September 20th, 2010 
VR 
Scris de Cătălin Mihuleac
Spre stinghereala României şi Bulgariei, problema ţiganilor „made in“ înroşeşte filamentul nervilor europeni, dreptul acestei etnii de a-şi aşeza corturile în mileniul trei şi de a-şi face de cap devenind o minge de tenis, pasată peste cel mai de sus fileu. Domni apretaţi suie la tribune coborâte cu liftul din cer, îşi potrivesc glasul cu şublerul şi tună: e conform literei europene să-i împachetezi şi să-i trimiţi în ţările lor? Nu e, şi-atunci trebuie să le suporţi comportamentul adesea detestabil?
Din cauza chestiei ţigăneşti, zilele trecute, doamna dirigintă a Germaniei a ajuns să se ia un pic în beţe cu preşedintele franţuz, doamna dirigintă aproape numindu-l mincinos pe micul consumator de carne de fotomodel în carcasă.
Ne vom abţine azi de la orice comentariu şi vom cita, cu acordul dumneavoastră, din clasici. Unul dintre ei este Nicolae Steinhardt, cel pe care puşcăria politică, zicea Virgil Ierunca, l-a prefăcut „dintr-un intelectual pur, mai degrabă agnostic şi preocupat de literaturile străine“, într-un autentic „homo religiosus“.
Pentru mulţi dintre noi, „Jurnalul fericirii“ nu e doar o carte minunată, ci este una de căpătâi. Să vedem cum îi descrie pe ţigani părintele Steinhardt, în ediţia a doua a „Jurnalului fericirii“ (Editura Dacia, 1992, pagina 205): „Printre ţigani. Rasismul este o demenţă, dar – cum să spun? – nerasismul, contestarea unor rase deosebite, fiecare cu însuşirile ei, este o nerozie. Sunt mai degrabă certăreţi, rostul vieţii lor e gâlceava, harţa; fără de larmă şi tărăboi se asfixiază şi pier; pângăritori, au un dar neîntrecut de a terfeli totul; mincinoşi, minţim cu toţii, dar idealizăm realul, la ei e altfel, ca la antimaterie. Şi găsesc de cuviinţă să-şi întărească minciunile cu jurăminte grele: să-mi sară ochii, să-mi moară mama, să fiu nebun. (…) Şi nu le poţi intra în voie. Oricât de frumos le vorbeşti, orice umilinţă, orice făţărnicie: deopotrivă de inutile. Leneşi, urăsc pe cine le cere un efort, o lene îndărătnică, violentă, ca instinctul de conservare. Şi nu pot bea în cârciumi, numai afară, pe stradă, cu sticlele înşirate alături şi puradeii roată; o maidanofilie, un exhibiţionism, o nostalgie a bâlciului; şi un jind al ocării, ţipetelor, poalelor date peste cap. Spurcăciunea. Dracul sordid, dracul poltron, dracul ţopăitor. Cărora Coşbuc le-a găsit nume atât de potrivite şi care îşi fac din cur o goarnă“.
Sursa: Curentul
More from my site
- Andrei Pleşu, prostitorul tuturor regimurilor. Sau ce caută Pleşu şi Liiceanu în Barbu Lautarul? Precizare Victor Roncea
- MARTURISITORII: Acasă la Monahul Nicolae Steinhardt. 84 de FOTOGRAFII de familie, din chilie şi de la Mănăstirea Sfânta Ana de la Rohia. Omagiu Monahiei Teodosia – Zorica Laţcu, “un rug aprins, un rug de iubire mistuitor”
- Film despre Parintele Arsenie Boca “in duh si adevar”. Dan Tanasa l-a batut in instanta pe capul CNCD. Gyuri Frunda, consilierul extremist al lui Victor Ponta, minte de stinge in presa din Ungaria. Romania penala. Despre tiganci si “rome”.
- După Părintele Justin Pârvu la Baia Sprie, şi Părintele Nicolae Steinhardt devine Cetăţean de Onoare, la Târgu Lăpuş. Felicitari Gazetei de Maramureş!
- IPS Justinian Chira pentru Parintele Justin Parvu – Cetatean de Onoare. Demersul Gazetei de Maramures, sustinut de presedintele AFDPR, directorul INST, Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului şi Episcopia greco-catolică de Maramureş, cat si de zeci de personalitati
Posted in 
Tags: 
Urmashii din holoocaust
Sunt la fel mereu – balast
La margine de social
Stau cu-acelashi ancestral !
Trec civilizari in graba
Ei au timp de bob- zabava …
Nu-i dor cum traiesc
Oricum – supra- Vietuiesc !
INmultirea-i garantata …
Peste Europa toata !
Cu secretul ce-l pastreaza …
Pamintu -tot – populeaza !
JD-USA
Acelasi citat din Steinhardt l-am publicat si eu, pe blogul meu, cu ceva timp in urma :
https://0rt0d0x.wordpress.com/2010/08/04/din-nou-scandal-steinhardt-rasist-si-obscen-pe-deasupra/
“Rasismul este o demenţă, nerasismul este o nerozie”
Ma intreb ce parere au nerasistii astia din Africa de Sud. Au construit o tara, s-au lenevit, au importat negri cu milionele din tarile vecine, au predat tara la cheie unui terorist (Nelson Mandela) si acum au ajuns dupa cum se vede:
https://censorbugbear-reports.blogspot.com/2010/08/afrikaners-are-starving-pictures.html
Sau https://censorbugbear-reports.blogspot.com/2010/08/striking-civil-servants-call-for.html unde se arata cum negri cer exterminarea albilor. I josul paginii sunt albume cu fotografiile victimelor.
Oare noi de ce nu reusim sa adunam o colectie cu victimele rasismului si dementei tiganesti impotriva Romanilor?
“Rasismul este o demenţă, nerasismul este o nerozie”. Ha, ha, ha! Am ras cu pofta. Mai bine ne-am asuma calitatile si defectele. E o nebunie cu toleranta aceasta nemarginita, fie ea rasiala, culturala, sociala, religioasa etc. care tot se trambiteaza fara sens. Decat sa tot defilam cu aceasta utopie mai bine am recunoaste ca suntem diferiti in multe lucruri. In fata Lui Dumnezeu suntem egali. E un paradox care trebuie inteles. Doar in Adevar suntem la fel si numai in Adevar suntem liberi. Dumnezeu ne-a facut diferiti ca doar nu suntem roboti…INCA! Vom vedea cu cip-urile…..
Iustina, e doar un comentariu! De accord CU tine. Mai BINE, DACA TOT veni vorba de utopie …du-te la salons Utopia fin Iasi sa-ti imbunatatesti putin …nu stiu ..Poate podoaba capilara…Poate zambetul, Poate starea de spirit …Poate nu mai fi asa rea …ça doar nu s-à luat de tine. SI MIE MI SE PARE CATEODATA CIUDAT MIHULEAC ASTA BATRANUL…dar …daca ai citi si niste romane
Primii care sunt sceptici atunci când aud vorbindu-se de „etica” afacerilor sunt oamenii care nu fac afaceri – „spectatorii” la acest fenomen. Ei simt câteodată pe pielea şi în buzunarul lor consecinţele unor practici comerciale incorecte, pe care le remarcă pe bună dreptate cu indignare, dar nu acordă mare atenţie situaţiilor „normale”, totuşi mult mai frecvente, în care produsele şi serviciile pe care le plătesc nu ridică vizibile semne de întrebare din punct de vedere etic. Dar cea mai mare parte din tot ceea ce ştiu ei despre lumea afacerilor nu rezultă dintr-o experienţă directă, ci din informaţiile pe care le culeg din mass-media, fie din sursele de informaţii, fie din cele de divertisment.
În mod tipic, însă, omul de afaceri ca personaj mediatic este mai degrabă un manipulator mârşav, cinic, insensibil, ahtiat după bani şi putere, lipsit de orice scrupule.
Prevalenta aspectelor negative din viaţa economică în mass-media a făcut să crească interesul publicului faţă de etica afacerilor.
În unele situaţii, demascarea în mass-media a afacerilor scandaloase este benefică. Pe de o parte, riscul de a fi expuşi oprobiului public îi poate face pe unii „răufăcători” să îşi tempereze apetitul pentru afaceri dubioase. Pe de altă parte, odată avertizat asupra mecanismelor şi consecinţelor unor malversaţiuni, publicul poate să-şi apere mai bine interesele, căzând mai greu victimă practicilor neetice.
Scandalurile de presă reliefează, de regulă, doar marile firme şi tranzacţiile de anvergură, ceea ce creează multora impresia falsă că etica în afaceri se referă în primul rând, dacă nu chiar exclusiv, la marile corporaţii. O firmă de construcţii cu doar câţiva angajaţi, ce supravieţuieşte de la un contract la altul, este mai predispusă să folosească munca „la negru”, în condiţii necorespunzătoare şi de a înşela aşteptările clienţilor decât o mare companie. Patronii unui restaurant cu datorii mari la furnizori şi cu o clientelă redusă de recesiune pot fi mai tentaţi să încarce notele de plată decât o mare reţea de fast food.
În concluzie, concentrându-şi atenţia asupra scandalurilor spectaculoase, mass-media face un dublu deserviciu eticii în afaceri. În primul rând, publicului i se prezintă aproape în exclusivitate numai comportamente imorale în afaceri şi această perspectivă unilaterală întăreşte stereotipul incompatibilităţii dintre afaceri şi moralitate. Din acest motiv, atât de mulţi oameni cred că „etica în afaceri” este un oximoron. În al doilea rând, scandalurile spectaculoase care explodează pe prima pagină sugerează că etica în afaceri priveşte numai activitatea marilor corporaţii. În realitate nu toţi oamenii de afaceri sunt corupţi şi nu toate firmele mici sunt exonerate de orice dilemă etică.
Dar poate că deservicul cel mai important pe care presa îl aduce nu numai eticii în afaceri ca disciplină academică, ci întregii societăţi, este înrădăcinarea în adâncul opiniei publice a convingerii că orice luptă împotriva imoralităţii în afaceri este inutilă atâta timp cât „afacerist cinstit” pare tuturor o contradicţie în termeni, iar „afacerist veros” pare un pleonasm.