MINTEA ROMANULUI CEA DE PE URMA pentru AIUD si Parintele Justin pe locul 5 intr-un Comunicat sau cand pisicii nu-s acasa puricii joaca pe masa

Slava Domnului, in sfarsit, in urma Apelului a 15 organizatii si 35 de fosti detinuti politic cu peste 350 de ani de inchisoare si a vizitei doamnei Aspazia Otel Petrescu la Parintele Justin Parvu (foto) si Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici şi Luptători Anticomunişti s-a hotarat sa sustina proiectul Parintelui Justin, pentru o Biserica la Aiud. E drept, alaturi de cel al domnului doctor Pavel Chirila, secondat de actorul Dan Puric. Dar sa privim partea plina a paharului.

M-am bucurat cand l-am vazut la Petru Voda pe energicul Gheorghe Jijie, secretarul Federatiei, care a implinit anul acesta 90 de ani. Il rugasem sa vorbeasca personal cu Parintele inca de cand a inceput scandalul legat de “Mausoleul-Memorial” de la Aiud. Acum a facut-o si este de salutat pentru ca tortionarii sa nu elimine de tot detinutii politic, dupa cum spunea Parintele Justin. In urma intalnirii cu Parintele a rezultat si un document in care se arata necesitatea ridicarii Manastirii dar si a unui centru martirologic, dupa cum am sustinut si eu de altfel, cu speranta pentru dl dr Pavel Chirila, chiar in ciuda unor indoieli temeinice, ca cele exprimate de dr Emilia Corbu sau doamna Isabela Vasiliu Scraba. Eu mi-am spus parerea – CONFUZIA lui Danion Vasile, greseala lui Dan Puric, eroarea Inaltului Andrei Andreicut si Proiectul Parintelui Iustin si al Dr-lui Chirila la Aiud – si ma bucur ca a folosit la ceva. Dar nu era mai simplu daca se venea la Parintele Justin de la bun inceput pentru a se evita confuziile si interpretarile generate de un intarziat si un “orientator in zig-zig”, vorba Parintelui Atanasie? Probabil ca si eventualele blesteme le-au adus aminte ca dracu’ nu-i mai tare ca Dumnezeu, dupa cum o spunea chiar Parintele Justin in avizul si Mesajul sau despre Proiectul de la Aiud, in care afirma ca “daca nu ai pocainta, in zadar este toata lucrarea ta. Actoria este si falsitate. Depinde cat adevar ai in tine ca artist. Acesti actori care intr-o ora pot schimba trei masti, asa cum m-a pacalit si pe mine, aici… Eu i-am dat o sansa si o mana de dragoste domnului Puric, ca unul ce putea sluji cauzei acestui neam… dar, in sfarsit este loc de pocainta pentru fiecare, pentru cel mai mare criminal”. Mintea romanului cea de pe urma!
Acum, sa vedem ce va iesi. Exista proiectul unei Biserici, al Parintelui Justin, exista proiectul unui Mausoleu, al lui Puric, si, mai nou, IPS Andreicut a promis ca are un al treilea proiect, care speram, va fi mai romanesc; traditional, ortodox. Parintele Justin a tinut sa mai clarifice si intr-un alt comunicat dorinta sa: “Iar cit priveste asezarea unei biserici, desi sint atitea discutii, socotesc ca intr-adevar aceste discutii au loc, dar nu din partea celor binevoitori, ci din partea rau-voitorilor, care au fost de la inceput rai si ramin in veci in rautatea lor“. Parintele se mai exprimase asupra acestor rauvoitori, care interpretau si problema cipurilor, in care dupa cum stim, actorii si regizorii patriei noastre socialiste nu prea s-au implicat. In privinta Aiudului si Parintele Arsenie Papacioc e hotarat: Sa se faca Manastire, fara adaos! Manastire-manastire! . Documentul Federatie nu specifica cum va arata noul proiect, si nici nu cere ce arhitectura sa se respecte, dupa cum o spuneau cu claritate, ca si Parintele Arsenie, doamna Aspazia Otel Petrescu si Nicolae Purcarea in Scrisoarea si Apelul audio catre IPS Bartolomeu Anania.
Pe langa aceasta, adaugarea Parintelui Justin pe o lista cu antetul Federatiei, la numarul 5, dupa “regizorul Dan Puric” – regizor este o functie in cadrul Federatiei? – si alaturi de un oarecare tzast-bast “membru” (?) al detinutilor politic in varsta de 25 de anisori, iarasi este un lucru discutabil, ca sa nu spun ireverentios, pe care il putem pune insa pe seama slabiciunii umane si, evident, a intelepciunii populare: cand pisicii nu-s acasa puricii joaca pe masa! Dumnezeu cu mila!
PS: Constat cu bucurie cu aceasta ocazie si surprinzatoarea revenire in spatiul mediatic a fostului lider al studentilor miscaristi, Marian Munteanu, dupa mai bine de un deceniu. Sa fie primit! Mai ales ca opiniile sale au fost intotdeauna ferme in privinta impostorilor din toate punctele cardinale!

Vezi si parerea Parintelui despre pocainta la minut

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova