Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), o instituţie unde îşi fac veacul pe banii noştri 9 (nouă) secretari de stat – cu salariile şi beneficiile de rigoare -, a devenit rapid o adevărată Poliţie a Gândirii. În continuarea dezbaterii de idei lansate de ziarul „Curentul“, prezentăm azi o situaţie în care CNCD a încercat să limiteze libertatea de expresie şi de gândire a unui scriitor român numai pentru că propunea public o posibilă soluţie la problema ţigănească (sau romă, dacă vreţi). O chestiune delicată, situaţia romilor în România şi Europa, a devenit treptat-treptat o afacere monstruoasă a mafiei societăţii civile, prin care bieţii ţigani sunt „traşi în piept“ de activişti profesionişti din solda unor moguli internaţionalişti ca Soros sau, surpriză!, chiar Sorin Ovidiu Vîntu.
Un singur exemplu de gheşeft marca Vîntu pe spatele ţiganilor îl oferă emisiunea săptămânală de la TVR „Rom european“, prezentată ca o coproducţie TVR-Academia Caţavencu dar pentru care, conform surselor noastre oficiale din Televiziunea Română, „Aşezământul Cultural Academia Caţavencu“ încasează 5.000 de euro de bucată de emisiune.
Bună afacere: „co-producţie“ realizată de TVR cu oamenii lui Vîntu – în ciuda miilor sale de angajaţi -, pentru care contribuabilul plăteşte Trustul mogulului care apoi sifonează banii prin intermediul „oengiştilor“ din trena sa, gen Mircea Toma şi compania. Dacă luăm în calcul că anul trecut numai un singur ONG de acest gen a rulat oficial circa o jumătate de milion de euro, „în sprijinul romilor şi al drepturilor omului“, ne putem face o idee despre sumele uriaşe vehiculate de cele câteva zeci de organizaţii „neguvernamentale“ care învârt cu lopata banii destinaţi romilor, în timp ce ţiganii rămân neschimbaţi, cu bune şi cu rele. Exact acest fapt din urmă îl sesiza scriitorul Alexandru-Bogdan Duca, chemat apoi la „tribunalul poporului“ CNCD pentru a da explicaţii pe marginea articolului de mai sus, la reclamaţia unei astfel de organizaţii etnice: Romani Criss. În articolul publicat de Duca în „Revista Cultura“, acesta tratează problema ţiganilor în Europa şi oferă o posibilă soluţie, spre dezbatere publică. Cazul său este „judecat“ de un anume Istvan Haller, din cadrul Colegiului CNCD, cetăţean român care, se pare, se simte mai ţigan decât ungur. Pentru că, „întâmplător“, acesta face parte chiar din Consiliul Director al Romani Criss, fapt nespecificat în Declaraţia sa de Interese, dar pe care ANI ar trebui să-l observe. După cum am mai semnalat, din cei 9 membri ai CNCD, 3 sunt de etnie maghiară, deci 33%, deşi procentajul de unguri în România este de 6,6%, conform ultimului recensământ. Ca atare, pentru a se respecta acest procent, în cadrul Colegiului Director al CNCD ar fi putut fi permisă prezenţa unui singur cetăţean român cu ceva origini maghiare. Prezentăm aici articolul incriminat pentru a reveni cu apărarea scriitorului Alexandru Bogdan Duca, intitulată „Un lanţ începe cu o primă verigă. O dictatură începe cu un prim cuvânt cenzurat“. (Victor Roncea)

Eterna Ţiganiadă?

Problema socială reprezentată de ţigani nu este de ieri, de astăzi, ci de când europenii au intrat în contact cu această etnie. Romii sunt o populaţie care nu se lasă asimilată, ci opune o rezistenţă deosebit de puternică la orice formă de civilizaţie şi la orice proces de civilizare, o populaţie lipsită (cu excepţii individuale, desigur) de orice simţ civic faţă de patria de adopţie, trăind într-o continuă stare de promiscuu optimism. Nu numai în România, ci oriunde au ajuns, ţiganii au reuşit să inspire o lipsă de încredere aproape totală şi să îşi construiască şi imaginea de infractori de profesie. Aceasta pentru că la ţigani nu există altă lege decât a lor, iar respectul pentru celălalt, pentru străin, pentru „gagiu“, este fie egal cu zero, fie condiţionat de interese imediate sau de prietenii individuale.
Societatea în jurul lor evoluează, lumea se schimbă, clima se modifică, ţiganii rămân însă aceiaşi, spre disperarea celor din jurul lor. Căci nimeni nu îi iubeşte pe ţigani (fără doar şi poate cu excepţia acelora care nu au intrat niciodată în contact cu ei). Această constantă în înapoiere face ca problema romilor să devină din ce în ce mai presantă.
În România, ţara cu o destul de numeroasă comunitate ţigănească, ultimii 50 de ani au fost marcaţi de o serie de soluţii, toate ineficiente. În timpul regimului comunist, s-a încercat urbanizarea forţată a romilor. Acest efort nu numai că a fost inutil din punctul de vedere al formării unei culturi civice elementare a ţiganilor, dar a dus şi la pagube, greu reparabile, ale centrelor istorice din oraşele noastre.

E imoral să-i spui ţiganului că e ţigan

După decembrie 1989, ţiganii au fost subiectul unor griji „la standarde occidentale“. Au apărut multe şi inutile organizaţii nonguvernamentale ale romilor, partide politice ale acestora şi, desigur, posturi şi instituţii guvernamentale. A devenit, într-un fel, obligatoriu să ai, ca demnitar român, un consilier pe problema romilor sau să dai cu subsemnatul pe la diferitele manifestări organizate de aceştia. Televiziunilor li s-a cerut să nu îi mai discrimineze pe ţigani. Nu mai e voie să mai auzim şi să vedem prea multe ştiri negative cu privire la romi. Este imoral să spui ţiganului că este ţigan, dacă acel ţigan este infractor, căci, cum spun filosofii moralişti ai vremurilor noi: „infracţiunea nu are apartenenţă etnică.“
Diferite organizaţii nonguvernamentale, bine stipendiate de occidentali îngrijoraţi că România este plină de „fascişti“, fac „rasismometre“ care să măsoare gradul de „rasism“ din venele majoritarilor. Cu întrebări bine ticluite, de genul „V-ar deranja să aveţi vecini romi?“, se verifică nivelul nazismului valah. Să îl fi pus naiba pe unul să fi răspuns că „da“, că „Hitler“ scria pe fruntea lui…
Tot majoritarii au început să fie educaţi în spiritul asumării culturii ţigăneşti. Este de bonton să placă muzica ţigănească, iar diverse cântăreţe reciclate scot albume de muzică lăutărească. Dacă există încă un snobism cultural al omului alb, acela se rezumă doar la rezistenţa (şi aceea, elitistă) în faţa aşa-ziselor manele.
Dar cu ţiganii ce s-a întâmplat? Există târguri de locuri de muncă pentru ei, există locuri gratuite în şcoli şi universităţi, se fac campanii în mass-media, campanii care nu pot să nu atingă coarda sensibilă, cu mici puradei pe care bunicii îi mobilizează să meargă la şcoală. Mai lipseşte puţin şi poliţia îi va duce cu de-a sila pe romi la şcoală sau la muncă.
Mai mult chiar, în România au apărut nu mai puţin de două „capete încoronate“ ale ţiganilor: un rege şi un împărat. Dacă romii noştri, care au redus populaţia de lebede a Vienei, ar fi ascultat şi ceva Strauss, probabil am fi avut şi un Voievod al ţiganilor… Dar nu e timp pierdut.

Blocul sau şatra

Totuşi, s-a schimbat ceva? Vecinii romi, deşi trebuie acceptaţi – ca să nu fim consideraţi rasişti, nu? -, continuă să ignore comunitatea în care trăiesc confundând blocul cu şatra. Poliţia, neputincioasă din o mie şi una de motive (unele dintre ele ţinând şi de politicile noastre „antirasiste“), nu poate să facă nimic. Sate ţigăneşti cu vile imense se racordează ilegal la curentul electric, iar orice sancţionare a romilor se lasă cu plânsete, vaiete ce ajung la Consiliul Europei, doar nu la bulibaşa. Ţiganul nostru s-a deşteptat, nu atât de mult cât să se civilizeze, ci cât să se plângă la CEDO că este chinuit de majoritari. Acum câţiva ani, ţigăncile aruncau cu propriii lor copii în poliţişti, acum aruncă cu reclamaţii la UE.
Rata infracţionalităţii în rândul romilor a scăzut potrivit ştirilor de la radio. Acolo sunt prezentate ştiri doar cu infractori, cetăţeni români. La televiziuni, în schimb, faptul că sunt prezentate şi chipurile infractorilor, face ca statistica să fie tot defavorabilă cetăţenilor români de etnie romă. Din raţiuni de „corectitudine politică“ propun angajarea de cosmeticieni pe lângă fiecare Inspectorat judeţean de Poliţie.
Dar iată că integrarea României în Uniunea Europeană face ca problema ţiganilor să fie pusă şi altfel decât stângist-sentimental. Mai întâi a fost baroneasa Emma Nicholson, care s-a legat de obiceiul primitiv al căsătoririi minorilor romi împotriva voinţei lor. Un gest ce sfidează legile sfinte ale multiculturalismului social-liberal, dar care arată că pragmatismul european nu e mort de tot.
Apoi, au început europenii noştri să îşi dea seama, într-un mod ce sfidează legile antirasiste, că deşi posesori de paşaport românesc, romii noştri sunt… ţigani. Poate că asemenea revelaţii nu ar fi survenit dacă Occidentul nu ar fi fost umplut de cerşetori, hoţi de buzunare, proxeneţi, tâlhari, prostituate şi „vrăjitoare“ de etnie ţigănească. Astfel, anul trecut, într-un mic orăşel de pe lângă Milano, oamenii, obosiţi să tot fie furaţi şi agresaţi de etnia noastră cu probleme, au pornit o răscoală spontană. Au fost opriţi la timp de carabinieri.
După un an de zile, tot la Milano, o şatră ţigănească este atacată din nou. De data aceasta, nimeni nu a putut evita vărsarea de sânge. Un gest, desigur, reprobabil, care însă ar trebui să ne determine să privim cumva înspre cauzele sale. Căci dincolo de vinovăţia imediată a celor care au provocat astfel de conflicte sângeroase (la Milano, la Hădăreni şi în alte locuri) trebuie asumată şi vinovăţia acelor comunităţi de romi. Să nu ne ascundem după degete; cei care au provocat toate aceste tensiuni interetnice sunt de fapt chiar victimele, care nu au înţeles şi nici nu înţeleg că nici furtul, nici cerşetoria, nici alte infracţiuni nu sunt căi prin care se poate obţine acceptarea socială.

O posibilă soluţie şi o temă de reflecţie

Ţiganii nu pot fi integraţi, nu pot fi asimilaţi. De aceea, unica soluţie viabilă este stimularea apariţiei unei conştiinţe etnice a romilor, urmată, printr-un proces artificial (pe modelul statelor africane) de constituirea unui stat al romilor (după modelul Israelului – nota red). Un Stat în care să îşi rezolve ei înşişi problemele.
Probabil că un asemenea proiect pare utopic. Eu cred că merită încercat şi mai cred, sincer, că un popor care a reuşit să supravieţuiască cu încăpătânare istoriei, aşa cum au făcut-o romii, merită un loc al lor, pe care să îl stăpânească singuri.
Astfel, ţiganii se vor bucura de felul lor de a fi, dar şi noi ne vom simţi un pic mai liniştiţi în zbuciumata noastră civilizaţie.

Alexandru-Bogdan Duca

• Share
• Tweet
• Pin
• Email