Divorţul pârâtului Tőkés László -începutul sfâşitului unui mit.
Deplin conştientă de consecinţe, pot afirma că nu a meritat devotamentul meu suprem de atunci! Nu m-aş mai angaja la acest sacrificiu încă o dată, alături de el şi pentru el ! Eliberându-mă de sub zidurile dărâmate ale tăcerii mele de 20 de ani am luat decizia să scriu această scrisoare.
În 1989, Tőkés László a dărâmat „zidul tăcerii”, dar după eliberarea noastră a demolat zidul căsniciei noastre, deoarece a trăit toate obligaţiile de parteneri de viaţă drept limitare şi zid, iar pe mine, în calitatea mea de soţie m-a neglijat şi m-a umilit. A făcut asta şi în public, fără nici o reţinere.
Nu doresc să fiu prezentă la aniversarea din 15 decembrie, în compania înalţilor demnitari invitaţi din Ungaria şi Europa apuseană, după ce în cursul mandatului său de un an și jumătate, de parlamentar, el niciodată nu m-a asumat ca soţie la Bruxelles, spunându-mi că nu am ce să caut acolo(!). Toamna trecută mi-a spus că pot să particip la aniversare doar dacă îmi trimite el invitație(!). Conform spuselor sale, pe mine m-au uitat demult, numele meu nu se mai pomenește, ca și cum n-aş fi existat. Consider ca fiind îndreptăţită absenţa mea de la orice comemorare deoarece m-ar folosi în continuare doar pentru atingerea ţelurilor sale.
De bună seamă îşi aminteşte stimatul prezbiteriu de spargerea din noiembrie 1989 când pe mine m-a trimis la uşă ca să îl apăr. Şi de acel moment al seifului şi al bunurilor conţinute de acesta când eu – l-am ascuns în Sacristie. L-am scos din necaz, l-am apărat de urmărirea penală şi de acuzaţia de delapidare. Bunăoară nu trebuie să conving pe nici unul din foştii martori de ce am însemnat ca soţie gravidă şi paravan familial alături de soţul meu. În pofida acestor lucruri, în următorii ani mi-a minimalizat şi ignorat personalitatea.
Mi-a întors spatele la fel ca multor camarazi timișoreni, în schimb, ne-a reprezentant în străinătate și în țară, fără consimţământul nostru, prezentând ca meritul său personal tot ceea ce era produsul eforturilor comune. Despre decernarea distincției Truman Reagan pentru libertate am aflat din presă. M-a desconsiderat în așa hal, încât nici nu a catadicsit să mă informeze despre obținerea înaltei distincţii
Între timp, a lichidat şi rămăşiţele vieţii noastre familiale, m-a lăsat singură, m-a aruncat în singurătate, plecând în străinătate, oficializând propria sa viaţă de unul singur.
De aceea vă scriu toate acestea, ca să aflaţi adevărul şi să nu vă imaginaţi că nu mă interesează chestiunile publice şi apariţia în public. “
Săptămânalul “Bihoreanul” aduce la lumină din nou ceea ce mai apăruse în presa maghiară, relevând că : « iniţial, Tőkés a încercat să stingă zvonurile care circulau despre divorţul său, negând că veninoasa scrisoare ar fi fost redactată de către soţia sa. Într-o conferinţă de presă, europarlamentarul chiar a declarat că depeşa trimisă Eparhiei Reformate ar fi, de fapt, o diversiune murdară pusă la cale, cum altfel, de foştii securişti care îl urmăresc şi în prezent, pentru a-l compromite.
Ulterior, însă, într-o scrisoare adresată Consiliului Eparhial, pe 8 septembrie 2009, Tőkés a dat-o la întors, acuzându-şi colegii de rea-credinţă şi nevasta de nebunie pentru că, zicea el, “nu au luat în considerare că numai o minte bolnavă, o soţie cu nervii zdruncinaţi e capabilă să-l prezinte într-o asemenea lumină pe tatăl copiilor săi”. Mai mult, Tőkés a mers până într-acolo încât i-a ameninţat pe ceilalţi membri ai Consiliului Episcopal că le-o va lăsa în întreţinere pe “soţia mea răvăşită de boală”, pe motiv că aceştia s-ar fi făcut părtaşi la “ticăloşirea ei”. »
În trecut adepţii meniţi să-i apere imaginea lui Tőkés László au strigat sus şi tare că este vorba de o conspiraţie a foştilor securişti care din teama de a nu-şi pierde poziţiile şi privilegiile îl discreditează pe ilustrul lor conducător. Nu ar fi de mirare dacă şi acuma s-ar întâmpla acelaşi lucru. De altfel este de notorietate publică faptul că de fiecare dată când cineva se opunea intereselor lui Tőkés László, acesta era imediat împroşcat cu acuzaţii, iar cel în cauză încerca cu disperare să le infirme, mulţi dintre ei având chiar şi dovezi în acest sens.
Mulţi vor spune, este vorba de viaţa privată a unui om, noi nu ne băgăm, dacă asta vor, să-şi spele la judecătorie rufele murdare din familie.
Dar atunci când e vorba de o persoană publică de notorietate internaţională, başca şi slujitor al Domnului în Biserica Reformată şi formator al opiniei publice, importanţa unui astfel de divorţ capătă proporţiile unui interes public justificat.
Adepţii lui Tőkés László mizează pe tăcerea doamnei Tőkés Edith, în speranţa că şi de această dată imaginea lui Tőkés László va ieşi nepătată. Cu siguranţă şi doamna Tőkés Edith va fi împroşcată cu noroi şi i se vor pune în cârcă tot felul de acuze, mai ales că impricinaţii speră că doamna Tőkés Edith nu are probe suficient de credibile pentru a-şi acoperi afirmaţiile făcute la adresa soţului impostor.
Ce nu pot cuantifica adepţii lui Tőkés László este faptul că nu au capacitatea de a se pune în sufletul doamnei Tőkés Edith.
Nu se pot pune în locul unei femei abuzate zeci de ani aşa cum reiese din sfâşietoarea scrisoare adresată pe 24 iulie 2009, Episcopiei reformate, şi care acuma are de înfruntat un personaj public de notorietate internaţională cu mulţi adepţi fanatici dispuşi să acuze pe oricine şi oricând atunci când interesele domnul Tőkés László o cer.
Nu-şi pot închipui la ce teroare psihologică a fost supusă această femeie, care la un moment dat şi-a regăsit demnitatea de femeie şi de creştină şi care a făcut primul pas către restabilirea demnităţii sale umane.
O compătimesc pe biata femeie pentru ce a suportat, dar mai ales pentru ce va suporta de acuma fiindcă a avut curajul de a se purta demn şi pentru a încerca să scăpe de fantoma unei căsnicii chinuitoare. Personal cunosc foarte bine tratamentul pe care îl va primi biata doamnă, cunosc cum este să fii supus oprobriului celor care au interese superioare suferinţelor tale şi aleg metoda diversiunii şi împroşcării cu noroi a rivalului.
Se pare totuşi că doamna Tőkés Edith a găsit suficientă putere sufletească pentru a începe divorţul ca un ultim pas în a distruge şi ultimul bastion care rămăsese în calea ei spre libertate şi linişte sufletească.
Alături de doamna Tőkés Edith, cei care au cel mai mult de suferit sunt copii. Aceştia probabil cunosc adevărul şi dacă cineva le-a schingiuit sufletele provocând acest divorţ, apăi acela nu poate fi decât ilustrul lor tată, căruia nu i-a păsat că modul său de viaţă va lăsa urme şi în sufletele propriilor copii.
Fiul cel mare,Tőkés Máté, a încercat să-şi protejeze familia în destrămare: „Nu declarăm nimic. Nu vrem să apară nimic în presă. Ce se întâmplă în familia noastră trebuie să rămână între pereţii casei noastre”
Indiferent de dorinţa membrilor familiei era evident că toată această poveste tristă va ieşi la iveală, cu atât mai mult, cu cât, doamna Tőkés Edith îl acuză pe fostul episcop, în cererea de divorţ, de “nenumărate aventuri pe care le-a avut, unele de care ştiau şi colegii lui, din moment ce nu s-a sfiit să fie discret”, relatează, luni 29 martie 2010, agenţia de ştiri Mediafax.
Ea spune că în cazul în care “se impune”, va dovedi aceste lucruri “cu martori sau înscrisuri: scrisori de dragoste, sms-uri, notiţe”.
Tőkés Edith susţine că, în cei 25 de ani de căsătorie, a fost “terorizată şi traumatizată psihic” de soţul său, care avea obiceiuri “absurde”, între care şi acela de a comunica în scris cu familia.
“S-a ajuns la absurditatea să comunice cu mine şi cu copiii prin intermediul scrisorilor pe care ni le trimitea în mod oficial, circa 200 de scrisori, şi al unui jurnal în care ne adresa întrebările la care aştepta răspuns: eram obligaţi să menţionăm fiecare cheltuială pe care am avut-o, cu bonul ataşat: lapte, fructe, curent, etc”, scrie în solicitarea depusă la Judecătorie.
Potrivit cererii de divorţ, Tőkés refuza să se afişeze cu soţia sa între prieteni, la dineuri ori petreceri.
“Nu mă invita la dineurile ori petrecerile private organizate de el la Budapesta şi la care îşi invita prietenii şi colegii, evitând să apară cu mine în cercuri de prieteni”, susţine femeia care, odată cu divorţul, cere să îşi reia numele purtat anterior căsătoriei, cel de Joo, dar şi obligarea europarlamentarului la plata unei pensii de întreţinere de o treime din venituri pentru cei doi copii care încă nu şi-au finalizat studiile.
Punctul de vedere al avocatului Kovács Zsolt.
Domnul Kovács Zsolt, avocatul doamnei Tőkés Edith a declarat pentru ProTv că deşi a depus cererea de divorţ săptămâna trecută, doamna Tőkés se gândea de mult la despărţire. Avocatul mai spune: “Cale de împăcare nu o să fie. Dorinţa doamnei Tőkés este simplă: vrea să-şi trăiască viaţa în continuare; vrea să-şi reia viaţa pe care de fapt nu a trăit-o. Sunt foarte multe motive pentru care a intentat acest divorţ. Deja de câţiva ani buni, ei nu mai trăiesc împreună ca soţ şi soţie.”
Iar în Adevărul a subliniat: “Cei doi nu mai trăiesc împreună ca soţ şi soţie de foarte mulţi ani, aproape de după Revoluţie. Probabil că mai vorbeau între ei, dar aveau şi alte căi de comunicare, inclusiv pe e-mail. Vom putea demonstra acest lucru cu acte”
Din ce spune domnul avocat reiese că aceea parte a declaraţiei lui Tőkés László dată MTI în care el recunoaşte chipurile că doar din decembrie 2009 este separat de soţia sa nu este adevărată.
Noi detalii din cererea de divorţ.
Tot săptămânalul “Bihoreanul” mai relevă că după scandalul scrisorii izbucnit vara trecută, Tőkés Edith a părăsit vila familială din strada Louis Pasteur şi s-a mutat în fosta reşedinţă episcopală de pe Libertăţii. Deşi toată lumea a crezut că problemele dintre ea şi fostul episcop se vor rezolva cu timpul, săptămâna trecută femeia a intentat un proces de divorţ, cerând judecătorilor desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a soţului.
“Probleme s-au ivit deja la începutul căsătoriei, dar pentru că îmi iubeam soţul am decis să rămân lângă el şi să-l ajut cu tot ce puteam, cu toate că el m-a supus unui risc enorm la vremea respectivă. Pe mine mă trimitea la poştă să depun scrisorile pe care le trimitea în Ungaria, deşi eram însărcinată cu al doilea copil şi exista riscul să fiu urmărită şi chiar ridicată de Securitate”, arată Tőkés Edith în cererea de divorţ.
După 1990, Tőkés Edith susţine că Tőkés László s-a schimbat şi mai mult într-o cu totul altă persoană decât bărbatul de care se îndrăgostise în tinereţe. “A devenit din soţul iubitor un om care a uitat complet că mai exist, care abia mă mai suporta şi care m-a traumatizat şi terorizat psihic în toţi aceşti ani de căsătorie”.
Ca exemplu elocvent, ea povesteşte despre naşterea fiicei sale când, în momentul în care i s-a declanşat travaliul, europarlamentarul a refuzat să-şi strice somnul şi a trimis-o singură la spital. “Pe 20 iunie 1990, la ora 6, când s-a declanşat travaliul, am fost nevoită să mă duc singură la spitalul din Cluj, unde stăteam atunci, ca să nasc. Soţul meu dormea şi n-a vrut să se trezească. A trebuit să mă descurc singură. Nici nu m-a vizitat la spital, s-a dus la Budapesta, fiind mai preocupat de mineriade decât de fiica sa. Am plecat singură acasă cu copilul, iar el a revenit după două săptămâni”, povesteşte soţia fostului episcop. Iar acesta a fost doar începutul unui lung şir de bătăi de joc…
Tőkés Edith susţine că după ce s-au mutat la Oradea, iar Tőkés a început să avanseze în viaţa publică, soţul a început să se distanţeze şi mai mult de ea şi de copii, până într-atât încât a ajuns să doarmă într-o cameră separată. Pe care, ori de câte ori pleca de acasă, o închidea cu cheia.
Poate că femeia ar fi trecut şi peste aceste ciudăţenii dacă bărbatul nu ar fi înjosit-o, refuzând să se mai afişeze cu ea în public. “Când eram invitaţi oficial undeva, imediat după eveniment, pe mine şi pe copii ne trimitea acasă. La dineuri ori la petreceri mergea singur, refuza să apară cu mine în cercurile de prieteni. Revelionul din 2008, de exemplu, urma să-l petreacă la Budapesta. Eram şi eu acolo, pentru că fusesem operată. Dar când i-am spus că aş vrea să-l însoţesc, m-a refuzat. Mi-a spus că nu se poate. M-a lăsat în stradă. Am fost nevoită să sun un prieten de familie, ca să vină să mă ia cu maşina”.
Cel mai mult au deranjat-o, însă, “nenumăratele aventuri” ale episcopului, mai ales că acesta nu se deranja să le ascundă. “Ştiau şi colegii de aventurile lui”, spune femeia, precizând că, dacă va fi nevoită să-şi dovedească spusele, va aduce martori şi va depune la dosar sms-urile, bileţelele şi scrisorile de dragoste primite de preot de la femeile cu care a înşelat-o. Ba chiar şi unele notiţe ale lui Tőkés despre întâlnirile consumate cu respectivele….
Picătura care a umplut paharul preotesei a fost un incident petrecut anul trecut, chiar în timpul sărbătorilor de Paşte. “Pentru prima dată de când ne-am mutat la Oradea, m-a invitat la restaurant. Dar nu pentru a petrece cu mine, ci pentru a-mi spune că, dacă nu ar fi fost o persoană publică, ar fi divorţat de mine înainte încă de a se naşte copiii”, dezvăluie femeia.
Drept urmare, după 25 de ani de căsnicie, Edith şi-a luat inima în dinţi şi i-a dat bărbatului “satisfacţie”, înaintând Judecătoriei cererea de divorţ. “Consider că această căsătorie nu mai poate continua”, spune ea, menţionând că umilinţele înşirate în petiţia sa sunt doar “o firmitură” din tot ce a trebuit să suporte de-a lungul căsniciei. Un mariaj în care a mimat o viaţă de familie exemplară doar pentru a nu afecta cariera soţului.
Pe lângă că a înşelat-o şi a înjosit-o în mai multe rânduri, Tőkés Edith spune că europarlamentarul Tőkés László n-a privit cu ochi buni faptul că a încercat să-şi facă propria ei carieră, înscriindu-se la cursurile unei facultăţi. “Am vrut să încep ceva cu viaţa mea, dar în urma insistenţelor lui am fost nevoită s-o las baltă”, se plânge femeia
Pentru agenţia de ştiri Mediafax domnul avocat Kovács Zsolt a spus că va încerca să încheie divorţul amiabil, afirmând însă că în cazul în care Tőkés László o va ataca pe clienta sa, “cum a mai făcut-o, aceasta va prezenta dovezile pe care le are împotriva lui”. Avocatul Kovács Zsolt, a mai declarat corespondentului Mediafax că se pregătesc de un divorţ dificil, iar clienta sa se aşteaptă să fie atacată de soţul ei, motiv pentru care s-a pregătit de luni de zile să răspundă în cazul unor provocări, având strânse zeci de scrisori de dragoste, sms-urile şi notiţele europarlamentarului care demonstrează relaţiile extraconjugale pe care acesta le-a avut în ultimii aproximativ 20 de ani.
“Dânsa a luat această decizie pentru că vrea să îşi continue viaţa, nu mai putea trăi într-o căsătorie care, de fapt, nu mai există. Este aberant ca într-o căsnicie să se discute prin scrisori pe care şi le trimiteau prin poştă, ei locuind în aceeaşi casă”, a spus Kovács.
Totodată, avocatul a afirmat că, pe lângă înscrisuri, vor aduce martori care să dovedească faptul că Tőkés a înşelat-o pe soţia sa.
“Avem şi probe scrise, dacă va trebui vom aduce martori importanţi, martori oculari, dar vedem după prima înfăţişare”, a spus Kovács.
Acesta a afirmat că, în opinia sa, cei doi nu se vor împăca.
“Împăcarea este exclusă. Nici nu cred că se va discuta despre împăcare. Este o decizie foarte importantă şi, odată luată, nu cred că doamna Tőkés se va răzgândi”, a afirmat Kovács.
Purtătorul de cuvânt al judecătoriei Oradea, domnul judecător Cristi Dănileţ a declarat că doamna (Tőkés) pretinde desfacerea căsătoriei, revenirea la numele anterior, şi pârâtul (Tőkés László) să fie obligat la plata pensiei de întreţinere pentru cei doi copii majori ai cuplului care în acest moment îşi continuă studiile.
Divorţul şi consecinţele acestuia în Biserica Reformată.
Ziarul Adevărul spune că potrivit episcopului reformat Csűri István, problemele personale ale lui László Tökés nu-l vor afecta în activitatea bisericească. „Este o problemă personală. Nici episcopia, nici eu nu vom face nimic. Noi suntem protestanţi, divorţul nu este o problemă la noi”, a spus episcopul reformat de Oradea.
Aceste afirmaţii sunt întărite de opinia profesorului universitar Peres Imre, şeful catedrei de teologie reformată din cadrul Universităţii din Debrecin care spune că Biserica reformată nu a avut niciodată o dogmă clară în ceea ce priveşte divorţul. În cazul în care unele teze nu sunt formulate în doctrina credinţei, ele sunt bazate pe Biblie. Din cauza acestor interpretări diferite, o anumită libertate este acordată atât pentru prelaţi cât şi pentru enoriaşi
Indiferent de ce se va întâmpla, imaginea domnului Tőkés László este foarte serios şifonată. Am citit reacţiile de pe blogurile maghiare şi cititorii acestor bloguri îl gratulează cu aprecieri deloc măgulitoare. Şi acesta este abia începutul. Cel mai mult mi-a plăcut postarea lui czjanos care, cu mult umor, spune: “Bunăoară, Tökés ar trebui să se ascundă prin vârfurile Retezatului, poate, poate, că vreun urs brun rătăcit l-ar mânca şi, plângând, ar zice că în viaţa lui nu a mai mâncat un episcop atât de stricat!”
Aşadar au ieşit la iveală adevărurile atât de evidente pe care adepţii lui au încercat să le ascundă.
Primul punct de vedere al lui Tőkés László.
Cu toate că îşi propusese să păstreze tăcerea, totuşi agenţia de ştiri MTI a reuşit să-i smulgă un punct de vedere sumar pârâtului Tőkés László. El recunoaşte că acest proces de divorţ este cea mai mare criză şi provocare a vieţii lui. Totodată el mai reunoaşte starea de facto existentă: “După ce anul trecut în decembrie soţia mea m-a părăsit şi s-a mutat de acasă, săptămâna trecută a înaintat cererea de divorţ. Deoarece nu am putut să schimb această situaţie, sunt nevoit să respect şi să iau act de această decizie”
Cât de mult va respecta el decizia doamnei Tőkés Edith vom constata cu toţii când va începe campania de spălare a imaginii politicianului maghiar.
Oricum este evident că în ultimele luni a stat cu această sabie a lui Damocles deasupra capului său şi era necesar să facă aceea gălăgie din luna februarie 2010 pentru a mai putea salva ceva din aparenţe.
Ce şochează la Tőkés László este lipsa de bun simţ.
Acesta mai spune: “Ca om care îşi iubeşte familia şi copiii, trăiesc aceste momente ca cea mai mare criză şi provocare din viaţa mea.”
Atunci când eşti slujitorul lui Dumnezeu, deci te dai o persoană morală şi creştină, comiţi cu consecvenţă păcatul adulterin şi atunci când eşti pus să dai socoteala pământească a nelegiuirilor tale familiale refuzi să te confrunţi cu realitatea crudă. Încerci să te ascunzi în spatele minciunilor tale şi a falsei imagini pe care ai creat-o împreună cu grupul de interese din spatele tău. Ba mai mult chiar, mimează valorile creştine familiale (câtă ipocrizie!) şi refuză să comenteze spunând că ţine la “sacralitatea familiei”.
Conform preceptelor creştine femeia se poate considera liberă de sacralitatea unirii sotilor prin căsătorie în două situaţii: moartea soţului şi desfrâul soţului. Conform aceloraşi precepte femeia devine egală cu bărbatul său, şi ea poate avea initiaţiva despărţirii.
Deci dacă tot ţinea atât de mult la această noţiune de “sacralitate a familiei”, Tőkés László ar fi trebuit în primul rând să-şi respecte familia şi soţia şi să nu comită acele adulteruri repetate de care se plânge distinsa doamnă Tőkés Edith.
Când Tőkés László a ales să-şi distrugă în mod sistematic căsnicia nu ia păsat de sacralitatea acesteia. Ca şi om al bisericii era obligat să se gândească la acel lucru. Dar Tőkés László a ales calea desfrâului şi a ales să-şi dezonoreze soţia şi familia.
Privind lucrurile din ansamblu, parcă motivaţiile pentru care Tőkés László a ieşit furibund la atac în ultimele săptămâni încep să prindă contur. Domnul Tőkés László şi-a dat seama că divorţul înseamnă distrugerea în mare parte a imaginii sale publice, şi aşa destul de controversate, dar pe de altă parte atît de mistică şi de mistificată în rândul ultranaţionaliştilor maghiari, şi a ieşit la atac pentru a se putea justifica. Pentru a putea spune că în spatele acestui atac mârşav la imaginea sa publică sunt cei care au lucrat şi au colaborat cu Odioasa Securitate, şi ale căror privilegii sunt acum puse în pericol de neo-cruciada anticomunistă a domniei sale.
Şi probabil la ora asta domnia sa se miră cum de a avut curaj distinsa doamnă Tőkés Edith să încerce să pună capăt suferinţelor sale chiar acuma când el e pe valul istoriei şi în fruntea Cruciadei pentru Dreptate şi Morală în Europa.
“Ca frate al lui Tőkés László, şi ca o persoană care deja am trecut printr-un calvar asemănător, consider că am responsabilitatea de a arăta şi “cealaltă faţă” a monedei.
Mă întreb, cum se simte acel bărbat, care ani la rândul (ocupat fiind, datorită nenumăratelor obligaţii), după ce se întoarce acasă în acele zile aglomerate, să nu fie primit cu căldură şi nici măcar cu o cană de cafea?
A cărui soţie nu este capabilă să ofere înţelegere soţului darmite să dea Dumnezeu să-i fie de ajutor şi doar să-l considere pe acesta o unitate bancară? Într-o asemenea căsnicie stricată, mai devreme sau mai târziu în această situaţie ura soţiei se înrâureşte într-atât că de pildă la alegeri face campanie împotriva soţului ei.
În mod drept vă puteţi întreba de ce după 20 de ani de pretinsă „căsnicie rea”, abia acuma se gândeşte doamna Edit la un proces de divorţ? În opinia mea pentru-că atât timp cât era de împărţit o cotă dintr-un salariu modest de preot, acuma o înghesuie să devină „victimă” pentru acei 30% ca urmare a actualului salariu de parlamentar EU.
De aceea nici vremurile trecute nu au fost atât de rele. Ea l-a însoţit pe episcop în Argentina, Australia, America, binenţeles fără ca să se comporte aşa cum se cuvine unei episcopese. Măria Sa mergea la frizer în Debrecin (Ungaria), binenţeles pe lângă acele, din păcate prea târziu, „contabilizări severe”……, ….de a se îmbrăca de asemenea și de a merge ani la rând la psihiatrul preferat. În anii lor cei buni nu numai casa lor a fost trecută pe numele lui Edit, dar fratele meu a fost generos cu toată familia Joó.
Cât priveşte acuzele privind “iubitele”, László nu a avut şi nu are timp pentru aşa ceva, din punct de vedere fizic, şi ca orice om celebru, uneori nu a putut alunga cîteva din frunuseţile care s-au scuns în patul său. (Stupefiant!)
Mărturisesc, deşi fără tragere de inimă, că am ţinut legătura multă vreme, mai mult cu ea, și d i-am scris ei o scrisoare referitoare la divorţ, enunţând că „tu ori eşti foarte bolnavă ori foarte josnică” doar atunci când, privind în lumina urii ei de astăzi, în scrisoarea oficială din iulie 2009 şi-a caracterizat căsnicia inducând în eroare și cu privire la trecutul din Timişoara.
Uneori, în urma experienţelor familiale, cuget dacă nu cumva Securitatea sau urmaşii acesteia au implantat-o pe această femeie plină de ură și cu foame de bani?
Pe de altă parte mă bucur, că în sfârşit fratele meu, se poate răscumpăra din această situaţie de coşmar, mai ceva ca cea din anii Ceauşescu.
Cu stimă
Tőkés István “
Pagina dosarului de divorţ al prelatului Tőkés László de pe portatul judecătoriei Oradea
Preluare de la https://agache-aurel.blogspot.com/
Daca ar mai avea un pic de demnitate si-ar da demisia din functia de europarlamentar!