Victor Roncea Blog

La 29 octombrie 2008 s-au încheiat dezbaterile în, de pe acum celebrul proces al manuscriselor scriitorului francez de origine română Emil Cioran (9 aprilie 1911, Răşinari, România – 20 iunie 1995, Paris, Franţa) desfăşurat în faţa primei camere a Tribunalului de Mare Instanţă din Paris, pronunţarea fiind amânată peste 5 săptămâni. Timp suficient pentru ca magistraţii parizieni să mediteze asupra sorţii date unor bunuri spirituale rămase drept moştenire.
Parcă în spiritul pesimismului şi contradictoriului vieţii şi operei marelui eseist şi gânditor, soarta manuscriselor sale a mers de la ignorare şi dezinteres, până la a ajunge a fi considerate „pepite” de aur din punct de vedere financiar şi bunuri inalienabile ale patrimoniului cultural public. Aşadar, justiţia franceză a avut de ales între jocul întâmplării şi interesul public, dar miza bănească rămâne şi ea imensă, dacă avem în vedere că, între timp, preţul manuscriselor a explodat: de la 150.000 de euro în 2005, la peste 1 milion, cât sunt estimate astăzi.
În sfârşit, la 3 decembrie tribunalul parizian a decis, nu fără surprindere, că Biblioteca universitară nu are niciun drept asupra manuscriselor litigioase, iar proprietara firmei de curăţenie, care le-a descoperit, „poate dispune în mod liber de acestea.”

O modestă moştenire financiară
După o viaţă zbuciumată, preocupat în permanenţă de problema morţii şi a suferinţei, perpetu bântuit de ideea sinuciderii şi total dezinteresat de valorile materiale (printre altele a refuzat de mai multe ori premii literare, în numele dispreţului suveran faţă de onoruri) Emil Cioran se stinge din viaţă la 20 iunie 1995, în capitala Franţei. Puţinele lucruri, printre care mai multe manuscrise, rămase în modestul apartament (de 50 m2) format din 2 camere, aflat la mansarda imobilului cu 5 etaje situat la nr.21, rue de l’Odéon, din centrul vechi al Parisului, în care locuise cu chirie, au rămas drept moştenire Simonei Boué, prietena de o viaţă a scriitorului, care i-a fost alături până în ultimele clipe. Cu cinci luni înainte de sfărşitul filosofului, în februarie 1995, femeia scrisese Cancelariei Universităţilor din Paris (Rectoratului) că ar dori să doneze bibliotecii Jacques-Doucet manuscrisele lui Cioran. La doi ani după dispariţia acestuia, în octombrie 1997 moare şi Simone; inventarul bunurilor rămase, întocmit în prezenţa lui H. Boué, fratele Simonei şi legatarul său universal, Jean-Sébastien Dupuit, director în ministerul francez al culturii, Yannick Guillou, reprezentantul editurii Gallimard, care avea drepturi morale asupra operei autorului, de un notar, pe ceva mai mult de 2 pagini, cuprindea: câteva mese, kilimuri, un radiocasetofon, un televizor, câteva lămpi de birou, obiecte de bucătărie, evaluate în total la 7600 euro.

De la ignorare, la bătălie pentru succesiune
La puţin timp după aceasta, legatarul a luat legătura cu o întreprindere de curăţenie pentru a debarasa apartamentul. Acum intervine Simone Baulez, o negustoreasă de mărunţişuri din Montreuil, cu un trecut ce o califica o profesionistă în materie, din moment ce debarasa aproape 400 de apartamente pe an! Cu ginerele şi şoferul său, ea a împachetat şi încărcat tot ce a găsit aici: cele 37 de caiete spiralate, hârtii diverse, un birou, un bust din ipsos … Încă din timpul vieţii, S.Boué donase „hârtiile” ilustrului gânditor Universităţii din Paris, subînţelegându-se astfel biblioteca literară Jacques-Doucet, foarte bogată în fonduri arhivistice. Mai exact „toate manuscrisele, în română sau franceză editate sau inedite”.
Opt ani mai târziu, un catalog de studiu Wapler, evaluator la Paris, anunţa pentru 2 decembrie 2005, în sala nr.7 a hotelului Drouat o vânzare de manuscrise literare deosebit de atractivă. Printre acestea şi cele ale lui Cioran: 12 caiete conţinând 5 versiuni ale capodoperei sale, De l’inconvénient d’être né (Despre neajunsul de a te fi născut, 1973), 18 caiete constituind jurnalul său intim şi intelectual (ţinut între 1972 şi 1980), 4 caiete de lucru care au dat naştere lucrării Ecartélement (Sfârtecare, 1979), altele trei din care s-a ivit Aveux et anathéme (Mărturii şi anateme, 1987).
Toate estimate la preţul de 120.000-150.000 euro! În această situaţie, Cancelaria Universităţilor din Paris (Rectoratul) a solicitat justiţiei, pe calea procedurii ordonanţei preşedinţiale, suspendarea licitaţiei. Mai întâi, pe 30 noiembrie 2005, judecătorul de référes J. Gordon de Roberts de la Tribunalul de Mare Instanţă din Paris a respins cererea, admiţând excepţia „lipsei calităţii de a acţiona” a Cancelariei, întrucât nu ar fi avut niciun drept asupra documentelor puse în vânzare. Pentru a pronunţa o asemnea sentinţă, magistratul a considerat că actul Simonei Boué de transmitere a manuscriselor căte bibliotecă nu îndeplineşte cerinţele unei donaţii, din caza lipsei formei autentice, şi nici cele ale unui dar manual, întrucât nu fuseseră remise presupusului gratificat!
Dar numai cu 2 ore înainte de începerea licitaţiei, Curtea de Apel a admis recursul şi a dispus suspendarea vânzării lotului Cioran, până la clarificarea situaţiei juridice a preţioaselor manuscrise. Aceasta descoperise existenţa caietelor prin anunţul de vânzare din La Gazette de Drouot, alertată de editorul lui Cioran, de la Gallimard.
Aşadar, asupra manuscriselor filosofului se ridicau două pretenţii (revendicări) de proprietate: una din partea persoanei care le descoperise cu adevărat (după principiul juridic, prevăzut în Codul civil: descoperitorul unei comori este inventatorul şi, deci, proprietarul său), în persoana Simonei Baulez şi, respectiv, din cea a Biblioteci Universitare Doucet, în urma donaţiei făcute de S. Boué.

Misterul absenţei manuscriselor
Cum se poate explica, însă, absenţa caietelor la inventarierea oficială a bunurilor din octombrie 1997 în apartamentul de la mansarda clădirii situată în strada Odeonului nr.21 şi apariţia lor la licitaţia din 2 decembrie 2005?
Toţi care au participat la identificarea bunurilor rămase după S. Boué afirmă că nu au văzut nici un manuscris. Y.Peyré, directorul bibliotecii gratificate afirmă mirat: „Este de neînţeles. Am petrecut 3 zile şi n-am văzut nimic, nici bustul nici caietele. Am dejunat frecvent la Cioran pe care l-am cunoscut bine … La momentul inventarului, evident am căutat peste tot, am ridicat chiar scânduri din parchet şi nici urmă de caiete”! La rândul său, S.Baulez precizează: „Caietele erau dispersate în vrac, pe jos”.
J-S.Dupuit, reprezentantul ministerului culturii la faţa locului arăta „Totul era foarte bine ordonat”. Ceea ce confirmă şi alţi martori.
Atunci care a fost situaţia reală?
În mod curios, în lista de inventar se precizează existenţa unor etajere, dar a niciunei cărţi; totuşi, Y. Peyre recunoaşte că a adus în acea zi la biblioteca Jacques-Doucet un anumit număr „de volume dedicate lui Cioran şi adnotate de el, nelăsând decât lucrările lui, din care biblioteca deţinea mai multe exemplare”. Tot aşa, o serie de nimicuri pe care S.Baulez zice că le-a luat, precum un dosar pe carton şi tablouri sunt şi ele ignorate în scriptele oficiale.
O altă bizaterie priveşte biroul lui Cioran; negustoreasa afirmă că acesta se află în magazinul său de mărunţişuri, în inventar e trecut drept „comodă”, apropiaţii spun că era vorba de un Louis-Philippe uşor de identificat, iar un reprezentant al bibliotecii afirmă că a fost depus deja aici!
Şi aceasta în condiţiile în care toţi prietenii săi ştiu bine că Cioran scria pe o simplă măsuţă şi că frumosul birou era cel al companioanei sale!
Aşadar, cum au fost descoperite manuscrisele? Se ştie că E.Cioran interzicea Simonei Boué să intre în camera sa şi a putut foarte bine să depoziteze bunuri în cămara din spate. Editorul scriitorului, care lua uneori masa aici îşi aminteşte că acolo se aflau sticle de vin şi alte lucruri greu de identificat, căci încăperea respectivă nu era luminată cu electricitate. Inventarul este, de altfel, foarte sumar în această privinţă, era însă suficient ca tot ce era aici să fie strâns şi selectat la lumină pentru a identifica preţioasele hârtii!

Dezbaterile judiciare
Dezbaterile judiciare pe fond, desfăşurate miercuri 29 octombrie 2008 au scos în evidenţă deopotrivă ineditul cazului şi poziţiile divergente ale părţilor. Parcă exprimând situaţia de fapt, preşedintele completului de judecată a exclamat interogativ: „Nu este asta logica sistemului? Când se debarasează un apartament, nu se pot găsi şi „pepite” (din aur)?Reclamanta, Cancelaria universităţii (care reprezenta biblioteca) a susţinut că manuscrisele îi revin pentru fondul arhivistic, în virtutea donaţiei făcute încă din timpul vieţii, de către S.Boué, prietena lui Cioran. Avocatul negustoresei-pârâte, R.Rappaport a replicat că donaţia manuscriselor nu a fost realizată niciodată în mod legal, cu respectarea formalităţilor stricte cerute pentru o asemenea operaţiune juridică şi că biblioteca Doucet nu figurează printre avanzi – cauză citaţi de notar spre a participa la inventarul bunurilor rămase după moartea companioanei scriitorului, fiind implicaţi doar Centrul Naţional al Cărţii (CNL), detentorul drepturilor patrimoniale şi Yanick Guillou, detentorul drepturilor nepatrimoniale (morale) ale operelor lui Cioran, în contul Editurii Gallimard.
Reprezentantul Parchetului a susţinut cererea reclamantei, susţinând că, în ciuda „iregularităţilor” donaţiei, el consideră că preţioasele caiete „rămân în domeniul public şi sunt inalienabile” şi, ca atare, locul lor este cel din bibliotecă, precum al unui bun cultural comun. Replicând şi citând un reprezentant al lumii culturale, avocatul negustoresei de mărunţişuri a arătat că, fără aceasta, manuscrisele ar fi rămas pierdute pentru totdeauna!

Epilog
În hotărârea din 3 decembrie a.c., tribunalul aminteşte că, Em. Cioran decedând în iunie 1995, Simone Boué nu era proprietara manuscriselor la momentul în care s-a angajat să le doneze Cancelariei Universităţilor din Paris. De asemenea, comportamentul său ulterior nu permite să se reţină ipoteza unei donaţii necondiţionate a totalităţii operei scriitorului. Pentru magistraţi, reclamanta trebuie să accepte „alea” conţinut în orice contract de curăţenie de a descoperi piese de valoare pe care debarasatorul le poate recupera astfel în profitul său. În plus, reprezentanţii Universităţii ar fi dat dovada de o „uşurinţă blamabilă” în inventarierea bunurilor rămase după filozof, necatadixind să coboare în cămară!
de Prof. univ. dr. Mircea Duţu Avocat
Palatul de Justitie – Revista Uniunii Juristilor din Romania

Foto de epoca: Corneliu Codreanu si Emil Cioran impreuna cu inca un legionar