Ziaristi Online: Vladimir (Vlad) Filat, premierul Moldovei, recrut fruntas in trupele KGB. FOTO


Dupa ce ieri am aflat ca SoriNus Ovidiu Vintu de la Chisinau, alias cetateanul moldovean Vladimir Plahotniuc, vicepresedinte al Parlamentului Moldovei, si-a schimbat identitatea ca cetatean roman, cu numele de Vlad Ulinici, acum mai apare pe net si o fotografie cu Vlad Filat (corect Vladimir; cum ar fi ca lui Emil Boc sa i se spuna, oficial, Milu Boc?), premierul Republicii de la Chisinau, in care se disting clar trese si decoratii ale KGB, primite in cadrul desfasurarii stagiului militar la serviciul granicieri al URSS. Despre Vlad(imir) Filat s-au scris multe. Pe scurt, dupa ce-si indeplineste stagiul militar, tanarul Filat este trimis in 1990 la studii in Romania, la Iasi, Facultatea de Drept A. I. Cuza. Este momentul in care, dupa KGB, este abordat si de organele speciale romanesti, conform cutumelor. La 25 de ani e deja director general la “RoMold Trading SRL” din Iasi. Se mai intoarce in Moldova de abia in 1998 si doar pentru a fi numit, direct, sef al Departamentului Privatizarii si Administrarii Proprietatii de Stat (foto stanga sus de la sedinta de constituire a Guvernului, in Parlamentul de la Chisinau si video pe prima pagina a portalului). Avea 29 de ani.

Se intampla in Guvernul Ciubuc (nu radeti, va rugam) sub presedintia lui Piotr Lucinschi, ultimul prim secretar al CC al PCUS din RSS Moldoveneasca, ulterior presedinte “democrat” si antiroman feroce (foto dreapta). Nascut in raionul Soroca, el este decorat pentru meritele sale antiromanesti si de colegul sau nascut la Tighina, dar presedinte la Bucuresti, pe numele lui de trista amintire Emil Constantinescu. De pe treptele privatizarii, tanarul Vlad(imir) Filat a urcat pe culmile politicii moldovenesti pana in ziua de azi. Insa, pana acum, intotdeauna, s-a pastrat o mica pata in biografia sa oficiala: serviciul sub care a servit “patria” sovietica. Il aflam azi: KGB.

Fotografia din timpul stagiului militar (foto sus, in deschidere) este publicata de Flux-ul de la Chisinau, constituind practic prima dovada concreta a unei informatii ce trebuia facuta publica, pana acum, chiar de catre politicianul moldovean. Acuzatia, altfel, nu este chiar noua. Ea a mai fost formulata in trecut de Preşedintele Asociaţiei „Pro Europa” de la Chişinău, Boris Asarov, care a declarat înca din 2008, in cadrul unei conferinţe de presă, că liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vladimir Filat, ar fi fost agent KGB şi trimis în România sub acoperirea de student la Universitatea „Al. I Cuza” din Iaşi. „Trebuie să menţionăm că numitul Vladimir Filat şi-a satisfăcut serviciul militar, în perioada dintre 8.05.1987 – 15.08.1989, la Sevastopol, în cadrul trupelor de grăniceri ale KGB-ului sovietic. După expirarea termenului de satisfacere a serviciului militar, Filat a efectuat un curs de instruire în şcoala specială a KGB din Galiţino, situată în regiunea Moscova. După absolvirea şcolii KGB din Galiţino şi susţinerea cu brio a unor examene riguroase şi a unor teste psihologice, Vladimir Filat a fost inclus în rândurile aşa-numitei „agenturi secrete” a KGB, iar în toamna anului 1990 a fost trimis în misiune în România, unde a fost plasat în rândurile studenţilor basarabeni din Iaşi şi, în acelaşi timp, pus să desfăşoare o amplă activitate economică. Totodată, în prezent, Vladimir Filat se află sub controlul total al ex-rezidentului Serviciului Federal de Securitate al Rusiei în România, Valeriu Pasat, ex-agent KGB, pregătit, ca şi Filat, pentru o amplă activitate sub acoperire în ţara vecină”, a specificat Asarov. Astazi apare si dovada. Sa speram ca este reala. Ramane ca premierul Republicii de la Chisinau sa infirme sau confirme aceste date. Tocmai pentru aceasta edificare, consideram ca este de interes public sa fie facuta cunoscuta informatia publicata de colegii de presa basarabeni.

Continuarea la Ziaristi Online:

E adevărat: Filat a slujit în trupele KGB!

You can leave a response, or trackback from your own site.

One Response to “Ziaristi Online: Vladimir (Vlad) Filat, premierul Moldovei, recrut fruntas in trupele KGB. FOTO”

  1. Silviu says:

    Cutremurator! Dar am eu o informatie si mai ingrozitoare: Emil Boc si-a facut armata in trupele de securitate.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova