Victor Roncea Blog

de Radu Portocală

În decembrie 1989, cînd a fost constituit completul de judecată al soţilor Ceauşescu, iniţiatorii acestei mascarade l-au cooptat, printre alţii, pe maiorul-procuror Dan Voinea. Sarcina care îi revenea era suficient de importantă pentru a elimina categoric ipoteza că această alegere fusese rezultatul unei întîmplări. Este imposibil de crezut că între el şi membrii puterii care tocmai “emana” nu existau vechi conivenţe.
Dl Voinea, în momentul în care a intrat în sala unde urma să se desfăşoare spectacolul, ştia că participă la o alcătuire judiciară ilegală: Constituţia (încă în vigoare) nu prevedea existenţa tribunalelor militare de excepţie, iar aşa-zisul decret prin care se înfiinţa cel în cadrul căruia avea să evolueze dl Voinea, semnat de Ion Iliescu pe 24 decembrie, era lipsit de orice valabilitate, întrucît la acea dată dl Iliescu nu avea nici o calitate oficială şi nu putea să semneze acte normative. Nu mai vorbim de faptul că falsul decret nu a fost nici înregistrat, nici publicat.
Amintesc, în plus, o ipoteză pe care o susţin de 19 ani, potrivit căreia “procesul” şi execuţia au avut loc la o dată anterioară momentului în care Ion Iliescu şi-a pus semnătura pe acel petec de hîrtie fără valoare legală.
În cadrul rechizitoriului pe care l-a pronunţat, dl Voinea a susţinut două capete de acuzare despre care ştia că nu sînt adevărate şi care au contribuit în mod decisiv la pronunţarea pedepsei capitale: genocid (60.000 de victime) şi încercarea de a fugi din ţară pentru a recupera un miliard de dolari depuşi în bănci străine. Dl Voinea nu a ezitat să se folosească de aceste neadevăruri pentru că nu avea nici o îndoială asupra faptului că absurda apărare pe care o avea în faţă urma să-i ţină isonul. Sau pentru că fusese anunţat, ca să formulăm altfel lucrurile, că nu participă la un proces, ci la un spectacol regizat cu mult timp în urmă, ceea ce avea să-i asigure nu numai impunitatea, ci şi celebritatea.
Devenit general, dl Voinea a fost însărcinat să ancheteze asupra evenimentelor la al căror moment culminant a participat în mod hotărîtor. O asemenea absurditate nu se putea petrece decît în democraţia originală a lui Ion Iliescu!
Rezultatul îl cunoaştem. Dl Voinea a anchetat vreme de 19 ani, a constituit dosare, s-a agitat, dar din toate astea n-a ieşit nimic. Era, în fond, firesc să fie astfel. Cum poate cineva să ancheteze asupra unor evenimente la care a luat parte şi care, din “raţiuni superioare”, trebuie să rămînă obscure?
Acum, dl Traian Băsescu doreşte ca generalul Voinea – ieşit de curînd la pensie – să-şi reia activitatea şi să continuie “cercetarea” dosarelor “Decembrie 1989″ şi “13-15 iunie 1990″. E greu de spus dacă situaţia în faţa căreia ne aflăm e ridicolă sau perversă. În ce mă priveşte, aş înclina mai degrabă către a doua posibilitate. În orice caz, ieşirea de ieri a dlui Băsescu – al cărui rol în transportul minerilor către Bucureşti, în iunie 1990, rămîne a fi determinat – a fost, înainte de toate, un simplu gest electoral. Şi poate chiar unul abil.

de Radu Portocală

Subiectul precedent îmi oferă ocazia să anunţ cititorilor acestui blog o apariţie editorială.
Unii dintre Dumneavoastră ştiu că, în octobrie 1990, am publicat la editura Calmann-Lévy (Paris) o carte intitulată “Autopsie du coup d’État roumain”, în care defineam căderea regimului Ceauşescu drept rezultatul unei lovituri de stat pusă la cale de Uniunea Sovietică şi executată cu ajutorul serviciilor secrete româneşti.
La sfîrşitul anului trecut, editura Larousse mi-a propus sa reiau, in cadrul unui nou text, analiza evenimentelor din decembrie 1989. Opacitatea arhivelor, investigaţiile incomplete şi neconcludente – conduse, între altele, de generalul Dan Voinea – au fost elemente care m-au făcut să ezit mai multe săptămîni înainte să-mi dau acordul.
În cele din urmă, am acceptat propunerea editorilor şi m-am apucat de lucru. Am trăit, de-a lungul întregii primăveri, săptămîni neplăcute în miezul vastului ţesut de minciuni pe care a trebuit să-l reconstitui şi să-l examinez. Săptămîni de profundă revoltă, în acelaşi timp, faţă de barbaria cinică a regizorilor, care au considerat că acţiunea lor nu se poate legitima decît cu sînge. În sfîrşit, săptămîni de amărăciune văzînd ce s-a ales din speranţele de atunci.
Manuscrisul a devenit acum carte. Miercuri seara editorul mi-a înmînat primul exemplar. În librării va apare pe 16 septembrie, moment emoţionant, fireşte, pe care am vrut să-l anticipez aici.
https://portocala.wordpress.com/

Foto “Placinta” Romania: https://www.cascador.com/jocuri/trinom/