În anul 2000, după lungi tergiversări – 10 ani! – se instituia decoraţia “Crucea Comemorativă a Rezistenţei Anticomuniste”, ce urma să fie conferită foştilor deţinuţi politici şi luptătorilor din munţi de Cancelaria Ordinelor de pe lângă Administraţia Prezidenţială a României, după consultarea cu cele trei asociaţii ale deţinuţilor politici. Au mai trecut 14 ani (!), numărul celor care au luptat cu arma în mână sau care au fost scăpaţi de Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi Maica Lui din iadul închisorilor comuniste s-a micşorat drastic, dar distincţia tot nu a fost conferită nici măcar unuia dintre membrii adevăratei elite, cea morale, a României.
Între liichelele şi patapievicii ţinuţi în braţe de Băsescu, ca sa nu mai vorbim de mizerabilul antiromân Tokes, blandienele şi lucinschii lui Constantinescu sau cei 66.100 de decoraţi ai lui Iliescu, cu greu s-a strecurat un fost deţinut politic. Şi acela – regretatul Vasile Paraschiv -, a primit Steaua României, pentru câteva secunde, doar pentru a i-o arunca apoi în obraz lui Băsescu.
Viitorul preşedinte al României, oricine va fi el, are datoria să repare imediat ce este pus în funcţie această inimaginabilă ofensă adusă, timp de 25 de ani, celor mai bravi dintre români, aceia care au rezistat prin credinţă sau, urmăriţi de Securitatea bolşevică, s-au frânt, ca brazii, dar niciodată nu s-au îndoit.
La această infamie se adaugă şi nerecunoştinţa de la nivelul local, din zonele unde s-au jertfit pentru ţară mulţi dintre luptătorii din rezistenţa anticomunistă, acest fenomen unic prin amploarea lui în întreg spaţiul european ocupat de sovietici. Unde sunt străzile celor ce nu mai sunt? Ba se mai găsesc chiar şi unii netrebnici, asemenea părinţilor lor kominternişti, care să vrea să dărâme şi statuiile, acelea puţine, care s-au ridicat în memoria câtorva valori-simbol, în plan naţional dar şi universal, ca martirul Mircea Vulcănescu, sau Eliade şi Ţuţea.
Situaţia Crucii Rezistenţei Anticomuniste (proiectul în foto) cât şi Apelul de mai jos, privind străzile lipsă în memoria Haiducilor Muscelului Arsenescu şi Arnăuţoiu, apel susţinut si de Asociaţia Civic Media, trebuie să intre de urgenţă pe agenda dlui Octav Bjoza, preşedintele AFDPR, numit, în premieră post-decembristă, secretar de stat la Secretariatul pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist din cadrul Guvernului Ponta. Iar acest Secretariat, ca să nu rămână numai cu numele pe o hârtie, trebuie să acţioneze, de urgenţă, potrivit titulaturii sale. Măcar acum, în al 25-lea ceas.
APEL: Unde sunt străzile celor ce nu mai sunt? Apel către societatea civilă românească în favoarea judeţului Argeş-Muscel şi a redenumirii de străzi în amintirea liderilor rezistenţei anticomuniste.
Dreptate întârziată .
De 25 de ani , nu se repară ofensa adusă martirilor Luptători în Rezistența Anticomunistă și nu s-a făcut nimic pentru acordarea Crucii Comemorative a Rezistenței Anticomuniste . M-am adresat în repetate rânduri Cancelariei Ordinelor a Adnministrației Prezidențiale ,din timpul mandatului Președintelui Băsescu , fără rezultat . De ce ?
Noul Președinte al României Domnul Klaus Werner Iohanis are datoria de a repara ofensa adusă martirilor Luptători în Rezistența Anticomunistă.
7 Martie 2015 Gheorghe N. ARNĂUTU .
Mult succes!
Buna ziua,
ref. la rezistența armată anticomunistă
Din fericire, destulă lume a auzit până în momentul de față despre grupurile de rezistență din munți, în general acționând în regiuni izolate, greu accesibile. Dar nu se spune nimic despre Grupul Lugojanu, care în perioada 1956-1957 a acționat ÎN BUCUREȘTI, deci chiar în capitala statului comunist. Din acest grup făceau parte mai mulți tineri din București, conduși de Lugojanu și Sâmpetru, dintre care în special Lugojanu s-a dovedit a fi iițiatorul majorității acțiunilor. Ei urmăreau să dea lovituri direct asupra centrelor de greutate ale puterii comuniste. Din păcate, grupul lor de rezistență a fost distrus într-o ciocnire armată petrecută pe Calea Călărașilor în dreptul Bisericii Sf. Ștefan, înainte ca ei să fi apucat să organizeze vreo acțiune importantă. Articolele apărute în Magazin Istoric și Pentru Patrie (înainte de 1989) îi prezintă ca un grup de infractori de drept comun periculoși. După 1989 s-a așternu complet tăcerea asupra acetui caz. Rog, faceți o investigație jurnalistică serioasă și redați memoriei colective acest episod uitat. Pe zidul Bisericii Sf. Ștefan se cuvine plasarea unei plăci comemorative pentru unicul grup de rezistență armată pe care l-a avut Bucurestiul. Mai ales că toți au fost condamnați la moarte și executați în perioada 1958-1959.
Cu stima
Va multumesc foarte mult pentru aceasta informatie. O sa ma interesez si o sa vorbesc cu Parintele paroh. Doamne ajuta!