JURNALUL NATIONAL: OMUL ZILEI. Constantin Barbu. Profesor

Dacă nu acum, în viitorul apropiat, generaţiile ce or să vină cu pretenţia de-a se ridica la cultură n-ar ierta faptul ca unul dintre cei mai luminaţi cărturari ai veacului al XVIII-a, principele Dimitrie Cantemir, cu scrieri de o excepţională importanţă depozitate în mai multe oraşe ale lumii, să nu se afle în zestrea bibliotecilor neamului din care s-a zămislit şi s-a ridicat. Dar cum cultura este un organism viu, care ştie singură cum să-i ademenească în mrejele ei (ca legendara Circe) pe cei meniţi s-o slujească şi s-o ducă înainte, iată că în cazul de faţă pe post de Ulise a fost profesorul Constantin Barbu, cel care a făcut din aducerea acasă a manuscriselor lui Cantemir o adevărată odisee, după cum singur mărturiseşte. Graţie efortului său susţinut pe parcursul a câtorva decenii şi prin bunăvoinţa, înţelegerea şi “complicitatea” Excelenţei Sale ambasadorul Alexander Churilin, primele 25 de volume din “Integrala Manuscriselor Dimitrie Cantemir”, un proiect coordonat de profesorul Constantin Barbu şi realizat cu aprobarea lui Vladimir Putin, vor fi donate azi Bibliotecii Academiei Române de către Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti. “Povestea manuscriselor lui Cantemir este o odisee. Pentru această odisee ai nevoie de îndurare, cărturărie, muncă, dar Dimitrie Cantemir, principele cel mai cultivat din ultima mie de ani, merită.” Pentru extraordinarul său efort de-a aduce acasă o parte scanată din marele tezaur Cantemir, Jurnalul Naţional îl declară Omul Zilei pe profesorul Constantin Barbu.

Sursa: Jurnalul.ro

Nu ratati, in curand, la Roncea Ro: Lansarea Integralei Manuscriselor Cantemir la Academia Romana. Profesorul Barbu felicitat de Putin. FOTO/VIDEO

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova