Ziaristi Online: Presedintele Romaniei avertizat de 1000 de romani – istorici, scriitori, jurnalisti – asupra pericolului Patapievici la adresa Istoriei nationale. Cotidianul National: Basescu fata cu aspiratoarele de sinecuri

Dr Emilia Corbu: Petiţia “Apăraţi Istoria Românilor” a fost înregistrată oficial

Petiţia “Apăraţi Istoria Românilor” a fost înregistrată oficial. Le mulţumim tuturor celor care ne-au susţinut, ziariştilor care au mediatizat cazul, istoricilor care s-au implicat direct, românilor din lumea întreagă şi aşteptăm cu toţii răspunsul solicitat instituţiilor reprezentative. In definitiv, istoria românilor este a noastră, a tuturor.

În perioada 17 iunie-3 iulie 2011 (16 zile) Petitia a fost semnată de 1000 persoane. S-a aflat în topul celor mai populare petiţii şi zile în şir a fost, conform statisticilor, cea mai semnată petiţie.

Printre semnatari se află cadre didactice universitare, istorici, arheologi, teologi, intelectuali din diferite domenii, studenţi.

A fost semnată şi de mulţi români aflaţi în SUA, Australia, Canada, Suedia, Republica Moldova, Danemarca, Olanda, Franţa etc.
Provenienţa semnatarilor ne indică faptul că pe primele trei locuri se află trei oraşe, mari centre universitare, Bucureşti, Constanţa, Iaşi, iar pe locul patru se află Clujul (redat în tabelul statistic la trei puncte diferite).

Un cuvânt special trebuie să adresez istoricilor care, deşi nu ştiau de proiectul “România Medievală” s-au informat rapid şi au reacţionat. Dacă aşa ceva s-ar fi petrecut pe vremea lui Iorga, lumea istoricilor ar fi luat foc. Dar aceia erau unul şi unul. Puţini, dar foarte buni. Studiile şi cărţile lor sunt şi acum valabile prin bogăţia de idei dar şi prin documentarea completă, la nivelul timpului lor.

Continuarea la Ziaristi Online

Vezi si Razvan Ioan Boanchis: Basescu fata cu aspiratoarele de sinecuri »

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova