O zi din viaţa lui Bogdan Olteanu la BNR | ||
Scris de Dana Iliescu |
Bogdan coboară obosit din BMW-ul negru, cumpărat cu ultimele rămăşiţe lăsate de Cristina, în urma divorţului. Strâmbă din nas la praful de pe Lipscani, înjurându-l în gând pe Oprescu pentru că nu mai termină odată reabilitarea zonei. Îşi îndreaptă din mers nodul cravatei de nuanţa cerului, aleasă de dimineaţă chiar de Alina, în timp ce el îşi sorbea preocupat cafeaua, încercând să descifreze ceva din paginile de financiar ale unui cotidian economic. Se gândeşte cu groază că-l aşteaptă o nouă zi de şedinţe cu colegii din conducerea BNR. „Mă descurcam mai uşor cu Javra la Cameră“, se gândeşte Bogdan cu nostalgie la vremurile când tăia şi spânzura la Camera Deputalilor (n.r. Javra – aşa îl alintă duios pesediştii pe Hrebenciuc). Se consolează repede la gândul că în ziua de salariu încasează vreo 10.000 de euro direct pe card. Intră în birou, şi secretara, cam trecută, după gustul lui, îl anunţă că e aşteptat la şedinţa cu guvernatorul. Înhaţă din mers o ordine de zi cu cifre şi teme care nu-i trezesc nici măcar o amintire de la cursurile alea de doctorat la Universitatea Babeş-Bolyai, de la care a fost dat afară. Adoptă atitudinea de om preocupat, studiată intens în oglindă, şi intră la şedinţă.
Isărescu: Bună ziua, stimaţi colegi. Ordinea de zi începe ca de obicei cu politica monetară. Folosim ipoteza decuplării ciclurilor de afaceri ale ţărilor emergente de cele ale economiilor dezvoltate? Domnilor vice-guvernatori?
Georgescu: Conform Kose, Otrok, Prasad există corelaţie în creştere în cadrul grupelor de ţări emergente şi dezvoltate, dar o decuplare a ciclurilor de afaceri între cele două grupe de ţări…
C. Popa: Da, dar conform Walti există un grad mai ridicat de sincronizare a ciclurilor de afaceri ale economiilor. Aici, toţi se întorc către Bogdan Olteanu
Olteanu: tace ( Mi-a zis ceva Javra de nişte afaceri, da’ cu băieţii ăştia nu m-am întâlnit la el în birou când am pus la cale lucrurile)
Mugur Isărescu îl salvează, într-un final.
Isărescu: Cåt a fost ROE?
Georgescu: 0.64
C. Popa: Tocmai, faţă de -2.9 în martie.
Olteanu: tace (Roe o veni de la Feroe?)
Isărescu: Da, aşa e. Dar ROA?
C. Popa: 0.05 faţă de -0.25 în martie.
Georgescu: Da, şi efectul de pårghie e 6,92.
Olteanu: tace (ROA parcă era parfumul ăla de la Cacharel cu care se dă Alina dimineaţa…)
Isărescu: Criza infirmă ipoteza decuplării.
Georgescu: Deci apare o consecinţă implicită: majorarea rolului variabilelor externe în reluarea creşterii.
C. Popa: Inflaţia de bază CORE2 ajustată a fost de 4,5 la sută în luna august faţă de 4,6 la sută în luna anterioară.
Olteanu: tace (Naşpa cu inflaţia asta. Să-mi amintesc să-i spun lu’ naşu’ Tăriceanu că-i cam groasă şi să facă ceva cu acţiunile alea…)
Georgescu: Valoarea a fost calculată prin eliminarea impactului preţurilor administrate şi al celor volatile şi al principalelor produse accizabile?
Isărescu şi Popa: Pai asta e, că nu ştim.
Isărescu către Olteanu: puteţi întreba dvs. la CGCF? (n.a. COMPARTIMENTUL GESTIUNEA CRIZELOR FINANCIARE)
Olteanu: Sigur că da. Se ridică şi iese. Unde a zis ăsta să mă duc? Ce e CGCF? Şi ce a zis să întreb? Substanţe volatile? Asta era la chimie?
P.S. Nu există nicio legătură între persoanele prezentate mai sus şi personajele din cartea lui Alexandr Soljeniţîn, „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici“.
Curentul – vineri, 09 octombrie 2009