Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Parabola italiana – Ne trebuie un presedinte Fiat

de Corneliu Vlad

Italia a intrat in anul in care va celebra unificarea tarii. Un an intreg vor dura aceste manifestari, si ele au girul sefului statului si al bisericii. Presedintele Republicii, Giorgio Napolitano (altfel, fost comunist – nota mea), a afirmat ca “lumea catolica” a fost “un protagonist important al vietii publice si a influentat profund procesul de formare a Constitutiei republicane”. Liderul democrat crestin Ferdinando Casini a subliniat si el rolul Bisericii in unitatea tarii: “Sa nu uitam, fie ca suntem sau nu credinciosi, ca Biserica este un mare factor de unitate a tarii si aceasta are cu atat mai multa importanta in perioada de dezorientare si de aparitie a corporatismelor, inclusiv teritoriale, pe care o traversam acum”.

Referinta la tendintele centrifuge ale Ligii Nordului, aliata la guvernare, este clara. Cativa dintre ministrii ligioti au anuntat ca refuza sa participe la manifestari, iar fondatorul partidului, Umberto Bossi, a declarat insolent: “Celebrarea a 150 de ani a unitatii italiene este un eveniment inutil si cam retoric. Nu stiu daca voi participa”.

Ce au acesti domni, pe deasupra si la guvernare, cu unitatea nationala a propriei lor tari? Vor federalism. Vor ca Nordul sa nu mai plateasca, iar Sudul sa nu mai arunce bani pe fereastra”, cum explica unul dintre ei.

Unitatea Italiei s-a facut prin trei razboaie si un sir de revolte populare impotriva a trei imperii: habsburgic, francez si statul papal. S-a facut prin foc si sabie, ca si cea a Germaniei, mai tarziu, cu multe jertfe si pagube. S-a facut sub influenta ideilor Luminilor si Revolutiei Franceze, dar si sub cea a romantismului european. “Cultura a faurit unitatea Patriei”, spunea Francesco de Sanctis, cel mai ilustru carturar italian al secolului al XIX-lea. S-a facut si prin vitejia luptatorilor lui Mazzini si Garibaldi, si prin diplomatia lui Cavour si a regelui Victor Emmanuel. La capatul acestor lupte politice si militare, diplomatice si culturale – reunite in Risorgimento (Renasterea), italienii s-au regasit, in sfarsit, intr-un stat unitar, pentru prima oara de la caderea Imperiului Roman si dupa ce au traversat Evul Mediu si Renasterea despartiti si dezbinati.

Peste toata aceasta istorie vor sa treaca, dezinvolt si meschin interesati, populistii “federalisti”, de fapt separatistii, din Liga Nordului. Fundatia Italia Futura, a industriasului Luca di Montezemolo, presedintele Fiat, ii pune la punct energic: “A venit in sfarsit timpul sa nu mai avem o oarecare bunavointa fata de propaganda ligista. Iesirile lui Calderoli (unul dintre ministrii cu pricina – n.a.) se inscriu intr-o strategie pe care o mare parte a clasei politice si presei italiene continua sa o citeasca prin prisma provocarii pitoresti.” Drept care, Liga Nordului “trebuie tratata asa cum este: ca o organizatie ideologica avand drept scop un guvern al Italiei de Nord impotriva restului tarii si deci o ruptura explicita a unitatii nationale”.

De la daci si pana in secolul al XIX-lea nu am avut nici noi stat unitar, italienii aveau, in momentul unificarii, noua regate si republici, noi am avut trei principate si alte cateva teritorii instrainate, ne-am confruntat si noi, ca si ei, cu trei imperii ostile, unionistii au fost, si ei, romantici, biserica si cultura au fost, la ambele popoare ce se trag de la Ram, factor decisiv al unitatii nationale. Ne-ar mai trebui, poate, un presedinte Fiat, sau unul asemenea lui, care sa-i puna la punct pe autonomistii, separatistii, secesionistii, centrifugalii, “corporatistii teritoriali”, sau cum le-om mai zice, de pe la noi si din vecinatatea imediata.

Vezi si: Romania Mare in harti

• Share
• Tweet
• Pin
• Email