Dupa niste contre prelungite si ciudate despre nu stiu ce Mata Hari (Corina Vintan?) aparute pe Reporter Virtual, cu acuze la adresa lui Horea Badau, presedinte al Asociatiei Consumatorilor de Media si profesor la FSJC, astazi s-a spart buba. Intr-adevar, Mata Hari (cu sau fara cratima? 🙂 ) pare sa fie (cel putin in spirit) chiar Corina Vintan, piarista de la Licks Ass si Pinky Adv, in timpul sau mai liber prestatoare pentru Rosia Montana Gold Corporation (in defavoarea companiei, dupa cum se vede). A, era sa uit: rumena Vintan e fosta purtatoare la MAE, de pe vremea actualului sef al SIE, iar de la ziua sa de nastere, sarbatorita (cum altfel?) la Clubul Diplomatic (cand nu e rost de Aukland), nu au lipsit o serie de personalitati de marime (penala) mondiala (pentru lumea santajului, evident).
Scandalul ar fi fost lansat de un blog wordpress al unui pseudonim feminin – Monica Marinescu (disparut un timp si apoi reaparut online) – atribuit de Lovin lui Badau, cu care pana nu demult organiza diverse manifestari media, dupa cum arata Piticu.ro, Badau si chiar si Reporter Virtual. Badau insa neaga ca s-ar ascunde sub fustele unei MM. Interesant este ca intervine in dezbatere si celebrul Zoso, alias Vali Petcu, cunoscut ca apropiat al piaritzei RMGC , la randul sau acuzat de Badau de homosexualitate. Zoso, in schimb, sustine ca Badau este un pupincurist al actualului sefutz PSD, Victoras Ponta, caruia i-a lansat blogul in spatiu. Toata afacerea are un iz murdar, de razbunare si sub-servicii secrete. Iar bietii Tiberiu Lovin si Horea Badau (si chiar si Zoso) par sa fi fost atrasi fara sa stie intr-un scandal care-i duce acum pe treptele Tribunalului, dupa cum se ameninta reciproc. Eu sper sa-si revina tus-trei si sa nu se certe chiar asa, de la o… Ma-sa Hari.
UPDATE: Pentru ca vad ca am fost citat si pe blogul lui Adrian Niculae in legatura cu aceasta afacere, consider ca trebuie sa revin cu o precizare: conform propriilor lui afirmatii, Vali Petcu, cunoscut drept Zoso, nu este un apropiat al Corinei Vintan, asa cum s-a laudat piaritza apropiatilor ei, intr-un cadru semi-privat semi-public.
Iata ce scrie Horea Badau pe blogul sau (voi prezenta si reactiile, fara indoiala 🙂 ):
Asa cum am spus, povestea cu MMarinescu (sau cum se numeste cu adevarat), este o facatura de proasta calitate prin care doua persoane incearca sa se razbune pe mine – una pentru ca nu a avut loc la prezidiul dezbaterii Victor Ponta – bloggeri si face acum presiuni asupra mea crezand ca ma sperie ca sa obtina a doua dezbatere (Tiberiu Lovin), iar cealalta (Corina Vintan) pentru ca nu am organizat dezbaterea despre excursia in Noua Zeelanda a ziaristilor platiti de RMGC asa cum imi cerea imperativ (dupa cuvinte si ton as spune ca imi dadea ordine!) la telefon – respectiv sa fie pro-RMGC. Si pentru ca nu mi se pare normal ca unul dintre invitatii la dezbatere sa-mi dea ordine despre cum ar trebui sa decurga discutia si pe cine ar trebui sa mai invit (am pastrat convorbirea telefonica), am refuzat ferm continuarea discutiei pe aceasta tema cu Corina Vintan. Ca urmare m-a anuntat ca nu va mai participa la dezbatere si, mai mult decat atat, mi-a spus ca nu va mai raspunde invitatiei mele niciunul din ziaristii care au fost in Noua Zeelanda. Ceea ce a fost fals. Mihai Tatulici a raspuns invitatiei mele, iar dezbaterea am organizat-o intr-un mod echidistant si total deschis, fapt care a suparat-o foarte tare pe Corina Vintan, care mi-a trimis si un mail pe masura. Daca nu i-a trecut supararea nici acum, e problema ei:).
De ce nu am mai scris nimic pe aceasta tema: pentru ca mi se pare ca unii au ales sa ma atace ca sa se promoveze (si nu vreau sa le fac jocul), iar altii, ca sa se razbune sau sa faca presiuni. Fapt destul de trist si de amuzant in acelasi timp. Povestea cu Mata Hari e elocventa pentru felul in care unii fac presa online si PR in Romania.
Ma opresc aici, pentru ca am impresia ca joc intr-o piesa de teatru regizata de altii. Le atrag insa atentia celor care se folosesc de numele meu, in aceasta campanie murdara ale carei scopuri imi scapa, ca ii voi actiona in instanta.
Va doresc trafic cinstit.
Horia Badau
Foto: Badau, Cristoiu si Lovin, pe vremea cand nu se contrau nici online nici offline
Victor, hai sa ne intelegem.
Mata Hari este Horea Badau, autorul blogului Monica Marinescu. Sa ma dea in judecata. Observ ca s-a tampit definitiv asa ca abia astept sa-l ingenunchez in justitie si sa-l pun sa-mi faca papucii drept despagubiri.
1. Nu m-am suparat pe Badau ca nu m-a pus in prezidiu, ci ca a anuntat o dezbatere deschisa si nimeni din sala n-a putut pune nicio intrebare, iar cei din prezidiu au fost extrem de amabili cu Ponta, ba chiar l-au lins in fund. Reactiile au aparut imediat si nu doar la mine. Defavorabile lui Badau. Da, e conspiratia mondiala impotriva unui nimeni.
2. Nu eu fortez o noua dezbatere cu Ponta pentru ca daca nevoie de raspunsuri de la el le am direct de la telefon si nu printr-un personaj ca Badau, care n-a organizat o dezbatere libera ci prelansarea blogului lui Ponta. Aici imi miroase a spaga. Voi afla daca a fost platit si cu cat. Atunci sa vad pe unde scoate camasa. De obicei, mirosul meu e bun.
3. Am inregistrarile tuturor discutiilor mele cu el din momentul in care m-a sunat sa ma implore sa nu-l fxxx pentru ca-mi promite un interviu exclusiv cu Ponta si o dezbatere la care voi putea pune intrebari eu si cei din sala, cu sublinierea ca eu voi fi in prezidiu. Am si sms-urile trimise. Toate vor fi folosite ca probe. La fel si promisiunile libidinoase ca va scrie despre mine intr-o carte si ca ma va invita la toate dezbaterele in prezidiu. I-am spus ca n-am nevoie si ca voi merge pana la capat sa vad cine isi permite sa scrie mizerii despre mine si familia mea.
4. Am si conversatia pe e-mail dintre Badau si Vintan. N-a fost nicio golania din partea ei, ci a lui. Ea i-a spus ca decat sa o invite pe ea, mai bine ii invita pe cei de la RMCG, pentru ca despre ei e vorba in propozitie. Iar el a reactionat jalnic ca si aici.
5. In final am un mesaj pentru Badau: nu te stradui sa ma inveti pe mine presa asa cum o faci cu studentii tai. Stiu mai multa presa decat ai putea sa inveti in trei vieti. Dezavantajul tau e unul singur: nu esti sanatos, pentru ca daca ai fi te-ai potoli naibii nu te-ai pune cu mine cand stii bine ca esti in rahat pana la gat. Ne auzim la tribunal sau unde vrei tu. Ai si un sut in fund garantat de la mine. E bonus ca am fost un domn cu tine pana acum. Repet sa intelegi: pana acum. Mai departe iti sugerez sa-ti dai demisia din functia de asistent si sa te retragi in munti. Un personaj ca tine n-are ce cauta nici in presa, nici sa predea presa.
Trebuie sa recunosc un singur lucru: imi pare rau ca te-am ajutat de cate ori ai avut nevoie. Nu meriti sa-ti dea omul nici buna ziua, ci sa fii strivit ca un vierme.
Apropos, Victor, vezi ca ai gresit in titlu: eu n-am nicio treaba cu RMGC, iar RMGC n-are nici nu Badau. Vorbim de persoane fizice. In cazul de fata eu si Corina Vintan il vom infunda pe Badau.
Normal ca tu n-ai nici o treaba cu RMGC. RMGC e asociata cu numele ei si tu cu Reporter Virtual. Cred ca Vintan ar trebui sa fie mai atenta cu imaginea ei, din moment ce reprezinta si compania in cauza. Oricum, daca Badau a facut asta e de-a dreptul nebun. Cu toate acestea isi sustine destul de abitir nevinovatia. De-aia am si pus putin iz de SIE, pentru ca pare o afacere care s-a dorit a fi mai “profesionista”…
Victor, Badau trebuie sa-si faca un control la cap. Deci, iti repet, nu Corina Vintan a facut asta, ci Badau. N-am nicio treaba cu ea. El insa incearca sa arunce vina pe toata lumea. Eu il inteleg ca e victima unei consipiratii mondiale pentru ca e…nimeni 🙂 . Sa fim seriosi. E clar ca nu e intreg la cap, cel putin pentru mine, pentru ca stie ce am impotriva lui, dar bou fiind el nu stie ca eu nu-mi permit sa vorbesc la telefon fara sa ingreistrez discutiile, apoi mai am si mandat de ascultare de la baieti. As putea sa le cer ajutorul daca as rataci eu vreo dovada :)) .
Sa urmaresti povestea si sa vezi musai finalul.
Argumentat, nimic de zis. O sa preiau si eu!
Subiectul merita tratat cu toata seriozitatea, zic eu. Una e sa-i injuri pe cutare si cutarescu pe blog (ce facea zoso de obicei) si cu totul alta e sa recurgi la furt de identitate pentru a le distruge oamenilor reputatia. Iar cand mai treci si la scheme elaborate, pe mana cu diversi piaristi dubiosi, care ar face reclama si pentru traficantii de organe daca le-ar iesi ceva din asta…