La Multi Ani, Tamara Buciuceanu Botez! O mare actrita basarabeanca, nascuta la Tighina, in 10 August 1929. TVR gafeaza penibil

Tamara Buciuceanu (Tamara Buciuceanu-Botez), născută în data de 10 august 1929 la Tighina, este o actriţă română de teatru şi film. In 1944, la invazia sovietica, împreună cu părinţii şi cei patru fraţi, s-a refugiat în România mica. Provine dintr-o familie de muzicieni. Atât tatăl cât şi mama au terminat Conservatorul. Şi sora sa, Iulia Buciuceanu, a făcut o frumoasă carieră ca prim solistă a Operei Române din Bucureşti.

Între 1948-1951 frecventează Institutul de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iaşi, însă în anul IV de studii se transferă la Bucureşti, la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică la clasa profesorului Ion Bălţăţeanu (asistentă Sorana Coroamă). Absolvă în 1952. Este una din reprezentantele generaţiei de aur a teatrului românesc. Este supranumită “Doamna comediei româneşti“, fiind una dintre figurile legendare ale teatrului de comedie.

Tamara Buciuceanu a jucat în peste 25 de filme, unul din personajele sale emblematice pentru generatia lui 1989 fiind profesoara Isoscel din seria “Liceenii” (foto). În anul 2009 a împlinit venerabila vârstă de 80 de ani şi 56 de ani de cariera impresionantă în teatru şi film. A jucat pe scenele marilor teatre Bucureştene precum: Giuleşti, Bulandra, Naţional, Teatrul de comedie etc. A interpretat-o pe Coana Chiriţa pe scena Teatrului Naţional din Iaşi. A avut roluri importante în teatru în piese precum “Coana Chiriţa“, “Romeo şi Julieta la început de noiembrie“, “Scaunele“, “Cumetrele“, “Doctor fără voie“, “Nepotul“, “Aşteptând la arlechin“, “Domnişoara Nastasia“, “Mamouret” etc. Cartea de vizită a carierei sale rămâne fără îndoială personajul Vicăi Delcă din piesa “Dimineaţă pierdută” după Gabriela Adameşteanu.

De asemenea Tamara Buciuceanu a făcut o cariera impresionantă şi în Televiziune, memorabile fiind cupletele sale din programele de Revelion. TVR Media a lansat în 2006 DVD-ul “Tamara Buciuceanu” ce cuprinde o selecţie din apariţiile sale memorabile în programele de divertisment ale Televiziunii Române.

Info: Istoria.md

PS: De remarcat ca TVR “Cultural” habar nu are cand si-a inceput cariera Tamara Buciuceanu Botez. In realitatea este vorba de 57 de ani de teatru si film, daca nu chiar 58, dar in nici un caz de 53, dupa cum a difuzat televiziunea publica platita degeaba de noi.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova