Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Ţiganii noştri la Paris

Ca şi anul trecut, remarc numărul şi agresivitatea ţiganilor care cerşesc pe Champs Élysées. Televiziunile franţuzeşti toacă de dimineaţa până seara decizia guvernului de la Paris de a destrăma taberele de rromi aşezate pe terenuri ilegale. Pentru mine e un nou prilej de a descoperi completa ipocrizie ascunsă dincolo de „political correct”. Lideri ai Opoziţiei de stânga, în frunte cu Cohn-Bedit, rebelul care a făcut burtă, denunţă sălbăticia măsurii, bocesc soarta bieţilor rromi, obligaţi (vai!) să se întoarcă în depărtata Românie, invocă drepturile omului. Rromii se prind repede de şmecherie. Înfigându-se în faţa camerelor de luat vederi, dau declaraţii despre mizeria de care au fugit din România. Televiziunile difuzează reportajele despre rromi fără nicio tendinţă. Nici pro, nici contra.

Pe Champs Élysées, cerşetoria rromilor exasperează. Cerşesc, desigur, femeile. Bărbaţii, asemenea unor peşti, le distribuie în diferite locuri ale celor două trotuare, le socotesc câştigurile până la ultimul bănuţ. În Occident se practică, de regulă, ceea ce s-ar numi cerşetoria de bun-simţ. Cerşetorul se aşază lângă un zid, de cele mai multe ori cu un câine alături, propteşte în faţă un carton pe care scrie: „Sunt muritor de foame” sau cum am văzut tot la Paris: „Caut de muncă pe internet!” Conştienţi de umilitatea ipostazei, mulţi practică o cerşetorie disimulată: cântă la flaşnetă. Am văzut unul în zona Marilor Magazine cântând la flaşnetă lângă o pisică liniştită. Sau vând publicaţii vechi, cărţi poştale. Cerşetorii rromi de la Paris au îmbrăţişat cerşetoria mai mult decât activă: cerşetoria agresivă, arţăgoasă, obraznică.

De o parte şi de alta a celei mai cunoscute artere de circulaţie din lume, femeile, îmbrobodite în manieră musulmană, cu papuci lipăitori, piaptănă trotuarul în sus şi-n jos. Orice fiinţă vie întâlnită în cale e oprită, interogată dacă n-are nişte piese. Dacă persoana trece mai departe, cerşetoarea se ia după respectiva cu mâna întinsă. Alte cerşetoare stau lungite chiar în mijlocul trotuarului, cu faţa ascunsă în antebraţ şi mâna dreaptă ţinând un pahar de plastic, întinsă deznădăjduit. Mai ales spre seară, trotuarele sunt pline. Toţi cei care se plimbă sau merg pur şi simplu se văd nevoiţi să le ocolească prudenţi.

Într-o zi, am văzut însă şi un cerşetor (bărbat), care dormea pe trotuar, rămas însă cu mâna întinsă. Peste cerşetori de etnie rromă, în totalitate din România, dai peste tot în Paris. Am cumpărat nişte piersici de la o tarabă din staţia de metrou Montparnasse. N-am apucat să fac nici zece metri că m-a şi agăţat un puradel. Gol până la brâu, desculţ şi, evident, plin de muci, dat fiind că n-avea cămaşă cu ale cărei poale să se şteargă. Voia să-i dau şi lui o piersică. La fel ca-n Piaţa Amzei, unde puradei pe jumătate obraznici, pe jumătate şmecheri, dau fuga când te văd deschizând portbagajul şi-ţi cer ceva din articolele cumpărate. Crezând că e francez i-am zis pe româneşte:
– Du-te, bă, că nu-ţi dau nimic!
– Hai, nene, dă-mi şi mie una!, mi-a zis el.

Remarca mea promptă:
– Al dracului, a venit tocmai la Paris ca să cerşească o piersică.

Într-o dimineaţă, călătorind cu metroul, la una din staţii s-a urcat în vagon o muiere. De cum s-au închis uşile, a deschis gura şi a prins a emite o lălăială tânguitoare. Evident, cerşea în ipostaza de oarbă neajutorată.

– Uite şi o cerşetoare franţuzoiacă!, mi-am zis după primele vorbe care sunau a limba lui Moliére.
– A, nu e o cerşetoare italiancă!, m-am corectat când interpreta romanţei a dat-o pe italieneşte!

După franceză şi italiană, a venit momentul adevărului: Respectiva a luat-o la vale pe româneşte: „Te-aştept să vii!”, se smiorcăi respectiva. Nu ştiu cum s-a făcut dar la Palais Royal Musée din Luvru nu mi-a mai mers cartela Paris Visite. Cum stam cu bucăţica de carton în mână, a sărit un tip negricios cu două tichete întrebându-mă dacă nu vreau să cumpăr unul. Era un rrom din România care escroca turiştii străini naivi vârându-le pe gât (la jumătate de preţ, zicea el), bilete de metrou culese de jos, aruncate de călători pentru că îşi pierduseră valabilitatea. Pe Avenue des Ternes, în plină dimineaţă, un bărbat bine hrănit mi-a cerut o piesă. Pe trotuar, lipită de zi, o muiere se tînguia că-i e foame.

– Cum merge treaba?, s-a interesat tipul cu piesa.
– Bine!, a răspuns tânguitoarea, însufleţindu-se brusc.
– Atenţie! În vagonul trei sunt două hoaţe de buzunare! ne avertizează conductorul garniturii prin difuzoare pe toţi cei care călătorim în acest vagon de la

Luvru la Arcul de Triumf. Brusc, cei din vagon îşi pipăie portofelele, sacoşele, buzunarele, poşetele. Cele două „pick-pocket” sunt printre noi. Trenul se apropie de staţia următoare. Cele două hoaţe (românce, desigur), nişte fetişcane cu o înfăţişare îngrijorătoare pentru portofelele călătorilor trec repede printre noi, pentru a coborî. Le însoţeşte şi le protejează un tip scund, cu aerul cuiva dispus oricând să-ţi dea un cap în gură. Francezii din vagon murmură:
– Ţigani români!

Dacă i-ar întreba în faţa camerelor de luat vederi ce cred despre expulzarea romilor din Franţa, mai mult ca sigur ţi-ar răspunde că e o nedreptate, că e o barbarie, că au dreptul la libera circulaţie. Fraze din broşurile de propagandă democratică, broşuri prin nimic deosebite de cele de propagandă comunistă. Le-au învăţat pe de rost de la TV, din ziare, de la politicieni, de la ONG. Le repetă papagaliceşte, când vine vorba să-şi exprime opinia în public, pentru că, aşa e „political corect”. În realitate însă îi urăsc şi-i dispreţuiesc pe rromii din România, a căror înfăţişare zăludă contrastează cu buna cuviinţă mic-burgheză, care cerşesc în loc să muncească.

Sunt de acord în sinea lor cu decizia lui Nicolas Sarkozy, după cum o arată sondajele. De ce spun însă altceva la televizor? Pentru că toţi cetăţenii democraţiilor din Occident practică o ipocrizie jegoasă. Ceva asemănător omului politicios, civilizat, care-şi astupă nasul când cineva a tras un pârţ lângă el, fără a îndrăzi însă să-i spună că pute!

Ion Cristoiu / Adevarul

Foto: Reporter Virtual

• Share
• Tweet
• Pin
• Email