Tudor Arghezi despre Corneliu Zelea Codreanu: Fat Frumos. “Tu, Tarã,-asteaptã cântecele iar, Sã se strecoare-n ramuri linistit, Din rãsãritul mare-n asfintit, De la hotar pãnã-n hotar”

Unde-a plecat, cãlare, Fãt-Frumos,
De nu se mai zãreste nicãierea,
Oricât si-ar pune soarele puterea,
Oricât s-ar pogorî luna de jos?

Muntii pustii, cu piscurile catã
Mâhniti, din cer, în valea de granit,
Ca sã-l mai vadã, cel putin o datã,
Viu dacã-i viu, sau mort de-o fi murit.

Cântecul lui, de care tara toatã
Era învãluitã ca-ntr-un vis,
De sta si ochiul soimilor închis
În ascultare, s-a oprit deodatã.

S-a rupt din codri, s-a pierdut din ses
Si, goalã ca de suflet, tristã, tara
Nu mai gãseste parecã-nteles.
De ce e ziuã si se lasã seara.

Fluierul lui cânta si-n cingãtoare,
Si zeci de sate albe, fermecate,
Cu sute de feciori si de fecioare,
Îl ascultau doinind pe înnoptate.

Se desteptau cu doina lui în zori,
Se-ndrãgosteau la cântecele sale
Si se simteau logodnicii usori
Si mai frumosi, cãlcând în iarba moale.

Împrietenit cu cerbii si mistretii
Si nins cu fluturi jucãtori în cete,
Jivinele-l priveau ca niste fete
Si cu sfiala dulce-a tineretii.

Unde-a plecat cã n-are nimeni stire
Fãtul-Frumos, cu negre plete grele,
Cu ochi albastri, plini ca de mãrgele,
Si cu sprinceana-n jurul lor subtire?

A coborât din munti, pe stânci, cãlare,
Si patru nopti a scãpãrat pãmântul,
De subt copitele nerãbdãtoare
Ce s-au luptat cu cremenea si vântul.

Si luându-si fluier, însã si secure,
Si arme grele, -n mâna lui usoare,
Trecu, ca o sãgeatã prin pãdure,
Si ca un fulger purtãtor de soare.

El strãbãtu întreaga tarã,
Iar Dunãrea nevrând sã-i facã loc
O spintecã, sburdând, pe la mijloc
Cu pieptu-n unde si cu coifu-afarã

Si s-ar fi zis cã negrul armãsar,
Cu nãrile suflând la fata apei,
Pe Dumnezeu îl duce, sau mãcar,
Pe un trimis al lui Traian si-al Papei.

Neamul ursuz din tãrmul de sub lunã,
Neam trist, urât, si hâd si sângeros,
Amenintase doinele lui Fãt-Frumos,
Mândria lui si voia lui cea bunã.

Iar Fãt-Frumos, oprindu-se din cânt
Simtii, din sânge, flãcãri cã se-adunã,
Si-n glas, în vorbe, -n pâine si pãmânt,
Dogoarea cerului strãbunã.

Si o luminã nouã-n viata lui,
Si o chemare din Tãrii si noapte –
Si-n toate glasul nu stia al cui,
Si un îndemn de semne si de soapte

Nemaistiute, nemaiîncercate
Ce se iscau si se topeau în salbe,
Cã lua vãzduhul chipuri aripate
Si se-ngrosau într-însul forte albe.

Se ridicau talaze mari de mare,
Frunza suna ca zalele, si-o zare
Era ca o tipsie izbitã de sãgeti.
Murmur de fier si suier de urale,
Într-o urzire crâncenã de vieti,
De lãnci împiedecate în zãbale.

Acum s-a dus dusmanul sã-l rãpuie:
Ori sã-l înece-n sânge si-n vâltoare,
Ori bezna lui ziditã sã descuie –
În stare si de milã, dar si de necrutare –

Cum va voi, cãci vrednicul urmas
Al lui Stefan si Tepes împreunã,
Ridicã si altare din stei pentru vrãjmas,
Dar si tepoaie-nalte, cu protãpirea bunã.

Tu, Tarã, -asteaptã cântecele iar
Sã se strecoare-n ramuri linistit,
Din rãsãritul mare-n asfintit,
De la hotar pãnã-n hotar.

Tudor Arghezi

You can leave a response, or trackback from your own site.

8 Responses to “Tudor Arghezi despre Corneliu Zelea Codreanu: Fat Frumos. “Tu, Tarã,-asteaptã cântecele iar, Sã se strecoare-n ramuri linistit, Din rãsãritul mare-n asfintit, De la hotar pãnã-n hotar””

  1. Alina says:

    Mi-a trimis cineva prin mail un fragment din testamentul politic al lui C.Z. Codreanu (din Licar de icoane). Merita citit. Daca doriti vi-l pot trimite, numai sa imi dati o adreasa de mail.

  2. K†X says:

    ASA ȚI-AU FRÂNT GRUMAZUL, CU ODGON

    Asa ti-au frânt grumazul, cu odgon,
    Cu ritual iudaic și mason…
    Si peste tine șapte tone-au pus,
    Să nu te fure, au spus, ca pe Isus…

    De-atunci la noi cu fiece mormânt
    Se’naltă munții fremătând,
    Si creste pruncul legănat la sân
    Ca frunza’n creanga codrului bătrân…
    Ca freamătul pădurilor adânci
    Inima ta se’naltă’n noi de-atunci…
    Că’n piepturile noastre bate

    Lumina mortii tale’ngemănate
    Cu busuiocul sfânt de la icoane
    Mireasma jertfei tale, Căpitane.

    de Ion Ţolescu

    Link:
    https://majadahonda-arhanghelulmihail.blogspot.com/

  3. VR says:

    Puneti-l aici!

  4. Alina says:

    Cinstiţi Români,
    Domnilor şi Doamnelor,
    Prea onorate familii româneşti,
    Poporul român este poate singurul popor care, în toată
    istoria sa, n-a cunoscut păcatul robirii, încălcării sau nedreptăţirii
    altor popoare.
    Sufletul Românesc trăieşte, de veacuri, cinstit, pe aceste
    meleaguri dintre Nistru şi Tisa.
    Sub domnia cuvântătorilor partidelor, Românul de
    pretutindeni a sărăcit şi a îngenuncheat în faţa străinului pripăşit
    de curând. Rosturile mari ale Patriei sunt părăsite. Lumea
    noastră politicianizată nu mai vede în faţă decât interesul
    partidului, pentru a cărui biruinţă sacrifică, în fiecare zi şi ceas de
    ceas, însuşi viitorul nostru ca neam.
    Muncitorii români părăsiţi îngroaşă rândurile
    comuniştilor.
    Comunismul înseamnă anticreştinism.
    Comunismul pleacă de la materie şi rămâne în materie, dispreţuind
    valorile morale ale lumii.
    Comunismul, împreună cu anexele sale, luptă pentru nimicirea
    neamurilor şi pentru prăbuşirea civilizaţiei creştine.
    Triumful mişcării comuniste la noi ar însemna: desfiinţarea
    Bisericii, desfiinţarea familiei, desfiinţarea proprietăţii individuale şi
    desfiinţarea libertăţii; într-un cuvânt deposedarea noastră de tot
    ceea ce formează patrimoniul moral al omenirii şi, în acelaşi timp,
    deposedarea de
    orice bunuri materiale, în favoarea profitorilor din umbră ai comunismului,
    evreii – iudaismul a ajuns la stăpânire în lume prin masonerie şi în Rusia
    prin comunism.
    De vor intra trupele ruseşti la noi şi vor ieşi învingătoare, în numele
    Diavolului, cine poate să creadă, unde este mintea care să susţină, că ele vor
    pleca de la noi, înainte de a ne sataniza, adică bolşeviza? Consecinţele?
    Inutil a le discuta!
    Nu-i de ajuns să învingem comunismul. Trebuie să şi luptăm în
    contra partidelor oligarhice, creând organizaţii muncitoreşti naţionale care
    să-şi poată câştiga dreptatea în cadrul statului, nu în contra statului.

    Comerţul românesc, lipsit de protecţie, îngenunchează în
    lupte neegale cu străinul.
    În cadrele armatei noastre pătrunde tot mai adânc şi tot
    mai sus germenul dizolvant şi corupător de conştiinţe.
    Ţăranul român îşi vinde produsul sub preţul de cost.
    Misiţii s-au înmulţit şi ne inundă. Cafenelele sunt pline de
    cămătari şi samsari. Ei se înmulţesc în dauna celor care muncesc.
    Poporul este spoliat. Românul, înglodat în datorii, a ajuns rob.
    Ţara, împărţită în partide se dărâmă sub ochii noştri. Conducerea
    partidelor nu are nici un pic de direcţie naţionalistă, de oblăduire
    şi încurajare a elementului românesc, care ţine de multe secole pe
    umerii săi viaţa ţării.
    Pe deasupra milioanelor de gospodării care se distrug,
    deasupra milioanelor de suflete sărace care plâng, se înalţă
    batjocoritor palatul tâlhăresc al jefuitorului de Ţară. Cine este
    acesta? Este trădătorul de Neam şi de Ţară, este omul de afaceri
    profitor, care te-a luat în arendă, iar tu ai căzut în stăpânirea lui
    cu Ţara pe care ai creat-o.

    O minciună sunt toate programele noi şi sistemele sociale
    fastuos etalate poporului dacă în spatele lor rânjeşte acelaşi suflet
    de tâlhari, aceeaşi lipsă de conştiinţă întru îndeplinirea datoriei,
    acelaşi duh de trădare faţă de tot ce-i românesc, acelaşi desfrâu,
    aceeaşi faptă de risipă şi de lux.

    Bacşişul, mita şi hoţia au desfiinţat sănatatea morală a
    naţiunii române. Trăim într-o ţară care moare în fiecare zi din lipsă
    de ţinută morală şi de
    corectitudine interioară.
    Străinii ne-au copleşit

    Pământul nostru a fost pământul năvălirilor. El însă n-a cunoscut
    niciodată vreo armată care să fi ajuns la formidabilul număr al străinilor de
    azi. Năvălirile treceau peste noi mai departe; năvălitorii de azi nu mai
    pleacă. Se stabilesc aici pe pământul nostru într-un număr neîntâlnit până
    astăzi şi se prind ca râia în trupul pământului şi al Naţiei.
    Fireşte, nu interesează numai numărul în sine, cantitatea, ci şi
    calitatea celor cari îi reprezintă şi mai ales interesează poziţiile pe care le
    ocupă în structura funcţională a unui stat şi în viaţa, sub toate formele, a
    unei naţiuni.
    Şi poate nu e bine zis năvală, căci aceasta presupune ideea de
    violenţă, de curaj moral şi fizic. Infiltraţia este termenul cel mai potrivit,
    pentru că cuprinde mai mult ideea de strecurare pe nesimţite, strecurarea
    laşe şi perfidă. Căci nu e puţin lucru să răpeşti pământul şi avuţiile unui
    neam, fără ca măcar să-ţi fi justificat prin luptă, prin înfruntarea riscului,
    printr-o mare jertfă, cucerirea făcută.
    Atacul asupra clasei de mijloc româneşti a fost dat cu precizia pe
    care o întâlnim numai la unele insecte de pradă care, pentru a-şi paraliza
    adversarul îl împung cu acul în şira spinării.
    Nu se putea un loc mai bine ales.
    Clasa de mijloc atacată cu succes, înseamnă spargerea în două a
    neamului românesc.
    E singura clasă care are un dublu contact: în jos cu cea ţărănească
    pe care stă suprapusă, exercitând asupra ei o putere de autoritate şi prin
    starea economică mai bună şi prin aceea de cultură; în sus cu cea
    conducătoare, pe care o susţine pe umerii ei.
    Atacul reuşit asupra clasei de mijloc, adică nimicirea ei, atrage după
    sine, ca o consecinţă fatală, fără efort din partea atacatorului: a) năruirea
    clasei conducătoare; b) imposibilitatea refacerii ei; c) zăpăcirea şi
    îndobitocirea, înfrângerea şi robirea clasei ţărăneşti. Iar moartea, pieirea
    poporului românesc nu înseamnă moartea celui din urmă Român, după cum
    îşi imaginează unii. Moartea aceasta însemnează, viaţă în sclavie, reducerea
    la starea de viaţă de rob… O populaţie se
    înmulţeşte şi se dezvoltă în limita mijloacelor de subzistenţă de care
    dispune. Cu cât aceste mijloace sunt mai puţine, cu atât mai puţine vor fi
    posibilităţile de creştere şi de dezvoltare a populaţiei respective şi invers.
    Aşadar, trecerea bogăţiilor din mâinile Românilor în mâinile
    străinilor nu însemnează numai aservirea economică a Românilor, şi nu
    numai aservirea politică – pentru că cine nu are libertate economică nu are
    libertate politică – ci însemnează şi că în măsura în care ne dispar mijloacele
    de subzistenţă, în aceeaşi măsură, noi Românii ne vom stinge de pe
    pământul nostru.
    Presa înstrăinată ne otrăveşte

    Poporul Român n-a cunoscut decât lupta dreaptă. În contra noilor arme de
    luptă şi distrugere – viclenia şi perfidia – el s-a găsit dezarmat.
    În presa ostilă neamului – focar de infecţie morală, de otrăvire şi
    zăpăcire a Românilor – ura împotriva Românilor e binecuvântată. E
    susţinută; se face apel la ea.
    Când e vorba însă ca Românii să-şi apere drepturile lor încălcate,
    acţiunea lor este etichetată drept ură şi ura devine un semn al barbariei, un
    sentiment înjositor pe care nimic nu se poate clădi.
    Ori de câte ori naţia românească a fost ameninţată în existenţa ei,
    această presă a susţinut tezele care conveneau mai bine duşmanilor noştri.
    După cum urmărind evenimentele, uşor se poate vedea că aceleaşi teze au
    fost combătute cu înverşunare, ori de câte ori ele erau în favoarea unei
    mişcări de renaştere românească.
    Libertatea aşa de mult contestată mişcării naţionale, era ridicată la
    rang de dogmă întru cât ea trebuia să servească cauzei nimicirii noastre.
    La adăpostul ei, presa aceasta atacă ideea religioasă la Români,
    slăbindu-le astfel rezistenţa morală şi răpindu-le contactul cu Dumnezeu.
    Presa aceasta împrăştie teorii antinaţionale slăbindu-le credinţa în
    Naţiune şi rupându-i de pământul Ţării, de dragostea pentru acel pământ
    care, în toate timpurile, a fost îndemn la luptă şi sacrificii.
    Presa aceasta prezintă fals interesele noastre româneşti,
    desorientând şi îndreptând pe Români pe linii opuse intereselor naţionale.
    Presa aceasta înalţă mediocrităţile şi oamenii capabili de corupţiune
    pentru ca străinul să-şi poată face interesele lui, şi coboară valorile morale
    care nu nu se vor preta a face servicii intereselor acestuia.
    Presa aceasta otrăveşte sufletul Neamului, dând zilnic şi sistematic
    publicitate crimelor senzaţionale, legăturilor imorale, avorturilor,
    aventurilor.
    Presa aceasta omoară adevărul şi slujeşte minciuna, cu perseverenţă
    diabolică, întrebuinţează calomnia ca armă de distrugere a luptătorilor
    Români.
    De aceea un Român trebuie să fie atent când citeşte o foaie, stând
    în gardă faţă de fiecare cuvânt, care nu e la întâmplare aruncat, şi căutând
    a descifra planul cu care el a fost scris.
    Totul se reduce la cunoaşterea inamicului şi, în momentul în care,
    noi Românii, îl vom cunoaşte, îl vom învinge.

    Politicianismul ne omoară.
    Sunaţi alarma din toate puterile.

    Există o concordanţă perfectă între politica externă şi politica internă
    românească, pornind amundouă din acelaş fond de ură împotriva ideii
    naţionale şi a creştinătăţii.
    Iar ruperea legăturilor cu cerul şi cu pământul – prin împrăştierea pe scară
    întinsă a teoriilor ateiste – introducerea certurilor şi luptelor fratricide,
    introducerea imoralităţii şi a desfrâului, constrângerea materială prin
    limitarea la maximum a mijloacelor de subzistenţă, otrăvirea fizică, beţia,
    toate acestea nimicesc o naţie mai rău decât dacă ai bate-o cu mii de tunuri
    sau cu mii de aeroplane. Şi, toate acestea sunt cauzate de otrava
    politicianistă.
    Tot ce fac politicianii români fac pe carnea, pe sângele şi
    pe răspunderea noastră. Este îngrozitor ca faptele şi atitudinile
    lor de astăzi să atragă o mare răspundere pe umerii generaţiei
    noastre.
    Toţi cei ce se găsesc pe linia destinului şi a istoriei
    naţionale au datoria să ceară şi să impună scoaterea politicii
    româneşti de sub influenţa şi comanda coaliţiei oamenilor cu
    păcate faţă de neam.
    România trebuie să fie condusă de Români.
    Numai o naţie românească puternică şi stăpână va putea rezolva toate
    problemele româneşti. O conducere românească României, o legiferare
    românească, legi de protecţie a elementului românesc!

    E ceasul să punem temeliile unei epoci noi. O epocă de
    întoarcere la realităţile naţionale, dând naţiunii înţelesul ei
    real de societate naturală, a unor indivizi de aceeaşi rasă, iar
    nu în sensul naţionalităţii juridice a cetăţeanului, care permite
    transformarea automată în români, a maselor de străini
    năvăliţi la noi pentru a ne cuceri şi oprima.
    E ceasul să se înalţe din temelii un Stat nou, etnic,
    naţional, întemeiat pe primatul culturii naţionale, pe primatul
    familiei şi pe primatul corporaţiilor muncitoare.
    Despoliticianizarea Ţării este o poruncă a vremii. În
    locul partidelor mereu aplecate străinilor, politica de neatârnare
    şi încurajare a Românismului susţinător de Ţară.
    Români,
    Un singur glas trebuie să ascultaţi, tainic şi nepătruns ca
    Dumnezeu: chemarea Patriei. Acest glas să-l audă toată suflarea
    voastră. Lui să vă supuneţi într-un suflet.

    Un Stat nou cu oameni cu păcate vechi nu se poate
    concepe. Statul este o simplă haină care îmbracă trupul Naţiunii.
    Putem face o haină nouă, luxoasă, scumpă, dar ea nu va fi de nici
    un folos dacă va îmbrăca un trup istovit, distrus de cangrene
    morale şi fizice.
    Mişcarea noastră nu poate birui decât odată cu
    desăvârşirea unui proces interior de conştiinţă a Naţiunii
    Române. Când acest proces va cuprinde majoritatea Românilor şi
    se va desăvârşi, biruinţa va veni automat!
    Ne trebuie omul de credinţă, omul viteaz, omul de jertfă,
    omul corect. Corect în raport cu el, corect în raport cu lumea, în
    raport cu Ţara sa, în raport cu Dumnezeu.
    Cea dintâi a noastră revoluţie morală în viaţa publică sau
    privată trebuie să fie aceea de a ne învăţa să nu mai câştigăm
    nimic din tragerea pe sfoară a altui om.
    Nici un drept nu putem avea, nici o critică sau înfierare a
    politicianismului incorect nu putem face, dacă noi înşine nu
    suntem corecţi.
    Noi aşteptăm biruinţa noastră de la desăvârşirea în
    sufletul Naţiunii, a unui proces de perfecţiune omenească.
    Caracteristica noilor forme statale din lume nu stă atât în forma statului,
    cât stă în contribuţia naţiunei la crearea acestor forme de stat. Nu are
    importanţă mecanica statului pe cât are în aceste schimbări voinţa naţiunei.
    Aceiaşi stare de înaltă conştiinţă, aceiaşi stare de elan la care se
    poate ridica
    un neam chemat să-şi hotărască propria soartă.
    La acest mare examen, la acest concurs care se dă între naţiile lumei,
    se apreciază nu formarea şi înfăţişarea noastră a statului, ci capacitatea de
    conştiinţă şi demnitatea naţiunei.

    Omul nou sau Naţiunea înnoită presupune o mare înnoire
    sufletească, o mare revoluţie sufletească a Poporului întreg, adică
    o împotrivire direcţiei spirituale de astăzi şi o ofensivă categorică
    în contra acestei direcţii.

    Poporul Român nu are nevoie de un mare om politic, aşa cum greşit se
    crede, ci de un mare educator şi conducător, care să biruiască puterile răului
    şi să zdrobească tagma celor răi. Pentru aceasta însă, el va trebui să
    biruiască mai întâi răul din el şi dintr-ai lui.
    Ţara aceasta piere din lipsă de oameni, nu din lipsă de programe.
    Pentru că aşa cum sunt astăzi oamenii crescuţi de politicianism vor
    compromite cele mai strălucite programe.
    Deci nu programe ne trebuie, ci oameni, oameni noi.
    Să vă pregătiţi temeinic nu atât mintea, cât sufletul; pentru că
    filosofi avem destui, dar ce folos că ei sunt laşi, fără caracter, fără suflet,
    sau mai bine zis cu suflete pierdute.
    Caracteristica timpului nostru: ne ocupăm cu lupta dintre noi şi alţi
    oameni, nu cu lupta dintre poruncile Duhului Sfânt şi poftele firii noastre
    pământeşti. Ne ocupăm şi ne plac victoriile asupra oamenilor, nu victoriile
    împotriva păcatului.
    Ne desolidarizăm de o mentalitate atotstăpânitoare peste veac şi peste
    lume.
    Ucidem în noi o lume pentru a înălţa o alta, înaltă până la cer:
    domnia absolută a materiei răsturnată, pentru a fi înlocuită cu domnia
    spiritului, a valorilor morale.
    Nu negăm şi nu vom nega existenţa, rostul şi necesitatea materiei în
    lume, dar negăm şi vom nega de-a-pururi dreptul stăpânirii ei absolute.
    În acest om nou, trebui să învieze toate virtuţile sufletului
    omenesc. Toate virtuţile rasei noastre. În acest om nou trebui
    distruse toate pornirile spre rău. În acest tip de erou – erou în sens
    războinic, pentru ca să poată prin luptă să-şi impună puterea;
    erou în sens social, incapabil după victorie de a exploata munca
    altuia; erou al muncii, uriaşul creator prin muncă al Ţării sale –
    trebuie să fie concentrat tot ce a putut strânge mai bun în timpul
    miilor de ani Poporul Român.
    Pe acest om se va baza Statul cel nou, România de mâine,
    ceasul învierii noastre ca Neam.
    Această mare înviere, de la sine, va crea o ofensivă a
    poporului în toate domeniile.
    Această ofensivă, ajutată şi susţinută de legi, va repune pe
    Român în drepturile lui de care a fost deposedat an cu an, într-o
    mie de ani, cu nedreptate şi silnicie.
    E ceasul să se desfiinţeze tot ce e parazitism pe trupul
    istovit al Ţării; să se răscolească, să se organizeze şi să se
    stimuleze toate energiile creatoare ale Neamului, să se facă
    dreptate Românului în propria sa Ţară.
    Programul este: Să dăm tot ce avem pentru Neamul nostru,
    luptând din toate puterile împotriva acelora ce-l fură, exploatează
    şi dezonorează, ameninţându-i existenţa.

    Trăiţi ca fraţii între voi: UNIRE, unire şi iar unire.
    Sacrifică tot, calcă-te pe tine în picioare, cu toate poftele şi
    egoismul din tine, pentru această unire. Ea, UNITATEA, ne va
    da biruinţa.
    Nu-ţi vorbi de rău camarazii. Nu-i pârâ. Nu şopti la ureche, nu primi
    să ţi se şoptească. În SINGURĂTATEA TA, roagă-te lui Dumnezeu, în
    numele morţilor noştri, pentru ca să ne ajute să suferim toate
    loviturile, până la capătul suferinţelor şi până la marea Înviere şi
    biruinţă.

    În societate veţi face şcoală de educaţie cu toţi cei pe care îi veţi
    întâlni mai puţin pregătiţi decât voi asupra următoarelor: a fi drept cu
    toată lumea, respect pentru cei ce s-au jertfit.
    Purtarea voastră: pretutindeni, în orice împrejurare, să fie un
    adevărat model.
    Aşează un lucru la locul său, chiar dacă nu e sarcina ta a o face, ridică o
    hârtie, ajută un camarad. Nu zice ca leneşul <>. Fă cât
    poţi, fă tot, fă mereu, observă tot din jurul tău, judecă tot, acţionează cu
    repeziciune. Inteligent şi viu ca un şarpe.

    Războaiele se câştigă de aceia care au ştiut să atragă din văzduh, din
    ceruri, forţele misterioase ale lumii nevăzute şi să-şi asigure concursul
    acestor forţe. Forţele acestea misterioase sunt sufletele morţilor, sufletele
    strămoşilor noştri, care au fost şi ei odată legaţi de glia, de
    brazdele noastre,
    care au murit pentru apărarea acestui pământ şi care sunt şi azi legate de el
    prin amintirea traiului lor aici şi prin noi, copiii, nepoţii şi
    strănepoţii lor.
    Dar mai presus de sufletele morţilor stă Dumnezeu. Odată aceste forţe
    atrase, ele vin în balanţa ta, te apără, îţi dau curaj, voinţă în toate
    elementele necesare victoriei şi te fac să învingi. Introduc panică şi groază
    în duşmani, le paralizează activitatea. În ultimă analiză, biruinţele nu
    depind de pregătirea materială, de forţele materiale ale beligeranţilor, ci de
    puterea lor de-a-şi asigura concursul puterilor spirituale. Astfel se explică,
    din istoria noastră, biruinţele miraculoase ale unor puteri materialiceşte cu
    desăvârşire inferioare.
    Cum se poate asigura concursul acestor forţe?
    1) prin dreptatea şi moralitatea cauzei tale;
    2) prin apelul frecvent, insistent, la ele.
    Cheamă-le, atrage-le cu puterea sufletului tău şi ele vor veni.
    Puterea de atracţie este cu atât mai mare, cu cât apelul, rugăciunea, se face
    în comun de către mai mulţi.
    Române, Fii disciplinat, căci numai aşa vei învinge.

    Disciplina este o îngrădire a noastră fie pentru a ne conforma unor norme
    etice de viaţă, fie pentru a ne conforma voinţei unui şef.
    În cazul întâi o practicăm pentru a urca pe înălţimile vieţii, în cazul
    al doilea pentru a obţine succesul în luptă.
    Pot fi o sută de oameni care se iubesc între ei ca fraţii. Dar în faţa
    unei acţiuni, e posibil ca fiecare să aibă câte o părere. O sută de păreri nu
    vor birui niciodată. Dragostea singură nu-i va putea face biruitori. Este
    nevoie de disciplină. Să-şi însuşească toţi o singură părere, aceea a celui mai
    experimentat dintre ei, a şefului.
    Disciplina este chezăşia biruinţei pentru că ea asigură unitatea
    efortului. Sunt greutăţi pe care numai un neam întreg, unit, ascultând de o
    singură comandă, le poate birui.
    Iar dacă, întru tot adevărul, disciplina este o renunţare, o jertfă, ea
    nu înjoseşte pe nimeni. Pentru că orice jertfă înalţă, nu coboară.

    Munceşte, munceşte în fiecare zi. Munceşte cu drag. Răsplata muncii
    să-ţi fie nu câştigul, ci bucuria că ai pus o cărămidă la înflorirea
    României. Vorbeşte puţin, vorbeşte ce trebuie, vorbeşte când trebuie.
    Oratoria ta este oratoria faptei. Tu făptuieşte, lasă-i pe alţii să
    vorbească. Trebuie să devii altul. Un erou. Ajută-ţi fratele căzut în
    nenorocire. Nu-l lăsa. Mergi numai pe căile indicate de onoare. Luptă
    şi nu fi niciodată mişel. Lasă pentru alţii căile infamiei. Decât să
    învingi printr-o infamie, mai bine cazi luptând pe drumul onoarei

    Orice muncă e onorabilă de la măturător de stradă, la plugar, muncitor etc.
    Nu e onorabilă haimanaua, omul fără căpătâi, beţivul, coada satelor şi a
    oraşelor, pleava.
    Ne trebuie în primul rând curajul de a sfărâma mentalitatea în care
    creştem noi, mentalitatea care face pe tânărul intelectual să-i fie ruşine, de a
    doua zi, după ce a devenit student, să mai ducă un pachet în mână pe
    stradă.
    Căci nu avem nici un prieten. Nici o mână sinceră de ajutor nu se zăreşte
    de nicăieri întinsă către noi. Cele pe care le vedeţi, care încearcă să ne
    ademenească şi să ne cumpere, apropiindu-se binevoitoare, sunt mâini
    vrăjmaşe.
    Păziţi-vă pe voi şi copiii de azi şi de mâine ai Neamului Românesc şi ai
    oricărui Neam din lume, de această racilă îngrozitoare: mişelia.
    Învăţaţi-i pe copiii voştri să nu întrebuinţeze mişelia nici în contra
    prietenului şi nici în contra celui mai mare duşman al lor. Nici în contra
    mişelului şi a armelor lui mişeleşti să nu întrebuinţeze mişelia, pentru că, de
    vor învinge, nu va fi decât un schimb de persoane. Mişelia va rămâne
    neschimbată. Mişelia învinsului va fi înlocuită cu mişelia învingătorului.
    În esenţă, aceeaşi mişelie va stăpâni peste lume. Întunericul mişeliei din
    lume nu poate fi alungat prin alt întunerec, ci numai prin lumina pe care o
    aduce sufletul viteazului, plin de caracter şi de onoare.
    Crede în Dumnezeu şi roagă-te Lui. Şi închină-te pentru
    cei morţi care veghează asupra noastră.
    Clocoteşte ura în jurul vostru ca marea în jurul unei insule
    de piatră. Vi se vor întinde paharele de ademenire,
    politicianismul, prin miile de mijloace, va voi să vă facă trădători,
    vor curge cuvintele mieroase şi promisiunile, minciunile,
    calomniile. Vor încerca dezbinarea voastră, vor curge deopotrivă
    asupra voastră ameninţările şi ura. Veţi fi prigoniţi. Veţi simţi
    amarul nedreptăţilor. Eu vă strig: nu vă lăsaţi!

    Corneliu Zelea Codreanu

    Fragment din LICĂR DE ICOANE, testamentul politic al lui Corneliu
    Zelea Codreanu, cu înseşi cuvintele acestuia, prin asamblare logică de
    idei citate – pentru fluidizarea lecturii, fără
    ghilimele – din scrierile: <>, <>, <>, <> şi <>,
    redactat de Radu Mihai Crişan, doctor în economie – specializarea
    <>.

  5. Iustina says:

    Traiasca dacii liberi!
    Inrobirea noastra sa fie doar iubirea de Hristos si de aproape – ORTODOXIA!

  6. anamaria says:

    @Iustina
    Spiritul dacilor a prins deja glas.Stramosii nostri nu sunt barbari!
    Suntem “drepti” de mai mult de 2000 de ani.
    Simt nevoia sa mentionez:in perceptia mea IN HRISTOS nu esti niciodata rob,nici macar metaforic!
    Esti om-inger.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova