Ceea ce am prevazut cu exact patru luni in urma la “6, vine presa!” de la B1Tv (cu Livia Dila, acum la TVR – felicitari!), se intampla azi. Maimutica lui “Felix” Voiculescu, “preşedintele PC” Daniel Constantin, a anunţat, vineri, la începutul Consiliului Naţional al partidului, că PC a decis să se alăture maimuticii lui Nastase si Iliescu, “presedintele PSD” Victor Ponta, si demersului sau de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, considerând că şeful statului a încălcat Constituţia. “Considerăm că acest demers este făcut pentru că Traian Băsescu a încălcat grav Constituţia, şi nu datorită unori răfuieli personale sau dispute la nivel personal”, a declarat liderul PC citat de Mediafax. Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că social-democraţii vor declanşa procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, dacă va promulga Legea pensiilor. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că partidul său nu a avut şi nu are vreodată o ezitare să suspende un preşedinte “vădit iresponsabil pe toate planurile” şi că într-adevăr promulgarea unei legi adoptate prin furt dovedit public este un motiv de suspendare a şefului statului, mai consemneaza Mediafax.
Opinie Iulian Leca: Suspendarea lui Basescu, adevarata apocalipsa a Romaniei
Ne-am jucat pana acum. PSD, prin vocea lui Victor Ponta, a iesit la atac si a dat sah presedintelui. A amenintat cu declansarea procedurilor de suspendare, in cazul in care Traian Basescu va promulga Legea pensiilor, adoptata pe 15 septembrie in Parlament si suspectata de Opozitie a fi trecuta la vot prin frauda.
In mod formal, PSD are destule argumente pentru a-si sustine ideea.
Exista insa cateva consecinte ale acestei actiuni pe care nu sunt convins ca nici Victor Ponta, nici PSD in intregul sau le pot estima.
In fapt, este destul de greu pentru oricine sa poata prevedea exact cursul evenimentelor in cazul in care Opozitia se strange in jurul acestei idei. Oricum ar fi, blocarea activitatii politice, daca initiativa PSD va avea succes, poate avea consecinte mai nefaste pentru Romania decat criza in sine.
Desigur, visul PSD este sa ajunga la putere, iar al lui Ponta sa isi plaseze parintele Nastase in fruntea statului. Caci, altfel, este greu de crezut ca “micul Titulescu” ar putea spera realist sa ajunga pe fotoliul de la Cotroceni curand, din moment ce nici macar nu apare in sondaje. Unde, in schimb, se situeaza inca destul de bine Mircea Geoana.
Probabil ca la viteza si furia cu care a luat decizia si a facut anuntul declansarii actiunii de suspendare, Ponta a uitat sa ia in calcul si ca acelasi Geoana va ajunge direct la Cotroceni in secunda in care Traian Basescu va fi suspendat.
Iar Mircea Geoana din pozitia in care va ajunge la Cotroceni, chiar daca in interimat, va avea toate sansele sa traga sforile si sa isi consolideze pozitia prin oamenii sai pentru proaspetele alegeri prezidentiale care vor urma.
Sunt convins ca lui Ponta i-a scapat, in analizele sale, si varianta in care actiunea de suspendare a presedintelui va esua, ceea ce nu este deloc imposibil, in ciuda tuturor scorurilor aratate de toate sondajele.
Analistii tot mai slabi ai PSD ar trebui sa stie ca Traian Basescu are resurse infinite de a se victimiza, iar suspendarea sa il infatiseaza din start ca o victima a unui complot. Nu vor mai fi poate 322, dar vor si 311 de tradatori care vor fi stigmatizati de catre Basescu in ochii poporului.
In cazul esuarii actiunii de suspendare, Victor Ponta ar trebui sa stie ca se desfiinteaza practic politic. Nu se va mai spala nici in 10 ani de rusinea cu care va fi acoperit, iar partidul se va descotorosi de el cu prima ocazie.
Asta in cazul nereusitei actiunii de suspendare. Sunt atat de multi daca, incat Ponta inca mai are toate oportunitatile sa o coteasca si sa o faca uitata acum.
In cazul intrunirii unei majoritati in Parlament, necesara actiunii de suspendare a presedintelui, cu slabe destul de mici in prezent, chiar daca nu imposibil de realizat, abia atunci se va putea masura cu adevarat priza si legitimitatea pe care Traian Basescu o mai are in functia de presedinte.
In ciuda tuturor procentelor care il infatiseaza la pamant in sondaje, Opozitia nu trebuie sa uite ca Basescu se simte perfect in pozitia de victima.
Victor Ponta pare a pierde sau a nu castiga nimic, indiferent de rezultatele actiunii sale. Mircea Geoana are toate sansele sa isi vada in sfarsit visul cu ochii. Sau, in cel mai rau caz, locul de la Cotroceni ar putea fi ocupat de Crin Antonescu.
Vestea cea mai proasta este insa ca haosul si criza economica, sociala si politica se vor instala din prima clipa a initierii actiunii de suspendare.
Abia atunci criza va lovi ca un trasnet economia, in acel moment ne putem lua adio de la orice urma de stabilitate a cursului euro si de la orice indulgenta din partea forurilor economice internationale care, practic, ne finanteaza zi de zi salariile si pensiile.
Abia atunci Romania risca sa intre cu adevarat in colaps atat economic cat si social, iar revoltele au drumul deschis catre strada.
Pana la stabilizarea noii puteri, pana la limpezirea apelor, indiferent de rezultatul suspendarii presedintelui, Romania risca sa intre in cea mai profunda criza din istoria sa.
Partidele din Opozitie ar trebuie sa isi calculeze atent pasii in aceasta directie, sa ia in calcul rusinea cu care se vor acoperi in cazul esuarii, si abia apoi sa treaca la actiune.
Ceea ce Ponta cu siguranta nu a facut, mai ales ca anuntul sau vine la doar cateva ore de la momentul in care presedintele l-a “complimentat” cu termenii de “maimutica”, “imatur”, “pres” si “obraznic tupeist”.
Felicitari pt articol ! Cata dreptate aveti !Si eu, ca si d-vs, consider ca nu doar Basescu trebuie sa scoata castanele din foc, pt ca NU el este vinovatul suprem de situatia grava in care ne aflam majoritatea romanilor care nu avem din ce trai nici macar de azi pe maine (a crescut alarmant de mult rata suiciderilor din lipsa banilor si a executarilorsilite de catrebanci sau de catreasociatiilede proprietari ) ci toti cei care sau perindat de-a lungul anilor la conducerea suprema in stat….mai cu seama Iliescu, care a scos pe bandarulanta o multime de oameni tineri la pensie si care au secatuit bugetul national, prin acordarea salariilor (multe) compensatorii….cu sume grase….Asta-i motivul colapsului in care ne-au adus cei lipsiti de ……Arfi f multede spuspeacest subiect, dar la ce bun /?..prostimea trebuie prostita si mintita in continuare….mentalul colectiv este suprarealist….Personal, lucrez la patronat si am un salariu de 700 ron,fara sporuri si fara bonuri(am calificare pe meseriape pt care prestez, am liceu teoretic si bac la zi si nu la seral,si mai am si o vechime de34 deani…plus raspunderea unei gestiuni de peste 3 mld….)La noi, cei fara nici un fel de protectie sociala pt ca nu avem sindicat, se gandeste cineva?pt ca si noi avem familii, datorii la banci si toate celelalte cheltuieli necesare traiului zilnic….Noua ne trebuiesc oameni geniali la conducere si buni patrioti !iar deocamdata, singurul care mai are fata umana, este Basescu…..pt ca momentan, altul mai bun, nu avem !In rest, no coment….
Inca o tentativa ce ne va costa milioane si ne va strica si mai mult imaginea tarii. Observ ca opozitia a ramas fara imaginatie sau sunt pur si simplu nebuni si incearca cu disperare sa faca ceva ce tara nu doreste.
PUTINI STIU FAPTUL CA CELEBRUL NEPOTEL ,,DOCTORASUL” FELIX ILIESCU A AJUTAT MULTI OAMENI SA AJUNGA IN DIFERITE FUNCTII …APOI OAMENII S AU FACUT NEVAZUTI ASA CUM ESTE IN VIATA …DREPT PT CARE A FOST TRECUT PE LINIE MOARTA SI LASAT SA-SI CONTUNUE CARIERA ALEASA…Maricica era fata lelei Stoica, tiganca din Oltenita venita din Bulgaria, ce locuia pe o strada paralela cu I. H. Radulescu. Nu se stie cine a fost tatal ei.
Ilici s-a nascut la Oltenita, la 3 martie 1930, an in care Alexandru Iliescu a fugit in Rusia, unde a stat pana in 1935-1936.
Maricica, mama adevarata a lui Ilici, moare in 1932 fiind inmormantata la Oltenita (atentie la diversiunea cu Maria Ivanus din Bucuresti, care nu este mama lui Ilici).
Alexandru Iliescu a dus in Rusia a activitate conspirativa impotriva Romaniei, fiind Kominternist, NKVD-ist, omul lui Stalin.
Casa lui Alexandru Iliescu din Oltenita era casa conspirativa