturala! Si cea a apararii neamului meu, a demnitatii si a verticalitatii nationale in fata denigratorilor de tot felul si a tuturor celor care dau cu tarnacopul la subminarea si slabirea statului national, unitar, romanesc.

A-ti spune deschis parerea, in virtutea unui pur adevar, conform documentelor, a-ti impartasi, zilnic, prin “Cuvantul liber”, opiniile, a-ti iubi tara (sentiment firesc!), locul ivirii pe lume, vatra parintilor, a mosilor si stramosilor, nu inseamna a uri pe cineva. A fi patriot si (de ce nu?) nationalist roman nu inseamna a fi extremist sau sovin. Altii sunt extremistii, mereu cautatori de nazariri si inventii imposibile, cum ar fi Tinutul Secuiesc, autonomiile teritoriale pe criterii etnice, a doua limba oficiala in stat etc. Asta trebuie s-o stie Benedek István!

In privinta contributiei mele in folosul comunitatii premeditat neglijata de el, insultandu-ma, cred ca multe amanunte i-ar fi putut oferi, pentru a nu se supune penibilei situatii si ridicolului, chiar fratele domniei sale, Benedek Imre, fost coleg consilier in Consiliul Judetean Mures, avand, nu o data, cuvinte de apreciere la atitudinea si contributia mea obiectiva, echidistanta, atunci cand este vorba de interesul cetateanului (indiferent de etnie, religie, convingeri politice!), cel care, cu stampila in cabina de vot, m-a trimis acolo sa-l reprezint. Si consider ca, patru ani si mai bine, l-am reprezentat cu cinste. Asa consideram eu ca-i corect, asa trebuia raspuns asteptarilor targumuresenilor care ne-au trimis in miniparlamentul judetean.

In alta ordine de idei, tin sa precizez, cu tarie, ca n-am avut niciodata ceva impotriva maghiarilor cinstiti, corecti, care respecta Constitutia si legile Romaniei. Am considerat, intotdeauna, ca Ion nu-i mai fericit, in ziua de astazi, decat János, nici Péter decat Petru! Toti, deopotriva, sunt apasati la fel, egali in saracie. Toti, indiferent de etnie, sufera din cauza poverilor generalizate. Am avut, insa, mereu, ceva si o sa am (si asta-i racaie pe unii!) impotriva capetelor infierbantate din UDMR, a celor doritori de autonomii teritoriale, de separatism si de neorevizionism. Am luat atitudine impotriva celor care au facut, deopotriva, atat de mult rau, din 1990 incoace, atat romanilor, cat si maghiarilor! I-am ajutat, deopotriva _ chiar mai mult decat un lider sau un deputat UDMR! -, cat am putut si cat respectarea legii mi-a permis, pe romani si pe maghiari. Fara nicio deosebire! Maghiarii care mi-au trecut pragul, nu putini, o stiu. Si inca prea bine. Asta pot s-o confirme chiar ei, nu Benedek István! Un exemplu concludent? Ce ar fi ca Benedek István sa se intereseze cati romani lucreaza (in serviciile administrativ si tehnic) la ziarul “Népujság” si cati maghiari la “Cuvantul liber”? Desigur, ar mai invata cate ceva despre comportamentul real uman, despre toleranta si concordie etnica! Asa ca ar fi bine – si in folosul lui, in primul rand! – sa-si masoare cuvintele inainte de a rosti enormitati, care zuruie si duruie, precum bolovanii, pe tabla unui acoperis! Pentru ca tocmai aceasta imprudenta, din cauza unor aberatii udemeriste fara acoperire, i-ar putea atrage mari neplaceri. Aceleasi neplaceri – repetam! – pe care le-a avut si Spielmann Mihály mai anii trecuti. Pentru ca, in fata Justitiei – unde ar putea ajunge si el, pentru gafa lui impardonabila, cuprinsa in afirmatiile “atitudine absolut negativa la adresa comunitatii maghiare”, “atitudine dusmanoasa fata de populatie, nu numai fata de comunitatea maghiara” -, trebuie aduse dovezi! Spielmann Mihály n-a putut (n-a avut de unde!) aduce tocmai dovezi. Si a pierdut, cu brio, procesul! Doreste, cumva, Benedek István sa-l urmeze intru penibil? Sa se gandeasca bine, deoarece mai are timp sa reflecteze si sa-si ceara scuze! Ar evita, astfel, un proces care nu i-ar face, lui si UDMR, cinste!

Apoi, ma intreb: cine-i Benedek István? Cu ce drept si, mai ales, pe ce considerente, dupa ce criterii ma judeca el pe mine? Eu n-am facut-o, in cazul lui, desi motive suficiente aveam s-o fac, in acesti multi ani, si nu o data! Niciodata n-am atacat pe nimeni. Doar m-am aparat. Iar cainii nu mi-au mancat din traista romaneasca. Il sfatuiesc sa se fereasca de judecata mea, in 10.000 de exemplare!

Iar pentru ca tot ma obliga sa-i aduc motivele reale ale sustinerii mele, de catre cei 13 consilieri care m-au votat si de catre revolutionarii Asociatiei targumuresene “Memorial ’89”, Targu-Mures – “Oras Martir”, care m-au propus si m-au sustinut (placuta surpriza!), ii reamintesc si care sunt argumentele conform carora mi s-a acordat votul majoritar in Consiliul Local pentru titlul de “Cetatean de Onoare” al Targu-Muresului. Ar fi cele 25 de carti publicate, lasate dovezi indubitabile in urma mea, pentru care mi-au fost acordate sase premii literare ale Ascociatiei Scriitorilor, peste 15.000 de articole aparute (in care, poate oricine vedea, am cuprins si bucuriile, vietile, dramele, supararile multor maghiari, corecti, cinstiti, care respecta Constitutia si legile Romaniei!), in urma carora cititorii ziarului “Cuvantul liber” mi-au acordat, in patru din cinci ani, la rand, titlul onorant de “Cel mai apreciat ziarist muresean”. Tot printre argumente s-ar situa Diploma Universitatii “Petru Maior” din Targu-Mures, titlul de “Cetatean de Onoare” al mai multor localitati, cele peste 200 de Diplome de Excelenta si Diplome de Merit, medaliile si distinctiile, printre care si “Fibula de la Suseni”, simbol al continuitatii noastre pe aceste meleaguri, pentru contributia la propasirea culturii si implicarea in problemele presante ale cetateanului. Sunt presedinte al Despartamantului Central Judetean Mures al ASTREI, ducandu-i inainte mesajul inaintemergatorilor ardeleni, in ideea continuarii luminarii satelor, mai ales in aceste vremuri potrivnice culturii.

Unii dintre capii UDMR mor de ciuda ca, prin noua structura, majoritar romaneasca, a Consiliului Local Targu-Mures, in urma trecutelor alegeri locale, nu-si mai pot bate joc de romani. Ca 13 nu-i egal cu 9 sau 10! Asta-i altceva! Tin sa-i mai amintesc lui Benedek István, daca el cumva inca nu stie, ca in viata am razbit prin truda enorma, prin demnitate si verticalitate, ca, in cei 19 ani postdecembristi, de doua ori am fost in Parlamentul Romaniei, deputat PUNR (asta-i deranjeaza pe unii, mai ales!), consilier judetean, ca mi-am facut datoria de patriot si de nationalist roman, adept al unui nationalism luminat, echilibrat, traditional ardelenesc necesar, in viziunea noastra, mai ales in zilele de azi, cand unii viseaza cai verzi pe pereti si un Tinut Secuiesc, autonom teritorial, in inima de Romanie! Iar daca tot nu stie, il mai informez ca, in ciuda faptului ca am fost, vreme de doua legislaturi, demnitar al statului roman, locuiesc, de 46 de ani, tot intr-un apartament de la etajul al treilea al unui bloc cu 10 etaje, ca n-am masina, n-am vile, n-am proprietati, n-am averi, n-am firme. Mereu cu gandul si fapta la ceilalti, in slujba cetateanului fiind, mai putin, sau aproape deloc, m-a preocupat interesul personal. Nu ca majoritatea “boierilor” din UDMR, a “baronilor locali” din partidele parlamentare de azi.

As vrea, pe aceasta cale, sa raspund si colegilor mei din presa scrisa si audiovizuala. Le spun, cum le spuneam si atunci, refuzand sa comentez afirmatiile lui Benedek István, pline de venin, aiuristice si dusmanoase: la cei 70 de ani, eu nu scot sabia sa ma bat cu pigmeii! Eu am cu cine sa ma lupt! Pur si simplu, nu-i bag in seama!

Apoi, lui si Smarandei Enache, imprudentei Smarandite, tin sa le reamintesc vorbele intelepte, indeobste cunoscute, dar nu si de ei: “Nu mor caii cand vor cainii!”.

P.S. (1) Aflu, dar deloc cu surprindere disimulata, ca si Smaranda Enache, sub flamura Ligii ei (in loc sa fie inteleapta, prevazatoare, si sa taca malc – stie ea, si inca prea bine, de ce!), sare, buimaca, din baie, cu o falca-n cer, cu alta-n pamant. Sfidand, la randu-i, votul democratic, secret, al celor care au cantarit si apoi au votat pentru ca subsemnatului sa-i fie decernat titlul de “Cetatean de Onoare”, ea ii jigneste, in primul rand, pe cei 13 consilieri locali. Chipurile, nemultumita, in semn de protest, anunta, “cu lacrimi in ochi” (nu, zau?!), cum scrie un ziar, ca a luat decizia de a renunta la titlul de “Cetatean de Onoare”, acordat cu ani in urma. Motivul? Cel cunoscut! De ce a fost votat Lazar Ladariu, in Consiliul Local, sa primeasca si el acelasi titlu! Daca asa doreste ea, sa renunte! Nu are decat! Si ar face chiar bine! Ne aflam doar intr-un stat democratic al liberei optiuni. S-o faca, spre bucuria romanilor si a altor targumureseni! N-are decat sa se ia de mana cu Benedek István si, impreuna, sa se dea cu fundul de pamant, ca doi copii bosumflati ca li s-a luat jucaria, pana vor ajunge de cealalta parte! Aflandu-i vituperarea clocita in cuib de vipera, de la conferinta de presa, prin care-si varsa supararea ca-i stau in gat, ca un arici, nu mi-am putut reprima exclamatia interogativa: Smarandita este “Cetatean de Onoare”? Sincer, nu stiam. Si, mai ales, m-am intrebat: oare pentru ce merite? Poate ni le spune ea. Dupa mine si alti romani, nu are decat, este libera sa-si dea demisia si din cea de… cetatean al Romaniei. Treaba ei! Si o precizare necesara: i-am mai aratat, o data, pisica, Smarandei Enache, sub un titlu desfasurat pe 10 coloane in “Cuvantul liber”. Nici pana astazi nu mi-a raspuns la intrebarea incomoda. “Dovezile” sunt inca in mainile mele. Sa nu uite! Iar daca tot o paleste amnezia, o sa-i amintim noi (asa cum am mai facut-o!) ce ea ar dori sa fie uitat! Oare tot “cu lacrimi in ochi” milita dumneaei pentru separatismul scolar, pe la inceputul anului 1990, tot “cu lacrimi in ochi” “coresponda” cu o anumita institutie de odinioara? Tot “cu lacrimi in ochi” nu vedea, intr-un comentariu revoltator, ca cel zdrobit, de furia oarba, la 20 martie 1990, este nu maghiarul, ci romanul Mihaila Cofar? Ma mir sincer! Tocmai ea s-a gasit sa vorbeasca?!

P.S. (2) Orbiti de ura si de lipsa acelui simt al realitatii, necesar in astfel de cazuri, manati de o pornire ignoranta, cei doi, fara sa-si dea seama, mi-au ridicat mingea la fileu. Satul sa tot fiu muscat de locul partii dorsale, sa fiu mereu calcat pe batatura, eu nu le mai dau nici cea mai mica importanta. Pentru mine nu exista!

P.S. (3) Astept scuze! Nu cred ca de procese (pe care astfel, cu asemenea calomnii, le vor pierde, sigur!) au ei nevoie acum!

LAZAR LADARIU