Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

“În ciuda temerilor pe care le împărtăşeam acum două săptămîni cititorilor acestui blog, cartea “a venit pe lume” la data prevăzută, adică pe 1 octombrie. Ba chiar, cu o uimitoare rapiditate, a avut parte şi de o primă cronică (aici), pentru care îi mulţumesc autoarei. Sper să urmeze şi altele – indiferent dacă sînt bune sau rele, pentru că dezbaterea nu se poate naşte din tăcere”, scrie domnul Radu Portocala, pe blogul sau.

Cu un bun simt jurnalistic unic, domnul Radu Portocala observa si semnele noii dictaturi, eurosovietice:

Irlanda – siluirea opiniei publice
02-10-2009
de Radu Portocală
Astăzi, în numele “construcţiei europene”, populaţia Irlandei este supusă unui viol moral, unei potlogării anti-democratice pe care se lăfăie eticheta Bruxelles.
Dintre toate ţarile membre ale Uniunii Europene, Irlanda a fost singura care a avut reflexul firesc de a supune aprobării populare, prin referendum, Tratatul de la Lisabona – surogat al eşuatei Constituţii a celor 27. Iar irlandezii – aşa cum, mai mult ca sigur, ar fi făcut şi alte popoare dacă ar fi fost consultate – au respins textul. Ceea ce, bineînţeles, a stîrnit enervarea luminoaselor personaje care conduc continentul.
A trecut de atunci puţin mai mult de un an şi irlandezii sînt chemaţi să voteze din nou acelaşi Tratat. Pentru că, în democratica noastră Europă, cînd un popor spune “nu” înseamnă că el se înşeală şi că trebuie să i se dea prilejul să se îndrepte. Pentru că, în această Europă pe care Vladimir Bukovski a comparat-o cu o nouă Uniune Sovietică, un “nu” este de neconceput, un “nu” este un viitor “da” smuls prin uzură şi promisiuni despre care toată lumea ştie că nu vor fi respectate.
S-a evitat consultarea celorlalte popoare pentru că se ştia cu precizie că multe dintre ele s-ar fi opus adoptării Tratatului. În Germania, de pildă, toate sondajele arătau că 70-80% dintre votanţi ar fi spus “nu”. Ori, în măsura în care acest act este un soi de Constituţie supra-naţională, consultarea prin referendum ar fi fost obligatorie. Cu condiţia să ne fi aflat într-un sistem cu adevărat democratic…
Irlandezii au spus “nu”, dar acest drept le-a fost refuzat. Ei vor fi consultaţi pînă cînd, plictisiţi, vor aproba textul Tratatului. Situaţia contrară, însă, nu poate fi imaginată. În Franţa, de pildă, unde Tratatul de la Maastricht – strămoş al celui de la Lisabona – a fost adoptat în 1992 cu mai puţin de 51%, nimeni nu se gîndeşte să organizeze un nou referendum pentru a vedea dacă nu cumva, între timp, poporul şi-a schimbat părerea.
Votul de azi din Irlanda mi se pare o derivă extrem de gravă şi un precedent extrem de periculos. Pentru că el arată că opinia popoarelor nu mai contează decît dacă ea corespunde aşteptărilor conducerii supra-naţionale de la Bruxelles.

• Share
• Tweet
• Pin
• Email