February 24th, 2011 
VR 
Unde-a plecat, cãlare, Fãt-Frumos,
De nu se mai zãreste nicãierea,
Oricât si-ar pune soarele puterea,
Oricât s-ar pogorî luna de jos?
Muntii pustii, cu piscurile catã
Mâhniti, din cer, în valea de granit,
Ca sã-l mai vadã, cel putin o datã,
Viu dacã-i viu, sau mort de-o fi murit.
Cântecul lui, de care tara toatã
Era învãluitã ca-ntr-un vis,
De sta si ochiul soimilor închis
În ascultare, s-a oprit deodatã.
S-a rupt din codri, s-a pierdut din ses
Si, goalã ca de suflet, tristã, tara
Nu mai gãseste parecã-nteles.
De ce e ziuã si se lasã seara.
Fluierul lui cânta si-n cingãtoare,
Si zeci de sate albe, fermecate,
Cu sute de feciori si de fecioare,
Îl ascultau doinind pe înnoptate.
Se desteptau cu doina lui în zori,
Se-ndrãgosteau la cântecele sale
Si se simteau logodnicii usori
Si mai frumosi, cãlcând în iarba moale.
Împrietenit cu cerbii si mistretii
Si nins cu fluturi jucãtori în cete,
Jivinele-l priveau ca niste fete
Si cu sfiala dulce-a tineretii.
Unde-a plecat cã n-are nimeni stire
Fãtul-Frumos, cu negre plete grele,
Cu ochi albastri, plini ca de mãrgele,
Si cu sprinceana-n jurul lor subtire?
A coborât din munti, pe stânci, cãlare,
Si patru nopti a scãpãrat pãmântul,
De subt copitele nerãbdãtoare
Ce s-au luptat cu cremenea si vântul.
Si luându-si fluier, însã si secure,
Si arme grele, -n mâna lui usoare,
Trecu, ca o sãgeatã prin pãdure,
Si ca un fulger purtãtor de soare.
El strãbãtu întreaga tarã,
Iar Dunãrea nevrând sã-i facã loc
O spintecã, sburdând, pe la mijloc
Cu pieptu-n unde si cu coifu-afarã
Si s-ar fi zis cã negrul armãsar,
Cu nãrile suflând la fata apei,
Pe Dumnezeu îl duce, sau mãcar,
Pe un trimis al lui Traian si-al Papei.
Neamul ursuz din tãrmul de sub lunã,
Neam trist, urât, si hâd si sângeros,
Amenintase doinele lui Fãt-Frumos,
Mândria lui si voia lui cea bunã.
Iar Fãt-Frumos, oprindu-se din cânt
Simtii, din sânge, flãcãri cã se-adunã,
Si-n glas, în vorbe, -n pâine si pãmânt,
Dogoarea cerului strãbunã.
Si o luminã nouã-n viata lui,
Si o chemare din Tãrii si noapte –
Si-n toate glasul nu stia al cui,
Si un îndemn de semne si de soapte
Nemaistiute, nemaiîncercate
Ce se iscau si se topeau în salbe,
Cã lua vãzduhul chipuri aripate
Si se-ngrosau într-însul forte albe.
Se ridicau talaze mari de mare,
Frunza suna ca zalele, si-o zare
Era ca o tipsie izbitã de sãgeti.
Murmur de fier si suier de urale,
Într-o urzire crâncenã de vieti,
De lãnci împiedecate în zãbale.
Acum s-a dus dusmanul sã-l rãpuie:
Ori sã-l înece-n sânge si-n vâltoare,
Ori bezna lui ziditã sã descuie –
În stare si de milã, dar si de necrutare –
Cum va voi, cãci vrednicul urmas
Al lui Stefan si Tepes împreunã,
Ridicã si altare din stei pentru vrãjmas,
Dar si tepoaie-nalte, cu protãpirea bunã.
Tu, Tarã, -asteaptã cântecele iar
Sã se strecoare-n ramuri linistit,
Din rãsãritul mare-n asfintit,
De la hotar pãnã-n hotar.
Tudor Arghezi
More from my site
- Cum a fost la lansarea cartii lui Larry Watts, cu seful SRI, George Maior, ex-seful SIE Ioan Talpes, istoricul Mihai Retegan si sociologul Vasile Dancu. AUDIO/FOTO/VIDEO “Fereste-ma, Doamne, de prieteni!” – Editura Rao, Bookfest
- Criminalul de razboi Wass Albert proslavit de UDMR si PCM cu bani publici la Odorheiu Secuiesc si Sfantu Gheorghe
- MESAJUL DE CRACIUN al presedintelui Romaniei, Traian Basescu, adresat tuturor romanilor, din tara si de pretutindeni
- Cristian Tabara – Alexandra Bodnaru, o “afacere” LOLITA? VIDEO
- Bisericile Catolice si Greco-Catolice se exprima alaturi de UDMR impotriva Romaniei si solicita dezmembrarea Arhivelor Nationale in ciuda deciziei juste a Curtii Constitutionale, asumate de Presedintia Romaniei. Replica istoricilor
Posted in 
Mi-a trimis cineva prin mail un fragment din testamentul politic al lui C.Z. Codreanu (din Licar de icoane). Merita citit. Daca doriti vi-l pot trimite, numai sa imi dati o adreasa de mail.
ASA ȚI-AU FRÂNT GRUMAZUL, CU ODGON
Asa ti-au frânt grumazul, cu odgon,
Cu ritual iudaic și mason…
Si peste tine șapte tone-au pus,
Să nu te fure, au spus, ca pe Isus…
De-atunci la noi cu fiece mormânt
Se’naltă munții fremătând,
Si creste pruncul legănat la sân
Ca frunza’n creanga codrului bătrân…
Ca freamătul pădurilor adânci
Inima ta se’naltă’n noi de-atunci…
Că’n piepturile noastre bate
Lumina mortii tale’ngemănate
Cu busuiocul sfânt de la icoane
Mireasma jertfei tale, Căpitane.
de Ion Ţolescu
Link:
https://majadahonda-arhanghelulmihail.blogspot.com/
Puneti-l aici!
Cinstiţi Români,
Domnilor şi Doamnelor,
Prea onorate familii româneşti,
Poporul român este poate singurul popor care, în toată
istoria sa, n-a cunoscut păcatul robirii, încălcării sau nedreptăţirii
altor popoare.
Sufletul Românesc trăieşte, de veacuri, cinstit, pe aceste
meleaguri dintre Nistru şi Tisa.
Sub domnia cuvântătorilor partidelor, Românul de
pretutindeni a sărăcit şi a îngenuncheat în faţa străinului pripăşit
de curând. Rosturile mari ale Patriei sunt părăsite. Lumea
noastră politicianizată nu mai vede în faţă decât interesul
partidului, pentru a cărui biruinţă sacrifică, în fiecare zi şi ceas de
ceas, însuşi viitorul nostru ca neam.
Muncitorii români părăsiţi îngroaşă rândurile
comuniştilor.
Comunismul înseamnă anticreştinism.
Comunismul pleacă de la materie şi rămâne în materie, dispreţuind
valorile morale ale lumii.
Comunismul, împreună cu anexele sale, luptă pentru nimicirea
neamurilor şi pentru prăbuşirea civilizaţiei creştine.
Triumful mişcării comuniste la noi ar însemna: desfiinţarea
Bisericii, desfiinţarea familiei, desfiinţarea proprietăţii individuale şi
desfiinţarea libertăţii; într-un cuvânt deposedarea noastră de tot
ceea ce formează patrimoniul moral al omenirii şi, în acelaşi timp,
deposedarea de
orice bunuri materiale, în favoarea profitorilor din umbră ai comunismului,
evreii – iudaismul a ajuns la stăpânire în lume prin masonerie şi în Rusia
prin comunism.
De vor intra trupele ruseşti la noi şi vor ieşi învingătoare, în numele
Diavolului, cine poate să creadă, unde este mintea care să susţină, că ele vor
pleca de la noi, înainte de a ne sataniza, adică bolşeviza? Consecinţele?
Inutil a le discuta!
Nu-i de ajuns să învingem comunismul. Trebuie să şi luptăm în
contra partidelor oligarhice, creând organizaţii muncitoreşti naţionale care
să-şi poată câştiga dreptatea în cadrul statului, nu în contra statului.
Comerţul românesc, lipsit de protecţie, îngenunchează în
lupte neegale cu străinul.
În cadrele armatei noastre pătrunde tot mai adânc şi tot
mai sus germenul dizolvant şi corupător de conştiinţe.
Ţăranul român îşi vinde produsul sub preţul de cost.
Misiţii s-au înmulţit şi ne inundă. Cafenelele sunt pline de
cămătari şi samsari. Ei se înmulţesc în dauna celor care muncesc.
Poporul este spoliat. Românul, înglodat în datorii, a ajuns rob.
Ţara, împărţită în partide se dărâmă sub ochii noştri. Conducerea
partidelor nu are nici un pic de direcţie naţionalistă, de oblăduire
şi încurajare a elementului românesc, care ţine de multe secole pe
umerii săi viaţa ţării.
Pe deasupra milioanelor de gospodării care se distrug,
deasupra milioanelor de suflete sărace care plâng, se înalţă
batjocoritor palatul tâlhăresc al jefuitorului de Ţară. Cine este
acesta? Este trădătorul de Neam şi de Ţară, este omul de afaceri
profitor, care te-a luat în arendă, iar tu ai căzut în stăpânirea lui
cu Ţara pe care ai creat-o.
O minciună sunt toate programele noi şi sistemele sociale
fastuos etalate poporului dacă în spatele lor rânjeşte acelaşi suflet
de tâlhari, aceeaşi lipsă de conştiinţă întru îndeplinirea datoriei,
acelaşi duh de trădare faţă de tot ce-i românesc, acelaşi desfrâu,
aceeaşi faptă de risipă şi de lux.
Bacşişul, mita şi hoţia au desfiinţat sănatatea morală a
naţiunii române. Trăim într-o ţară care moare în fiecare zi din lipsă
de ţinută morală şi de
corectitudine interioară.
Străinii ne-au copleşit
Pământul nostru a fost pământul năvălirilor. El însă n-a cunoscut
niciodată vreo armată care să fi ajuns la formidabilul număr al străinilor de
azi. Năvălirile treceau peste noi mai departe; năvălitorii de azi nu mai
pleacă. Se stabilesc aici pe pământul nostru într-un număr neîntâlnit până
astăzi şi se prind ca râia în trupul pământului şi al Naţiei.
Fireşte, nu interesează numai numărul în sine, cantitatea, ci şi
calitatea celor cari îi reprezintă şi mai ales interesează poziţiile pe care le
ocupă în structura funcţională a unui stat şi în viaţa, sub toate formele, a
unei naţiuni.
Şi poate nu e bine zis năvală, căci aceasta presupune ideea de
violenţă, de curaj moral şi fizic. Infiltraţia este termenul cel mai potrivit,
pentru că cuprinde mai mult ideea de strecurare pe nesimţite, strecurarea
laşe şi perfidă. Căci nu e puţin lucru să răpeşti pământul şi avuţiile unui
neam, fără ca măcar să-ţi fi justificat prin luptă, prin înfruntarea riscului,
printr-o mare jertfă, cucerirea făcută.
Atacul asupra clasei de mijloc româneşti a fost dat cu precizia pe
care o întâlnim numai la unele insecte de pradă care, pentru a-şi paraliza
adversarul îl împung cu acul în şira spinării.
Nu se putea un loc mai bine ales.
Clasa de mijloc atacată cu succes, înseamnă spargerea în două a
neamului românesc.
E singura clasă care are un dublu contact: în jos cu cea ţărănească
pe care stă suprapusă, exercitând asupra ei o putere de autoritate şi prin
starea economică mai bună şi prin aceea de cultură; în sus cu cea
conducătoare, pe care o susţine pe umerii ei.
Atacul reuşit asupra clasei de mijloc, adică nimicirea ei, atrage după
sine, ca o consecinţă fatală, fără efort din partea atacatorului: a) năruirea
clasei conducătoare; b) imposibilitatea refacerii ei; c) zăpăcirea şi
îndobitocirea, înfrângerea şi robirea clasei ţărăneşti. Iar moartea, pieirea
poporului românesc nu înseamnă moartea celui din urmă Român, după cum
îşi imaginează unii. Moartea aceasta însemnează, viaţă în sclavie, reducerea
la starea de viaţă de rob… O populaţie se
înmulţeşte şi se dezvoltă în limita mijloacelor de subzistenţă de care
dispune. Cu cât aceste mijloace sunt mai puţine, cu atât mai puţine vor fi
posibilităţile de creştere şi de dezvoltare a populaţiei respective şi invers.
Aşadar, trecerea bogăţiilor din mâinile Românilor în mâinile
străinilor nu însemnează numai aservirea economică a Românilor, şi nu
numai aservirea politică – pentru că cine nu are libertate economică nu are
libertate politică – ci însemnează şi că în măsura în care ne dispar mijloacele
de subzistenţă, în aceeaşi măsură, noi Românii ne vom stinge de pe
pământul nostru.
Presa înstrăinată ne otrăveşte
Poporul Român n-a cunoscut decât lupta dreaptă. În contra noilor arme de
luptă şi distrugere – viclenia şi perfidia – el s-a găsit dezarmat.
În presa ostilă neamului – focar de infecţie morală, de otrăvire şi
zăpăcire a Românilor – ura împotriva Românilor e binecuvântată. E
susţinută; se face apel la ea.
Când e vorba însă ca Românii să-şi apere drepturile lor încălcate,
acţiunea lor este etichetată drept ură şi ura devine un semn al barbariei, un
sentiment înjositor pe care nimic nu se poate clădi.
Ori de câte ori naţia românească a fost ameninţată în existenţa ei,
această presă a susţinut tezele care conveneau mai bine duşmanilor noştri.
După cum urmărind evenimentele, uşor se poate vedea că aceleaşi teze au
fost combătute cu înverşunare, ori de câte ori ele erau în favoarea unei
mişcări de renaştere românească.
Libertatea aşa de mult contestată mişcării naţionale, era ridicată la
rang de dogmă întru cât ea trebuia să servească cauzei nimicirii noastre.
La adăpostul ei, presa aceasta atacă ideea religioasă la Români,
slăbindu-le astfel rezistenţa morală şi răpindu-le contactul cu Dumnezeu.
Presa aceasta împrăştie teorii antinaţionale slăbindu-le credinţa în
Naţiune şi rupându-i de pământul Ţării, de dragostea pentru acel pământ
care, în toate timpurile, a fost îndemn la luptă şi sacrificii.
Presa aceasta prezintă fals interesele noastre româneşti,
desorientând şi îndreptând pe Români pe linii opuse intereselor naţionale.
Presa aceasta înalţă mediocrităţile şi oamenii capabili de corupţiune
pentru ca străinul să-şi poată face interesele lui, şi coboară valorile morale
care nu nu se vor preta a face servicii intereselor acestuia.
Presa aceasta otrăveşte sufletul Neamului, dând zilnic şi sistematic
publicitate crimelor senzaţionale, legăturilor imorale, avorturilor,
aventurilor.
Presa aceasta omoară adevărul şi slujeşte minciuna, cu perseverenţă
diabolică, întrebuinţează calomnia ca armă de distrugere a luptătorilor
Români.
De aceea un Român trebuie să fie atent când citeşte o foaie, stând
în gardă faţă de fiecare cuvânt, care nu e la întâmplare aruncat, şi căutând
a descifra planul cu care el a fost scris.
Totul se reduce la cunoaşterea inamicului şi, în momentul în care,
noi Românii, îl vom cunoaşte, îl vom învinge.
Politicianismul ne omoară.
Sunaţi alarma din toate puterile.
Există o concordanţă perfectă între politica externă şi politica internă
românească, pornind amundouă din acelaş fond de ură împotriva ideii
naţionale şi a creştinătăţii.
Iar ruperea legăturilor cu cerul şi cu pământul – prin împrăştierea pe scară
întinsă a teoriilor ateiste – introducerea certurilor şi luptelor fratricide,
introducerea imoralităţii şi a desfrâului, constrângerea materială prin
limitarea la maximum a mijloacelor de subzistenţă, otrăvirea fizică, beţia,
toate acestea nimicesc o naţie mai rău decât dacă ai bate-o cu mii de tunuri
sau cu mii de aeroplane. Şi, toate acestea sunt cauzate de otrava
politicianistă.
Tot ce fac politicianii români fac pe carnea, pe sângele şi
pe răspunderea noastră. Este îngrozitor ca faptele şi atitudinile
lor de astăzi să atragă o mare răspundere pe umerii generaţiei
noastre.
Toţi cei ce se găsesc pe linia destinului şi a istoriei
naţionale au datoria să ceară şi să impună scoaterea politicii
româneşti de sub influenţa şi comanda coaliţiei oamenilor cu
păcate faţă de neam.
România trebuie să fie condusă de Români.
Numai o naţie românească puternică şi stăpână va putea rezolva toate
problemele româneşti. O conducere românească României, o legiferare
românească, legi de protecţie a elementului românesc!
E ceasul să punem temeliile unei epoci noi. O epocă de
întoarcere la realităţile naţionale, dând naţiunii înţelesul ei
real de societate naturală, a unor indivizi de aceeaşi rasă, iar
nu în sensul naţionalităţii juridice a cetăţeanului, care permite
transformarea automată în români, a maselor de străini
năvăliţi la noi pentru a ne cuceri şi oprima.
E ceasul să se înalţe din temelii un Stat nou, etnic,
naţional, întemeiat pe primatul culturii naţionale, pe primatul
familiei şi pe primatul corporaţiilor muncitoare.
Despoliticianizarea Ţării este o poruncă a vremii. În
locul partidelor mereu aplecate străinilor, politica de neatârnare
şi încurajare a Românismului susţinător de Ţară.
Români,
Un singur glas trebuie să ascultaţi, tainic şi nepătruns ca
Dumnezeu: chemarea Patriei. Acest glas să-l audă toată suflarea
voastră. Lui să vă supuneţi într-un suflet.
Un Stat nou cu oameni cu păcate vechi nu se poate
concepe. Statul este o simplă haină care îmbracă trupul Naţiunii.
Putem face o haină nouă, luxoasă, scumpă, dar ea nu va fi de nici
un folos dacă va îmbrăca un trup istovit, distrus de cangrene
morale şi fizice.
Mişcarea noastră nu poate birui decât odată cu
desăvârşirea unui proces interior de conştiinţă a Naţiunii
Române. Când acest proces va cuprinde majoritatea Românilor şi
se va desăvârşi, biruinţa va veni automat!
Ne trebuie omul de credinţă, omul viteaz, omul de jertfă,
omul corect. Corect în raport cu el, corect în raport cu lumea, în
raport cu Ţara sa, în raport cu Dumnezeu.
Cea dintâi a noastră revoluţie morală în viaţa publică sau
privată trebuie să fie aceea de a ne învăţa să nu mai câştigăm
nimic din tragerea pe sfoară a altui om.
Nici un drept nu putem avea, nici o critică sau înfierare a
politicianismului incorect nu putem face, dacă noi înşine nu
suntem corecţi.
Noi aşteptăm biruinţa noastră de la desăvârşirea în
sufletul Naţiunii, a unui proces de perfecţiune omenească.
Caracteristica noilor forme statale din lume nu stă atât în forma statului,
cât stă în contribuţia naţiunei la crearea acestor forme de stat. Nu are
importanţă mecanica statului pe cât are în aceste schimbări voinţa naţiunei.
Aceiaşi stare de înaltă conştiinţă, aceiaşi stare de elan la care se
poate ridica
un neam chemat să-şi hotărască propria soartă.
La acest mare examen, la acest concurs care se dă între naţiile lumei,
se apreciază nu formarea şi înfăţişarea noastră a statului, ci capacitatea de
conştiinţă şi demnitatea naţiunei.
Omul nou sau Naţiunea înnoită presupune o mare înnoire
sufletească, o mare revoluţie sufletească a Poporului întreg, adică
o împotrivire direcţiei spirituale de astăzi şi o ofensivă categorică
în contra acestei direcţii.
Poporul Român nu are nevoie de un mare om politic, aşa cum greşit se
crede, ci de un mare educator şi conducător, care să biruiască puterile răului
şi să zdrobească tagma celor răi. Pentru aceasta însă, el va trebui să
biruiască mai întâi răul din el şi dintr-ai lui.
Ţara aceasta piere din lipsă de oameni, nu din lipsă de programe.
Pentru că aşa cum sunt astăzi oamenii crescuţi de politicianism vor
compromite cele mai strălucite programe.
Deci nu programe ne trebuie, ci oameni, oameni noi.
Să vă pregătiţi temeinic nu atât mintea, cât sufletul; pentru că
filosofi avem destui, dar ce folos că ei sunt laşi, fără caracter, fără suflet,
sau mai bine zis cu suflete pierdute.
Caracteristica timpului nostru: ne ocupăm cu lupta dintre noi şi alţi
oameni, nu cu lupta dintre poruncile Duhului Sfânt şi poftele firii noastre
pământeşti. Ne ocupăm şi ne plac victoriile asupra oamenilor, nu victoriile
împotriva păcatului.
Ne desolidarizăm de o mentalitate atotstăpânitoare peste veac şi peste
lume.
Ucidem în noi o lume pentru a înălţa o alta, înaltă până la cer:
domnia absolută a materiei răsturnată, pentru a fi înlocuită cu domnia
spiritului, a valorilor morale.
Nu negăm şi nu vom nega existenţa, rostul şi necesitatea materiei în
lume, dar negăm şi vom nega de-a-pururi dreptul stăpânirii ei absolute.
În acest om nou, trebui să învieze toate virtuţile sufletului
omenesc. Toate virtuţile rasei noastre. În acest om nou trebui
distruse toate pornirile spre rău. În acest tip de erou – erou în sens
războinic, pentru ca să poată prin luptă să-şi impună puterea;
erou în sens social, incapabil după victorie de a exploata munca
altuia; erou al muncii, uriaşul creator prin muncă al Ţării sale –
trebuie să fie concentrat tot ce a putut strânge mai bun în timpul
miilor de ani Poporul Român.
Pe acest om se va baza Statul cel nou, România de mâine,
ceasul învierii noastre ca Neam.
Această mare înviere, de la sine, va crea o ofensivă a
poporului în toate domeniile.
Această ofensivă, ajutată şi susţinută de legi, va repune pe
Român în drepturile lui de care a fost deposedat an cu an, într-o
mie de ani, cu nedreptate şi silnicie.
E ceasul să se desfiinţeze tot ce e parazitism pe trupul
istovit al Ţării; să se răscolească, să se organizeze şi să se
stimuleze toate energiile creatoare ale Neamului, să se facă
dreptate Românului în propria sa Ţară.
Programul este: Să dăm tot ce avem pentru Neamul nostru,
luptând din toate puterile împotriva acelora ce-l fură, exploatează
şi dezonorează, ameninţându-i existenţa.
Trăiţi ca fraţii între voi: UNIRE, unire şi iar unire.
Sacrifică tot, calcă-te pe tine în picioare, cu toate poftele şi
egoismul din tine, pentru această unire. Ea, UNITATEA, ne va
da biruinţa.
Nu-ţi vorbi de rău camarazii. Nu-i pârâ. Nu şopti la ureche, nu primi
să ţi se şoptească. În SINGURĂTATEA TA, roagă-te lui Dumnezeu, în
numele morţilor noştri, pentru ca să ne ajute să suferim toate
loviturile, până la capătul suferinţelor şi până la marea Înviere şi
biruinţă.
În societate veţi face şcoală de educaţie cu toţi cei pe care îi veţi
întâlni mai puţin pregătiţi decât voi asupra următoarelor: a fi drept cu
toată lumea, respect pentru cei ce s-au jertfit.
Purtarea voastră: pretutindeni, în orice împrejurare, să fie un
adevărat model.
Aşează un lucru la locul său, chiar dacă nu e sarcina ta a o face, ridică o
hârtie, ajută un camarad. Nu zice ca leneşul <>. Fă cât
poţi, fă tot, fă mereu, observă tot din jurul tău, judecă tot, acţionează cu
repeziciune. Inteligent şi viu ca un şarpe.
Războaiele se câştigă de aceia care au ştiut să atragă din văzduh, din
ceruri, forţele misterioase ale lumii nevăzute şi să-şi asigure concursul
acestor forţe. Forţele acestea misterioase sunt sufletele morţilor, sufletele
strămoşilor noştri, care au fost şi ei odată legaţi de glia, de
brazdele noastre,
care au murit pentru apărarea acestui pământ şi care sunt şi azi legate de el
prin amintirea traiului lor aici şi prin noi, copiii, nepoţii şi
strănepoţii lor.
Dar mai presus de sufletele morţilor stă Dumnezeu. Odată aceste forţe
atrase, ele vin în balanţa ta, te apără, îţi dau curaj, voinţă în toate
elementele necesare victoriei şi te fac să învingi. Introduc panică şi groază
în duşmani, le paralizează activitatea. În ultimă analiză, biruinţele nu
depind de pregătirea materială, de forţele materiale ale beligeranţilor, ci de
puterea lor de-a-şi asigura concursul puterilor spirituale. Astfel se explică,
din istoria noastră, biruinţele miraculoase ale unor puteri materialiceşte cu
desăvârşire inferioare.
Cum se poate asigura concursul acestor forţe?
1) prin dreptatea şi moralitatea cauzei tale;
2) prin apelul frecvent, insistent, la ele.
Cheamă-le, atrage-le cu puterea sufletului tău şi ele vor veni.
Puterea de atracţie este cu atât mai mare, cu cât apelul, rugăciunea, se face
în comun de către mai mulţi.
Române, Fii disciplinat, căci numai aşa vei învinge.
Disciplina este o îngrădire a noastră fie pentru a ne conforma unor norme
etice de viaţă, fie pentru a ne conforma voinţei unui şef.
În cazul întâi o practicăm pentru a urca pe înălţimile vieţii, în cazul
al doilea pentru a obţine succesul în luptă.
Pot fi o sută de oameni care se iubesc între ei ca fraţii. Dar în faţa
unei acţiuni, e posibil ca fiecare să aibă câte o părere. O sută de păreri nu
vor birui niciodată. Dragostea singură nu-i va putea face biruitori. Este
nevoie de disciplină. Să-şi însuşească toţi o singură părere, aceea a celui mai
experimentat dintre ei, a şefului.
Disciplina este chezăşia biruinţei pentru că ea asigură unitatea
efortului. Sunt greutăţi pe care numai un neam întreg, unit, ascultând de o
singură comandă, le poate birui.
Iar dacă, întru tot adevărul, disciplina este o renunţare, o jertfă, ea
nu înjoseşte pe nimeni. Pentru că orice jertfă înalţă, nu coboară.
Munceşte, munceşte în fiecare zi. Munceşte cu drag. Răsplata muncii
să-ţi fie nu câştigul, ci bucuria că ai pus o cărămidă la înflorirea
României. Vorbeşte puţin, vorbeşte ce trebuie, vorbeşte când trebuie.
Oratoria ta este oratoria faptei. Tu făptuieşte, lasă-i pe alţii să
vorbească. Trebuie să devii altul. Un erou. Ajută-ţi fratele căzut în
nenorocire. Nu-l lăsa. Mergi numai pe căile indicate de onoare. Luptă
şi nu fi niciodată mişel. Lasă pentru alţii căile infamiei. Decât să
învingi printr-o infamie, mai bine cazi luptând pe drumul onoarei
Orice muncă e onorabilă de la măturător de stradă, la plugar, muncitor etc.
Nu e onorabilă haimanaua, omul fără căpătâi, beţivul, coada satelor şi a
oraşelor, pleava.
Ne trebuie în primul rând curajul de a sfărâma mentalitatea în care
creştem noi, mentalitatea care face pe tânărul intelectual să-i fie ruşine, de a
doua zi, după ce a devenit student, să mai ducă un pachet în mână pe
stradă.
Căci nu avem nici un prieten. Nici o mână sinceră de ajutor nu se zăreşte
de nicăieri întinsă către noi. Cele pe care le vedeţi, care încearcă să ne
ademenească şi să ne cumpere, apropiindu-se binevoitoare, sunt mâini
vrăjmaşe.
Păziţi-vă pe voi şi copiii de azi şi de mâine ai Neamului Românesc şi ai
oricărui Neam din lume, de această racilă îngrozitoare: mişelia.
Învăţaţi-i pe copiii voştri să nu întrebuinţeze mişelia nici în contra
prietenului şi nici în contra celui mai mare duşman al lor. Nici în contra
mişelului şi a armelor lui mişeleşti să nu întrebuinţeze mişelia, pentru că, de
vor învinge, nu va fi decât un schimb de persoane. Mişelia va rămâne
neschimbată. Mişelia învinsului va fi înlocuită cu mişelia învingătorului.
În esenţă, aceeaşi mişelie va stăpâni peste lume. Întunericul mişeliei din
lume nu poate fi alungat prin alt întunerec, ci numai prin lumina pe care o
aduce sufletul viteazului, plin de caracter şi de onoare.
Crede în Dumnezeu şi roagă-te Lui. Şi închină-te pentru
cei morţi care veghează asupra noastră.
Clocoteşte ura în jurul vostru ca marea în jurul unei insule
de piatră. Vi se vor întinde paharele de ademenire,
politicianismul, prin miile de mijloace, va voi să vă facă trădători,
vor curge cuvintele mieroase şi promisiunile, minciunile,
calomniile. Vor încerca dezbinarea voastră, vor curge deopotrivă
asupra voastră ameninţările şi ura. Veţi fi prigoniţi. Veţi simţi
amarul nedreptăţilor. Eu vă strig: nu vă lăsaţi!
Corneliu Zelea Codreanu
Fragment din LICĂR DE ICOANE, testamentul politic al lui Corneliu
Zelea Codreanu, cu înseşi cuvintele acestuia, prin asamblare logică de
idei citate – pentru fluidizarea lecturii, fără
ghilimele – din scrierile: <>, <>, <>, <> şi <>,
redactat de Radu Mihai Crişan, doctor în economie – specializarea
<>.
Traiasca dacii liberi!
Inrobirea noastra sa fie doar iubirea de Hristos si de aproape – ORTODOXIA!
@Iustina
Spiritul dacilor a prins deja glas.Stramosii nostri nu sunt barbari!
Suntem “drepti” de mai mult de 2000 de ani.
Simt nevoia sa mentionez:in perceptia mea IN HRISTOS nu esti niciodata rob,nici macar metaforic!
Esti om-inger.