TARGET: Eugen Mihaescu si George Roncea la Belgrad, corespondenti de razboi. Artistul despre Albright, jurnalistul despre Albright de Dambovita, Zoe Petre – EXCLUSIV

Jul 14th, 2010 by sorinbogdan

3 iunie 1999

Eugen Mihaescu mi-a adus inca un mic eseu, sa-l trimitem la “Cotidianul“. Ma amuza ca, desi ii spusesem sa apeleze la ajutorul meu oricand are nevoie, de fiecare data cand venea, parea foarte incurcat ca ma deranjeaza si nu mai stia cum sa-si ceara scuze ca ma intrerupe din lucru. Astazi, articolul sau se intitula “Banda celor patru” si era descrierea unui desen imaginar.

“Asta noapte a fost liniste, boieri mari in oras, nu s-a bombardat. Diseara, insa, isi vor lua revansa pentru timpul pierdut. Pentru ca am desenat mai mult decat am scris, asa cum altii au scris mai mult decat au citit, iata, azi va trimit un desen. Intai chenarul, subtire si precis ca o muchie de lama, care sa delimiteze spatiul pe hartia alba, apoi va schitez din varful penitei cariatidele sculptate de marele Mestrovici, frumoasele belgradence, monumentale, dar zvelte, cu mersul lor mladios, stiind sa poarte capul sus, ca niste adevarate printese. Sunt singure, se plimba cate doua. Knejii sunt plecati la armata. Ce complexe de nesters, teribile, au lasat ele domnisoarei Korbel, alias Albright ! Apoi aceasta curca, Madeleine, o desenez aici, la coltul de jos al hartiei. Uitati-va cu cine seamana si nu ma mira. Are un aer de familie cu Ana Pauker. Pe cine sa mai desenam langa ea ? Pe baietelul asta, filfizon de cancelarie imperiala, Rubin, piatra pretioasa sau simplu ciob de sifon ciugulit de distinsa oratanie. Hai sa mazgalim langa el si pe nevasta-sa, aceasta femeie “expirata” ca pachetele de supa Knorr ce se vand pe tarabele iraniene, ca de acolo vine numita Christiana Amanpour a CNN-ului. Deci, sa va explic acum desenul si sa-l citim ca la ei, de la dreapta la stanga. Amanpour il cucereste pe Rubin si se casatoreste cu el la Roma, anul trecut. Rubin o cucereste mai demult pe batrana curca si baba, la randul ei, pe Clinton, la bucatarie, cu chiftele si lectii de politica externa, inca de pe vremea campaniei prezidentiale din ‘92. Deci, “cherchez la femme”, cum zice frantuzul. Ati gasit femeia ? “La femme”, Amanpour, e insa musulmana si e in stranse legaturi cu UCK. Baietoaica e in pierdere de viteza pe micul ecran si vrea un show al ei pe scena lumii. De fapt, asta vrea si baba Albright si iata ca au “SHOW-ul” langa noi, in Balcani. Clinton vrea sa devina, dupa ce ii expira si lui “termenul”, presedintele Serbiei, pentru ca a realizat ceva: 1) i-a unit mai mult ca niciodata pe sarbi; 2) i-a alungat pe albanezi din Kosovo… si 3) a distrus tot ce era vechi si trebuia inlocuit. (E ultimul banc care circula pe aici.) Vi se pare ca desenul nu are sens ? Oricum, am fost dintotdeauna putin suprarealist: “Domnul doctor e nebun / Strange pietre de pe drum / Si le da pe la copii / Si zice ca-s jucarii / Si le da pe la cucoane / Si zice ca sunt bomboane.” Traim, de fapt, intr-o lume suprarealista, unde impostorii se numesc, ei singuri, filosofi si dau lectii de morala unui popor de moralisti. Un adevarat filosof, NIETZSCHE, zicea: arta e dorinta de a fi diferit, dorinta de a fi in alta parte. Din alta parte, din Serbia, va trimit desenul asta.” Eugen Mihaescu, Belgrad, 3 iunie 1999.

Fie ca nu l-a citit cu atentie, fie ca nu l-a priceput, Ion Cristoiu l-a sunat mai tarziu pe domnul Mihaescu, sa-l intrebe cand trimite desenul. Ne-am distrat copios cand ne-a povestit patania si cum s-a chinuit sa-i lamureasca figura de stil. “Cotidianul” avea un nou corespondent la Belgrad: astazi s-a intors prietenul meu, George Roncea. In perioada in care a lipsit, ne-a povestit ca a fost pana in Grecia, unde a participat la o conferinta despre razboiul din Iugoslavia si a stat de vorba cu foarte multi tineri, care erau foarte porniti impotriva NATO si – in special – impotriva americanilor si ii ajutau cum puteau pe sarbi. George s-a intors in Serbia aproape pe cont propriu, cu niste bani pusi de el deoparte, la care a contribuit si Ion Cristoiu, din buzunarul sau.

Integral la: target: sarbii aproba planul de pace propus de emisarii internationali

Exclusiv: Dupa 11 ani, corespondenta lui George Roncea pentru Cotidianul, eliminata de echipa de deontologi Turcescu-Buscu-RAAPPS, revede internetul

Americanii au bombardat hotelul «Iugoslavia» pentru ca nu suporta cuvantul «Iugoslavia»

NATO a bombardat romani, unguri, albanezi, chinezi, sarbi, gradinite,
scoli, statii de ambulanta, farmacii, o casa de cultura, o biserica catolica,
un hotel, o ambasada, o clinica veterinara, o piata publica, un restaurant
si alte astfel de obiective „militare”

Alianta militara a celor 19 cele mai civilizate state ale lumii a atins un nivel maxim de performanta la sfarsitul saptamanii trecute. In noaptea de vineri spre sambata a fost lansat asupra Iugoslaviei cel mai teribil atac inregistrat pana acum. Belgradul a fost lovit in plin, mai puternic ca niciodata. Am avut parte de o noapte de cosmar, traind alaturi de belgradeni senzatia ca orasul este aruncat in aer. Detonatiile au fost atat de puternice si de dese incat am crezut ca este ras jumatate din oras, cel putin. La ora 21 si zece minute s-a dat alarma dupa care, in mai putin de zece minute, lumina a inceput sa palpaie stingandu-se apoi complet. In intuneric complet, am urcat pe acoperisul care serveste ziaristilor romani de stat major general si am avut parte de imaginea senzationala a actiunii celor mai noi arme ale NATO, bombele cu grafit. In nord-vestul capitalei o serie de flashuri orbitoare luminau cerul cu o lumina albastra. Nu se aude aproape nici un zgomot cand containerele cu grafit se desfac. Norul de praf atinge reteaua de curent pe care o scurtcircuiteaza instantaneu. Dupa ce s-a incheiat seria de blitzuri, capitala a fost invaluita complet in bezna. La scurta vreme a intrat in actiune antiaeriana, peste tot in jurul Belgradului, si ne-am dat seama ca de data asta vom avea parte de ceva greu de tot. Capitala nu mai fusese atacata atat de puternic de vreo cinci zile. La 23.40 s-a zguduit pamantul. Planseul acoperisului pe care ne urcasem tremura ca o frunza si cu un reflex automat ne-am agatat cu toata puterea de stalpul unei antene lasandu-ne in genunchi, pentru a oferi o cat mai mica suprafata suflului care urma sa vina. O clipa am crezut ca americanii lovesc undeva vizavi de hotel, atat de teribila a fost seria de detunaturi. Vajait si bubuitura, vajait si bubuitura, una dupa alta, de sase ori. Exploziile succesive deplasau cu o viteza uriasa masa de aer, din cauza asta aveam senzatia ca simtim un fel de vajait, deoarece rachetele nu se aud cand vin decat daca esti chiar pe directia lor, situatie in care nu prea mai ai cum sa povestesti nimanui cum te-ai simtit si ce-ai auzit. Mie, cel putin, cam pe la mijlocul bubuielii, mi s-a facut pielea de gaina si parul maciuca, am ramas brusc parca fara aer, mi s-a uscat cerul gurii si a trebuit sa inghit in sec de zor ca sa-mi desfund urechile. Surprinzator, in loc de orice alta imagine, mi-a venit in gand Zoe Petre, pe care o vedeam parca povestind despre acuratetea chirurgicala cu care ucid baietii de treaba din NATO. Desi pare un gand izvorat dintr-un cosmar dement, mi-am dorit-o, pentru prima si pentru ultima oara in viata mea, sper, pe Zoe Petre alaturi de mine, atarnata de antena care se bataia ca o lanseta in mainile noastre. Pentru o fosta activista a partidului comunist, cum este actuala maestra a Cotroceniului, crescuta cu celebrele versuri ale poetei Maria Banus, „imperialist american, cadea-ti-ar bomba in ocean” (pe care pana si eu am ajuns sa le apreciez, de-abia aici si acum), experienta unui bombardament american ar putea fi o instructiva documentare, lasand la o parte senzatiile corporale de neuitat care pot fi obtinute in urma unei salve de rachete trase, chirurgical, in preajma ta. Dupa ce m-am scuturat din reveria ciudata cu privire la aceasta Albright a Dambovitei, am ridicat ochii si am vazut un nor urias de praf alb ce se ridica din centrul orasului.

Nu se vedeau flacari, asa ca am tras concluzia ca au lovit cu proiectile penetrante, destinate demolarii din temelii a cladirilor. In noapte rasunau sinistru alarmele masinilor, ragetele fiarelor speriate de la gradina zoologica, situata in apropierea hotelului, peste care se adaugau bubuiturile tunurilor apararii sarbe, care lua la ochi avioanele ce se ridicau deasupra Belgradului.

De-abia imi recapatasem auzul ca a mai sosit o serie de bombe, mai putine decat prima oara, dar la fel de puternice. Intunericul era atat de dens incat nu se distingea locul atins. Am coborat de pe acoperis si am plecat pe strazile capitalei pentru a vedea ce-au distrus de data asta chirurgii NATO. Bombele atinsesera, din nou, o cladire a Ministerului de Interne, sediul guvernului, facut ferfenita, si sediul Statului Major al Armatei, deja tocat de saptamana cealalta. M-am intalnit pe drum cu grupuri de belgradeni, care se indreptau catre centrul orasului. Mergand pe una din stradutele cufundate in intuneric am vazut o scena suprarealista, ori mai degraba de science-fiction, care depaseste orice imaginatie, oricat de bogata. Privind pe fereastra unui restaurant luminata de palpairea palida a unei lumanari am descoperit doi oameni asezati in jurul unei mese pline de sticle si pahare care jucau netulburati o partida de sah. Cei doi, cufundati in ganduri, conturati ca niste stafii de lumina slaba a lumanarii ce arunca reflexe tremuratoare asupra sticlelor si paharelor ar fi putut fi modelele perfecte ale unui Georges de la Tour, dar aici, in Belgradul zguduit de bombe, mi s-a parut, privindu-i, ca am parte de vreo vedenie recurenta datorata fricii traite pe acoperis. Pentru a accentua parca ciudatenia acelei nopti, dupa cateva strazi, lanterna a binevoit sa se stinga, drept pentru care am ramas pironit intr-o bezna de sa-ti bagi degetele in ochi. Cu greu am reusit sa ma intorc la hotel, pe pipaite, pasind cu fereala pentru a nu cadea, stupid, in nas. Noaptea de bombardament nu s-a sfarsit decat dupa ora trei si ceva, cand am mai avut parte de o serie teribila. Au tras la Batainica, la aeroport. De atatea ori au tot lovit la aeroport incat nu inteleg ce-a mai ramas de distrus acolo, de revin mereu pilotii Aliantei in acel loc. Dupa ultima serie de bombe, la putin timp, a revenit si curentul electric in Belgrad. Dimineata am pornit catre ambasada chineza si hotelul Iugoslavia, care se afla in Novi Beograd, cartierul modern al capitalei. Belgradul este cel mai spectaculos oras pe care l-am vazut vreodata. Pentru a proteja orasul vechi, cu monumente medievale si cladiri seculare, urbanistii sarbi au construit cartierele noi ale capitalei pe celalalt mal al raului Sava, legand malurile cu poduri impozante. In Novi Beograd sunt ridicate blocuri uriase, moderne, de sticla, otel si beton, cu forme de secol 21, ce stralucesc in miezul zilei ca diamantele unui colier. Din cartierul vechi, privind spre zgarie-norii din Novi Beograd, nu incetez sa ma minunez, in fiecare zi, vazand uriasele insemne al Mac Donald’s si Coca Cola, simbolurile culturale ale Americii hedoniste, asezate pe cele mai mari cladiri ale capitalei sarbe bombardate cu salbaticie de mancatorii de hamburgeri si bautorii de Coca-cola. Nu pricep cum de sarbii nu le-au dat jos pana acum. Ori poate nu vor sa se oboseasca si-i asteapta pe americani sa le dea ei jos cu niste rachete de mare precizie, de sute de mii de dolari. Cert este ca sub aspect simbolic americanii chiar au niste fixatii. Bombardarea hotelului Iugoslavia nu are nici un fel de semnificatie militara. A fost distrusa o efigie a orasului, efigie ce purta un nume care a devenit imposibil de suportat de catre Alianta: Iugoslavia. In hotel, care face parte din Asociatia hoteliera Metropol, condusa de ministrul Turismului, Slobodan Cerovici, trageau de obicei delegatiile fotbalistilor romani, oamenii de afaceri, oficialii altor state. In ziua dinaintea distrugerii hotelului, un grup de 15 italieni au vrut sa se cazeze aici, dar nu le-a convenit pretul si, dupa multa targuiala, au preferat sa se duca la alt hotel, Central Zemun. Un alt turist nu a avut sansa italienilor, devenind victima rachetelor NATO. Receptionerul l-a vazut de trei ori intrand si iesind pe acel om din hotel, de parca nu avea stare. S-a intors in hotel, intr-un final, unde si-a gasit sfarsitul, strivit de o racheta chirurgicala. Efectul acestor rachete asupra materiei este incredibil. Placile de beton de jumatate de metru, stalpii de fier beton cu circumferinta de doi metri arata ca niste bucati de carton mototolite si arse, in urma loviturii. Masinile din parcarea anexei pe care au cazut bombele s-au turtit in asa hal incat o Toyota, de exemplu, imi ajungea pana la sold. Toate geamurile din cartier s-au spart in mii de cioburi, ranind oamenii din case, innebuniti de bubuitura fantastica care le-a rasunat ca o bomba atomica, in miezul noptii. Un sarb care statea vizavi de hotel, inca socat, mi-a povestit ca a crezut ca bomba a cazut la el in dormitor si ca a venit sfarsitul. Tot ce avea de sticla prin casa s-a spart, rafturile cu carti i-au cazut pe dusumea, patul si masa s-au mutat din loc. La subsolul hotelului se afla singurul adapost al populatiei din cartier, iar bomba a patruns pana in fundul adapostului. Daca, Doamne fereste, oamenii ar fi luat seama la sirena alarmei si s-ar fi dus la adapost, ar fi iesit un adevarat carnagiu. Sarbii care stau langa hotel s-au contorsionat de uimire cand au auzit ca americanii au zis ca au dat cu rachete in hotel deoarece credeau ca legendarul luptator sarb, Arcan, s-ar afla acolo. Tot orasul stie ca pe Arcan il poate gasi oricine la Hyat, unde sunt cazati majoritatea ziaristilor straini, inclusiv cei de la CNN. Ambasada chineza se afla la zece minute de mers de „Iugoslavia”, o cladire de lux, care fusese candva mandria cartierului. Trei rachete au transformat totul in ruine. Un perete lateral al cladirii a fost efectiv sectionat, ras parca de o lama gigantica iar interiorul a fost distrus complet. O butelie mare de butan, din otel facut sa reziste la mare presiune, fusese proiectata cu asemenea putere in coltii de fier ai gardului incat s-a infipt cu totul, dintr-o parte in alta.

Sute de chinezi au manifestat in capitala strigand blesteme pe limba lor la adresa NATO iar pe gardul ambasadei a aparut un text frumos caligrafiat cu pictograme chinezesti, care spunea doar atat: „Iugoslavia – invingatoare, americanii – infranti”. Chinezii au fost foarte aproape de sarbi, care s-au simtit de la o zi la alta tot mai tradati de pravoslavnicii rusi. China a preluat reprezentarea diplomatica a Iugoslaviei in America, dupa inceperea razboiului, iar un satelit chinez a fost pus la dispozitia televiziunii Kosava, care retransmite astfel programe si filme din China.

Televiziunea Kosava este un post particular care apartine Mariei Milosevici, fiica presedintelui iugoslav.

Sediul postului a fost aruncat in aer in data de 21 aprile, o data cu bombardarea Centrului comercial USCE, aflat tot in Novi Beograd. Rachetele au distrus cladirea, imediat dupa ce Televiziunea Kosava transmisese un film porno tare de tot, de productie italiana. Tot Belgradul a urmarit filmul deoarece personajele principale erau Clinton si Monica, foarte populari intr-un anumit sens intre sarbi, care de regula sunt oameni sanatosi, dar ingenui, pe care i-au fascinat fanteziile sexuale ale presedintelui american. Sarboaicele au deplans avatarul Monicai si au tras concluzia ca americanii si-au pus un dement in frunte, care ar trebui trimis la o cura prelungita, de specialitate. Daca vrei sa iei bataie in Serbia, la orice ora, zi-i unui barbat sarb ca seamana, pe departe, cu Bill. Dupa ce rachetele americane au distrus sediul televiziunii care tocmai transmisese pasionantul film despre amorul prezidential, sarbii au tras concluzia ca nevasta lui Clinton a aflat ca toata Serbia rade de sotul dumneaei, s-a suparat rau si de-aia l-a pus pe barbata-su sa dea cu bomba in postul TV care a difuzat filmul. Acum filmul se vinde tras pe casete video si are vanzare buna. Noaptea de vineri spre sambata nu a fost doar pentru belgradeni un cosmar. Au mai fost bombardate comuna Dakovica, unde sunt concentrati numai etnici albanezi, orasul Kupustina, locuit exclusiv de etnici maghiari, Novi Sad, Kraljevo, Kragujevac, Sombor si Nis unde au fost trase, doar in acest din urma oras peste 26 de rachete. La Nis s-a lovit vineri, pe zi, la ora 16, in plin centrul orasului. La Kupustina a fost atacata gradinita de copii, farmacia, scoala Iosef Atila, cea mai frumoasa scoala a ungurilor din oras, si cladirea parohiei catolice. La Kraljevo au fost lovite statia de salvare, casa de cultura si clinica veterinara. Pentru prima oara a avut de suferit datorita bombelor NATO un convoi umanitar romanesc. Ieri la 16.25, un transport de ajutoare medicale organizat de primarul Pitestiului, Tudor Pendiuc, a fost atins de suflul exploziilor in timp ce traversa podul Cuprija. Orasul Pitesti este oras infratit cu Kragujevac, iar ajutoarele erau destinate sarbilor din acest oras. Cativa dintre romanii aflati intr-una din masini au fost usor raniti. Una peste alta, bilantul NATO tinde sa se imbunatateasca, varietatea tintelor lovite in ultimele zile demonstrand o fantezie cu totul speciala a celor care executa planurile de bombardament. Lovirea ambasadei Chinei a fost probabil pentru dansii bomboana din varful tortului. Maine-poimaine vom afla probabil ca americanii au crezut ca pe acoperisul ambasadei se afla o antiaeriana sarba manuita de sarbi cu ochii oblici si de-aia au dat cu bomba.

You can leave a response, or trackback from your own site.

One Response to “TARGET: Eugen Mihaescu si George Roncea la Belgrad, corespondenti de razboi. Artistul despre Albright, jurnalistul despre Albright de Dambovita, Zoe Petre – EXCLUSIV”

  1. Iliuta says:

    incredibil de amuzant si de spumos – pentru o corespondenta de razboi. un razboi descris magistral cu masura rasu-plansului. ar trebui neaparat puse intr-o carte – pentru actualii tineri jurnalisti aceste insemnari de razboi. Si Sorin Bogdan si Roncea scriu (scriau) admirabil…

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova