De mai multă vreme, nu mai avem vreo îndoială, că în România sentimentul naţional a devenit o batjocură. Sunt destule semnale că am intrat sub oglinda întunecată a apei şi ne îndreptăm spre adânc.
Mizeria morală, instalată peste tot, de neoprit, se îngemănează cu sărăcia. Preţurile îndeamnă la crimă sau sinucidere, partidul de guvernământ şi sateliţii săi conduc treburile ţării cu spatele la popor, şi ne tot recită că la sfârşitul lunii „se iese din recesiune”. Sunt unii pentru care nimic nu mai este de ajuns. Această ţară nu trebuie doar adusă în zdrenţe, cu mâna întinsă la FMI, Banca Mondială şi UE, ea trebuie să fie transformată şi într-o zdreanţă morală, ca să fie demnă a se scufunda.
Ce s-a întâmplat pe 15 martie la Miercurea Ciuc, unde un rătăcit – Csibi Barna – funcţionar public în cadrul Direcţiei Finanţelor Publice Harghita, a „spânzurat” în centrul localităţii un manechin ce-l reprezenta pe Avram Iancu, nu este doar „un izolat caz provocator” la adresa românilor, cum s-a justificat. Este o ofensă impardonabilă. „Aşa păţesc toţi care greşesc împotriva naţiunii maghiare şi a secuilor”, a spus Csibi Barna, membru marcant al “Asociaţiei de Cultură şi Tradiţii” Garda secuiască, neînregistrată juridic. O necesară precizare: întregul gest tembel al iredentistului Csibi Barna a avut aprobarea autorităţilor locale, inclusiv al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Harghita. Judeţ în care tangenţa cu democraţia este aproximativă. Şi, mai de grabă, putem vorbi de disoluţia autorităţii.
Această provocare incalificabilă a urmat declaraţiei belicoase, făcută la Târgu Mureş, duminică, de preşedintele Parlamentului ungar, Kovar Lazlo, că „statul ungar sprijină dorinţa de autonomie locală a secuilor. Mai mult decât atât, acestă dorinţă este şi întemeiată moral şi sprijinită de Creator”, a spus oficialul maghiar. Acest delir, al unei înalte oficialităţi de la Budapesta, nu a fost sancţionat de autorităţile române, cu excepţia liderilor opoziţiei. A urmat o declaraţie, realmente indecentă, a premierului ungar Viktor Orban. Dar Ungaria deţine preşedenţia UE şi de la o vreme UDMR primeşte direct comenzi de la Budapesta.
Sistematic, reacţia autorităţilor române este una leşinată, şi în afara televiziunilor de ştiri, mereu incriminate, toate provocările sunt duse în derizoriu. Ar fi chiar culmea ca „ardeleanul” Emil Boc, premierul ţării, să simtă vreun fior naţional, nu naţionalist, şi să aibă un punct de vedere românesc, atâta vreme cât depinde de oportunistul UDMR.
Cel puţin, liderul acestui partid, Kelemen Hunor, ministrul Culturii, a declarat că nu are cunoştinţă despre acest eveniment, însă este „regretabil dacă s-a întâmplat aşa ceva”. În nici o ţară a Uniunii Europene, unde chiar asistăm la o recrudescenţă a naţionalismului şi xenofobiei, nu ar fi fost posibil aşa ceva.
Noi, românii, suntem invitaţi la toleranţă, modernitate europeană şi chiar ne conformăm, deşi zgomotul de fond al convieţuirii în judeţele dominate de etnicii maghiari şi secui este bombăneala, resentimentul, scandalul, segregarea etnică.
Ceea ce s-a petrecut la Miercurea Ciuc este un atentat la demnitatea românilor. Deloc primul şi nici ultimul.
Sigur, nimic nu este mai nepotrivit decât o teorie a demnităţii, bunul uz al libertăţii. Dar dacă noi, românii, înţelegem şi acceptăm că ţara suntem toţi, şi ne simţim răspunzători pentru tot ce se întâmplă cu toţi românii, naţionaliştii maghiari etalează invariabil o mentalitate de sectă, nu se iubesc decât pe ei, practică amorul de sine, sub devize anacronice, dorind o Românie – separeu.
Ultimile fandări ale premierului Emil Boc, într-o ţară care nu prea mai interesează pe nimeni, nu sunt altceva decât gesturi curtenitoare UDMR-ului, care conştientizează acest lucru şi se comportă în consecinţă.
Mircea Canţăr / Cuvantul Libertatii via Ziaristi Online
Citeste si alte articole de pe Ziaristi Online:
Editorial: “Orbetii”. De ce tace Basescu la tiganeala ungureasca anti-romaneasca?
Acest episod, intrat deja în folclor, este unul real şi redau aici descrierea lui făcută de generalul Marcel Olteanu, fost guvernator al Budapestei în timpul ocupaţiei româneşti a Ungariei, între august şi noiembrie 1919. A apărut iniţial în cartea sa “Huzarul negru”, 1926, şi a fost preluat în reeditarea cărţii generalului Gheorghe Mărdărescu […]