Părintele Arsenie Papacioc: “Nu contează ce zic oamenii despre tine, ci ce zice Dumnezeu”

Parintele Arsenie Papacioc de Cristina Nichitus Roncea“In invatatura crestina, imi spunea parintele, la Techirghiol, moartea nu este pierdere. Ai nostri, martirii, sunt eroi, macar ca i-au spintecat si le-au taiat capetele. Dar nu au murit, ci, din contra, s-au adaugat la vesnicie. Pentru ca viata pe pamant nu e altceva decat pregatirea pentru cealalta viata. Cum zice Mantuitorul: «Si a trecut de la moarte la viata!». Auziti? Viata e Dincolo, si noi asta facem, trecem dinspre moarte spre viata…”

M-am intrebat de ce parintele Arsenie Papacioc a ales malul marii ca loc in care sa cunoasca nemarginirea dragostei de Dumenzeu si acel “aeternum vale” al fapturii subtiri si evanescente… Poate, ma gandesc, acolo, la Techirghiol, l-a manat destinul sau crestin: sa-si mantuie viata calatoare sub acoperamantul unei biserici de lemn – si ea, tot calatoare; acea bisericuta stramutata din muntii regali ai Caraimanului – care vegheaza si castelul de la Sinaia – pana la Techirghiol, de teama ca “s-ar arde-ntr-o noapte”. Ori, poate, prea multele intrebari ale celor multi, la care se simtea chemat sa raspunda, nu l-au lasat sa stea prea mult intr-un loc. Si parca nici n-ar fi de mirare, cand insusi Apostolul Andrei si-a deschis calea increstinarii noastre pe la Dunare si pe la Mare, cand Athosul crestin ortodox e-nconjurat din trei parti de mare, cand domnul poeziei noastre, Eminescul, privea marea ca pe o poarta a mortii si a vietii celei vesnice…

Și daca Arsenie Papacioc ar fi ajuns sa implineasca suta de ani (s-a stins la 98 neimpliniti) ar fi ramas la fel de tanar in spi­rit, asa cum l-am cunoscut intr-o amiaza de toamna, la Techirghiol. Eram fata in fata: eu, parand un batran obosit de sine si de lumea sa, el, parand un tanar etalandu-si fervoarea pentru Dumnezeu si raspunsurile maiestrite la intrebarile imposibile ce i le puneam.

“Dumneavoastra, mi-a zis el atunci, nu e suficient ca m-ati cunoscut daca intalnirea noastra nu schimba ceva. De folos ar fi daca v-ati rupe nitel si pentru altul. Drumul asta este cel placut lui Dumnezeu. Daca spun lumii: «Iubiti-va vrajmasii!», simt oamenii frematand de parca le-as fi sagetat inimile. «Pana aici, Parinte! Asta nu putem face!» Dar nu conteaza ce zic oamenii despre tine, ci ce zice Dumnezeu. Pentru ca focul iadului are calorii mai multe… Dar n-are lumina, ca acolo e intune­ric…”

Povestea monahului de la malul marii, Arsenie Papacioc, e insa mult mai lunga si mai complexa, iar cu trecerea timpului faptele lui apar tot mai semnificative. Daca n-ar fi murit cu patru veri in urma, poate n-ar fi murit niciodata. Acum, cand nu mai este, stim sigur ca el continua sa fie cu noi, adaugandu-se la vesnicie…

Continuarea la Reportajele Antena Satelor

Un text de Valentin Țigău, Radio România Internațional

Foto: Cristina Nichituș Roncea

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova