Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Dupa ce in Republica Moldova s-a inregistrat, ieri, o prezenta la vot de aproape 30% din cele 33 de procente necesare validarii referendumului, singura sansa privind schimbarea sistemului de vot pentru presedintia republicii mai sta in electoratul basarabean din strainatate. Rezultatele scrutinului de la sectiile de vot din strainatate vor fi prezentate azi, la ora 11.00, de Comitetul Electoral Central de la Chisinau.

Europa nu se opreşte la Prut

Scris de Corneliu Vlad

Mai multă democraţie, mai multe dureri de cap. Sau măcar bătăi de cap. Şi în America, şi în Rusia, şi în cele două state de pe malurile Prutului. De câtva timp, consângenii de peste Prut merg mai hotărât pe calea democraţiei. Îşi rostesc tot mai energic dreptul lor firesc de a face parte din familia „instituţionalizată“ a continentului care este UE.
Perspectivă îmbietoare, dar şi ponoase. Blocaj politic, cvasiembargo comercial din partea Rusiei, greutăţi zilnice pentru omul obişnuit. Dar şi o cale mai lesnicioasă de comunicare cu şi de circulaţie în lumea din jur, şi şansa sporită de a trăi, de la un moment dat, mai în rând cu lumea, cum se zice, adică aşa cum trăiesc ceilalţi locuitori ai continentului. De ce-ar trebui să rămână Republica Moldova „statul cel mai sărac al Europei“, este oare ea mai puţin înzestrată, mai puţin roditoare,  sunt oamenii ei mai puţini dăruiţi, mai puţin harnici, mai puţin pricepuţi, mai puţin europeni?
În acest tablou se înscrie şi referendumul de ieri care, punctual, a vizat modificarea unui articol din Constituţie privind modul de alegere a şefului statului. Act electoral care e doar un pas, unul mic, pe calea intrării pe făgaş normal a vieţii într-o părticică de lume prea mult şi prea mult timp zbuciumată şi lovită crunt de istorie.
Mă plimbam zilele trecute pe bulevardul Ştefan cel Mare (fost V.I.Lenin) din Chişinău, cu un mai tânăr coleg de breaslă. Lumea sărbătorea Ziua Limbii, dar publicaţiile şi cărţile aşezate pe standurile de pe trotuare erau, în cea mai mare parte, în limba rusă. Oamenii vorbeau şi româneşte, şi ruseşte. Inscripţiile de pe firme sunt, mai toate, cu caractere latine, dar când comanzi un taxi ţi se răspunde mai degrabă în ruseşte. Politologul şi universitarul Dan Dungaciu este consilier prezidenţial, Cozmin Guşă a apărut la un post de televiziune în calitate de consultant al unui om de afaceri cu nume slav de la Chişinău (Plahotniuc). Academia de Ştiinţe din Chişinău l-a ales pe Adrian Păunescu, născut în Basarabia istorică, membru de onoare al ei, iar la Târgul Internaţional de Carte, tot de la Chişinău, s-a lansat o carte a unui poet rus de la Moscova, care este şi traducător al lui Nichita Stănescu. În cimitirul de pe strada Armenească, mormântul poetului Grigore Vieru, mângâiat mereu de flori proaspete, se învecinează cu monumentul somptuos, lucios, de marmoră neagră, al unui fost secretar al CC al Partidului Comunist însărcinat cu ideologia. Iar eu, cetăţean român născut pe malul Nistrului, la Talmaza, satul natal al marelui cărturar Ştefan Ciobanu şi al istoricului Vasile Grosu, autorul unei monografii temeinice a Talmazei, mă gândeam că un alt mare fiu al acestor locuri, scriitorul Ion Druta, pe care mulţi dintre semenii lui încearcă în zadar să-l uite, fie domnia sa şi „moldovenist“ înfocat, ar fi fost mai îndreptăţit să primească Premiul Nobel decât alţi „atingători“ de România şi de limba română. Înseamnă oare că trecutul s-a aşezat, că prezentul e mai sigur, că viitorul e mai clar?
După două decenii de la proclamarea independenţei de stat la Chişinău, identitatea acestei republici, democraţia ei, slobozenia ei, demnitatea ei, dumirirea ei, sunt în necontenită căutare şi frământare. Apasă încă o moştenire grea, presează mari interese dinafară, care nu se mărginesc doar la punctuala secesiune intenţionat provocată pe malul transnistrean, ci are fire lungi, ce duc până la Moscova, Washington, Bruxelles, Berlin, Kiev, Bucureşti. „Republica pruto-nistreană“, cum o numea cineva, pentru a nu o mai numi „republica Ribbentropp-Molotov“, a devenit mult mai viu colorată şi nuanţată pe harta geopolitică.
Căci pentru acest avanpost european (nu în înţeles războinic, desigur), care este în partea ei de peste Nistru şi relicva imperială şi sovietică, se poartă o confruntare geopolitică de proporţii. „Moldova e răşchirată“, îmi spunea cu obidă un bătrân din Cocieri în timpul războiului de pe Nistru. Nu e un conflict deschis, dar este unul semnificativ. Republica Moldova este un stat născut din fosta Uniune Sovietică, asa cum sunt şi Ucraina, şi Belarusul, şi republicile sud-caucaziene, şi cele din Asia Centrală. Fiecare dintre ele încearcă, de vreo 20 de ani, să-şi aşeze trecutul, care se tot zvârcoleşte, şi să-şi gândească viitorul, deocamdată înceţoşat. Au reuşit-o, până acum, doar statele baltice. În toate celelalte republici post-sovietice procesul este în desfăşurare. Şi fiecare dintre ele are parte de izbânzi şi înfrângeri, de progrese şi reculuri, dar mai cu seamă de incertitudini în privinţa a ceea ce va fi mâine.
Faptul că în configuraţia politică şi publică, atât de împestriţată şi învrăjbită, de peste Prut a apărut un nucleu luminos şi luminat eruropean (nici el atât de omogen) este o premisă salutară, înţelept şi ingenios construită, care, indiferent de soarta Alianţei pentru Integrare Europeană, înrădăcinează adânc în conştiinţe ideea că acest pământ este aparţinător Europei, este, de totdeauna, parte fiinţală a acestui continent. Iar într-un viitor, mai mult sau mai puţin apropiat, parte organică şi a Europei Unite. Fără România, într-un viitor mai îndepărtat. Cu România, mult mai devreme. Oricum, limesul european nu este pe apa Prutului.
Curentul

• Share
• Tweet
• Pin
• Email