Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Scris de Gabriela Vlasceanu
Uniforme militare, geci, fulare, pulovere, brichete, pixuri, steaguri, arme folosite, sute de fotografii. Toate acestea, şi nu numai, se regăsesc în sala dedicată Revoluţiei din 1989, amenajată în incinta Muzeului Militar Naţional. Ideea înfiinţării „Sălii Revoluţiei din Decembrie 1989“ a apărut chiar în timpul evenimentelor de atunci. Salariaţii muzeului din acea vreme au trimis pe teren muzeo-grafi civili care au adunat „material“. „Personalul militar al muzeului a fost încazarmat în acele zile. Aveam posturi stabilite, arme, s-au făcut săpături în jurul muzeului. Dinspre Semănătoarea şi Militari veneau grupuri de revoluţionari care ne cereau drapele istorice, regaliste. Nu le-am dat niciun obiect din muzeu. Am intuit, nu fără temei, că o să cadă regimul dictatorial al lui Ceauşescu. Muzeografii civili, femei, trimişi pe teren au cerut, în «focul» evenimentelor de la soldaţi şi de la revoluţionari, banderole, drapele decupate. Totodată, muzeografii civili au mers şi la Spitalul Militar de unde li s-a permis să ia uniforme militare străpunse de gloanţe“, îşi aminteşte colonel în rezervă, prof. Eugen Ichim, muzeograf. După liniştirea evenimentelor, Muzeul Militar Naţional a dat anunţuri, în ziarele bucureştene, prin care solicita revoluţionarilor şi familiilor eroilor martiri să doneze obiecte din timpul Revoluţiei din 1989.

Donatorii au completat formulare-tip

„Donatorii au completat formulare-tip în care precizau natura obiectului donat, cui a aparţinut, unde l-au utilizat în timpul evenimentelor din decembrie 1989. Au fost 60-70 de donatori, iar obiectele au aparţinut unui număr de 34 de eroi căzuţi“, spune muzeograful. De asemenea, muzeul a obţinut de la Ministerul Apărării Naţionale două autoblindate de infanterie – ABI – în care au murit maiorul Trosca şi ai lui: „La Ministerul de Interne era o unitate: USLA. Maiorul Trosca era la USLA. Acesta, împreună cu oamenii săi au fost chemaţi în zilele revoluţiei să apere Ministerul Apărării Naţionale, care atunci avea sediul în Drumul Taberei. De fapt, totul a fost o diversiune pusă la cale de proaspăt numitul, din acea vreme, ministru al Apărării, Nicolae Militaru. Acesta a fost numit de către Ion Iliescu. Când maiorul Trosca a ajuns la sediul Ministerului Apărării Naţionale, Militaru a trasat ordin să se tragă spunând că au venit teroriştii. De fapt, Trosca a murit nevinovat, dar ştia multe despre Militaru. Şi pentru asta au murit atâţia oameni nevinovaţi din cele două autoblindate de infanterie“. „Sala Revoluţiei din Decembrie 1989“ se află acum în spaţiul în care, înainte de 1989, era sectorul dedicat Armatei Române în epoca Nicolae Ceauşescu. De îndată ce intri în această sală, îţi atrage atenţia o imagine pe hârtie fotografică din timpul Revoluţiei. Foto-grafia, surprinsă în Piaţa Revoluţiei, are cinci metri lăţime şi trei metri înălţime. În faţa imaginii se află un drapel fără stemă socialistă. În vitrine se află ziarul „Scânteia“ din acea perioadă „fierbinte“. Nu lipseşte nici „vestitul“ număr din acest cotidian comunist, din 21 decembrie 1989. În colţul drept, pe prima pagină, apare „Decretul prezidenţial cu privire la instituirea stării de necesitate pe teritoriul judeţului Timiş“. În rest, realizările şi vizitele lui Nicolae Ceuşescu din acele zile.

Uniforme militare, străpunse de gloanţe

Muzeul Militar Naţional deţine şi numerele din 22 decembrie ale „The Times“ şi „The Daily Telegraph“, „publicaţii care au luat în serios evenimentele din România“. În muzeu se regăsesc uniforme militare străpunse de gloanţe care nu erau în dotarea Armatei Române, şi „gloanţe fabricate de luptătorii de gherilă“. În vitrinele sălii se mai află pulovere, fulare, ceasuri, fulare, tabachere, poze de la înmormântarea eroilor martiri, brichete, cămăşi, bancnote din acea perioadă, geci, paltoane, armament ars în transportul blindat de la Intercontinental, căşti ciuruite de gloanţe, un telefon distrus din „Cabinetul I“ al C.C. al P.C.R., bannere „ad-hoc“ scrise pe pânză sau hârtie, cu pixul, creionul şi carioca: „Armata e cu noi!“, „Jos Tiranul/Jos Dictatura“, „Popor Român să cerem pedepsirea criminalilor/ Au fost pedepsiţi“.

Uşa de la Biserica Kretzulescu

Şi tot aici se regăseşte şi un drapel tricolor, din 22 decembrie 1989, pe care mai multe personalităţi de atunci au semnat şi şi-au scris gândurile: Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Mihai Chiţac, Victor Athanasie Stănculescu, Petre Roman, Silviu Brucan. Muzeul deţine şi o copie după declaraţia scrisă şi citită de Ion Iliescu în seara zilei de 22 decembrie 1989. Nu lipseşte nici uşa de la Biserica Kretzulescu, care a fost ciuruită cu gloanţe pentru ca revoluţionarii să poată intra pentr a-i identiifica pe cei care trăgeau de aici. Într-o vitrină se află două arme „deosebite“. „Nici acest armament nu a fost în dotarea Armatei Române. Aici este o geantă cu o armă în interior. Mergând pe stradă tragi cu ea fără ca cineva să-şi dea seama că tragi din geantă. Şi tot aici se află o puşcă cu lunetă şi amortizor de zgomot Mosin-Nagant“. Vizitatorii sălii au ocazia să vadă vestonul „găurit în dreptul inimii“ al generalului Vasile Milea, care în acea perioadă era ministru al Apărării, dar şi ochelarii, pixurile, aparatura de transmisie a acestuia. El nu a dat ordin să se tragă în revoluţionari. A fost găsit împuşcat într-un birou din Comitetul Central. „Unii spun că s-a sinucis. Nu cred că s-a sinucis. Orice om care vrea să se sinucidă vrea să nu sufere, deci îşi trage cu arma în cap sau în gură. Milea a avut glonţul în inimă“, spune muzeograful Ichim. Pe un panou apar numele a 936 de eroi martiri dintr-un total de 1.104. Dintre cei 1.104, un număr de 221 au fost militari. Nu lipsesc nici fotografiile a peste 200 de eroi la care se adaugă alte zeci din timpul Revoluţiei care înfăţişează imagini paşnice sau violente de atunci. Din 1990 până astăzi, sala dedicată Revoluţiei din 1989 a avut aproximativ 500.000 de vizitatori, printre aceştia numărându-se Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Victor Athanasie Stănculescu. „Emil Constantinescu şi Traian Băsescu nu au fost niciodată aici. În schimb, Ion Iliescu a fost de trei ori“, spune muzeograful Eugen Ichim.

• Share
• Tweet
• Pin
• Email