Victor Roncea Blog

„Antologia ruşinii după Virgil Ierunca”, volumul îngrijit de Nicolae Merişanu şi de Dan Taloş (Editura Humanitas, 2009), oferă nu doar o porţie consistentă de limbă de lemn în sos de proză, ci şi o colecţie caraghioasă de ode în versuri. Aşadar, la treabă!

Ana BLANDIANA, absolut imbeciloidă (Almanahul “Luceafarul”, 1983):

PARTID
Candoarea mi-a-nflorit in ochi definitiv
Cu-ntaiul plans in curtea scolii sub castani
Cand clasa mea primea cravata rosie festiv,
Si sufeream respinsa grav de colectiv
Ca nu-mplinism inca noua ani.
Candoarea mi-a crescut de-atuncea dureros,
Cu bratul ridicat deaspura fruntii mult,
Simbolizand ca viata-mi va fi socotita mai prejos
Decat tulburatorul luptelor tumult,
Ca niciodata n-am sa ma separ orgolios
De imnul colectiv si luminos.
Candoarea scrijelata de mana ta lucid In ochii mei, dramatic deschisi spre mana ta,
Oricate maluri s-ar sedimenta,
Nu-mi vor putea-o sterge.
Candoarea ca un zid
Va masura maturitatea mea, Partid.

PLOAIA
In noaptea asta uda ca o ploaie
Am scris intaiul cintec comunist
De zece zile toamna se jeleste
Si totusi pe santier nu-i nimeni trist…

ODA 1918
Slava neamului acesta
Vremurilor noastre slava!
Slava erei ce se naste
Dusmanita si grozava;
Slava robului de veacuri
Care n-o sa fie rob;
Slava tarii ce inalta
O sesime de pe glob;
Slava!
Slava fericirii
Vremii viitoare slava;
Slava lumii ce se naste
In aceasta ora grava;
Slava anului acesta
Ce-a ucis in colb milenii;
Si de flacari, ca drapelul,
Slava vesnica lui Lenin!

Vladimir TISMANEANU, alias Volo Tismenitki (O conceptie practica si vizionara – Viata Studenteasca)

Sinteza originala, expresie remarcabila a marxismului creator in contemporaneitate, conceptia filosofica si politica a secretarului general al partidului nostru, tovarasul Nicolae Ceausescu, reprezinta prin viziunea generala, prin complexitatea, polivalenta si bogatia de semnificatii pe care le comporta nu atat un ansamblu de idei de incontestabila valoare teoretica cat mai ales un model de raportare intelectuala la realitatile sociale de azi. Asa cum o doreste o intreaga dezvoltare a marxismului si a miscarii muncitoreseti, punctul de vedere al totalitatii concrete care sta la baza intelegerii dialecticii societatii si istoriei este indisociabil de imperativul transformarii revolutionare a lumii, de imperativul practicii social-istorice. Este, fara indoiala, privilegiul unei gandiri de exceptie, acela de a imbratisa, intr-o viziune larga, deschisa, realitatea, urmarind in acelasi timp surprinderea articulatiilor intime, determinatiilor concrete ale fenomenului si proceselor sociale, de a concepe universul in si prin particular, de a afirma particularul si de a-l integra universului, refuzand schematismul si reductionismul, speculatia si orice fel de excese teoretizante. Interiorizand profund necesitatea nedogmatizarii demersului teoretic marxist, tovarasul Nicolae Ceausescu accentueaza asupra faptului ca: ” Nu trebuie sa ne multumim cu cea ce s-a spus odata ci sa reconsideram unele teze daca viata, realitatile, faptele demonstreaza ca ele nu mai corespunde, chiar daca la vremea lor au fost juste”. (…)
Depistam, deci, in filonul umanist revolutionar al conceptiei tovarasului Nicolae Ceausescu, intelegerea profunda, deplina, a faptului ca totalitatea sociala concreta isi are radacina in om. Ca nu semnifica nimic in absenta lui sau in conditiile ignorarii lui. Or, tocmai socialismul si comunismul tind sa corespunda practic, sa dea intreaga masura reala unei eterne chemari antropocentriste, pe care marxismul o ridica la cea mai inalta cota.

Colegul meu editorialist la Adevarul, Nicolae MANOLESCU, un fel de presedinte al Uniunii Scriitorilor din Romania, director pe la Romania literara si, pe deasupra, ambasador al Romaniei la UNESCO (Partidul – creatorul unui nou tip uman si “Literatura Romana de Azi 1944 – 1964” )

23 August 1944 a avut urmarile cele mai profunde in literatura pusa in fata unor probleme umane nemaicunoscute, a unui peisaj social si moral cu totul deosebit. Arta, hranita secole intregi din negare, devine un mod de a afirna noul umanism socialist.
Factorul hotaritor al revolutionarii literaturii noastre este Partidul, chiar numai pentru faptul ca avangarda marxist-leninista a clasei noastre muncitoare e arhitectul structuralelor prefaceri sociale si politice, al unei noi realitati, al unui nou tip uman, mult mai evoluat, care pune scriitorilor probleme noi, mult mai complexe.
Facind din creatia literara o parte integranta a cauzei generala a clasei munictoare, „o literatura cu adevarat libera, legata fatis de proletariat”, Partidul i-a ajutat pe scriitori sa inteleaga ce rol le revine in viata sociala, in lupta pentru construirea si desavarsirea socialismului, aportul pe care il pot aduce la faurirea si dezvoltarea constiintei socialiste, la distrugerea vechii mentalitati.
Insusindu-si ideile marxist-leninismului, scriitorii au dobindit o imagine justa, adecvata a esentei fenomenelor pe care le reflecta, a perspectivei evenimentelor pe care le traiesc.
Inca in primii ani de dupa Eliberare, Partidul a inceput procesul complex si indelungat de inchegare a unui front scriitoricesc unit, a indrumarii literaturii noastre.
Dupa cum materialismul intra – potrivit observatiei lui Engels, citata de Lenin in “Materialism si empiriocriticism”” – intr-un nou stadiu cu fiecare descoperire stiintifica epocala, tot astfel arta isi innoieste infatisarea in raport cu experientele capitale ale umanitatii, cu evolutia – determinata social – a sensibiltatii umane. Fara a porni din niste “reguli” prestabilite, dintr-un program estetic limitativ, literatura insufletita de idealurile epocii socialiste nu este nici o literatura informa, la discretia reproducerii nesemnificative sau a exercitiului fara sens. Expresie a atitudinii comuniste fata de existenta, ea urmeaza dintr-o necesitate launtrica, izvor=ta din insasi natura sa, anumite principii. Principiul fundamental e acela al partinitatii comuniste, al angajarii. “Literatura – scrie Lenin – trebuie sa devina o parte integranta a cauzei generale a proletariatului”.
(…)
Indemnul la cunoasterea profunda, multilaterala a vietii strabate saluturile adresate de CC al PCR conferintelor si congresului scriitorilor, cuvantarile rostite de Gh.Gheorghiu- Dej cu diferite prilejuri. El se desprinde din memorabilele cuvantari tinute de tovarasul Nicolae Ceausescu la int=lnirea conducatorilor de partid si de stat cu oameni de arta si cultura, din mai 1965, si la conferinta din iunie 1965 a organizatiei de partid a orasului Bucuresti. Un amplu rasunet au gasit in constiinta creatorilor de arta cuvintele rostite de tovarasul Nicolae Ceausescu de la tribuna celui de al IX-lea Congres al PCR: “Avem o tara frumoasa si bogata, un popor harnic si cutezator, care timp de peste doua milenii, in ani grei de restriste, infratit cu codrii, raurile si vaile, si-a aparat glia, iar acum, sub conducerea partidului, isi zideste o viata noua. Poporului, adevaratul fauritor al tuturor bogatiilor patriei, trebuie sa-i inchine oamenii de arta si cultura tot ceea ce poate crea mai frumos si mai bun. Desigur, se poate si este necesar sa se creeze in diferite forme si stiluri. Putem spune creatorilor de arta: alegeti tot ceea ce credeti ca este mai frumos in culoare, mai expresiv in grai, redati realitatea cat mai variat in proza, in poezie, in pictura si muzica, cantati patria si poporul nostru minunat, pe cei ce si-au inchinat intreaga viata infloririi Romaniei”. O sustinuta contributie la popularizarea politicii partidului, la atragerea scriitorilor in lupta pentru democratie populara, pentru crearea unei literaturi animate de idealurile contemporane a dat inca din primii ani de dupa eliberare presa de partid si in general presa progresista. “Scanteia” si celelalte cotidiene care sprijineau actiunea partidului comunist, saptamanalele literare si de cultura au intreprins in anii 1944 – 1947 vaste campanii de difuzare a ideilor revolutionare, a conceptiilor consecvent stiintifice, de demascare a teoriilor inapoiate, reactionare, vanturate de publicisti de dreapta.

Nu fiţi trişti, nu s-a terminat! Am păstrat versuri si slove frumoase şi pentru sâmbăta viitoare.

Nota mea: Interpretarea unui editorial remarcabil al distinsului Gregoire Ecrivan