O vizita ciudata la Chisinau. Consilierul Patriarhului Daniel Veniamin Goreanu primeste Medalia “Sfântului Ştefan cel Mare” de la colonelul lui Kirill, Vladimir Cantarean, mitropolitul moscovit din Moldova. No comment

Sub titlul “Credinta ne apropie” portalul mitropoliei rusesti de la Chisinau publica urmatoarea stire ciudata, pe care o redau fara comentarii (momentan):

13 Iulie 2010 15:02

Un grup de slujitori din România a vizitat şi s-a rugat la mai multe mănăstiri din republica noastră. Pelerinii au poposit la cele mai reprezentative complexe monastice din republică: Curchi, Căpriana şi cele din zona Călăraşului. În mod special s-a făcut o vizită duhovnicească la Mănăstirea Noul Neamţ, Chiţcani, deoarece în grupul de pelerini au fost mai mulţi nevoitori de la Mănăstirea Neamţ, România.
În amiaza zilei de 13 iulie, pelerinii au fost primiţi de către Mitropolitul Vladimir la Palatul Mitropolitan. Ierarhul le-a povestit părinţilor pelerini despre viaţa Bisericii din Republica Moldova, despre realizările din ultimii ani şi dificultăţile cu care se confruntă la zi.
ÎPS Vladimir a apreciat mult bunăvoinţa cu care sunt primiţi numeroşi pelerini moldoveni la Mănăstirea Neamţ, mulţumind şi preoţilor profesori prezenţi pentru grija şi căldura faţă de studenţii teologi moldoveni care îşi continuă studiile în instituţiile din România.
Mitropolitul i-a înmânat Arhimandritului Benedict (Sauciu), stareţul Mănăstirii Neamţ, Ordinul “Cuviosul Paisie Velicikovski”, preotului profesor Radu Mureşan de la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi părintelui consilier patriarhal Veniamin Goreanu (cetetean al RM) – Medalia “Sfântului Ştefan cel Mare”.
S-au trasat noi punţi pentru o ulterioară colaborare, precum şi de schimb de experienţă în diverse domenii ale activităţii Bisericii.
S-a discutat şi aspectul predării religiei în şcolile din România, oaspeţii mărturisind că această disciplină a devenit obligatorie şi aduce roadele mult aşteptate de creştere a unor generaţii cu frică de Dumnezeu şi cu dragoste corectă faţă de cei din jur.

Mitropolia.MD

You can leave a response, or trackback from your own site.

2 Responses to “O vizita ciudata la Chisinau. Consilierul Patriarhului Daniel Veniamin Goreanu primeste Medalia “Sfântului Ştefan cel Mare” de la colonelul lui Kirill, Vladimir Cantarean, mitropolitul moscovit din Moldova. No comment”

  1. anononim says:

    de la o anumita sursa foarte sigura vizita aceasta a avut alt scop. Patriarhia urmareste sa schimbe mitropolitul roman din Moldova, anume pe Petru cu un nou mitropolit, cel mai probabil cu Parintele Veniamin. Vizita a fost defapt o tatonare a terenului

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova