Victor Roncea Blog

Dupa care treceam la chestiuni generale:

In acel moment nu cunosteam numele celorlalti membri ai Comisiei, credeam insa ca reuniti pentru a cerceta-clarifica istoria Romaniei din ultimii 70 ani ne vom intelege intre noi, oricat de adanci fusesera neintelegerile anterioare. Drept care propusesem:

– din Comisie, ca membri de onoare, sa faca parte supravietuitori dintre victimele comunismului: Gavrila Ogoranu, plecat dintre noi intre timp, si minunata sa sotie (vaduva lui Sabadus, ucis in bataie la Gherla, de catre o “cunostinta” a mea: Goiciu), Vasile Paraschiv, Doina Cornea, Remus Radina, Cicerone Ionitoiu, Ion Varlam si altii si altii cati au mai ramas;

– din Comisie sa nu faca parte acei autodeclarati “membri eminenti ai societatii civile” care colonizasera, de la 22 decembrie 1989, tribunele, prezidiile, balcoanele, platourile de televiziune, microfoanele, presa scrisa, posturile, bursele, pentru a ne explica noua, neinformatilor, noua, naivilor cat si cum si pe unde “rezistasera” ei comunismului: Blandiana, Liiceanu, Plesu, Manolescu, Adamesteanu, Dan Pavel, Oisteanu, Jela, Stelian Tanase, Antohi, A. Mungiu, Pippidi… – lista era mult mai lunga.

Motivele pentru care acesti “directori de constiinta” nu aveau ce cauta intr-o asemenea Comisie:

– “trecutul de lupta anticomunista” al lor: traficat post-festum, deci mincinos;

– cunostintele lor de istorie in general, in special de istorie contemporana a Romaniei: nule, chiar daca unii dintre ei se prezinta ca istorici.

Domnule Basescu,

Aceasta scrisoare a mea – pe hartie – nu a putut pleca spre Dvs., pentru ca invitatia Dvs., scrisa, trimisa prin posta (promisa prin V. Tismaneanu) nu a mai pornit inspre mine.

Intre 11 aprilie si 14 aprilie a avut loc Marea Miscare de Solidarizare Intelectuala (Romana): “membrii de drept ai directoratului de opinie” din nefericita noastra tara, profesionistii in prelingerea de la un prezidiu la o comisie; de la un colocviu la o dezbatere-asupra, cu tot cu scaunul autorepartizat lipit de sezut(a), afland ca V. Tismaneanu imi propusese si mie participarea – chiar daca uitase sa mentioneze ca inca din 21 septembrie 2005 cerusem infiintarea Institutului pentru Studierea Terorii Bolsevice in Romania – au intrat in panica, s-au adunat, au dat mana cu mana, ca de obicei pe meleaguri mioritice si tot pentru o cauza mizerabila: expulzarea acelui ins care facuse ceea ce ei nu facusera nici macar in gand impotriva comunismului.

Urmare: V. Tismaneanu (prost consiliat, dar cine sa-i pedepseasca pe foarte-prostii consilieri? – la urma urmei fiecare are consilierii pe care ii merita) a improvizat o “motivatie” a anularii invitatiei mie adresate – in numele Dvs., Domnule Basescu – pretextul invocat: as fi publicat – pe internet! – scrisori de-ale tatalui sau!

Ce explicatie puerila, ce inventie debila!

Pe cand eram in relatii cordiale (sic) V.T. imi scrisese, nesimtitor la faptul ca ma ofenseaza, ma raneste:

“Rolul Dvs: mai ales pe tema represiunilor, studentimea, intelectualii. Nu trebuie sa scrieti: ati scris ce trebuia scris. Acum vin expertii, comisia citeste, adauga etc”. (subl mea, P.G.)

Am inghitit jignirea, am retinut sugestia. Chiar daca nu mai fac parte din Comisie – va propun:

Cum tot mi-am pregatit seria de scrieri postume, o ofer spre tiparire editurii Institutului Cultural Roman. Sa inceapa cu cele doua volume de Scrisuri care aduna articole, interviuri, conferinte publicate in presa occidentala intre 1971 si 1977 – pe cand eu ma aflam in Romania – apoi in exil, precum si cele din 1990 pana in momentul de fata. Presupunind ca imi cunoasteti publicistica, va rog sa o recomandati lui H.R. Patapievici, director al Institutului si membru al Comisiei.

Domnule Basescu,

Scopul meu este in primul rand al unui scriitor frustrat: 20 de ani (1970-1990) am fost interzis in tara, deci samizdatizat; de la actiunea extrem de colegiala a lui N. Manolescu, am evoluat…, devenind, in Romania Libera Post-Revolutionara un scriitor roman internetizat;

In al doilea rand telul urmarit este unul pedagogic: Nici unul dintre membrii Comisiei nu cunoaste Istoria Contemporana a Romaniei: Sorin Alexandrescu, desi inalt specializat in prinderea prin scheme si sageti a geniului lui Faulkner, N. Manolescu, stralucit recenzent al cartilor de fictiune si harnic autor de manuale indrumatoare-spre-indarat, ca Literatura romana de azi. 1945-1965 – nu au nici o idee despre Istoria Tarii lor (daca ar fi avut una cat un bob de mustar, N. Manolescu nu ar fi luat lui I. Iliescu, imediat dupa Mineriada Sangeroasa din 13-15 iunie 1990 interviul legitimator al ilegitimului cu mainile pline de sange, numit de el “Omul cu o mare”); la fel S. Antohi: el este “istoric al ideilor”, nicidecum al faptelor si al suferintelor romanilor; Mihnea Berindei, turcolog emerit, ramane autor al unui studiu despre vamile turcesti, nu despre secolul al douazecelea la romani; cat despre Al. Zub el s-a specializat in Xenopol, in Kogalniceanu, in Parvan – din care nu a mai iesit, deci nu are idee, de pilda, despre “intamplarile” din timpul celui de al Doilea Razboi Mondial.

In aceste decenii din urma am constatat cu tristete, cu ingrijorare, cu oroare: romanii nostri se afla in relatii conflictuale cu ceea ce se cheama Istorie – deci memorie: Neistoricii sunt “imuni” la cronologie, pentru ei timpul este… o neglijabila, un accident: ce conteaza, la scara secolelor, ca, de pilda, 28 iunie 1940 a fost inainte de 22 iunie 1941?, sunt sigur, nu dupa? si daca a fost inainte, la ce ne slujeste, azi: anuleaza prezentul mizerabil?; dintre scriitorii romani doar Eminescu si Sadoveanu au cinstit istoria cum se cuvine, pentru cei aparuti dupa 1944 – conjuncturistii din care ne-am facut maestri de gandire si de “creatie” – istoria a reprezentat “un domeniu” in care erai obligat sa te documentezi (ca in siderurgie, in piscicultura, in arpagicultura), iar tinerii care voiau sa devina istorici, din spaima-de-clasa, provocata de teroarea luptei-de-clasa, alegeau perioadele cele mai indepartate in timp, ca sa nu care cumva sa calce in groapa prezentului care putea duce drept la puscarie.

Cat despre acea constanta etica necesara in studiul istoriei – nici vorba: daca etica era exclusa din estetica (astfel realizandu-se inghetata fiarta specifica Romaniei bolsevizate de prietenii nostri luminatori veniti de la Rasarit pe tancurile rusesti in 1944, numita: “rezistenta prin cultura”), ce sa caute in istorie, considerata stiinta pura si dura…?

Domnule Basescu,

Va propun sa facem noi, neistoricii, alfabetizarea istoricilor romani din Comisia cu pricina. Sunt convins: bibliografia oferita de volumele Scrisuri le va fi benefica: le va oferi cateva notiuni elementare de istorie si de morala in abordarea istoriei. Totodata va fi folositoare si urmasilor, neamurilor lor: fii, ne-poti, stranepoti si mai ales cumnate: acestia/acestea vor afla, in sfarsit, ce este aceea Istorie a Romaniei Contemporane si cu ce se mananca ea.

Cu incredere,

Paul GOMA

(Scrisoare publicata in ziarul Ziua, 8 mai 2006)