Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

In sfarsit, primul articol serios din toata seria despre “secretele mineriadei” publicata de Adevarul cu scopul de a rescrie istoria. Dezvalurile domnului profesor Nae Constantinescu, cu care am colaborat in anul 1990, confirma propriile noastre marturii de aici: DOSARUL 13-15 IUNIE 1990

Profesor doctor Nicolae (Nae)  Constantinescu, fost chirurg al Spitalului Colţea din Bucureşti, a cunoscut cel mai urât profil al „emanaţilor” Revoluţiei. (…)„Mi-a ajutat Dumnezeu să fiu medic de gardă şi în 21-22 decembrie 1989, şi în 13-14 iunie 1990″, acceptă acum Nae Constantinescu.

„A venit un om cu ochiul curgându-i pe obraz”

„Eu – de gardă în ziua de 13 iunie 1990″, începe Nae Constantinescu să povestească despre cum a trăit cele trei zile care au omorât „fenomenul Piaţa Universităţii”. „Am văzut cum s-a dat foc maşinilor în faţa fântânii de la Arhitectură, am văzut şi când au venit cei care strigau «IMGB face or-di-ne!». Deci asta am văzut, de sus, cu ochii mei. M-am dus să mă odihnesc în camera de gardă. La două noaptea aud o trosnitură de mi-a plesnit capul. În liniştea aia a nopţii, o rafală de mitraliere are o reverberaţie ieşită din comun. Mai ales că noi eram cu nervii întinşi. Am sărit în picioare, n-au trecut 7-8 minute şi au venit nişte doctori de la „Medecins Sans Frontieres” şi mi-au adus doi oameni împuşcaţi în picioare”.

Victimele veneau de la „Romarta Copiilor”, în faţa Cercului Militar din Bucureşti. „Au venit nişte trupeţi dinspre Poliţie, pe Calea Victoriei, şi au măturat tot! Demenţă!”, spune profesorul. „Cu gloanţe adevărate au tras. Era o unitate care a venit de la Buzău, pe 13 noaptea. Erau doi băieţi, un inginer şi un student în anul V la TCM. Au tras în ei fără avertismente. Au tras în oameni, ce să mai!”. În ziua următoare, aceeaşi maşină de la „Medecins Sans Frontieres” a mai adus un individ împuşcat în cap. Profesorului nici acum nu-i vine să creadă că a văzut acea imagine, „un om cu creierul afară”.

După ce i-a operat pe cei doi răniţi la „Romarta Copiilor”, tocmai când credea că a scăpat, la ora cinci dimineaţa, s-a uitat pe terasa de la Colţea: „Am crezut că visez. În semiobscurul nopţii erau zeci de luminiţe care mergeau. După aia, pe măsură ce se mai lumina, vedeam că erau mineri cu lămpaşele aprinse.”

Următoarele scene, desprinse dintr-un film prea violent, îţi taie răsuflarea. Doctorul continuă mărturia, de-acum cu ochii închişi. „Au venit, au început să ţipe în piaţă, după care am văzut de sus nişte bătăi cum nu am mai văzut în viaţa mea. Deci bătaie cu bâte, cu picioare! Luau un om, îl doborau în faţa lor şi apoi dădeau cu picioarele în el. Îi urmăreau pe ăia cu ochelari, cu barbă, care aveau mapă. Nu puteţi să vă imaginaţi aşa ceva!”

Din bătăile primitive văzute prin geamul spitalului Colţea au rămas doar statistici reci. Doctorul le are şi pe acelea, deşi nu le mai vrea nimeni. Dar cu adevărat sinistre sunt poveştile din sala de operaţie, prin care au trecut zeci de răniţi. „Cel mai grav a fost ăsta: Corognea Ion. La 5:15, în ziua de 15, în Piaţa Rosetti, în faţa sediului de la PNŢCD, ăştia băteau o femeie. Omul ăsta le-a spus să nu lovească o femeie. Ca să se răzbune, i-au băgat o vergea în ochi şi i-au scos ochiul. Omul a venit curgându-i ochiul pe faţă. Traumatism ochiul drept cu scurgere de corp vitros pe obraz. Să-l văd eu pe ăla care stă liniştit la chestia asta. Să-l văd eu!”.

Şi cazurile nu se opresc aici. „În ziua de 15, la miezul nopţii, a mai venit un domn de 74 de ani, căruia i-au spart minerii parbrizul. I-au sărit toate cioburile alea în faţă. Folclorul a reuşit să minimalizeze în aşa hal violenţele astea încât nu mai crede nimeni!”.

„Autopsierea morţilor era fundamentală!”

„Adevărul”: Aţi încercat să vorbiţi cu autorităţile în acea perioadă?

Nae Constantinescu: Am făcut o plângere, semnată de 33 de profesori şi şefi de secţie din Bucureşti. Degeaba. Nu s-a întâmplat nimic. Din aceste 33 de persoane, nouă au murit deja. Au rămas 24. Se aşteaptă să moară şi ăştia şi atunci hârtia nu mai are valoare. Niciun răspuns, bă, tu înţelegi?

Cum justificau asta?

M-am dus după şase luni la Procuratura Generală şi mi-au spus că nu se mai vrea, că nu au oameni, că nu ştiu, că nu se poate, că e greu. «Domnule colonel, am zis, trebuie să-mi spui care e atitudinea dumitale într-o apendicită perforată cu plaston. E o întrebare normală». «De ce mă întrebaţi pe mine?», mi-a răspuns. «Păi atunci de ce mă întrebi dumneata pe mine cum se face expertiza balistică a unei arme? Asta cu apendicita e treaba mea, cealaltă e a dumitale.» M-a luat de umăr şi mi-a spus: «Domnule, am copii, am familie, cum să mă bag eu în chestia asta?» Şi asta în condiţiile în care cel care a primit hârtia mi-a zis că e documentul de care mai aveau nevoie. De ce crezi că ţi-am pregătit documente? Pentru că eşti tu simpatic? Nu! Ştii expresia aia în latină – „Îmi este prieten Platon, dar mai prieten îmi este adevărul”.

Unde au ajuns aceste documente?

La „Sulea Spătaru”, dacă vrei să-ţi spun exact.

Bănuiaţi asta?

Sigur. Ăsta a fost motivul pentru care am pus o studentă să mi le copieze. Ştiam că n-o să le mai văd.

Unde au ajuns cei care au murit la Spitalul Colţea?

Într-o groapă comună, la Străuleşti. Două şanţuri de câte 20-30 de metri în care au fost aruncate cadavrele. În plus, în România este un lanţ al ticăloşiilor. În nicio ţară civilizată din lume nu se trece peste proba autopsiei. E o probă fundamentală în orice caz de omucidere. Aici, toate omuciderile de la Revoluţie şi de la Mineriadă au fost îngropate pe baza unui examen extern, superficial, fără autopsie.

Deci, nu se cunoaşte explicit cauza morţii.

Ăştia au îngropat-o. Şi au venit cu expresii din astea: hematom în regiunea parietală. Bine, da’ de ce a murit? Că nu mori de vânătaie! Nu există cucui care să te omoare! Au fost prea multe lucruri la care am fost martor în aceşti ani şi care m-au pus serios pe gânduri în legătură cu ceea ce s-a întâmplat cu sufletul românilor. Ăia care au desfigurat oameni în decembrie ’89 şi în iunie ’90 nu erau nici evrei, nici ţigani, nici unguri, nici ruşi. Erau români. Ăia care au tras în oameni nu erau nici CIA, nici Mossad. Erau oameni simpli, cu arme, care au acceptat să ucidă. Tu-ţi dai seama prin ce ticăloşie, prin ce mocirlă a trecut această ţară?

• Laurenţiu Ungureanu / Adevarul

• Share
• Tweet
• Pin
• Email