"CONFERINTA LEGIONARA" DICTATURA si MARTIRAJ – Abuz la Primaria Onesti. REPORTAJ TV1 Bacau – VIDEO



Dacă nu e campanie electorală, nimic nu e! Acesta pare să fie sloganul după care se conduce primarul municipiului Oneşti, Emil Lemnaru. Edilul a interzis vineri desfăşurarea unei conferinţe cu tema “Dictatură şi martiraj”, la care fuseseră invitaţi să conferenţieze monahul Filotheu Bălan şi magistratul Carmen Păduraru. Titlul manifestării avea să se dovedească de altfel de-a dreptul inspirat pentru evenimentele care au avut loc.

Zeci de oneşteni au fost trataţi vineri cu dispreţ de către primarul PSD de Oneşti, Emil Lemnaru. Edilul a interzis desfăşurarea unei conferinţe care ar fi trebuit să aibă loc în incinta Bibliotecii Municipale “Radu Rosetti”. Tema o constituia introducerea documentelor cu microcip în România şi purta titlul “ Dictatură şi martiraj”. Deşi iniţial Emil Lemnaru aprobase desfăşurarea manifestării, iar organizatorii – Asociaţia Pentru Libertatea Românilor – achitaseră integral banii pentru închirierea spaţiului, tot ce au primit au fost nişte uşi zăvorâte.

Singura persoană care şi-a făcut apariţia prin zonă a fost la un moment dat un agent de pază, care însă părea să nu fie la curent cu motivele care au determinat interzicerea conferinţei.

Pentru că într-o primă fază primarul Lemnaru nu a răspuns la telefon, prima oficialitate oneşteană cu care reporterii 1 TV Bacău au intrat în dialog a fost viceprimarul PDL, Constantin Florian.

După ce au aşteptat zadarnic vreme de aproape un ceas să li se permită accesul în Bibliotecă, oneştenii au plecat, ca într-un pelerinaj, spre parcul oraşului. Motivele pentru care li se refuzase accesul în sală erau neclare. Pe surse, s-a aflat însă că unul dintre acestea l-ar constitui răspândirea zvonului că în Bibliotecă ar urma să aibă loc o întrunire legionară. O etichetare care făcuse carieră şi, desigur, victime, în perioada de dinainte de ‘89 şi care pare să funcţioneze încă.

Primele cuvinte pe care le-au rostit oneştenii în mijlocul naturii au aparţinut celei mai cunoscute rugăciuni a creştinilor,“Tatăl nostru”.

Nici nu s-a terminat bine rugăciunea, că în scenă a apărut imediat agentul de pază de la Primărie, însoţit de un coleg. Cei doi au încercat să-i gonească pe credincioşi din parc.

Între un sfat şi o ameninţare cu sancţiunea contravenţională, reporterii 1 TV Bacău au reuşit să intre în contact şi cu primarul municipiului Oneşti. Pentru doar câteva secunde însă. Telefonul edilului sau edilul însuşi păreau că nu receptează bine semnalul.

Vicepreşedintele Asociaţiei pentru Libertatea Românilor, Petru Bujor, s-a arătat revoltat de maniera în care a fost tratat de către autorităţile oneştene şi a declarat că nu exclude apelarea la justiţie pentru clarificarea situaţiei.

Unul dintre conferenţiari, judecătorul Carmen Păduraru, a precizat că, în calitate de magistrat, a sesizat că statul nu ia întotdeauna cele mai bune măsuri pentru cetăţenii săi.

Monahul Filotheu a ţinut să-i avertizeze pe credincioşi despre semnele vremurilor.

Întâlnirea de la Oneşti a semănat foarte mult cu modul în care îşi desfăşurau rugăciunile creştinii primelor veacuri: prin păduri şi grote, departe de ochii prigonitorilor. În schimb, primarul Emil Lemnaru, ca şi alţi politicieni de frunte ai PSD, nu ratează nici o ocazie să se înfăţişeze celor de pe Valea Trotuşului sub înfăţişare cucernică, atunci când interesele partidului o cer. Telespectatorii 1 TV au putut sa vada imagini cu lideri ai PSD in campania electorala, in bisericile din zona. Mai multe amănunte despre cazul “Oneşti” şi despre modul în care liderii PSD înţeleg să-şi afişeze legătura cu Biserica şi credincioşii, în jurnalele viitoare ale 1 TV Bacău.

TV1 Bacau – Descarca VIDEO AICI !

Reporter: Sebi Sufariu

Imagine: Daniel Benchea

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova