Scris de Sebastian Rusu
Preşedintele Traian Băsescu a declarat ieri la postul public de radio că, dacă ar fi condus PDL, nu ar fi rămas în partid niciun politician care nu respectă „regula de aur“ a democraţiei interne, respectiv deciziile luate de majoritate, „indiferent că s-ar fi numit Preda, Sever Voinescu, Radu F. Alexandru“. „A existat un senator care nu a înţeles de ce ne-am întâlnit la Snagov. A fost la solicitarea grupurilor parlamentare, iar eu am răspuns primei invitaţii, pentru că urma moţiunea de cenzură şi fără o discuţie cu grupurile parlamentare, în mod cert Guvernul cădea. Repet, în mod cert Guvernul cădea. Cea de-a doua am făcut-o pentru că le promisesem la prima discuţie că vom mai avea o a doua discuţie, după moţiunea de cenzură. Acum analizez dacă merită să mai fac a treia discuţie, pentru că văd că sunt politicieni care încearcă să facă un joc pe această temă, pe implicarea mea în partid“, a spus şeful statului. Potrivit acestuia, democraţia internă de partid înseamnă respectarea de către toţi membrii a deciziilor politice luate în unanimitate. „Daca eu as fi fost implicat, PD-L ar fi fost mult mai precis in actiunea politica. N-ar fi existat in PD-L nici un politician care nu respecta regula de aur. Discutam in interior si cand am decis ceva respectam toti, ând a decis majoritatea. Indiferent că s-ar fi numit Preda, Sever Voinescu, Radu F. Alexandru; n-ar fi fost în partid, dacă eu conduceam partidul“, a adăugat Băsescu. În acest sens, el a mai precizat faptul că într-o astfel de situaţie, ar fi adoptat acelaşi stil de a conduce partidul pe care l-a avut atunci când era preşedintele PD.
De unde se vede clar, chiar şi pentru sceptici, că cei trei nu sunt oamenii lui Băsescu !
aceasta ultima serie de acuze si pozitii indica o nevoie majora de suspendare pe motiv de comportament anticonstitutional
La “Vox Publica”, se putea pune foarte bine între paranteze şi “l”-ul; aşa : Vox Pub(l)ica !