Blana de Vulpe argentiniana, cea mai cautata in Ministerul Afacerilor Externe DIN Romania. “Ambasadoarea-porno” Manuela Vulpe isi intinde coada peste Argentina si Paraguay

Fix doua luni a stat pe plaiuri mioritice Manuela Vulpe, fosta ambasadoare “extraordinara si plenipotentiara” (normal) in (simultan) Mexic, Republica Costa Rica, Republica Guatemala, Republica Honduras, Republica Nicaragua şi Republica El Salvador. Se pare ca calitatile sale dar si o aventura picanta cu seful M.A.E. Baconscky – un fin teolog, conservator, presedinte al Fundatiei Crestin Democrate, om de dreapta si familist convins – au recomandat-o spre aceleasi zari sud-americane, propunerea Centralei ca Manuela Vulpe sa-si continue sejurul, de data aceasta in Argentina si Paraguay, fiind avizata miercuri de Parlament. La aceeasi sedinta, şeful Cancelariei preşedintelui României, Cătălin Avramescu (foto dreapta cu Manuela Vulpe), propus ambasador în Finlanda şi Estonia, a primit avizul pozitiv al parlamentarilor din Comisiile de politică externă la numai un singur vot diferenta, cu 16 voturi „pentru“ şi 15 „împotrivă“. Deci, sa recapitulam putin: o ambasadoare care ar fi facut sex cu Teodor Baconschi intr-un jacuzzi, actualul Ministru de Externe din Romania fiind aflat la momentul respectiv in control la ambasada Romaniei din Australia, si care din aceasta cauza, oarecum nedeontologica, urma sa fie rechemata in tara in 2007, conform afirmatiilor purtatorului de cuvant de atunci, este lasata sa-si continue misiunea sa “muy larga” desfasurata in nu mai putin de sase tari sud-americane, dupa care revine in tara pentru doar doua luni si este trimisa la loc, pe aceleasi meleaguri caldute. Cum se numeste chestia asta: corupere sexuala de ministri? Pai si cu bietul porno-consul Nuica ce-au avut? Iata ce scrie Curentul:

Manuela Vulpe îşi pregăteşte paşii de tangou argentinian

Firea „caliente“ a ambasadoarei Manuela Vulpe nu poate fi astâmpărată decât în ţara tangoului, Argentina, acolo unde iubitul său virtual, ministrul Baconschi, este pe cale să o trimită. După Mexic şi Australia, pentru Manuela se pare că locul cel mai potrivit să-şi facă o vacanţă exotică de patru ani este Argentina, ţară care poate stârni noi pasiuni diplomatico-exotice pentru neoficiala Evita Peron a MAE. Numele fostei ambasadoare a României în Mexic, Manuela Vulpe, a fost implicat într-un scandal, în iulie 2007, după ce presa din România a primit o serie de e-mail-uri trimise şi primite de aceasta, o parte din corespondenţa electronică fiind cu actualul ministru de externe, Teodor Baconschi, şi conţinând şi referiri la o posibilă relaţie intimă. În 31 august 2007, purtătorul de cuvânt de la acea vreme al MAE, Ilie Bănică, declara că procedura de rechemare a ambasadoarei României în Mexic, Manuela Vulpe, a fost declanşată, ultimul demers necesar pentru finalizarea procedurii fiind semnarea cererii de rechemare de către preşedintele Traian Băsescu (ceea ce din intamplare nu s-a mai intamplat – nota red). Mai mult, aceasta a fost acuzată în urmă cu câţiva ani că şi-ar fi aranjat la RAAPPS să cumpere un imobil la preţ scăzut pentru fiul ei. În alte ţări civilizate, „Vulpea de la MAE“ ar fi zburat lejer în cel mai bun caz în spaţiul privat, numai că la noi până şi poliţiştii pot deveni diplomaţi.

Dragoş Stănculescu / Curentul via Ziaristi Online

Stirea a fost prezentata si de Mediafax

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova