Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Proză din Găina fără bilet

Europa Liberă din măsea

O echipă complexă a Securităţii, în care fuseseră incluşi şi cîţiva specialişti de la Departamentul Tehnico-Ştiinţific, investigau discret cazul unui cetăţean din Chetreşti, comună suburbană a Balboceştiului, care se plîngea că i s-a implantat în măsea un radio minuscul, pus pe lungimea de undă a Europei Libere.
Cetăţeanul, un tractorist dat afară de la SMT pentru beţie (se îmbăta atît de tare încît ara brazdele în formă de opt), declara asta cînd lua ceva peste nivelul de la care se făcea pulbere.
Că avea un aparat de radio în măsea, fie şi pe lungimile de undă ale Europei Libere, nu era cine ştie ce. Securitatea se confrunta, în ultimul timp, cu fel de fel de asemenea cazuri, care mai de care mai ciudate. Un bătrîn analfabet din Dăcăneasa, de exemplu, pretindea că noapte de noapte vine la el, pe furiş, să discute împreună teoria Relativităţii, însuşi Albert Einstein. Marele savant – susţinea bătrînul – avea serioase îndoieli privind formula E=mc2 şi ţinea să-i ceară sfatul. Nu faptul că Albert Einstein, declarat mort de toate manualele, discuta cu un analfabet din satul Dăcăneasa, judeţul Botoşani, ţara, România, atrăsese atenţia Securităţii, ci menţiunea că venea pe ascuns.
– Păi, de ce să vină pe ascuns?! se miră ofiţerul care primise cazul, suficient de citit pentru a fi sigur că Albert Einstein nu figura pe lista autorilor interzişi.
Dacă insul din Chetreşti s-ar fi plîns doar, Securitatea nu s-ar fi vîrît pe fir.
Ba mai mult, prin unităţile sale de diversiune ar fi răspîndit vestea în toată ţara.
Să ştie toţi românii că oficina de la München nu se dădea în lături de la nici un mijloc murdar pentru a-şi propaga minciunile ordinare.
Iată, ajunsese pînă acolo, încît, într-o noapte, profitînd de faptul că un om al muncii dormea adînc, pentru a-i putea îndeplini a doua zi sarcinile de producţie în chip exemplar, îi implantaseră un dispozitiv în măsea!
Din nenorocire, insul din Chetreşti nu numai că se plîngea, dar, mai mult şi mai grav, reproducea la bodegă, emisiuni întregi ale Europei Libere.
În România, postul de radio de la München era recepţionat în clar doar de dispozitivele Securităţii de la Bucureşti. De cum i se deschise Dosar de Urmărire Informativă, cetăţeanul din Chetreşti fu înregistrat zi şi noapte.
Transcriptul dovedea însă, în chip zdrobitor, că recepţiona Europa Liberă cu o acurateţe ieşită din comun, mai mare chiar decît cea a aparatelor de la Bucureşti.
Descoperirea îi făcu să intre la bănuieli.
Cetăţeanul ascundea acasă o staţie de recepţionat Europa Liberă, mai puternică decît cea a Departamentului Securităţii Statului! Iar chestia cu aparatul de radio din măsea era un simplu pretext pentru a putea răspîndi în voie cele propagate de Europa Liberă.

Mai multe descinderi inopinate în casa suspectului nu găsiră nimic.
Singurul lucru mai deosebit al insului era o capră, pe care o ţinea în camera în care dormea şi care, potrivit celor spuse de el, prindea să behăie cînd auzea Internaţionala intonată pe două voci.
Verificară şi asta, aducînd din Balboceşti un grup vocal, specializat în muzică populară, dar care, la o adică, putea interpreta şi cîntece revoluţionare.
Se adevereau spusele suspectului.
La auzul Internaţionalei pe două voci (doar pe două voci!), animalul tresărea brusc, o lumină intensă i se aprindea în priviri şi, ridicând capul, începea să behăie.
Sub un pretext oarecare, îl ridicară de la domiciliu şi-l ţinură în arest preventiv 24 de ore.
Deşi departe de casă, suspectul putea spune pe de rost tot ce se difuzase în seara anterioară la Europa Liberă.
Anchetatorii, curioşi să afle ce se mai zicea la postul de la München, îi dădură voie să vorbească vreo două ore. Cînd cetăţeanul se apucă să relateze amănunţit injuriile la adresa Ceauşescu, personal, îl opriră.
Era prea de tot.
Îl lăsară liber, punîndu-i în vedere să nu mai răspîndească minciunile auzite la Europa Liberă.
Cetăţeanul continuă însă activitatea sa împotriva socialismului.
Cînd îl chemară şi-i arătară Angajamentul, cu a cărui iscălitură îi dădură drumul, se plînse că n-are ce să facă.
Cînd se îmbăta, nu se putea stăpîni, spunea în gura mare tot ce-i răspîndea în cap radioul din măsea.
Într-una din zile pică de la Bucureşti, din Centrală, un control de rutină. Luînd la mînă DUI (Dosarele de Urmărire Informativă), ofiţerul superior dădu peste afacerea cu Europa Liberă din măsea.
Cei din Balboceşti îi explicară ce şi cum, ba chiar se şi plînseră că nu-i dau de leac.
– Un medic specialist aţi consultat?
Nu le trecuse prin cap aşa ceva.
Şi chiar dacă le-ar fi trecut, la ce medic să apeleze? Din reţeaua de informatori făceau parte, într-adevăr, cîţiva medici stomatologi. Ei aveau drept misiune să tragă de limbă pacienţii, ştiut fiind că multora le era atît de frică de dentist încît îi lovea o criză de sinceritate. Cazul cu tranzistorul din măsea era extrem de complicat, de un nivel de confidenţialitate mult mai înalt decît cel pînă la care aveau acces informatorii cu studii superioare.
Cel venit în control le promise că le va trimite, din Centrală, un expert în astfel de cazuri.
Şi, într-adevăr, la nici o săptămînă după, se prezentă la sediu expertul cel promis.
Era medic stomatolog specializat în folosirea dinţilor în scopuri informative şi contrainformative.
Printre altele, el putea calcula cu exactitate în cît timp se sparge în dinţi fiola cu otravă a lucrătorului trimis ca spion în Occident.
Lucrase chiar şi la implementarea unui aparat foto într-un dinte din faţă, care s-ar fi declanşat cînd rîdeai. Pentru asta era nevoie de un aparat ultraminiaturizat, pe care-l fabricau însă doar americanii şi supus embargoului la vînzarea în Est, întrucît era inclus în categoria materiale strategice.
Pe cetăţeanul din Chetreşti medicul îl încîntă în mod deosebit. Era primul dintre anchetatori care-l lua în serios. Astfel dispus, reluă cu lux de amănunte ce i se întîmpla. De fapt, nici nu era sigur că radioul e în măsea. Aşa credea el, dat fiind că programul Radio Europa Liberă îi suna în cap ca şi cum ar fi avut un radio în ţeastă. Or, din cîte ştia şi el, un astfel de aparat, oricît de minuscul ar fi, n-are loc în creier.
De cînd ţi se întîmplă asta? se interesă, oarecum mirat, expertul de la Bucureşti.
Cetăţeanul se învoi bucuros să-i spună. Atît de bucuros că părea că asta ar fi vrut de la început, dar nu îndrăznise s-o ceară.
Şi începu să povestească cum totul a pornit din ziua cînd l-a durut măseaua şi, la sfatul bunicului, un bătrîn care şedea în şopron cît era ziua de mare şi făcea Titanice din hîrtie creponată, şi-a pus pe locul presupus a fi al cariei un căţel de usturoi îmbibat în rachiu. Cum nu scăpase prilejul de a da şi o duşcă, se culcase imediat.
Dimineaţa, durerea îi dispăruse, ca luată cu mîna. În cap însă îi sunau emisiunile Europei Libere.
Cel venit de la Bucureşti nu-i spuse nimic atunci, la finele discuţiei. Îl trimise acasă şi, rămas singur, privi un timp pe fereastră. După care dădu nişte telefoane, răsfoi un caiet pe care-l ţinea într-o servietă diplomat, ferecată printr-un cod, şi se interesă pînă la ce oră e deschisă cantina. A doua zi, cînd cetăţeanul se prezentă din nou la sediul Securităţii, după cum i se spusese, îi ceru să deschidă gura şi i se uită înăuntru cu o lanternă minusculă. După ce privi un timp pe fereastră, zise Hm! şi, revenind la birou, scrise ceva pe un bileţel. Cu acesta trebuia să meargă insul din Chetreşti la unul din medicii dentişti informatori ai Securităţii.
Medicul îl primi, luă biletul, exclamă, Aha! şi, zicîndu-i să se urce pe scaun, îi scoase măseaua cu pricina.
Dat fiind că mai înainte i se făcuse anestezie, cetăţeanul nu simţi nimic.
Se supără însă cînd dentistul dădu din umeri la întrebarea: dar o plombă cine-mi pune?
Dentistului i se deconta doar scoaterea măselei.
În realitate, cei de la Securitate nu voiră să rişte punîndu-i o plombă.
Dacă după aia ar fi auzit Vocea Americii?!

• Share
• Tweet
• Pin
• Email