Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Ovidiu Ohanesian ma informeaza: Senatorul Cătălin Voicu a depus la Senatul României o cerere prin care solicită Biroului Permanent, inclusiv preşedintelui acestei instituţii Mircea Geoană, respectarea dreptului său “constiuţional, legal şi regulamentar” de a fi audiat în şedinţa de plen a Senatului. Cererea a fost înregistrată joi 25.03.2010, a doua zi după emiterea Hotărârii Senatului României nr. 5/24.03.2010 “privind încuviinţarea cererii de arestare preventivă a senatorului Cătălin Voicu”. Biroul Permanent al Senatului României se întruneşte luni la ora 13.00, iar şedinţa de plen se desfăşoară în aceiaşi zi începând cu ora 15.00.
Textul cererii este atasat.

Către

BIROUL PERMANENT AL SENATULUI ROMÂNIEI

Domnului Preşedinte Mircea Geoană

Subsemnatul Voicu Cătălin, în calitate de senator în Parlamentul României, vă adresez prezenta

CERERE

prin care vă solicit să-mi fie respectat dreptul constitutional, legal şi regulamentar de a fi ascultat în plenul Senatului României în vederea încuviinţării cererii de arestare preventivă a subsemnatului şi să aprobaţi punerea pe ordinea de zi a primei şedinţe de plen a Senatului a audierii subsemnatului, pentru următoarele motive :

I. Hotărârea Senatului României nr.5 din 24.03.2010 privind cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, de încuviinţare a arestării preventive a senatorului Cătălin Voicu, este lovită de nulitate absolută, întrucât nu a fost îndeplinită condiţia prealabilă şi obligatorie a ascultării mele în şedinţa de plen a Senatului din data de 24.03.2010 , condiţie prevazută explicit atât în art. 72 alin. 2 din Constituţie, cât şi în art. 23 alin. 1 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor şi în art. 172 alin. 4 din Regulamentul Senatului. Astfel, art. 72 alin 2 din Constituţie, prevede că deputaţii şi senatorii “nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor”, iar art. 23 alin. 1 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatoorilor este şi mai explicit, prevăzând că deputaţii şi senatorii “nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi ori arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte şi numai după ascultarea lor”. La fel, art. 172 alin.4 din Regulamentul Senatului prevede că senatorii “nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Senatului, după ascultarea lor”.

Or, Hotărârea Senatului nr.5/2010 a fost adoptată fără a fi realizată procedura prealabilă şi obligatorie a ascultării subsemnatului, în condiţiile în care se ştia, fiind un fapt de notorietate publică datorită mass-media, că mă aflam într-o situaţie de imposibilitate obiectivă de a fi prezent în plenul Senatului în vederea ascultării. În acest sens precizez că în noaptea de 23 spre 24.03.2010 am fost internat în Spitalul Universitar de Urgenţă pentru probleme cardio-vasculare, iar în data de 24.03.2010, în jurul prânzului, am solicitat externarea pe propria răspundere pentru a mă prezenta la şedinţa de plen a Senatului, programată la ora 14.00, dar în timpul deplasării spre sediul Senatului, cu câteva minute înainte de şedinţă, mi s-a făcut iar rău, astfel că am apelat din nou la serviciile de urgenţă şi am fost reinternat la acelaşi spital. În aceste condiţii am fost într-o situaţie de imposibilitate obiectivă atât de a participa la şedinţa de plen şi de a fi audiat, cât şi de a înştiinţa conducerea Senatului şi de a adresa o cerere scrisă pentru amânarea audierii subsemnatului.

Amânarea audierii subsemnatului ar fi fost justificată şi raportat la prevederile art. 24 alin. 3 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, conform cărora cererea ministrului justiţiei, însoţită de raportul Comisiei juridice, trebuia supusă spre dezbatere şi adoptare plenului Senatului în termen de 5 zile de la depunerea raportului. Or, în condiţiile în care raportul Comisiei juridice a fost depus in data de 23.03.2010, termenul de 5 zile s-ar fi împlinit luni, 29.03.2010.

Ascultarea mea de către Comisia juridică a Senatului în data de 23.03 2010, care s-a efectuat la cererea subsemnatului, nefiind obligatorie potrivit legii, nu poate fi echivalată cu ascultarea prealabilă şi obligatorie în plenul Senatului. În condiţiile expuse, subsemnatul am fost privat de dreptul constituţional, legal şi regulamentar de a-mi prezenta în plenul Senatului poziţia şi apărările cu privire la cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, privind încuviinţarea arestării subsemnatului.

II. Hotărârea Senatului nr. 5/24.03.2010 este lovită de nulitate absolută şi pentru motivul că cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, semnată de procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, şi solicitarea ministrului justiţiei pentru încuviinţarea arestării preventive a subsemnatului, precum şi raportul favorabil al Comisiei juridice a Senatului sunt lovite de nulitate absolută, din următoarele considerente :

1. Potrivit art. 72 alin.2 din Constituţie, deputaţii şi senatorii nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor prealabilă. Din conţinutul acestui text rezultă în mod evident că încuviinţarea Camerei din care fac parte deputaţii şi senatorii reprezintă, alături de altele, o condiţie pentru arestarea preventivă. Or, potrivit art. 23 alin.4 din Constituţie, în urma modificării introduse prin legea de revizuire din 2003, arestarea preventivă se dispune de judecător şi numai în cursul procesului penal.

Într-o asemenea situaţie, cum condiţia privind încuviinţarea Camerei din care face parte deputatul sau senatorul, condiţie care este prealabilă, priveşte luarea măsurii arestării preventive, care este de competenţa judecătorului, nu întocmirea propunerii de luare a măsurii arestării preventive, care este de competenţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizarea Senatului de către procurorul şef al DNA, prin intermediul ministrului justiţiei, în vederea obţinerii încuviinţării pentru luarea măsurii arestării preventive faţă de un senator, care este de competenţa judecătorului, contravine în mod flagrant atât prevederilor art. 72 alin.2 şi art. 23 alin.4 din Constituţie, cât şi prevederilor art. 149 indice 1 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 281/2003 şi modificat ulterior prin OUG nr. 109/2003 şi prin Legea nr. 356/2006 .

Faţă de prevederile legale menţionate mai sus, competenţa de sesizare a Senatului pentru obţinerea încuvinţării aparţine judecătorului competent în a dispune arestarea preventivă, care trebuie să fie un judecător din cadrul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Sancţiunea nerespectării acestei proceduri este nulitatea absolută, prevăzută de art. 197 alin.2 din Codul de procedură penală, deoarece priveşte însăşi competenţa materială privind luarea măsurii arestării preventive. Nu se poate accepta ca sesizarea în vederea îndeplinirii acestei condiţii , de care depinde luarea măsurii arestării preventive, să se efectueze aşa cum s-a făcut în speţă de procurorul şef al DNA, adică de conducătorul parchetului din cadrul căruia face parte procurorul care efectuează urmărirea penală în cauză, care nu are nicio competenţă în privinţa luării măsurii arestării preventive, deoarece competenţa exclusivă revine judecătorului, această competenţă fiind, după cum am arătat, introdusă în Codul de procedură penală prin Legea nr. 281/2003, iar punerea de acord a Constituţiei cu prevederile Codului de procedură penală în materia arestării preventive a fost realizată prin OUG nr. 109/2003, prin care se prevede că, ori de câte ori Codul de procedură penală se referă la măsura arestării preventive, termenul de instanţă se înlocuieşte cu termenul de judecător.

Art. 72 alin.2 din Constituţie, care conţine condiţia prealabilă a încuviinţării Camerei din care face parte deputatul sau senatorul în vederea luării măsurii arestării preventive, este reprodus în art. 172 alin.4 din Regulamentul Senatului, fără nicio altă precizare. În privinţa cererii de arestare, alin. 6 al art.172 prevede doar că aceasta se adresează preşedintelui Senatului de ministrul justiţiei, însă nu se prevede care este organul judiciar penal care este titularul cererii. În această privinţă, întrucât nu este nicio prevedere expresă, în mod logic, astfel cum se deduce din conţinutul prevederilor legale prezentate mai sus, competenţa de formulare a cererii nu poate aparţine decât titularului arestării , respectiv judecătorului competent din cadrul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Aceeaşi prevedere constituţională este reluată de Legea nr. 96/2006 privind Statulul deputaţilor şi senatorilor, republicată, care în art.24 alin.1 prevede că cererea de arestare a deputatului ori a senatorului se adresează preşedintelui Camerei din care face parte de către ministrul justiţiei, fără să se prevadă cine este titularul cererii. În absenţa unei prevederi exprese, pentru motivele expuse mai sus, competenţa aparţine, reiterez, exclusiv judecătorului din cadrul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pe cale de consecinţă, fiind vorba de nulitatea absolută determinată de necompetenţa după materie, conform art. 197 alin.2 din Codul de procedură penală, cererea procurorului şef al DNA şi solicitarea ministrului justitiţei, precum şi raportul Comisiei juridice a Senatului sunt lovite de nulitate absolută şi unicul remediu procedural îl reprezenta respingerea cererii de încuviinţare a arestării, cu consecinţa restituirii dosarului la DNA în vederea sesizării judecătorului competent din cadrul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acesta fiind singurul în măsura să sesizeze Senatul prin intermediul ministrului justiţiei.

Învederez că în celelalte state ale Uniunii Europene, ca de exemplu în Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia ş.a., precum şi în Statele Unite ale Americii, titularul cererii de încuviinţare a arestării preventive a unui parlamentar de către Camera Parlamentului din care face parte este judecătorul competent să dispună arestarea parlamentarului respectiv.

2. În subsidiar, chiar dacă am accepta, prin absurd, că sesizarea Senatului s-ar putea realiza de organul de urmărire penală printr-o cerere având la bază propunerea motivată de luare a măsurii arestării preventive, această cerere nu putea aparţine procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care este o direcţie în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ce este organizată în conformitate cu prevederile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ci conducatorul acestui parchet, care este Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acest lucru rezultă limpede din prevederile art. 72 alin.2 din Constituţie, reprodus atât în art. 23 alin.2 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, cât şi în art. 172 alin.4 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/24.10.2005, care stabileste competenţa exclusivă a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub sancţiunea nulităţii absolute conform art. 197 alin. 2 din Codul de procedură penală.

Consider că solicitarea mea este cu atât mai justificată în condiţiile în care cererea de încuviinţare a arestării preventive a unui parlamentar constituie o premieră juridică şi instituţională în România şi în contextul în care există indicii temeinice că sunt ţinta unei vendete politice din partea preşedintelui Traian Băsescu şi că am fost supus unui linşaj mediatic prin scurgeri de informaţii dirijate de la DNA sau de la SRI, instituţii aflate sub controlul şefului statului.

Bucureşti, Senator

25.03.2010 Cătălin Voicu

Senatorul Iulian Urban afirma: Voicu si PSD cred ca senatorii sunt actori in filme cu prosti ? Cum se poate ajunge la reluarea revocarii lui Geoana

• Share
• Tweet
• Pin
• Email