Victor Roncea Blog

“Împreunã cu tãrile socialiste, cu celelalte popoare ale lumii vom actiona pentru ca omenirea sã nu mai fie marcatã de “rãzboi rece”, prefatase începutul lui 89, profetic, Gorbaciov în mesajul sãu de An Nou.
Dupã 1945, între cele douã „lagãre” – reprezentate de Uniunea Sovieticã si Statele Unite ale Americii – se instituise „un joc cu scor nul”. „Rãzboi improbabil, pace imposibilã” –definise Raymond Aron periculoasa competitie a cursei înarmãrilor si dezinformãrilor propagandistice.
Pe acest fundal, în vara lui 1989 ziarele românesti debordau în anunturi de glorioase succese datorate lui Ceausescu. Iar în paginile de informatii externe, în lumea „celorlalti”, toate mergeau din rãu în mai rãu: somaj, greve, inflatie, violentã, rãzboaie, insecuritate socialã.
Tot atât de departe de adevãr erau însã si informatiile despre România difuzate de partea cealaltã a „cortinei de fier”.

Joi, 10 august 1989, la Paris, cotidianul Le Monde publicase sub titlul „Doi unguri din Transilvania omorâti în bãtaie”, urmãtoarea stire:
„Doi români de origine maghiarã au fost omorâti în bãtaie, acum douã luni de cãtre militieni, potrivit informatiei primite de la Liga de apãrare a drepturilor omului în România, cu sediul la Paris.
János Tamás, un muncitor de 42 de ani din satul Sindomini judetul Harghita, fãcuse rost de carne pentru o masã festivã cu ocazia primei comuniuni. În 23 mai a fost arestat de 4 militieni care au dorit sã afle de unde a cumpãrat mâncarea si l-au bãtut pânã a murit.
În 12 iunie, Imre Tamás, sofer de camion în vârstã de 38 de ani, a fost prins si omorât în bãtaie pentru cã a comandat o bere în limba maghiarã în satul Miercurea Ciuc, în apropierea Clujului” (Sursã Agentia Infomina).

Jurnalistic vorbind, stirea aceasta e corect structuratã. S-a mentionat dintru-început si sursa de informare – Liga de apãrare a drepturilor omului în România, cu sediul la Paris. Francezului ce-ar avea dubii cã undeva, în Europa sfârsitului de secol XX, oamenii ar fi omorâti deoarece mãnâncã de sãrbãtori carne ori vorbesc în limba maternã, i se garanta „adevãrul” prin girul unei onorabile si democrate asociatii.
Stirea de 7 rânduri e un exemplu clasic de munitie al rãzboiului psihologic prin dezinformare. Cu tehnici diverse si de efect chiar dacã manipulatorul îsi desconsiderã la limitã victimele. Începând cu „precizia” rãspunsurilor în algoritmul ce articuleazã schema stirii: cine, ce, unde, când si de ce? Coplesit de impresia grozãviei unor crime politice, occidentalul urma sã nu observe cã ambele „victime” se numesc Tamas iar ucigasii sunt anonimi. Cã nu existã nici un sat transilvan Sindomini ori cã „satul” Miercurea Ciuc e de fapt un oras aflat la sute de kilometri de Cluj, de unde sã stie?!
Esentialã – îi a-i stârni dezgust si revoltã – era convingerea cã în Europa poti fi linsat dacã vorbesti o limbã maternã (alta decât limba oficialã) ori dacã mãnânci cu prietenii la o masã fripturã. Ce tarã cu nationalisti bestiali! Sã te-ndoiesti atunci cã lamele buldozerelor rãdeau în Transilvania satele unguresti de pe suprafata pãmântului?!

„Epopee româneascã”: Învãtãtoarea Camelia a decis sã nascã pe ruta Turnu-Severin – Dunãre – Kladovo-Negotin

Astfel de stiri macabre erau pe tonul obisnuit al opiniilor si informatiilor despre România în presa occidentalã si americanã din vara lui 89.
Cu o zi înaintea aparitiei în Le Monde a stirii mentionate anterior, un alt ziar francez, parizianul Le Soir îsi „cutremura” cititorii cu acest reportaj intitulat „Epopeea româneascã a Cameliei”:
„O tânãrã învãtãtoare româncã, Camelia Popescu-Sorina, însãrcinatã în nouã luni, a fugit din România în iulie anul acesta, traversând Dunãrea înot. Atunci a simtit si primele dureri …
Tânãra trãia împreunã cu sotul ei în Turnu Severin, port la Dunãre, într-un apartament neîncãlzit iarna si luminat cu un singur bec. Se sãturaserã sã economiseascã „în asteptarea unor vremuri mai bune.” Sotul ei a fugit primul, acum câteva luni, si este în prezent la Viena, într-un centru de primire a refugiatilor. Prima sa tentativã de fugã înot a esuat. Era împreunã cu un prieten care a fost împuscat în ceafã de autoritãtile române, iar el a fost închis. La scurt timp dupã asta a evadat din puscãrie si a reusit sã treacã frontiera româno-ungarã. În iulie a venit rândul doamnei Popescu-Sorina sã-si punã în aplicare planul de fugã. S-a dus la zece kilometri în aval de Turnu Severin, acolo unde malurile Dunãrii erau cel mai aproape unul de altul, latimea fiind de un kilometru.
În mijlocul noptii tânãra învãtãtoare a umflat o camerã de cauciuc si a intrat în apã. Când a ajuns aproape de mijlocul drumului a simtit primele dureri, si apoi o senzatie de usurare. Abia dupã ce a ajuns pe malul iugoslav si-a dat seama cã i se rupsese apa în timpul traversãrii.
Dupa câteva ore în care a mers pe câmp si prin pãdure, Camelia a ajuns în orasul Kladovo si mai apoi cu autobuzul în Negotin, unde a nãscut o fetitã, pe care a botezat-o Natasa. Cu ajutorul înaltului comisariat ONU pentru refugiati, tânãrã româncã sperã sã se întâlneascã cât mai repede cu sotul ei la Viena.” (traducere Agentia Infomina)
Însãilarea e încã mai grosierã decât în articolul anterior. Ai crede cã nici mãcar n-a fost mânã de ziarist. Ci de profesionist al unui serviciu de dezinformare ce s-a servit de ziar la modul pecuniar al unei campanii publicitare.
Alte comentarii ar fi de prisos. Povesti ca acestea erau difuzate frecvent în presa celuilalt „lagãr” pe parcursul lui 89. Cu ele s-au prefatat minciunile despre masacrul cu 60 000 de morti de la Timisoara si despre teroristii din Bucuresti: ultima redutã de pe frontul de est al „rãzboiului rece”.
Lavinia Betea

(*) Mihnea Berindei, informator si purtator de cuvant si vicepresedinte al Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania – LDHR, cu sediul la Paris, fondator al GDS alaturi de Silviu Brucan si membru al Comisiei Tismaneanu

Vezi si SEFUL COMPARTIMENTULUI ANTI-STASI din Unitatea “Anti-KGB” 0110 a DSS: Agentul AVO TOKES trebuie sa zboare din PE, OISTEANU sa fie demascat de CNSAS
Prima parte a unui interviu-fluviu care va starni, normal, valuri 🙂