Mbela dezvaluie: in Romania e mai cald ca-n Africa. Corespondenta speciala de la Libreville, Gabon

Buna Victor,

Imi cer mii de scuze caci nu am dat niciun semn de viata pana acum. Am fost foarte prinsă şi abia acum am reuşit să îmi fac timp ca să-ţi povestesc câte ceva despre ce se mai întâmplă cu mine.

Acum mă aflu în Libreville/Gabon alături de familia mea (Mama şi Tata). Am petrecut prima parte a vacanţei mele la Paris acolo unde am stat 5 zile cu fata mea. As fi vrut să mai stau dar din păcate trebuia să ajung şi la părinţii.

Ce pot sa îţi spun este ca, dincolo de faptul ca am petrecut momente extraordinare cu fata mea care seamănă din ce in ce mai mult cu „mă-sa”, la caracter, nu am putut pleca fara sa trec si pe la Chateau Rouge acolo unde te simti ca in Africa. Sunt mai multi africani decat europeni, sunt vanzători ambulanţi, restaurante cu specific african, magazine cu produse alimentare, condimente, imbracaminte, ş.a.m.d.

Am ajuns in Libreville pe 03 August si m-am bucurat foarte tare pentru ca am prins vreme buna. E frig pentru ei dar mie mi se pare foarte bine daca e sa ma raportez la caldura pe care am lasat-o la Bucureşti. E vremea racoroasă care durează până undeva prin octombrie.

Anul trecut cand am venit aici in Libreville, am nimerit decesul preşedintelui Omar Bongo Ondimba, eveniment care a fost marcat intr-un mod deosebit de catre poporul gabonez care a fost în doliu total. Toată capitala era în durere. Vedeai peste tot în oraş imagini cu preşedintele Omar Bongo; pe toate canale de televiziune erau emisiuni speciale, cântece făcute special pentru această tragedie. Mulţi şefi de stat au venit în Libreville la funeraliile celui care fusese Preşedintele ţării timp de 42 de ani. Îmi aduc aminte că am avut intervenţii în direct la emisiunea “Şase Vine Presa” pentru a le povesti telespectatorilor B1TV despre acest „eveniment”.

Anul acesta, am nimerit evenimente fericite: Este cea de-a cincea ediţie a “Sărbătorii Culturii”. Promovarea patrimoniului cultural gabonez a fost dezbătut în emisiuni TV; au fost de asemenea organizate o multime de manifestatii culturale în aceasta perioadă, de la care o sa trimit câteva fotografii în premieră.

Pe curand,

Mbela

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova