Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

„Din admirația noastră pentru marii eroi și artiști se naște nevoia muzeului, a casei memoriale, a colecției de manuscrise, a pietrei de mormânt, a obiectului care păstrează ceva din sufletul trecutului. Mormântul lui Eminescu e un altar național, teiul de pe Copou e un arbore sacru, a cărui umbră adăpostește eternitatea neamului“, spune Bartolomeu Anania.

Campania Salvati Casa Eminescu de la Varatec
„Urmele diafane ale pașilor lui Eminescu se simt și la Văratec, fie din vremea „domnului student ce se plimba“ prin poieni și se încerca, uneori, la haltere cu colegii, așa cum a rămas în amintirea maicilor bătrâne, fie din vremea, evocată cu discreție monahală, a presupuselor sale întâlniri cu îngerul blond, în căsuța din vecinătate, pe locul căruia se află acum Ocolul Silvic.
[…] Dacă maica Epraxia Diaconescu, care în 1967 se stingea la vârsta de 107 ani, își amintea bine de Eminescu, prezența Veronicăi Micle e concretă prin monumentul funerar de lângă biserica Sfântului Ioan, în aria fostului cimitir al mânăstirii.

Nu încape nici o îndoială că, în afară de biserica cea mare, cercetată de pelerini pentru nevoile lor sufletești, și alături de frumosul muzeu, bogat în obiecte de artă religioasă, crucea de calcar, străjuită de un înger înlăcrimat, e punctul cel mai căutat de curiozitatea și admirația miilor de călători ce se perindă zilnic prin vatra mânăstirii. […]

Avem motive să credem că viețuitoarele Văratecului – sau cel puțin imensa lor majoritate – ignorau drama sentimentală a Veronicăi Micle în legătură cu Eminescu.

Bătrânele și-i aminteau separat; pe ea, singură sau cu una din fiicele ei, în casa maicii Fevronia, care era cântăreață a mânăstirii și care va fi învățat-o pe prietena ei o seamă de pricesne, ceea ce explică faptul că frumoasa voce a poetei putea fi auzită și admirată; de el, mult mai îndepărtat, singur sau împreună cu câțiva colegi, în gazdă la maica Asinefta Ermoghin și mâncând la călugărița Stefanida Lungulescu, la capătul celălalt al mânăstirii, în aria bisericii „Schimbarea la față“.

Biografii sunt de acord că șederile Veronicăi la Văratec erau caste și există destule mărturii că poeta era stimată și iubită într-o societate monahală în care ea se retrăgea tocmai pentru a scăpa de bârfa lumii.

Se pare însă că viețuitoarele de aici nu și-au ascuns consternarea față de chipul în care frumoasa blondă înțelesese să părăsească lumea aceasta, ca și față de versurile de pe placa de marmoră, care nu au nimic cu credința, convingerile și practica monahală. Așa se face că vreme de câteva decenii, ele au privit cu destulă rezervare monumentul ridicat, se pare, de cele două fiice ale defunctei, completat de abia după 1909, an în care Emil Gârleanu îl găsea fără „nici un nume“, (fără) „nici o altă însemnare“. Potrivit lui Augustin Z. N. Pop, „în 1939 se făcea chetă pentru vopsirea gardului și repararea crucii“.

Anii s-au scurs, în mânăstire s-au ridicat generații noi, cultura monahiilor a căpătat și alte orizonturi. Dramatica iubire dintre Veronica Micle și Mihai Eminescu nu mai era o taină pentru nimeni, și dacă nu constituia o îndreptățire, ea oferea cel puțin o explicație asupra gestului disperat al nefericitei solitare.

Potrivit moralei creștine, dragostea dintre un bărbat și o femeie e perfect legitimă atunci când ea se proiectează spre o posibilă căsătorie; or, intenția celor doi de a-și realiza un cămin e mai presus de orice îndoială.

Și dacă oamenii și împrejurările nu le-au îngăduit împlinirea acestui vis, posteritatea i-a unit atât de strâns încât numele unuia nu mai poate fi despărțit de al celuilalt, întru logodna cea pururea fiitoare.

Atât pelerinii cât și maicile știu acum că piatra de lângă biserica Sfântului Ioan, împrejmuită de florile fragede ale admirației și recunoștinței, e mai mult decât un monument: e un simbol“.

(Fragmente din Văratecul și literatura, Arhim. Bartolomeu Valeriu Anania, în „Mânăstirea Văratec“, Editura Mitropoliei Moldovei și Sucevei, 1986)

Casa lui Eminescu de la Văratec ce e?

• Share
• Tweet
• Pin
• Email