Protestatarii “pasnici” forteaza gardurile mobile de la Parlament. Jandarmii au respins primul atac. Bine ca n-au daramat pana acum zidul din jurul “Casei Poporului” :)

Mediafax si Antena 3 (dez)informeaza: Manifestaţiile din Piaţa Constituţiei au degenerat. Zeci de protestatari au încercat să forţeze gardurile de la Parlament, iar jandarmii au fost nevoiţi să intervină în forţă.  Un grup de protestatari s-a îmbrâncit cu jandarmii, reuşind să îndepărteze gardul de protecţie din zona scenei amplasate în Piaţa Constituţiei. Forţele de ordine au fost nevoite să se retragă câţiva metri spre trotuarul din faţa Palatului Parlamentului, unde au format un cordon de protecţie. Se pare că jandarmii au folosit şi gaze lacrimogene (Informatie neconfirmata, tipica Antenei 3 – nota mea).

Marius Militaru, purtătorul de cuvânt al jandarmeriei Bucureşti a confirmat că protestatarii au încercat să forţeze gardurile din faţa Parlamentului şi că jandarmii au fost nevoiţi să intervină. Oficialul a adăugat că, în prezent, lucrurile au revenit la normal.

Peste 5.000 de jandarmi şi poliţişti au fost mobilizaţi pentru acţiunile de protest, mai ales că la miting erau aşteptate aproximativ 100.000 de persoane. Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, citat de Mediafax, la acţiunile de protest au fost mobilizaţi 2.400 de jandarmi. În plus, 500 de poliţişti rutieri au ieşit deja pe străzi pentru fluidizarea traficului, iar 2.000 de poliţişti de la ordine publică au fost mobilizaţi în tot oraşul, inclusiv pe traseul de marş, pentru a asigura liniştea publică.

Cinci dintre participanţii la miting s-au simţit rău şi au avut nevoie de îngrijiri medicale. Patru dintre aceştia a fost duşi de urgenţă la spital.

Cei peste 30.000 de protestatari au ajuns la Palatul Parlamentului în urmă cu două ore, unde vor aştepta rezultatul votului la moţiunea de cenzură. Manifestanţii au plecat în jurul orei 11.00, în marş spre Palatul Parlamentului, după ce timp de o oră au protestat în Piaţa Victoriei.

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

5 Responses to “Protestatarii “pasnici” forteaza gardurile mobile de la Parlament. Jandarmii au respins primul atac. Bine ca n-au daramat pana acum zidul din jurul “Casei Poporului” :)”

  1. PainGiver says:

    o observație…protestatari, cu un i. unii, deci…

    îmi place cum scrii, și în general despre ce scrii, dar câteodată ar fi bine să te abții de la exagerări. nu de alta, dar azi un pic, mâine un pic și o să ajungi ca antenele…

  2. VR says:

    :)))
    Mersi mult!

  3. Daniel says:

    Pacat de ce s a intamplat ieri, eu nu mai am nici o speranta pentru acest popor, e prea tarziu…

  4. VR says:

    Nu-i chiar asa. Vorbim de un mic procent din acest popor.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova