EDITORIAL RONCEA: Cum vor deveni din nou domnişoare curvele din presă şi societatea civilă. "Cine uita, nu merita!". TIA SERBANESCU: Orizonturi rosii?

Scris de Victor Roncea  
„Cine uită, nu merită!“ În ’90, am pus împreună cu „huliganii“ anticomunişti din Piaţa Universităţii acest înscris al lui Iorga pe Arhitectură, botezată „Facultatea de Golani“, alături de o fotografie-gigant cu Iliescu şi Ceauşescu. Vroiam ca românii să nu uite că morţii noştri din decembrie au nevoie de dreptate, la fel ca şi viii. După 20 de ani, bieţii mucenici nu şi-au găsit-o, iar noi nu ne-am făcut-o. Conspiratorii KGB şi GRU de atunci, în frunte cu Brucan şi Iliescu, s-au multiplicat sinistru, în mii de replici care au năpădit politica, presa şi societatea aşa-zis civilă şi românească.
Campanie mai scabroasă ca asta chiar că n-a mai fost nicicând. Nici măcar primele „alegeri libere“ nenorocite, de dinainte de a ne lua ciomegele lui Ion Iliescu în cap, când se minţea poporul cu televizorul, unic, şi prindeau celei mai stupide manipulări, parcă nu au fost la fel de sinistre precum cele de mai ieri. Mijloacele de intoxicare s-au perfecţionat. Ce era băgat în cap minerilor ieri printr-o simplă întrerupere de emisie, azi este inoculat prin mii de picături chinezeşti otrăvite. Pipetele sunt tele-cyborgii post-comunismului, soldaţi fideli ai minciunii şi ateismului, pretinşi lideri de opinie polisaţi de păpuşarii serviciilor antiromâneşti în două decenii de activitate. Urmaşii demni ai criminalilor filo-sovietici Brucan şi Iliescu.
Ca să fie mai clar: Silviu Brucan, agent sovietic dovedit, este cel care condamna elita României la moarte, începând cu 1945, din vârful Scânteii PCDR. Ion Iliescu, alt agent al URSS, poreclit Iliescu-KGB, închidea cercul crimelor sovietice comise asupra românilor timp de 45 de ani prin mascarada sângeroasă din decembrie 1989. Numai un orb, tâmp şi surd nu poate vedea petele roşii de pe costumul de mii de euro al lui Mircea Geoană, urme lăsate de mâinile mânjite de sânge ale celui care îl ţine în braţe, tartorul crimelor din decembrie, Ion Iliescu.
Şi atunci, cum pot fi numiţi „intelectualii susţinători ai lui Mircea Geoană“, curvele din politică, prostituatele de presă şi goarnele lor de împrăştiat minciuni pe bandă la televiziunile mogulilor „cu ştaif“, devalizatori ordinari ai bietei Românii?
Singur împotriva tuturor, Traian Băsescu nu s-a lăsat înfrânt de valul de ură cosmetizat deontologic, în „respect“ şi „bun-simţ“. Cu sprijinul a milioane de români anonimi, de la opincă la vlădică, Băsescu a reuşit până la urmă să se opună uriaşei maşinării de spălat creiere şi suflete româneşti. Ce gâlmă li s-a pus în gât după ce au spart sute de milioane de euro ca să-l doboare, să ne doboare, şi să ocupe, definitiv, România? Păpuşarii turbează, monştrii procreatori de monştri supurează.
Dar să revin la Iorga. În 2000, un grup, „select“, de intelectuali „cu ştaif“ renunţa la pretinsul anticomunism de paradă şi, chipurile pentru a se opune lui Vadim Tudor, nume sonore, hiper-mediatizate în ciuda sărăciei sufleteşti – gen Patapievici, Pleşu şi Liiceanu -, l-au susţinut printr-un apel public, fără ezitare, pe responsabilul de crimele din decembrie 1989 şi iunie 1990, „salvatorul neamului“ Ion Iliescu. S-a dovedit atunci cu prisosinţă că acest grup, de „dialog social“, înfiinţat cu sprijinul agentului sovietic Silviu Brucan, şi-a meritat investiţia kominternistă. Dovada cea mai evidentă că sperietoarea Vadim Tudor era doar o creaţie a lui Ion Iliescu, stipendiată în anii ’90 chiar de către finuţul Andrei Pleşu, atunci ministru FSN, prin semnătura lui Petre Roman, s-a văzut ieri, din nou, pe ecranul scos din „1984“ al Antenei 3, când „mâncătorul de unguri“ stătea colocvial – alături de „creştin-democratul“ Ciorbea şi societarul în civil Pîrvulescu – la o devărsare de înjurături anti-Băsescu cu fostul prim-ministru fesenist, ex-“jidan“ pentru Vadim, acum „os de liberal“, de dragul lui Patriciu. Asta după ce şi-a sinucis propriul partid, PRM, printr-o alianţă contra naturii cu pretinşii duşmani declaraţi din UDMR. Nu e singurul: Crin Antonescu şi-a dus la groapă bietul electorat liberal, ca să vadă foştii anticomunişti, mulţi doar fripturişti, cum se răsuceşte ca o elice marele român I.C. Brătianu, bine tocat de „partenerii social-democraţi“ cu secerile şi ciocanele lor lucitoare. La care s-au mai adăugat şi fantomele ţărăniştilor.
În ciuda acestui masacru al moralei şi memoriei înaintaşilor, dintre toţi „intelectualii“ care s-au scăldat bine-mersi în sângele din cada lui Iliescu, numai Caramitru s-a distanţat, solemn, de mizeria campaniei totale anti-România.
În 2000, după ce alegerile au trecut, oamenii au uitat. Aceleaşi personaje de can-can „anticomunist“, deontologi de serviciu, şi-au pus apoi alte măşti, au pătruns în alte încăperi. Ca şi azi.
Şi, pentru că „cine uită, nu merită“, cred că este obligatoriu să ţinem minte numele celor care au fost vedetele intelectualismului, „personalităţile“ României, prostituatele cu ştaif care nu s-au simţit jenate să susţină mizer păpuşa de paie a lui Iliescu-KGB, pătată de sângele românilor ucişi în 1989 şi 1990. Aceste personaje insidioase, adevărate curve ale presei şi societăţii civile, nu au dreptul să devină din nou domnişoare. Numele de mai jos – doar câteva – sunt extrase din listele de susţinători ai Coaliţiei ticăloşite reprezentate de Crin Antonescu şi Mircea Geoană, prostănacii teleghidaţi ai lui Iliescu şi ai mogulilor Patriciu, Vîntu şi Voiculescu. Ţineţi-le minte.
Renata Weber, „tătica“ lor de la Fundaţia Soros. Vox Publica lui Vîntu şi Alianţele lui peşte prăjit coordonate de aceiaşi anti-creştini Cristian Pîrvulescu, îmbătrânitul în rele Mircea Toma, coruptul paznic la anti-corupţie Victor Alistar şi frustrata Alina Mungiu Pippidi. Andrei Pleşu şi ciracii săi, gen Cioroianu, Cărtărescu, Liiceanu şi Dinescu, aflaţi majoritar pe statul de plată al lui Patriciu. „Actorii uşori“ ai lui Vîntu în campania „Noi vrem respect“, Victor Rebengiuc şi Dan Puric, „dame de companie“ la Realitatea TV. Plus: Mircea Diaconu, Maia Morgenstern şi Dorel Vişan sau Ovidiu Lipan Ţăndărică şi Florin Chilian (trecut de la număratul termopanelor lui Năstase la îngânatul osanalelor pentru Geoană) alături de Dan Grigore, Adi Copilu’ Minune şi Luminţa Anghel. „Derbedeii cu ştaif“ de pe lacul Snagov, Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac. Succesorul lui Dumitru Tinu, Cristian Tudor Popescu. Incertul Emil Hurezeanu. Utecistul perpetuu Mihai Tatulici. Deontoloagele cu silicoane Oana Stancu şi Adi Ursu. Fetele lu’ tata, Alexandra Dinu şi Oana  Roman. Falsificatorii istoriei Lucian Boia, Neagu Djuvara, Marius Oprea et comp. „Europa-liberiştii“ Mircea Carp şi impostorul Radu Călin Cristea. Activista PCR, anti-creştina Smaranda Enache, copreşedinte Liga Pro Europa. Vânduţii Mihai Gheorghiu şi Antonie Popescu, foşti membri ai Ligii Studenţilor. Scriitoraşii Alex Ştefănescu şi Varujan Vosganian, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor. Profesorii de strâmbă-minţi Aurora Liiceanu, Andrei Marga, Zoe Petre şi alţii, şi alţii, vreo 101 de dalmaţieni, dar, cu voia dumneavostră, ultimul pe listă este… Eeeemil Coonstaaantineeescu!
Desigur, cu toţii ar putea repeta gestul lui Caramitru. Dar ceva mă face să cred că vor prefera să-şi coasă himenul decât să-şi ceară iertare poporului român…

Orizonturi roşii Imprimare E-mail
Scris de Tia Serbanescu   

Acum ştim cine e preşedintele României (pe baza exit-pollurilor): dl Patriciu. Pardon, dl Mircea Geoană. Am aflat astfel că dezinformarea, manipularea, trădarea şi prostia au învins – şi n-au putut fi învinse, aşa cum meritau după o campanie destructivă şi murdară şi după extrem de elocventa dezbatere finală dintre cei doi candidaţi unde dl Geoană a reuşit să demonstreze cât de blând a fost dl Iliescu atunci când l-a numit „prostănac“. S-a dovedit că porecla era un biet diminutiv faţă de posibilităţile reale ale candidatului PSD care elimina prostie după prostie cu o viteză greu de atins. Practic, PSD şi coaliţia Grivco au propus prin dl Geoană un alt sistem de evaluare şi promovare înlocuind clasicul IQ cu SQ (coeficient de stupiditate). Să ţi se spună că urmează o întrebare din domeniul diplomaţiei (de unde te revendici) şi să nu recunoşti un citat de Titulescu – ba chiar să gafezi cu răspunsuri de ataşat cultural la bârfe („e de Cocoş? e de Udrea?“) e mai mult decât incompetenţă. E catastrofă. Să n-ai habar ce legi şi măsuri sunt în vigoare şi să le propui cu o inocenţă de extraterestru e mai mult decât superficialitate. E pericol public. Să propui exploatarea în comun cu Ucraina a platoului continental pe care tocmai i l-am câştigat în procesul de la Haga e mai mult decât ignorarea interesului propriu. E abandon. Să te duci în noaptea dinaintea confruntării decisive acasă la dl Vîntu când eşti „păpuşa“ mogulilor (cum zicea dl Crin Antonescu în primul tur, înainte de a lua păpuşa în braţe) e mai mult decât imprudenţă. E absenţa totală a instinctului de conservare. Să-l întrebi pe dl Băsescu „de ce nu i-aţi arestat pe corupţi?“ e mai mult decât necunoaşterea atribuţiilor prezidenţiale. E reflex poliţienesc. Cel mai deprimant este faptul că trei-patru partide, trei moguli şi trei televiziuni n-au reuşit să-i opună dlui Băsescu un adversar mai bun ci unul mult mai slab şi că au jignit România impunându-i un rău mult mai mare. Jalnic! Şi mai jalnic este că dl Antonescu şi PNL şi dl Ciuhandu şi PNŢCD au comis în această campanie suprema trădare de sine redevenind deţinuţii politici ai PSD pe care l-au ajutat să ajungă la putere – fapt fără precedent şi fără scuză. Încât cea mai mare pierdere în aceste alegeri este felul în care partidele istorice şi-au pierdut istoria, câţiva lideri de opinie şi-au pierdut caracterul iar România a pierdut competiţia cu ea însăşi – intrând sub cizma roşie a mafiei. S-o lustruiţi bine!

Orizonturi roşii
Curentul – duminică, 06 decembrie 2009

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova