Cum a fost la sarbatorirea poetului-erou Alexei Mateevici in Parlamentul European cu Elena Basescu. FOTO/INFO

“Alexei Mateevici – poet erou al Republicii Moldova in Parlamentul European” – Elena Basescu (PD-L, PPE)

Europarlamentarul democrat-liberal Elena Basescu a organizat in cadrul Parlamentului European la Bruxelles o expozitie dedicata poetului moldovean Alexei Mateevici. Deschiderea a avut loc ieri in prezenta domnului Ion Gaina, directorul muzeului Alexei Mateevici din Zaim, Republica Moldova  si a secretarului de stat pentru romanii de pretutindeni Eugen Tomac. Interpretarile grafice ale operei poetului, tablouri si alte exponate pot fi vizitate pana pe data de 27 ianuarie, la intrarea in Parlamentul European. In cadrul vernisajului expozitiei, Elena Basescu a  declarat :

“Va multumesc pentru faptul ca sunteti prezenti astazi la inaugurarea expozitiei dedicata poetului Alexei Mateevici. Prin acest eveniment dorim sa-i aducem un omagiu celui care a luptat pentru limba romana in Basarabia. Cred ca este important sa ne reamintim mai des de trecutul nostru, avand in vedere ca ieri, 24 ianuarie, am serbat in tara Ziua Unirii Principatelor.

Ma bucur ca o delegatie numeroasa din Republica Moldova este prezenta astazi in Parlamentul European. Sunteti profesori si jurnalisti preocupati de promovarea operei poetului

Alexei Mateevici ne-a lasat mostenire opera „Limba Noastra”, scrisa intr-un moment in care  intuia ca vor avea loc mari transformari in societatea tarista. Prin aceasta creatie, el a reusit sa transmita tuturor romanilor un indemn actual si astazi – acela de a ne apara valorile prin care ne identificam: limba, cultura, traditiile.

Fiind o autoritate recunoscuta in lingvistica, macar si pentru simplu motiv ca vorbea 12 limbi, poetul a vrut sa transmita, in primul rand, originea latina a limbii vorbite de romanii din Basarabia, raspunzand, astfel,  procesului de rusificare promovat de autoritatile tariste.

Intr-un anumit plan, Alexei Mateevici a reprezentat pentru Basarabia ceea ce a insemnat Mihai Eminescu pentru dezvoltarea limbii noastre. Desigur, aceasta comparatie trebuie nuantata fie si din simplu motiv ca cele doua personalitati ale romanilor au trait in epoci istorice diferite. Pentru basarabeni era vital, insa, ca inaintea primului razboi mondial, prin limba pe care o vorbeau sa-si pastreze existenta istorica. Mateevici surprinde astfel acest deziderat: “Limba noastra-i foc ce arde / Intr-un neam ce fara veste / S-a trezit din somn de moarte / Ca viteazul din poveste”.

Astazi, creatia lui Mateevici se regaseste in versurile imnului national al Republicii Moldova. In locurile natale ale poetului, dar si la Chisinau, oameni dedicati au grija ca memoria sa-i fie cinstita asa cum se cuvine.

Doresc, cu acest prilej, sa-i multumesc directorului Casei-Muzeu „Alexei Mateevici”, Ion Gaina, sa va multumesc dumneavoastra, tuturor celor din Republica Moldova, pentru ceea ce faceti sa pastrati identitatea romaneasca dincolo de Prut.

Va asigur ca atat eu, cat si colegii mei din Grupul Partidului Popular European vom fi alaturi de Republica Moldova in procesul asumat de integrare in Uniunea Europeana. Romania sustine acest obiectiv si ne dorim ca si cetatenii Republica Moldova sa se bucure, cat de curand, de aceleasi drepturi pe care le au astazi cetatenii romani.”

Dupa ce poetul national Mihai Eminescu a fost celebrat in urma cu circa doua saptamani la Parlamentul European, a venit randul unui alt poet cu suflet romanesc sa fie adus in prim plan la Bruxelles. Este vorba de poetul basarabean Alexe Mateevici pentru care eurodeputatul roman, Elena Basescu, a organizat o expozitie la Bruxelles, scrie Karadeniz Press.

Arena Media publica: Elena Băsescu: Vă asigur că PPE va fi alături de R. Moldova

La iniţiativa europarlamentarului român Elena Băsescu, la sediul Europarlamentului, din Bruxelles, a fost inaugurată marţi, 25 ianuarie, expoziţia „Alexei Mateevici – poet-erou al Republicii Moldova”.  În cadrul acesteia au fost expuse operele poetului basarabean, precum şi exponate din „Casa Muzeu Alexei Mateevici”, din localitatea Zaim, Căuşeni, informează ARENA, cu referire la o ştire Mediafax.

Expoziţia a fost inaugurată în prezenţa a numeroşi deputaţi europeni, membri ai corpului diplomatic, jurnalişti, precum şi a unei numeroase delegaţii de profesori de limba română din R. Moldova. La eveniment a participat şi secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Eugen Tomac.

Directorul muzeului „Alexei Mateevici”, Ion Găină, a menţionat că ”prin acest eveniment inedit i se face dreptate poetului Mateevici, care a fost mereu cenzurat de autorităţile sovietice”.

Elena Băsescu a menţionat, în cadrul evenimentului, că ”trebuie să ne reamintim mai des de trecutul nostru şi să-i cinstim pe cei care au luptat pentru păstrarea identităţii româneşti în R. Moldova”.

Totodată, ea a mai subliniat că printre priorităţile parlamentarilor români sunt susţinrea parcurusului european al R. Moldova, iar Partidul Popualar European (PPE) va continua să susţină obiectivul privind integrarea R. Moldova în Uniunea Europeană.

Expoziţia va fi deschisă până joi, 27 ianuarie.

Sursa: Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova