February 1st, 2010 
VR 
De când cu molimele ce poarta nume zoo, avemparte, la scara globala, de un fel de o noua societate civila, sui
generis, în care toata lumea din toata lumea toaca vreo câteva chestiuni impuse
ori induse ca fiind arzatoare la ordinea zilei. Planeta se preface, graţie
globalizarii, şi într-o uriaşa poiana a lui Iocan. Se produc evenimente
politice, razboaie, dezbateri ştiinţifice, dezvaluiri de presa, marşuri şi
manifestaţii, procese în justiţie, se discuta în mari areopaguri universale ca
ONU ori ultradiscrete ca Bilderberg sau Davos, dar şi cu felcerul comunal, cu
vecinii, cu educatoarea de la gradiniţa sau poliţistul de proximitate, prin
cluburi selecte sau crâşme populare. Sat global, ce mai! Şi toata lumea e
competenta, motivata şi categorica în atitudine.
Sunt cam vreo patru mari prilejuri planetate de vorbe şi de ipoteze, patru
cavaleri ai Apocalipsei care ne bântuie în acest început de ani 2000: Criza,
Terorismul, Încălzirea globală şi Pandemiile. Reale sau instrumentate, nu avem
cum să scăpăm de ele, ni se bagă pe gât, le forfecăm mereu. Că se mai şi
moare cu această ocazie, prin atentate, războaie, experimentare
iresponsabilă de vaccinuri, mai contează?
Crizei i s-a pus diagnosticul aproximativ exact şi cu celeritate: e un fapt
prea serios şi prea concret pentru a te da după deget. Cu terorismul e ceva mai
complicat, câtă vreme nu se prea ştiu dedesubturile grozăviei şi stăruie
întrebările; de altfel, echipa preşedintelui Obama a renunţat în mod discret să
mai vorbească de cruciadă sau război împotriva terorismului islamic. Iar cu
talibanii afgani, Washingtonul e gata să stea de vorbă. Pe când o întâlnire
Obama-Osama?
Cât priveşte însă modificările climatice şi epidemiile cu nume de animale şi
păsări din ogradă (de ce nu le-or fi dat nume de sălbăticiuni, ca să ne speriem
şi mai tare?), detaliile duc tot mai temeinic şi mai încăpăţânat către zone
sulfuroase şi chiar ignobile.
Se adună tot mai multe date ca epidemiile cu nume insolite din ultimele decenii
(vă mai aduceţi aminte de gripa Hongkong?) nu sunt de fapt pandemii, ci mai
degrabă noi forme ale unor maladii ce ne chinuie sau ne seceră de când lumea şi
care, după vestitele ciume de la Florenţa şi a lui Caragea, n-au mai ucis pe
capete de la gripa spaniolă de acum vreo 90 de ani încoace. La 8 decembrie
2009, ziarul „Washington Post“ scria: „În momentul când al doilea val al gripei
H1N1 ajunsese la apogeu în Statele Unite, principalii epidemiologi
prevedeau că pandemia s-ar putea încadra printre cele mai benigne, de când
medicina modernă documentează epidemiile de gripă“. Da, numai că unde e
pandemie, trebuie şi vaccin, unde nu e vaccin trebuie bani să-l faci, să-l
experimentezi, să-l împrăştii. De aici, alte încurcături, dar şi alte surse de
procopseală.
Exagerarea pericolului este evidentă. Dar evidente sunt şi profiturile unor
industrii farmaceutice şi ale „asociaţilor“ lor, fie ei demnitari sau
funcţionari de stat ori ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, ba chiar
epidemiologi celebri. Banca J. P. Morgan, care le are cu cifrele, estimează că
din alerta pandemică proclamată cu lejeritate de OMS ies beneficii (că aşa se
numesc) de vreo zece miliarde de dolari. Bani frumoşi.
Nu prea mai sună sincer nici ameninţarea cu încălzirea globală după ce s-a
aflat că GIEC, un respectabil grup interguvernamental instituit de ONU pentru
studierea chestiunii, a utilizat date false privind, de pildă, topirea
gheţarilor, iar pe acest temei a primit milioane de dolari de la UE şi diverse
fundaţii. Ca profan în materie, doar mă minunez cum pot climatologii să prevadă
atât de exact şi de categoric ce va fi cu starea Terrei peste decenii sau
secole, chiar dacă îşi extind cercetările pe 800.000 de ani din trecutul
planetei, când azi nu putem şti măcar cât de cât cum va fi vremea în
următoarele trei zile. Drept care, ajungem să fim „climato-sceptici“ (s-a
consacrat termenul), aşa cum devenim sceptici şi în privinţa unui anumit tip de
terorism, de pandemii, de resorturi ale crizei etc.
Dar dacă există probleme globale, apar şi diversiuni globale, şi minciuni
globale. Un publicist francez cam dezinvolt vorbea despre momentul 1989 din
România ca despre „o minciună mai mare ca secolul“, făcându-se a uita de pildă
că în veacul XX a mai fost şi aventura greu de calificat a comunismului, dar
care tot mare minciună a fost până la urmă. Acum, în acest secol, încă mic ca
vârstă, e adevărat, marile minciuni sunt parascoveniile globale care ni se vând
ca subiecte trendy, dar foarte profitabile, dar numai pentru unii, dar care pot
fi foarte păgubitoare sau periculoase, dar numai pentru alţii.
More from my site
- Fenomenul Piața Universității 1990 a urcat de la Palatul Suțu în Cetatea Râșnov, unde fotojurnaliștii Nic Hanu, Pascal Ilie Virgil și Victor Roncea vă invită, până pe 30 august, la Festivalul de Film și Istorii 2020. VIDEO de la Vernisaj
- Patapievici către Tismăneanu despre ILD: În linie dreaptă, o adunătură de idioţi!
- Recompensaţi onorific pentru actul temerar de a face presă românească în teritoriile ocupate Basarabia şi Bucovina. VIDEO cu Simona Lazăr, Valentin Ţigău şi Corneliu Vlad la Premiul “Mile Cărpenişan” pentru Curaj şi Excelenţă în Jurnalism
- Omagierea Dreptului între Popoare Traian Popovici şi Premierea ziariştilor Radio România Simona Lazăr şi Valentin Ţigău cu Premiul “Mile Cărpenişăn” pentru curaj şi excelenţă în jurnalism. Clubul Ţăranului Român, 2 Iunie, Ora 18.00
- Crimeea schimbă Lumea – de Corneliu Vlad. Lansare la INST. FOTO/VIDEO
Posted in Uncategorized 
Tags: 
Multiculturalismul, corectitudinea politica si emigratia – cele trei fete hidoase ale globalismului – au consecinte catastrofice.
In momentul de fata clasa conducatoare are nevoie de noi diversiuni pentru a se mentine la putere.
Pandemiile, terorismul, incalzirea globala, ecologismul sunt alte mijloace de distragere a atentiei rasei albe. Ca Indienii si Chinezii isi vad linistiti de dezvoltare dupa cum ii taie capul.
Aceasta clasa conducatoare sau mai bine zis manageriala tradeaza interesele popoarelor din care a provenit fara nici o umbra de remuscare.
Poate a venit timpul ca aceasta politica a "crizei continue" inceteze. Si odata cu asta necesitatea perceputa, nerealista si extrem de costisitoare a clasei "manageriale".
Fara globalism nu mai avem miscari mari de populatie, nu mai avem terorism, nu mai avem pandemii, nici atata poluare. In definitiv cat de mult polueaza toata aceasta miscare nebuneasca si enecesara de marfuri si bunuri?
In schimb am avea state mai inchegate, comunitati mai curate si mai pasnice datorita omogenitatii, mici afaceri mai multe si mai sanatoase.