Parintele Bartolomeu Anania, in stare critica

Anuntam ieri ca Bartolomeu Anania vrea sa moara acasa. Mitropolitul nonagenar supranumit “Leul Ardealului” va fi adus azi de la Viena, fara sa mai fie operat, din cauza gravităţii cazului.

Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei şi Maramureşului, IPS Bartolomeu Anania, a fost adus azi noapte de la Clinica AKH, din Viena, înapoi, la Cluj. El a fost transferat la clinica austriacă în 14 ianuarie, 2011, după o spitalizare de mai multe săptămâni la Cluj, fiind internat la Clinica de Urologie şi Transplant Renal unde s-a aflat în îngrijirea şi tratamentul profesorului – doctor Mihai Lucan, şeful clinicii clujene.

La Viena IPS Bartolomeu Anania urma să suporte o intervenţie chiurgicala pe cord dar medicii specialsti de la AKH au decis, după mai multe zile de investigaţii şi tratament, că Mitropolitul Ananaia este foarte slăbit şi nu poate fi operat datorită unei complicaţii pulmonare grave şi a altor afecţiuni. IPS Bartolomeu Anania urma să suporte la Viena un transplant pe cord care ar fi putut rezolva astfel problemele grave de sănătate create de stenoza mitrala de care suferă acesta.

Deşi starea sa, spun medicii de la Viena, este foarte gravă, Mitropolitul Bartolomeu Ananaia a cerut să fie readus înapoi, în ţara, spunând că vrea să-şi petreacă ultimele clipe de viaţă printre ai săi.

EVENIMENTUL ZILEI consemna aseară această dorinţă exprimată la Viena de IPS Bartolomeu Ananaia, care ar trebui să împlinească in martie, anul acesta,90 de ani.

Un comunicat dat tot aseară de Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului şi semnat de secretarul acestui , Bogdan Ivanov, este prezentat de AGENŢIA DE INVESTIGAŢII MEDIA . El confirmă această dorinţă expresă a Mitopolitului Bartolomeu Ananaia şi anunţa că Înalt Prea Sfinţia Sa urma să fie adus la Cluj în cursul nopţii care a trecut.

ADEVĂRUL anunţa că Mitrorpolitul Anania, care urma să fie transferat de la Viena, cu un avion special, urma să ajungă la Cluj în cursul nopţii. Susa citată vine cu detalii despre rezulatul investigaţiilor pe care IPS Bartolomeu Anania le-a făcut la Viena şi consemnează concluziile medicilor specialişti de la Clinica AKH.

Mitropolitul Bartolomeu Anania a ajuns azi-noapte la Cluj, anunţa cei de la CLICK , care precizează că acesta a fost adus de un avion sanitar. La acea oră încă nu se ştia însă unde urma să fie internat IPS Anania, îngrijirea sa necesitand o secţie de terapie intensivă, dotată cu aparatură foarte modernă.

Avionul cu care a fost transportat IPS Anania de la Viena a ajuns pe aeroportul din Cluj puţin după orele 1,00, titrează cei de la ZIUA DE CLUJ care spun că Mitropolitul a fost aşteptat de mai mulţi preoţi şi de două echipaje SMURD . Înalt Prea Sfinţia Sa , mai precizează sursa citată, a fost transportat la Clinica chirurgicală 1 a Spitalului Judeţean din Cluj unde a primit astență medicală de urgenţă şi îngrijiri .

Din păcate, aşa cum anunţa cu câteva minute în urmă ANTENA 3 , Mitropolitul Bartolomeu Anania se află în stare foarte gravă, aproape critica.

Maria Petrascu/Ziare.ro

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova