BADIA OGORANU SI REZISTENTA ANTICOMUNISTA la Festivalul de Film de la Berlin. „Portretul luptătorului la tinereţe“ al regizorul Constantin Popescu jr pune colimatorul pe comunisti

Povestea Grupului Gavrilă primul film al trilogiei „Apoape linişte“ despre Rezistenţa Anticomunistă. „Portretul luptătorului la tinereţe“ a fost selectat şi va fi prezentat la Festivalul Filmului de la Berlin.Regizorul Constantin Popescu jr. a relatat în exclusivitate pentruMonitorul de Făgăraş greutăţile prin care a trecut pînă la realizareapeliculei. Ion Gavrilă Ogoanu este interpretat de actorul Constantin Diţă.  Personajele au numele reale ale luptătorilor anticomunişti ai Grupului Gavrilă care au activat în Munţii Făgăraşului

    Filmul de lungmetraj „Portretul luptătorului la tinereţe“ a fostselectat şi va fi prezentat la Festivalul Filmului de la Berlin care seva desfăşura în perioada 11-21 februarie 2010. Este unul dintre filmeleromâneşti cele mai aşteptate în cinematografe încă din toamna anuluitrecut. Subiectul este unul de excepţie şi se referă la activitateagrupului de partizani din Munţii Făgăraşului condus de Ion GavrilăOgoranu.

Regiaşi scenariul sînt semnate de Constantin Popescu jr, reprezentant alnoului val de regizori. Foştii luptători anticomunişti vor fiinterpretaţi, într-o distribuţie exclusiv masculină, de către actoritineri precum Constantin Diţă aflat la primul său rol principal într-unlungmetraj, Alin Mihalache, Cătălin Babiuc, Vasile Calofir, BogdanDumitrache, Alexandru Potoceanu şi Mihai Constantin. La FestivaulFilmului de la Berlin, „Ursul de Aur“, „Portretul luptătorului latinereţe“ va fi prezentat la secţiunea „Forum“.

Drama luptătorului anticomunist
 

     “Portretulluptătorului la tinereţe” este prima parte a trilogiei „Aproapelinişte” al cărui subiect îl constituie lupta anticomunistă dinRomânia. În această primă parte, regizorul Popescu a ales să prezinteactivitatea Grupului Gavrilă din Munţii Făgăraşului. Conformrelatărilor regizorului, nu lipsesc din scenă cele mai dure momente aleluptei anticomuniste ale Grupului Gavrilă. Nefericitul evenimentpetrecut în curtea lui Olimpiu Borzea din Viştea de Jos cînd RemusSofonea, zis Brâncoveanu, din Drăguş s-a împuşcat, iar Laurean Haşu,zis Leu, din Breaza, a fost rănit grav de glonte. A fost încrustată pepelicula filmului o scenă dramatică dată de confruntarea luptătorilorcu trupele de securitate într-un şopron din Ileni în care a fostimplicat Toma Pirău, zis Porâmbu. Partea a doua a trilogiei care se vadenumi „Elisabeta“ se va referi la activitatea revoluţionară aElisabetei Rizea şi a soţului ei Gheorghe Rizea. Ultima partea cea carea dat denumirea trilogiei „Aproape linişte“ se va referi la lupta dusăde fraţii Arnăuţoiu de pe versantul sudic al Munţilor Făgăraş, grupuldenumit „Haiducii Muscelului“. Regizorul Constantin Popescu jr. a statde vorbă cu Monitorul de Făgăraş, oferind, în exclusivitate, povesteafilmului „Portretul luptărorului la tinereţe“. Totodată a acceptat, cadupă „Ursul de Aur“ de la Berlin să prezinte filmul, în premieră, şi laFăgăraş, acţiune organizată de Monitorul de Făgăraş.
„O lume care m-a impresionat prin puterea tăcerii ei“
     „Portretulluptătorului la tinereţe”este primul film din cele trei pe careintenţionez să le regizez despre rezistenţa anticomunistă. Primul filmprezintă grupul de partizani conduşi de Ion Gavrilă Ogoranu, al doileafilm va fi povestea Elisabetei Rizea, iar al treilea prezintă grupul departizani conduşi de fraţii Toma şi Petre Arnăuţoiu. Cred că esteimportant să discutăm despre perioada anilor ’50 şi despre grupurile departizani români, chiar dacă unele dintre nume sînt, într-un fel saualtul, mai puţin cunoscute ori într-o oarecare măsură controversate.Decizia de a face acest film nu a fost uşoară. Am luat-o greu, pentrucă nu ştiam multe lucruri despre acea perioadă. Nu mă identificam cu oimagine pe care nu o înţelegeam. Am citit însă lucruri care m-auzdruncinat. Exemple despre oameni care au suferit cumplit şi care şi-audedicat viaţa unei idei mai întâlnisem, dar păreau în mintea mea doarnişte personaje şi atât. Oamenii despre care am citit au rămas vii înmintea mea mult după ce am închis cărţile, chiar dacă ştiam că aproapeniciunul nu mai era în viaţă. Poveştile lor au reuşit să mă facă să-mipun întrebări legate de curaj, rezistenţă, eroism şi despre puterea dea îndura. Ce simţeau, cum trăiau, ce tristeţi ori frustrări au adunatîn toţi anii aceia, cât de singuri s-au simţit, cât de greu le-a fost?Ce i-a determinat să nu accepte, să ia deciziile pe care le-au luat? Aşfi fost oare în stare să mă comport asemeni lor, în condiţiiasemănătoare măcar? Mi se pare şi astăzi atât de greu de înţelesputerea lor interioară, caracterele lor tari (şi peste ani va fi lafel, sunt sigur, am să mă tot întreb lucrurile astea). Nu ştiu dacă ampriceput pe deplin totul, mă îndoiesc. Nu sunt întru-totul de acord cutoate hotărârile lor ori cu toate opţiunile lor. Dar măsura în care auacceptat să lupte şi să dea piept cu necunoscutul m-a făcut să măhotărăsc să spun aceste poveşti, aşa cum m-am priceput mai bine.Acestea au fost câteva dintre motivele care m-au îndemnat să fac acestfilm. Au urmat apoi luni de documentare, vizionări de filme de arhivăşi interviuri, poveşti despre canal şi despre grupurile de rezistenţă,anchete, stenograme. Am descoperit o lume care îmi era străină, darcare m-a impresionat prin puterea tăcerii ei. Nişte oameni care ausuferit într-o tăcere adâncă, într-o linişte aproape desăvârşită, fărăsă se bată cu pumnul în piept şi care au murit (mulţi dintre ei)neştiuţi de nimeni, îngropaţi de securitate în locuri rămase pânăastăzi necunoscute“ a povestit regizorul Constantin Popescu jr. pentruMonitorul de Făgăraş.

Este un film despre demnitate
 

     „Amhotărât să fac un film despre nişte tineri, nu neapărat despre oideologie. Despre anii deciziilor ciudate, grăbite, dar poatefundamentale şi drepte. Despre demnitate, despre puterea unui om de aface ceea ce crede de cuviinţă, în viaţă, aşa cum îi dicteazăconştiinţa şi buna măsura a lucrurilor, valori pe care le întâlnescastăzi atât de rar, cu adevărat, în jurul meu. Cu siguranţă, filmul vafi o experienţă diferită. Ne-am străduit, toată echipa, (în primul rândactorii, care m-au sprijinit enorm şi cărora le mulţumesc pentrurăbdare şi abnegaţie) să facem ceva diferit, care să impresioneze,într-un fel sau altul, dar fără să inovăm, de fapt. Rămâne de văzutdacă am reuşit sau nu.
Filmul nu este realizat într-o manierătradiţională. Este cinema-ul meu şi nu ştiu cum o să fie acceptat decătre public. Este o privire personală asupra acelei perioade, nu esteo imagine hagiografică şi nici un bestiar. M-am străduit să fiu onest,cum spuneam şi să redau faptele, nimic mai mult, fără să comentez, fărăsă judec. Întâmplările sunt în proporţie de peste 90% autentice, amintervenit cât se poate de puţin asupra lor, asupra locurilor unde s-aupetrecut şi pe cât posibil am păstrat anotimpul şi datele reale.Schimbările pe care le-am făcut în poveste apar din raţiuni deproducţie, pur şi simplu. Cu toate că producătorul filmului (TitiPopescu, tatăl meu) a fost mai mult decât înţelegător şi m-a sprijinitdin răsputeri (ca şi domnul Mihai Constantinescu, vicepreşedinteleAFDPR), timpul, programul actorilor şi partea financiară a producţieinu ne-au permis, uneori, să filmăm tot ce mi-am propus. Filmările audurat mult, din primăvara anului 2008 până în primăvara anului 2009, cuîntreruperi, desigur. Am filmat în apropierea Braşovului, Făgăraşului,Sibiului şi în Bucegi. A fost o producţie dificilă, cu peste o sută deactori şi peste trei sute de figuranţi. Costumele şi toate armele suntstrict autentice, din perioada respectivă, ba chiar am avut parte de unajutor nesperat din partea rudelor unora dintre luptători care ne-auajutat cu haine autentice din vremurile acele şi cu sprijinul lormoral, în unele locuri pe unde am filmat“a adăugat regizorul.

„N-am făcut filmul cu gîndul la vreun festival“
 

     „Occidentula mai văzut, însă, astfel de filme, poate mai bine realizate şi cubuget mai mare decât am avut eu. În afară de asta, filmul va putea fijudecat cu adevărat doar atunci când vor fi gata şi celelalte douăpărţi, pentru că pe de-o parte personajele din cele trei filmeinteracţionează, se regăsesc din poveste în poveste şi pe de altă partepentru că stilistic, vizual şi narativ filmele vor fi foarte diferiteîntre ele, astfel că experienţa cinematografică va fi completă doaratunci când vor putea fi vizionate toate trei. Nu am făcut filmul cugândul la vreun festival. A fost o mare surpriză pentru mine să aflu căam fost selecţionat în Forum-ul Berlinalei. Am vrut să vorbesc despre oparte a istoriei cunoscută mai puţin, cum spuneam, dar maniera în caream realizat filmul este una dificilă. Totul este oarecum supărător,poate chiar agasant la acest film. Solicită atenţia spectatorului dinmulte puncte de vedere. Dar aşa am dorit să fie, pe de o parte pentrucă nu cred că pot privi lejer şi cu umor un astfel de subiect, pe dealtă parte pentru că asta este impresia cu care am rămas după lunile delectură a unor arhive şi a materialelor memorialistice. Nu am reţinutdoar imagini, ci şi senzaţii, o suită de fragmente, mai mult sau maipuţin impresionante, unele supărătoare, de care nu reuşeam să scap,altele mai puternice, altele agasante. Ei bine, amestecul acesta deimagini, sunete şi senzaţii mi-a dictat cum ar trebui să arate filmul.Şi recunosc că nu este uşor de privit, în primul rând pentru că esteceva mai lung, nu pentru că ar fi violent sau agresiv. Cred că este unfilm care va intriga, cu siguranţă. Dar dacă poate răspunde unorîntrebări, este îndeajuns“ povesteşte tînărul regizor.

Personajele filmului au numele reale ale luptătorilor
 

     „Amîncercat să folosesc actori tineri în distribuţie, oameni care să aibăvârsta luptătorilor la vremea aceea, lucru care m-a ajutat foarte tare.I-am rugat să se folosească şi de propriile lor personalităţi înconturarea fiecărui personaj în parte şi acest lucru a dat o notăproaspătă, veridică, în multe ocazii, secvenţelor filmate. Am încercatsă imaginez, pornind de la fotografiile pe care luptătorii şi le-aufăcut în păduri, o imagine cât mai exactă a acelor zile şi nopţi greleprin care au trecut. Am folosit şi peliculă alb-negru, pe 16 mm, caresă aducă o imagine şi mai aproape de nişte momente îndepărtate în timp,dar puternice. Lipsa sonorului, în anumite momente, marchează şi maiputernic momentele triste. Am încercat să imaginez şi unele momente încare zâmbeau, râdeau şi se simţeau liberi, tineri şi puternici, dar şimomentele de singurătate şi dezamăgire, momentele în care aproape că numai vedeau ieşirea din acest infern. Am folosit în film numele realeale luptătorilor, dar am modificat biografiile lor şi unele dintrelocurile unde s-au întâmplat unele dintre evenimente. La urma urmeloreste un film inspirat de întâmplări reale, dar este o operă deficţiune. Subiectul are un specific local, nu ştiu câtă lume esteinteresată de un asemenea subiect, abordat într-o manieră frustă,simplă şi directă. Mă refer în primul rând la publicul european, nu lacel din ţară. Dar poate mă înşel şi filmul va prinde. Poate că lumea vafi curioasă. Naraţiunea nu este neapărat lineară, clasică, nu este niciun film de acţiune, nu urmăresc cu obstinaţie un singur personaj, ci ungrup de oameni, filmul este portretul unui grup, al unei perioade, alunei senzaţii, nu al unui personaj, e dificil de explicat. Am înpermanenţă îndoieli în privinţa muncii mele, aşa că mi-e greu s-ocalific just sau s-o descriu“ spune regizorul.

„Am prezentat o bucată din istoria ţării mele“
 

     Ştiucă unii poate nu vor fi de acord cu unele secvenţe, cu unele hotărâriregizorale pe care le-am luat. Dar povestea aceasta a trecut prin mine,unele lucruri le-am înţeles dincolo de rândurile cărţilor pe care le-amcitit despre rezistenţa armată anticomunistă din România. Şi reprezintăşi punctul meu de vedere. Mai sunt puţini dintre cei care cu adevăratştiu sau înţeleg cum a fost atunci. Mărturisesc că aştept cu emoţiepremiera filmului. Mi-e tot timpul teamă că lumea va spune că lucrurilenu au stat aşa. Dar munca la acest film a fost cel mai dificil lucru pecare l-am făcut până acum şi sper ca imaginea mea despre anii aceia şidespre evenimentele acelea să nu fi fost una greşită. Şi dacă este aşa,filmul acesta nu este decât un prim pas. Poate cei care se vor aplecaasupra acestor poveşti, peste ani, vor reuşi să afle mai multe şi săînţeleagă – poate mai bine decât am făcut-o eu – aceste întâmplăridramatice.
     Consider că am făcut un film onest, fărăpărtinire, neatins de patimă. Am prezentat o bucată din istoria ţăriimele despre care eu unul nu ştiam mai nimic cu şase ani în urmă. Amîncercat, după puterile mele, să arunc o privire obiectivă şi liniştităasupra unor momente învăluite într-o aură de necunoaştere dintr-operioadă neliniştită a istoriei. Măsura în care am reuşit rămâne sa fieluată în seamă sau nu. Cred că este, însă, un început. Şi asta estebine. Şi mai cred că dincolo de orice discuţii sau opinii, multoradintre cei care au rezistat cu arma în mână în munţi trebuie să le fimcu toţii recunoscători, fie şi numai pentru demnitatea de care au datdovadă în viaţă“şi-a încheiat povestea în exclusivitate pentruMonitorul de Făgăraş, regizorul Constantin Popescu.

Luptătorii din munţi, Grupul Gavrilă
 

Ion Gavrilă Ogiranu, zis Moşu
Remus Sofonea, zis Brâncoveanu
Laurean Haşu, zis Leu
Gheorghe Haşu, zis Ghiţă
Andrei Haşu, zis Baciu
Ion Chiujdea, zis Profesorul
Toma Pirău, zis Porâmbu
Victor Metea
Jean Pop, zis Fileru
Nelu Novac
Gelu Novac
Silviu Socol
Ion Ilioi
Nicolae Mazilu
Ion Mogoş

Sursa si comentarii: Monitorul de Fagaras

You can leave a response, or trackback from your own site.

2 Responses to “BADIA OGORANU SI REZISTENTA ANTICOMUNISTA la Festivalul de Film de la Berlin. „Portretul luptătorului la tinereţe“ al regizorul Constantin Popescu jr pune colimatorul pe comunisti”

  1. David Popa says:

    Demult asteptam un film despre rezistenta anticomunista in munti. Sunt entuziasmat sa descopar ca se fac 3. Abia astept sa-l vad, sper sa vina in cinemauri in tara cat mai repede.

    De asemenea, trebuiesc reeditate urgent cartile lui Ion Gavrila Ogoranu.

  2. COSMIN says:

    https://www.youtube.com/watch?v=yhmQMJJh2ag&feature=related rezistenta armata din muntii romaniei!!

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova