Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (II)

Scris de George Roncea

Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu. Pe parcursul acestei luni, când se împlinesc 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră va trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“, cu concursul Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe şi al redactorilor revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei. Menţionez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva“ Pacepa este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinând unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence. Cum îl punctează foştii săi colegi vom vedea în cele ce urmează…

Astăzi – mărturia unui fost ofiţer de informaţii

Fostul ofiţer de informaţii Andrei Zărnescu, care în acea perioadă îşi desfăşura activitatea în cadrul rezidenţei legale a României din R.F. Germania, descrie pentru colegii ziarişti de la „Periscop“ circumstanţele momentului dispariţiei lui Pacepa (intertitlurile şi selecţia textului aparţin redacţiei „Curentul“):

– Domnule Zărnescu, sunteţi, am putea spune, unul dintre martorii oculari ai dispariţiei lui I.M. Pacepa… unul dintre primii ofiţeri…
– Da, este adevărat. Cunosc cazul în desfăşurarea lui, întrucât imediat după constatarea dispariţiei lui I.M. Pacepa, în dimineaţa zilei de 28 iulie 1978, la rezidenţa din R.F. Germania s-a constituit o Celulă de criză din care am făcut şi eu parte.

– Cum s-a descoperit dispariţia şi ce a cuprins, în linii mari, prima telegramă care anunţa în Centrală acest eveniment?
– Prima reacţie a fost de consternare… în dimineaţa zilei de 28 iulie 1978, ofiţerul desemnat să-l preia pe adjunctul şefului DIE de la un hotel situat în zona veche a oraşului Köln, pentru a-l conduce la Aeroportul din Frankfurt/Main, a constatat că acesta nu este în cameră. Uşa era descuiată, televizorul în funcţiune, patul nefăcut şi bagajul personal aşezat pe noptieră.
Analiza acestor date a condus la următoarele variante posibile: răpire, aventură amoroasă cu urmări neprevăzute, hotelul fiind situat într-o zonă rău famată a oraşului Köln, sau trădare. În prima telegramă transmisă în Centrală varianta trădării nu s-a menţionat, considerându-se că este prematur pentru o asemenea concluzie.

– Ce a întreprins Celula de criză în continuare?
– Au fost luate măsuri specifice muncii de informaţii externe, pe care nu-mi propun să le dezvolt, şi s-au declanşat investigaţii discrete în zona veche a oraşului Köln, unde era situat hotelul în care înnoptase I.M. Pacepa. Cu fotografia acestuia în mână, au fost contactaţi barmani, picoliţe, chelneri, oameni ai străzii etc., stabilindu-se că Pacepa fusese văzut în prezenţa a două persoane cu o seară înainte. Versiunea trădării începea să se contureze… în seara aceleiaşi zile, televiziunea locală a transmis o ştire lapidară, potrivit căreia o înaltă personalitate din serviciile secrete din Est a schimbat fronturile.
Iniţial, autorităţile vest-germane, îndeosebi Ministerul de Interne, au refuzat sistematic să ofere date despre situaţia adjunctului şefului DIE, susţinând că întreprind măsuri pentru găsirea lui.

– Puteţi să ne relataţi despre luări de poziţie din partea unor personalităţi vest-germane referitoare la trădarea lui I.M. Pacepa?
– Dintre toate luările de poziţie, unele din ele extrem de politizate, un personaj important şi demn de încredere, prin funcţia ce o deţinea, Günther Nollau, în acea vreme şeful Bundesamtes für Verfassungsschutz (Bfv), principalul serviciu de contrainformaţii vest-german, a făcut o declaraţie radiotelevizată pe care încerc să o redau din memorie: „…Cazul Pacepa este emblematic pentru ţările socialiste… Este cunoscut faptul că acesta se afla în graţiile familiei prezidenţiale din România. De la o vreme, I.M. Pacepa a devenit indezirabil pentru motive mai mult sau mai puţin cunoscute. El se aştepta să fie demis. Noi cunoaştem (n.a. Bfv) că un demnitar socialist care se bucură de avantaje deosebite, când este schimbat din funcţie, eventual degradat, nu mai are nicio şansă să se mai ridice. Pacepa cunoştea acest lucru şi, ca urmare, a hotărât să schimbe fronturile…“

– Cum a început urcuşul lui Pacepa şi cum de a ajuns în apropierea familiei prezidenţiale?
– Ion Mihai Pacepa a avut o carieră fulminantă în DIE începând din anii ‘50, care a culminat cu funcţia de adjunct al şefului DIE. A colaborat cu consilierii sovietici în perioada respectivă, cum de fapt au făcut şi alţi colegi de-ai săi, conform ordinelor şi legilor de atunci. S-a evidenţiat prin viclenie şi uşurinţă în a face relaţii şi, mai ales, determinare pentru a ajunge pe căi lăturalnice, prin relaţii, în graţiile şefilor.

După retragerea consilierilor sovietici şi întreruperea totală a colaborării cu KGB, Nicolae Ceauşescu a ordonat unele schimbări şi în cadrul serviciilor de informaţii şi contrainformaţii româneşti. Schimbările respective s-au făcut ca urmare a neîncrederii în structurile de informaţii româneşti, considerând că prin aplicarea principiului rotaţiei cadrelor, în vogă în acea vreme, poate să exercite un control mai eficient asupra acestora.

„Înlăturarea elementelor alogene din serviciu“

Schimbarea a început, mai întâi, cu înlăturarea elementelor alogene din serviciu şi apoi cu schimbarea din funcţii a unor şefi. Cea mai spectaculoasă schimbare, intervenită abia în primăvara anului 1978, a fost aceea a generalului Nicolae Doicaru din funcţia de şef al DIE şi înlocuirea sa cu Alexandru Dănescu, specializat în probleme de înzestrare-logistică şi fără tangenţe cu munca operativă.
Generalul Pacepa reuşise, prin acţiuni bine ţintite, ca acordarea de cadouri costisitoare, îndeosebi bijuterii, publicarea în străinătate a unor cărţi laudative la adresa cuplului prezidenţial etc., să capete încrederea soţiei lui Nicolae Ceauşescu, fapt ce i-a adus numirea ca adjunct al DIE. După înlocuirea lui Nicolae Doicaru, I.M. Pacepa a intrat într-un con de umbră, Elena Ceauşescu făcându-l responsabil de unele imperfecţiuni şi neîmpliniri, mai ales în organizarea şi realizarea unor acţiuni de imagine a cuplului prezidenţial cu ocazia unor vizite efectuate în străinătate.
De circa 2-3 ani, I.M. Pacepa era angrenat într-un proiect, coordonat direct de Nicolae Ceauşescu, care viza producerea în România a unor avioane în colaborare cu concernul multinaţional Focker. În virtutea acestui mandat, generalul Pacepa făcea dese deplasări în străinătate, îndeosebi în R.F. Germania, astfel că a intrat în legătură cu multe persoane dubioase, unele dintre acestea cunoscute sau suspicionate că făceau parte din servicii de informaţii străine.
După părerea mea, angrenarea lui I.M. Pacepa în acest proiect, având în vedere funcţia pe care o avea, a însemnat o mare eroare din partea puterii de atunci.
Adjunctul şefului DIE era, însă, destul de abil şi perspicace să constate că situaţia lui devenea din ce în ce mai complicată şi că urma să fie demis din funcţie. A profitat de ultima vizită în Austria şi R.F. Germania, hotărând să trădeze. Personal cred că a acţionat în pripă, hotărându-se să facă acest lucru cu ocazia ultimei sale misiuni în Austria şi R.F. Germania.
În timpul acestei vizite, sub pretextul cunoaşterii activităţii specifice a unor subordonaţi, i-a chestionat şi şi-a făcut notiţe cu nume de persoane, acţiuni în desfăşurare etc. În calitatea ce o avea, de adjunct al şefului DIE, aceste date putea să le cunoască din ţară sau, în situaţia că fusese recrutat cu mai mulţi ani în urmă, să le fi furnizat deja. Acest argument, cât şi cele menţionate mai sus, mă fac să cred că Pacepa a trădat în 1978, fiind speriat de perspectiva demiterii şi chiar de tragerea lui la răspundere penală.

„Îl bănuiesc pe Pacepa ca fiind omul ruşilor şi nicidecum al occidentalilor“

Ion Mihai Pacepa a hotărât să trădeze fără să se facă asupra lui presiuni fizice sau psihice, ci pur şi simplu sub imperiul schimbării din funcţie şi al pierderii privilegiilor ce decurgeau din aceasta.
În aprilie 1978 am purtat, la Bucureşti, o discuţie cu şeful structurii de contrainformaţii externe din DIE, pe care l-am informat şi cu unele aspecte din cadrul rezidenţei româneşti din R.F. Germania, care, în opinia mea, creau o vulnerabilizare acută a activităţii specifice şi impuneau măsuri urgente de remediere. De fapt, în viziunea mea, situaţia contrainformativă din Germania era ca o bombă cu ceas, despre care nu ştiam când şi sub ce formă va exploda.
Printre altele, i-am raportat şi despre prezenţa generalului Pacepa în Germania federală (prezentându-i chiar un grafic al deplasărilor acestuia din ultimii doi ani), primind un răspuns de genul: „eu nu ţi-am dat niciodată ordin să-l urmăreşti pe şeful nostru“, menit evident să mă intimideze.
După ce i-am explicat că informaţiile despre adjunctul şefului DIE le-am obţinut colateral şi nu în mod premeditat, şeful structurii de contrainformaţii externe a afirmat, cam cu jumătate de gură: „eu îl bănuiesc pe Pacepa ca fiind omul ruşilor şi nicidecum al serviciilor de informaţii occidentale“.

• Share
• Tweet
• Pin
• Email