VADIM TUDOR – RAZBOI CU GEORGE RONCEA. Seful PRM l-a dat in judecata pe jurnalistul CURENTUL dupa ce acesta a dovedit ca Vadim a votat pro-homo la PE

În originalitatea sa cu totul şi cu totul bizară, Vadim Tudor s-a denunţat singur, în scris, recunoscånd că a votat intenţionat, nu din greşeală, alături de alţi 348 de membri ai Parlamentului European, promotori ai valorilor susţinute de stånga, politică arondată puternicului lobby al homosexualilor. În ultimele numere din publicaţia sa, „Tricolorul“, Vadim Tudor spumegă, tună, fulgeră, eructează, vomează în stilul său binecunoscut, cacofilic, ba chiar, culmea ridicolului, a anunţat că vrea să-i dau zece miliarde lei pentru că l-am expus „dispreţului public“ dezvăluind într-un articol recent din „Curentul“, intitulat „Vadim Tudor – Tribunul homosexualilor“, modul în care a votat acesta în Parlamentul European, în beneficiul lobby-ului de stånga al homosexualilor. Suma de zece miliarde de lei pretinsă de Vadim Tudor reprezintă cea mai mare sumă cerută vreodată unui ziarist din România, iar dacă se confirmă că acesta a depus pe numele meu plângerea penală la Parchet, va fi un proces cu adevărat interesant. Când voi primi hârtia de la Parchet, voi depune şi eu pe numele lui Vadim Tudor o plângere penală, pentru denunţ calomnios şi voi cere ca penalităţi dublul sumei cerute de Vadim, plus doi lei vechi, cât face „onoarea“ lui Vadim Tudor în ochii mei, pe care îi voi returna Tribunului homosexualilor prin mandat poştal via Bruxelles.
Vadim Tudor se face de râs singur încercând să-şi justifice votul de la Parlamentul European şi pretinzând că el „a votat pentru echilibru“: „Am votat de partea Binelui, nu de partea Răului. Alături de mine au votat nu mai puţin de 348 de membri ai Parlamentului European – pe care gunoiul ăsta de George Roncea îi face… homosexuali (pidosnici)! Au existat doar 218 voturi împotrivă şi 46 de abţineri. De cånd trebuie să dăm, noi, socoteală unui infractor ca acest ţigan şantajist, George Roncea, care se pare că n-are nici măcar liceul, de modul cum votăm? Cine e el? Ce interese reprezintă? L-au pus stăpånii lui din umbră, Vasile Blaga şi Elena Udrea, să mă înjure? E-n regulă, atunci cele două potăi ale lui Băsescu să-i suporte şi amenda, de 10 miliarde de lei vechi! Fiindcă anunţ că l-am dat în judecată pe derbedeul George Roncea, pentru insultă şi calomnie, cerånd la Tribunal daune morale de 10 miliarde de lei vechi“.

Schizofrenie à la Vadim

Insultele continuă, de la ţigan, golan, nenorocit, şobolan, retardat, javră, vagabond mincinos şi şantajist, la slugă a mafiotului Băsescu etc., după care Vadim intră mai concret în descrierea activităţii mele jurnalistice recente susţinând că „ţiganul George Roncea a încercat să-l şantajeze şi pe Sorin Oprescu, dar primarul Capitalei, uns cu toate alifiile, n-a muşcat momeala. Aşa cum n-a muşcat-o nici Dorel Onaca. Imediat, şantajistul s-a năpustit cu copitele asupra lor“. Foarte tare. Vadim mai suferă şi de dedublare schizofrenică a personalităţii, deoarece în „România Mare“ acesta preia şi laudă articolul din „Curentul“ scris de mine în care apărea şi numele lui Dorel Onaca. Oanca îmi devine astfel şi mai simpatic, câtă vreme Vadim îl ponegreşte veninos. Cu prima ocazie voi dezvălui conţinutul unei discuţii revelatoare cu Dorel Onaca, care m-a căutat recent, la telefon, şi mi-a adus la cunoştinţă date interesante despre contextul în care a apărut în presă numele său.
Iar pentru afirmaţiile Tribunului cu privire la presupusul caz de şantaj la adresa lui Sorin Oprescu, (pe care nici măcar nu l-am cunoscut vreodată personal – d’apoi să îl „şantajez“), voi mai adăuga încă un capăt plângerii verbale pentru denunţ calomnios pe care o voi depune pe numele lui Vadim Tudor.
Încercările sale penibile de a se disculpa pentru votul dat în cazul rezoluţiei la adresa Lituaniei sunt demontate de scrisoarea Alianţei Familiilor din România care a adresat tuturor parlamentarilor români ce activează în Parlamentul European şi şefilor de partide următorul Apel de avertisment.

Alianţa Familiilor din România condamnă ferm votul lui Vadim & comp

„Alianţa Familiilor din România (AFR) este o organizaţie a societăţii civile, dedicată promovării valorilor vieţii şi familiei. Printre preocupările organizaţiei noastre se află şi monitorizarea activităţii reprezentanţilor aleşi şi informarea publicului despre acţiunile acestora. Pe baza monitorizării, AFR diseminează, cu ocazia alegerilor, opiniei publice, buletine informative privind profilul moral al candidaţilor. Pe 1 septembrie a.c., Parlamentul European a supus la vot şi aprobat o rezoluţie referitoare la un proiect de lege naţională avansat în Parlamentul Lituaniei, lege prin care minorii ar urma să fie protejaţi împotriva «diseminării directe» de informaţii prin care «sunt promovate relaţiile homosexuale, bisexuale şi poligame».
În Lituania, proiectul de lege a fost iniţial respins de preşedintele Republicii, dar Parlamentul a anulat veto-ul preşedintelui, iar în prezent proiectul de lege este pe cale să intre în vigoare. Motivaţia acestei legi este evidentă – Lituania doreşte să-şi protejeze tânăra generaţie de efectul propagandei desfăşurate de activiştii homosexuali, tot mai agresivi la nivel european. Nu este o noutate faptul că expunerea minorilor la asemenea comportamente «alternative» are un efect dezastruos asupra dezvoltării lor ca cetăţeni echilibraţi şi ca participanţi stabili la societatea în ansamblu.
Contaminarea tinerei generaţii cu propagandă prin care se încearcă normalizarea unor relaţii contra firii nu poate decât să contribuie la criza morală şi identitară a unei societăţi şi are efecte extrem de negative asupra individului şi familiei ca structură socială. Cu toate acestea, rezoluţia Parlamentului European a fost adoptată inclusiv cu ajutorul europarlamentarilor partidului dumneavoastră. Din păcate, nu este primul caz în care membrii PSD reprezentanţi ai României la Bruxelles votează fără nicio reţinere în favoarea unor directive sau rezoluţii care intră în conflict cu valorile morale şi culturale ale poporului român – pe care europarlamentarii PSD pretind că îl reprezintă.
Prin prezenta scrisoare dorim să ne exprimăm încă o dată dezamăgirea privind poziţia adoptată de partidul dumneavoastră în Parlamentul European. Vă asigurăm că acest comportament al celui mai proeminent partid al stângii româneşti va fi adus în mod extensiv la cunoştinţa alegătorilor în perspectiva apropiatelor alegeri prezidenţiale, dar şi în viitor, la viitoarele alegeri locale şi/sau naţionale“.
Alianţa Familiilor din România (AFR) cea mai mare şi mai semnificativă organizaţie a societătii civile, care promovează valorile vieţii şi familiei, a luat o poziţie fermă faţă de atitudinea factorilor politici din România în raport cu aberaţiile celor care promovează homosexualitatea. Asociaţia apără tradiţiile social-culturale care au stat la baza dezvoltării societăţii româneşti: familia şi morala creştină, aplicate în relaţiile interumane şi în viaţa socială.
În contextul relativizării reperelor morale şi a derivei individului din societatea actuală, AFR este una dintre puţinele voci care (re)afirmă valorile tradiţionale şi funcţionale social, valori care sunt însă puse în discuţie de promotori ai unor „alternative“ – alternative care s-au dovedit experimente sociale falimentare în societăţile care le-au testat.
Şi în cazul rezoluţiei de condamnare a Lituaniei adoptată de PE Alianţa Familiilor din România a reacţionat prompt adresând scrisoarea de protest preşedintelui PSD, dar şi PNL-ului. Membrii acestor partide au votat în bloc, cu excepţia notabilă a Noricăi Nicolai, rezoluţia pe care a votat-o şi Tribunul homosexualilor, Vadim Tudor.
Paranoia justificativă a lui Vadim Tudor atinge accente comice, acesta pretinzând acum că votul său a fost acordat… pentru protejarea copiilor din Lituania! După cât se pare, Vadim Tudor e singurul care crede aşa ceva, dar asta n-ar fi o noutate, se ştie că Tribunul este unic (şi, să sperăm, irepetabil).

Vezi articolul cu dezvaluirea: Curentul – Vadim Tudor – Tribunul homosexualilor
Vezi reactia furibunda a lui CVT: Tricolorul – Un vagabond mincinos şi şantajist: ţiganul George Roncea, sluga infractorului Mihai Iacob, sluga mafiotului Traian Băsescu

Nota mea: Asta inseamna ca si eu sunt tigan? Of, of…

You can leave a response, or trackback from your own site.

One Response to “VADIM TUDOR – RAZBOI CU GEORGE RONCEA. Seful PRM l-a dat in judecata pe jurnalistul CURENTUL dupa ce acesta a dovedit ca Vadim a votat pro-homo la PE”

  1. Anonymous says:

    In "Panteonul" politicienilor postdecembristi Vadim ocupa un rol cu totul si cu totul exceptional. Si asta nu din motivele pentru care primeste nemeritat voturile romanilor.

    Vadim este un exceptional "blocheaza culoarul".

    Vadim este exceptional in a compromite ideea nationala. In asemenea masura incat aproape 20 de ani daca spui ca sunt nationalist, tot prostul se simtea dator sa comenteze "ah, de-al lui Vadim".

    Banui ca la un moment dat cei ce l-au creat pe Vadim au crezut ca omul e uzat si ar putea sa se debaraseze de el. Deh, era "boom" economic deci romanii ajunsesera sa inteleaga binefacerile capitalismului internationalist. Tot dobitocul ce importa kakaturi chinezesti se simtea liberal si entrepeneur – iar leul lui "tare" ca fularul mentolat ii permitea sa-si tina dugheana de produse inutile. Milioane de tineri romani plecati in bejenie nu mai semnificau o problema.

    Acuma treaba stricandu-se, Vadim este iar necesar la incurcat treburile.

    Oare cine lipseste din politica romaneasca azi? Pai tocmai un partid nationalist al carui loc il ocupa Vadim si PRM.

    Cinstit ar fi sa i se ridice o statuie in fata Parlamentului. Iliescu, Constantinescu si Basescu ar trebuie sa agite pompoane secondati de Corina Cretu, Zoe Petre si Elena Udrea. Strapunsi de importanta momentului Patriciu si Vantu ar trebui sa priveasca de jos in sus la tribunul impierit; ochii inlacrimati si inima incalzita de bucurie.

    Mushitza liberala ar scoate ofuri si ahuri.

    Miorlaielile corului Doina Cornea al Armatei s-ar face auzit peste munti si vai. Chit ca Bucurestiul nu are asa ceva.

    Nu-i datoreaza toti atat de mult lui Vadim? Nu? Nu ar merita tribunul asemenea festivitati?

    Numai inventatorii sai nu s-ar putea manifesta prea zgomotos. Ar sta cu ochii usor umeziti in spatele usilor inchise contemplandu-si capodopera. Eroi insingurati si nestiuti.

    Cei ce au blocat cristalizarea sentimentul national. Doar stiu ei foarte bine ca patriotismul este o boala psihica ce trebuie musai tratata. Cu Vadim pe post de asa nu daca nu mai poti cu bata, toporul sau tarnacopul.

    Vadim s-a sacrificat pe altarul stangii internationale. S-a sacrficat pe el fara sa-i pese. S-a transformat intr-o bomba cu kakat fara sa-i pese, fara sa jovaiasca. Mucius Scevola era mic copil. Sa-ti prajesti mana mai treaca mearga. Dar bomba de kakat… si asta in nume propriu
    nu sub pseudonim.

    Ce om, ce epoca.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova