Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

De la rosa canina la Compania (I). Interviu cu Petru ROMOSAN – din 2002 (!)
Petru Romosan a inceput ca poet, a continuat ca negustor de arta. Acum este directorul unei edituri importante, Compania. Securitatea facuse in anii ’80 o pasiune devastatoare pentru persoana lui, ceea ce l-a determinat sa aiba doua tentative de a trece pe jos granita spre Ungaria (in 1988). Prima data a fost prins. A doua oara a reusit sa ajunga „dincolo“. A locuit in Franta timp de multi ani, dar dupa Revolutie a preferat sa se intoarca in Romania, unde a infiintat, impreuna cu sotia sa, Adina Keneres, Editura Compania. (…)
Petru Romosan: “Sotia mea era deja la Paris, eu eram santajat in scopul de a lucra pentru Securitate (referinta istorica: tovarasul colonel Budeca, pictor amator, tovarasul care se ocupa de angajatii UAP), ca tovaras trimis in Vest, si nu puteam sa imi depun actele de plecare definitiva, mi se refuza dreptul de a depune o cerere. Prin urmare, nu aveam alta solutie decit sa plec pe jos sau sa renunt la reintregirea familiei. Dar nici sa ramin nu puteam, pentru ca institutia respectiva care ma dorea atit de mult continua sa existe. De aceea curajul meu a fost o consecinta logica a acestei situatii inextricabile. Nu am avut niciodata treaba cu Securitatea, doar ei au avut treaba cu mine. In numele adevarului trebuie sa precizez ca atita timp cit am lucrat la UAP, sapte ani, tovarasul Budeca nu mi-a facut nici un rau, dimpotriva, eu i-am produs mari dureri de cap. Mai ales in 1987, cind am reusit sa-l pacalesc major cu un pasaport pentru nevasta-mea. Cred ca bietul om a avut probleme.”
Cotidianul: După ce mai fusese contactat în vederea recrutării, Petru Romoşan a semnat angajamentul de informator pentru a-i permite soţiei lui să primească paşaportul şi să plece din România – a doua zi – Fara a da ulterior Note Informative! – Nota mea

Monica Lovinescu. Jurnal, 1981-1984. Selectii (sublinierile imi apartin):

1981, Paris

Marti 15 decembrie:

Cand ma intorc de la dentist (abcesul) il gasesc acasa pe Gabriel Liiceanu. (…) Plesu a scris un articol impotriva patriotismului, el, de cand e in Germania, n-a putut scrie un rand de filosofie.

Miercuri 30 decembrie

Toata ziua la noi, G. Liiceanu.
Totul in jurul lui Noica cu Jurnalul de la Paltinis pe care l-a tinut L. Fabulos dialog socratic si nu mai putin fabuloase sofisme. Dar cand e gresit, eronat, primejdios prin capacitatea intelectuala de a sustine orice, Noica din acest Jurnal seduce, subjuga si-si lasa regretul de a nu-l fi intalnit cand avea intre 25 si 28 de ani, singura varsta cand admite sa-ti fie “antrenor”. L. se zbate de fapt acum intr-o recunostinta si o rebeliune amara.

1983, Paris

Duminca 8 mai

Seara, Liiceanu cu sotia.

Miercuri 11 mai

Seara la Liiceanu (varul sau plecat, i-a lasat casa) la cina cu Stoichita. Cateva stiri din tara. Ulea atacat de V. pentru felul cum s-a purtat cu Plesu si evitat apoi de toata lumea, a fost internat la Marcuta. (Interesant! – nota mea)

Vineri 13 mai

Seara Liiceanu cu sotia la noi. Sorin Marculescu i-a scris ca Jurnalul de la Paltinis s-a intors de la cenzura doar cu cateva pagini taiate si lasandu-i-se lui Balaita raspunderea publicarii. S.M. crede deci ca va fi publicat. Si brusc ne intrebam impreuna – dar cu cea mai mare infiorare tot Liiceanu se intreaba – cum va reactiona Eliade la paginile atat de dure impotriva lui, dar nu numai Eliade, ci si Noica insusi, care poate fi furios de repetarea a ceea ce a spus el despre Eliade si de dezvaluirea continutului scrisorilor acestuia din urma, al carui egotism absolut il deplange Liiceanu in Jurnal. (E. da vesti despre el si nu cere niciodata de la Noica).
Acum Noica spune ca s-a terminat in Romania cu cultura pe treizeci de ani. Cum se inseala in toate pronosticurile, poate fi un motiv de speranta. (Si cat de mare dreptatea avea Noica! Faceti calculul – Nota mea)

Duminica 2 octombrie

De la trei dupa amiaza la 12 noaptea, Liiceanu la noi. (…) Ii telefoneaza la Heidelberg lui Andrei Plesu in clipa cand acesta chiar a intrat in casa. E cu Ujica, si Liiceanu scurteaza convorbirea. Dupa ce ne intoarcem de la restaurant, il recheama si vorbim si noi cu el. I-au dat drumul cu copilul.

Vineri 30 decembrie

Seara telefon Culianu – Plesu – Liiceanu. Au sosit la Paris. (…) Liiceanu imi spune ca au venit toti trei cu masina de la Hedeilberg… (Pentru a face Revelionul la Paris)

1984, Paris

Duminica 1 ianuarie

Daca exista semne pentru un in ceput de an, acesta a fost cu adevarat fast. De atata vreme ne doream sa-i vedem impreuna pe Liiceanu cu Plesu – si iata ca s-a intamplat. Toata ziua aici, de la 4 dupa-amiaza la miezul noptii…

Marti 28 februarie

Telefon de la Vlad Georgescu: va trece prin Paris la 9 martie directorul sectiei romane de la Vocea Americii, Edward Mainland, care vrea sa ma vada, sa-i recomand redactorii pentru Vocea Americii. Are trei posturi libere. Ii dau numarul de telefon de la Megeve, dar telefonam imediat lui Plesu. Ocazia pentru el si Liiceanu e unica…

Joi 1 martie

Ieri telefon de la Andrei Plesu. A fost atat de socat de sugestia cu Vocea Americii incat pe moment i s-a taiat respiratia si n-a mai stiut ce sa intrebe. De atunci discuta meru cu Liiceanu. Il lamuresc cat pot.

Duminica 4 martie

La pranz, la telefon Liiceanu si Plesu. Raspunsul – cum ne asteptam (oarecum) – negativ. Liiceanu se scuza, isi cere iertare. (…) S-au tot chinuit pana seara tarziu, ieri, apoi a cazut peste ei o pace noua cand si-au spus “nu”. (Le mergea prea bine in Romania! – Nota mea

Sambata 12 mai

Telefon Liiceanu. L-a convins telefonic Imre Toth sa fie vesel! Si face eforturi. Vin in trei, la sfarsitul saptamanii la Paris. Cu sotia si cu Plesu. (:-) – Nota mea)

Luni 21 mai

Seara cina, in Cartierul Latin, cu Liiceanu, sotia lui si Plesu.

Vineri 25 mai

Mai tarziu, ajungem la Liiceanu si Plesu (stau la Oprescu acasa) pentru o cina care nu stiam ca e de aniversare. (Dupa Revelion si ziua de nastere sarbatorita tot la Paris! – Nota mea)

Luni 28 mai

Cina cu cei doi: Liiceanu si Plesu. (…)
Liiceanu si cu Plesu, care ne asteptau seara acasa, sunt inmarmuriti cum de a avut Tudoran curajul sa faca asa ceva prin telefon. (A dat un interviu la Radio Suisse Romande impotriva redeschiderii Canalului). Si cum nu au taiat comunicatia? Si cum nu-l suprima pe D.T.?

Miercuri 30 mai

Azi, miercuri, pe la pranz, Liiceanu si Plesu, in sfarsit singuri. (Nebunaticii… – Nota mea)

Duminica 24 iunie

La Bucuresti e mare bucurie ca au fost invitati 30 de scriitori la Liege (nu stiu ce colocviu) (Printre ei si Manolescu – Nota mea) . Presupun ca e lista data de noi lui Annette pentru Knokke.

Marti 26 iunie

Marti seara telefon cu Liiceanu. Doinas urmeaza sa soseasca la Heidelberg.

Joi 28 iunie

Am citit cu un dublu dezgust cartea lui Haiduc Je refuse de tuer (Plon).
– Primul dezgust: se lauda cu familia lui de comunisti fanatici si mari securisti (taica-sau – Hirsch – adjunct al Ministrul de Interne pe vremea marii terori) si gaseste ca totul mergea bine pana la Ceausescu. (…)

Marti 3 iulie

Goma cu Ana la cafea sa-l vada pe Manolescu (revenit la dejun dupa ce de dimineata fusese la Annette). Telefoneaza si Haulica si i-l trec la telefon.
Ne spunem cu V. ca daca Manolescu n-ar fi indispensabil acolo, ar fi fost cel mai bun director al Europei Libere.

Marti 28 august

Steinhardt perchezitionat de Secu la Rohia. In jurul lui, Rosenthal fabuleaza amarnic (ar fi fost perchezitionat din pricina articolului sau impotriva Jurnalului de la Paltinis) (Catarii de la Paltinis – Revista Familia, decembrie 1983 – Nota mea). Incerc sa-i explic lui Mihnea (Berindei) ca e o aberatie.

FIN (deocamdata)

DEZVALUIRI: Alfa si Atlasul Securitatii

ZIUA prezinta astazi, fara comentarii, planurile Securitatii privind controlul cetatenilor Romaniei comuniste care calatoreau in strainatate. Printre cei avizati favorabil de politia politica in regimul Ceausescu pentru a studia sau munci in Occident, ca persoane de incredere ale statului comunist, se afla si multi favoriti ai regimurilor ulterioare: Iliescu, Constantinescu, Basescu. Oameni politici, afaceristi, intelectuali bursieri, poeti si scriitori, chiar si disidenti, calatoreau cu avizul Securitatii revenind apoi, cuminti, la matca. Nu prezentam o lista, dar asteptam de la cei care au devenit, chiar fara voia lor, colaboratori sau agenti de influenta ai regimului comunist sa urmeze exemplele deja date de alti confrati de-ai lor: daca nu au curajul pasului in fata pentru a-si marturisi vina sa faca direct pasul in spate si sa se retraga din viata publica. Romania are nevoie de un viitor euro-atlantic fara reziduurile comuniste. (D.E.)

Controlul statului totalitar asupra cetatenilor a fost intarit imediat dupa fuga generalului DIE I.M. Pacepa. Securitatea a preluat in mainile sale controlul deplasarilor in strainatate prin intermediul planurilor Alfa si Atlas – dupa cum arata istoricul Stejarel Olaru in volumul “STASI si Securitatea”. Cetatenii Romaniei socialiste nu mai puteau iesi din tara fara sa treaca mai intai pe la ofiterii de Securitate care aveau la indemana toate mijloacele legale pentru a-i recruta. Stejarel Olaru completeaza documentele de arhiva privind cele doua planuri secrete cu informatii obtinute de la fosti ofiteri de Securitate de catre istoricul Alex. Mihai Stoenescu.

Recrutarea celor care voiau sa vada Occidentul

Planul “Alfa” ii viza pe cetatenii romani care urmau sa paraseasca tara pentru o perioada mai scurta de 90 de zile. Stejarel Olaru arata in volumul amintit ca acest plan avea la baza mai multe legi comuniste (Legea 23/1971, HCM 18/1972, HCM 19/1972) legi care se refereau la modalitatea de pastrare a secretului de stat sau a felului in care se clasificau, se pastrau si se manipulau documentele. Stejarel Olaru apreciaza ca “Aceasta baza legislativa oferea posibilitatea ofiterilor de Securitate sa-i agate pe toti cei care paraseau Romania, fiind prelucrati in mod expres indiferent de motivul pentru care plecau. Planul de masuri Alfa referindu-se la cetatenii romani care urmau sa se intoarca din calatorii prevedea ca acestia sa fie contactati de un ofiter de securitate”, insa nu neaparat in toate cazurile.
In esenta planul Alfa prevedea pregatirea contrainformativa a cetateanului roman, acesta urmand ca la intoarcere sa declare daca i s-a retinut pasaportul fara motiv, daca a fost contactat de politie sau reprezentanti ai altor institutii straine, daca s-a incercat atragerea lui in activitati potrivnice statului roman sau daca i s-a cerut efectuarea de intermedieri pentru cetatenii romani care aveau rude in strainatate. Practic, sa dea o informare detaliata.
Stejarel Olaru arata in volumul “STASI si Securitatea” ca “Daca cei care plecau in strainatate pe perioade de numai pana la 90 de zile scapau destul de usor, semnand o declaratie sau doua la intoarcere, cetatenii romani care paraseau tara pentru perioade mai mari, fiind vorba numai de cei care plecau in interes profesional, aveau mai mult de suferit. De altfel, masura luata de Securitate era extrem de perversa, fortandu-i pe acestia sa devina in marea lor majoritate informatori sau agenti ai politiei politice din Romania. Masura era prevazuta in celalalt plan al Securitatii, intitulat Atlas care avea la baza acelasi cadru legislativ”.

Securitatea aviza bursierii regimului

In principiu, conform planului Atlas, Securitatea putea recruta ca informator pe orice cetatean roman care urma sa se deplaseze in strainatate in interes de serviciu sau la burse, unde plecarea era avizata tot de Securitate. Stejarel Olaru descrie in volumul citat procedurile complexe intreprinse de politia politica din Romania pentru a indeplini planul Atlas.
Verificarile efectuate de Securitate demarau cu o cautare a respectivului candidat la o deplasare in strainatate in evidentele proprii pentru a vedea daca nu cumva acesta fusese recrutat deja mai inainte. In cazul in care eventualul calator sau bursier nu era cuprins in cartotecile Securitatii se trecea la investigatii de domiciliu si serviciu in cadrul carora se adunau cat mai multe informatii personale. Dupa parcurgerea acestei etape avea loc contactarea directa si propunerea de colaborare. Cu aceasta ocazie respectivul primea un nume conspirativ si o parola, devenind colaborator oficial al Securitatii.

Colaboratori recompensati cu grade

“Am descris acest mecanism perfid si corupt al Securitatii pentru a arata ca incepand din anii ’80, aproape fara exceptie, cetatenii romani care lucrau in strainatate sau erau reprezentanti ai companiilor romanesti de stat in exterior, colaborau cu o ritmicitate clara cu Securitatea, cei mai multi dintre ei fiind informatori, putini fiind recompensati cu grade de Departamentul Securitatii Statului. In alte conditii, activitatea lor in strainatate nu ar fi fost posibila pentru ca pur si simplu nu era permisa de autoritati” – afirma Stejarel Olaru in lucrarea sa referindu-se la cetatenii romani care au parasit Romania socialista in interes de serviciu in perioada 1978-1989.

Norme de avizare securistica

Planurile Alfa si Atlas au fost extinse in 1987 prin intermediul unor “Norme privind competentele, atributiile si sistemul de lucru referitoare la avizarea persoanelor care se deplaseaza in strainatate, in interes de serviciu sau personal” – publicate integral de Marius Oprea in volumul sau “Banalitatea raului – O istorie a Securitatii in documente 1949-1989”. Planul a fost alcatuit din ordinul sefului Departamentului Securitatii Statului Tudor Postelnicu si a fost avizat de generalul colonel Iulian Vlad. Dupa o ampla introducere de conformitate in care se arata ca “la baza elaborarii acestor norme au stat orientarile si indicatiile date de secretarul general al PCR, tovarasul Nicolae Ceausescu” se trece la descrierea modului de avizare a calatoriilor in strainatate.
Practic, Securitatea concentra in mainile sale avizarea calatoriilor in strainatate pentru esalonul de varf al societatii romanesti: directori din ministere, directori de intreprinderi, sefi de servicii pentru laboratoare sau sectii, toti cei care isi desfasurau activitatea in Ministerul Afacerilor Externe sau in sistemul comertului exterior, toti cei incadrati in “institute de cercetare” alaturi de toti cetatenii romani “care aveau acces prin natura muncii la date si documente cu caracter secret de stat sau isi desfasoara activitatea in compartimentele de protocol sau birourile de documente secrete”.

Oceanul, Rutierul si Mercur

O deosebita atentie in ceea ce priveste avizarea unei calatorii in strainatate pentru o durata mai mare de 30 de zile era acordata “categoriilor de persoane expres prevazute in programele si planurile de masuri aprobate de conducerea Departamentului Securitatii Statului in actiunile Atlas, Oceanul, Rutierul, Mercur si altele similare care se deplaseaza in strainatate in interes de serviciu”.
Numele acestor operatiuni sunt sugestive pentru categoriile socio-profesionale din care faceau parte cei ce trebuiau sa colaboreze cu organele. De asemenea, Securitatea acorda atentie “Persoanelor care se deplaseaza in strainatate la specializare peste 30 de zile si care trebuie sa fie de regula surse ale organelor de Securitate, cu respectarea hotararii de partid care reglementeaza aceasta problema. Se impune ca aceste persoane sa fie bine verificate si testate, atat in tara cat si in exterior, existand o sincronizare intre cadrele verificate sau folosite pe aceasta linie de Securitatea interna si unitatile speciale, spre a se evita paralelismele sau suprapunerile. Dupa caz, avizele pot fi comune”.
Si in mod natural, organele de Securitate mai erau foarte atente in ceea ce priveste calatoriile in strainatate ale “persoanelor din reteaua informativa sau care sunt in supraveghere ori urmarire informativa de Securitate, indiferent daca sunt incadrate in munca, sunt liber profesioniste ori pensionate”. Nici pasarea nu iesea din tara fara avizul Securitatii.
George DAMIAN / ZIUA

• Share
• Tweet
• Pin
• Email