O Biserică din Georgia primește credincioșii așa cum o fac în România băncile, farmaciile și magazinele alimentare
Tot mai multe voci din rândul credincioșilor dar și al clerului se ridică zilele acestea pentru a solicita întoarcerea românilor în biserici în preajma Săptămânii Mari și a Învierii Domnului. Pe Facebook, unde a apărut rama foto cu îndemnul “Deschideți Bisericile de Înviere”, se dau numeroase exemple de spații în care este permisă intrarea a numeroși oameni, cu respectarea regulilor în vigoare pentru prevenirea răspândirii coronavirusului, solicitându-se același lucru și pentru biserici. Ieri, însuși Înalt Preasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a transmit autorităților printr-un mesaj video speranța ca Bisericile să poată fi deschise pentru credincioși în noaptea de Înviere, cu respectarea normelor de siguranță medicală. „Nădăjduim ca Sfânta Înviere să o facem împreună cu credincioșii”, a spus IPS Teodosie (video). UPDATE: În urma ecourilor avute de afirmațiile Înaltului, acesta a revenit marți, 7 aprilie, cu mai multe precizări, în cadrul unei serii de Dialoguri în direct la postul de radio al Arhiepiscopiei Tomisului, care va fi transmisă live aici cu începere de la ora 18.00, cel puțin pe perioada Postului Mare. Preluăm și această filmare cu afirmații de credință foarte importante, pe care vă invităm să o vedeți în baza postării.
În Bulgaria, prim ministrul țării, Boiko Borisov, a declarat zilele trecute că nu poate închide bisericile. “De la această criză numai Dumnezeu ne poate scăpa!”, a spus premierul de la Sofia, întărindu-și afirmația cu semnul sfintei cruci. În Georgia, toate parohiile și mănăstirile din Georgia vor rămâne deschise pentru Duminica Floriilor și Sfintele Paști, conform unei hotărâri luate de Părintele Patriarh Ilia și publicată pe site-ul oficial al Patriarhiei Georgiene, informează Averea Bisericii.
Catedrala Sfânta Treime din Tbilisi, Georgia
Pentru a edifica opinia publică privind posibilitatea de a merge la biserică de Florii sau în Săptămâna Mare, pentru a intra cu Mântuitorul în mormânt și a ieși apoi cu El sau pentru a primi paști, cu respectarea tuturor normelor de igienă necesare, ne-am adresat Poliției Române, prin sintetizarea acestor doleanțe în câteva dintre întrebările de mai jos.
Conform sesizărilor primite, din punct de vedere juridic, potrivit Constituției României, libertatea religioasă și dreptul cultelor de a se organiza potrivit statutelor proprii nu sunt același lucru cu dreptul la libertatea întrunirilor, îngrădit acum prin Decretul de instituire a Stării de urgență și de asediu. Așadar, situația actuală poate și este percepută de mulți credincioși – în detrimentul reprezentanților statului – drept o discriminare pe criteriu religios și o agresiune la adresa libertății religioase, altfel apărată strict de Constituția țării.
Observăm că, în acest moment, așa cum se arată în răspunsul primit la întrebarea privind bisericile, introdusă alături de alte întrebări ale noastre și în comunicatul general al Grupului de Comunicare Strategică dat publicității zilele acestea, Ordonanța Militară nr. 3 la art. 1 interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu anumite excepții. “Printre excepțiile enunțate nu este menționată deplasarea la un lăcaș de cult pentru rugăciune”, se afirmă tranșant.
Însă nu există nici o explicație logică pentru care un credincios nu ar putea intra, singur, într-o biserică, ca să se roage cinci minute, sau nu ar putea merge la mormântul celor dragi pentru a aprinde o lumânare, în aer liber, însă, în schimb, se poate intra bine-mersi în număr mare în spații închise, magazine, bănci sau alte instituții, inclusiv, de exemplu, în Guvernul României sau la raport, în curtea Jandarmeriei Române.
Din răspunsul primit de la Poliția Română deducem așadar că, momentan, sunt puține șanse pentru a lua Lumina Sfântă de la biserici în noaptea sau chiar în dimineața de Înviere.
Însă, având în vedere apropierea Sfintelor Paști, considerăm că toate aceste aspecte ar trebui discutate de către Biserica Ortodoxă și cea Catolică, cu autoritățile statului, în cadrul unui dialog firesc și necesar care ar putea primi și rezolvarea corectă.
Găsiți întrebările noastre și răspunsurile primite de la Poliția Română în Evenimentul Zilei
Academicianul Dinu C. Giurescu (15 februarie 1927 – 24 aprilie 2018) fotografiat de Cristina Nichituș Roncea în iunie 2017
Profesorul Dinu Giurescu: „Mi se pare foarte curios. Adică la dubiile pe care le am privind faptul că există Departamentul “Centenar” și deocamdată nu știm ce face, se adaugă faptul că Ministerul Învățământului, în “mărinimia” lui, a tăiat Istoria din conștiința generațiilor tinere – de cel puțin 15 ani! – și astfel tineretul nu mai are cum să știe ce a fost cu noi în secolele trecute. În același timp, ceilalți bombardează. Și spun: românii nu au istorie, sunt un popor fără istorie, că n-am avut un stat recunoscut pe plan internațional… Ba da, am avut un stat recunoscut pe plan internațional: a încheiat tratate și s-a bătut pentru existența lui. Noi nu ne mai batem pentru existența noastră. Acesta este adevărul! Și stăm așa, în poziție de milogi… Acum ni s-au băgat pe gât și vreo 4000 și ceva de străini, care trebuie “neapărat” să trăiască, în România… Știi, e un spectacol, pentru noi, cei de-o vârstă respectabilă… dureros. Te doare! Pe mine mă doare! Mă doare când văd cum este neglijată propria noastră istorie și cum ea dispare din conștiința națională. Dacă nu am conștiința identității mele și a ceea ce reprezint eu pe acest pământ, pe acest colț al Europei, atunci degeaba. Nu poți să aperi nimic; cu formalități diplomatice, cu “eurovision”, nu obții nimic. Aceasta este povestea dubiilor pe care le am”, ne-a mărturisit marele istoric român cu ceva timp înainte de împlini 91 de ani.
„Suntem sub imperiul prăbușirii noastre ca neam. Românii mai au o singură șansă: să lupte pentru ei înșiși”, ne-a spus profesorul la despărțire.
Părintele Justin: „Fiul lui Dumnezeu Se naşte în noi pentru ca şi noi să ne îndumnezeim”
“Hristos, Mîntuitorul nostru, a luat trup omenesc, făcîndu-se om adevărat. Dar nu a încetat să rămînă ceea ce era de veci, adică Dumnezeu adevărat.
De acum Mesajul lui Dumnezeu, Cuvîntul, S-a făcut Om, pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mîntuire, înfăţişîndu-ni-L pe Hristos, care cuprinde în sine atît firea dumnezeiască, cît şi pe cea omenească.
Prin faptul că S-a făcut om, Fiul lui Dumnezeu a aşezat umanitatea Sa la dreapta Tatălui. S-a făcut singurul mijlocitor, ca o punte prin care toţi putem ajunge la Împărăţia Lui.
Unul este Mijlocitorul, între Dumnezeu şi oameni: Omul Hristos.
Dacă în Vechiul Testament Dumnezeu era prezent în cortul sfînt, astăzi El a coborît în însuşi trupul nostru – cortul nostru, în carne şi oase, pe care l-a sfinţit, l-a înveşmîntat pentru slavă.
Prin coborîrea Lui, El ne-a cuprins, ne-a înălţat pe toţi. El s-a coborît pentru ca noi să ne înălţăm. El s-a făcut ca noi pentru ca şi noi să ne facem ca El. El a sărăcit pentru ca noi să ne îmbogăţim. El a fost inspitit pentru ca astfel noi să luptăm împotriva ispitelor. El a fost necinstit şi batjocorit ca să ne păzească pe noi. El a fost chinuit şi omorît ca să ne mîntuiască pe noi. El s-a coborît pînă la iad ca să ne înalţe pe noi pînă la Cer. El S-a făcut Fiul Omului pentru ca noi să avem putere de a ne face fii lui Dumnezeu, în veci.
De acum El a spus: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa, pentru că nu există un alt drum spre Dumnezeu, nu există o altă viaţă, decît viaţa în Iisus Hristos. Iar viaţa creştinului adevărat nu poate fi decît o viaţă în Hristos, în care sîntem cuprinşi şi ne hrănim precum mlădiţele din tulpina Viţei.
Pe de altă parte, Sărbătoarea Întrupării sau Naşterea Domnului nu face decît să dezvăluie adevărul pe care îl trăim noi înşine în spaţiul Bisericii, prin comunicare cu Hristos. Întruparea Domnului nu semnifică una sau mai multe zile de sărbătoare; semnifică o prezenţă reală a lui Dumnezeu în mijlocul nostru. De aceea ne cheamă mereu să trăim, să actualizăm în mod real unirea cu Dumnezeu, ce este întotdeauna prezenţa prin Sfînta Taină.
În peştera Bethleemului, Dumnezeu S-a născut om, pentru ca în Biserică omul să se nască Dumnezeu. Semnificaţia Bethleemului de „casă a pîinii” se transmite astăzi prin Biserică, în lăcaşul sfînt în care Dumnezeu se împărtăşeşte oamenilor, ca Pîine a Vieţii, care hrăneşte deopotrivă şi sufletul şi trupul.
Asemănarea cu Dumnezeu spre care am fost chemaţi înseamnă întruparea lui Hristos în noi. Precum El a unit divinul cu umanul, sîntem chemaţi şi noi să unim umanul cu divinul. Adică să ne unim cu Hristos prin Biserică, după cum şi Fiul lui Dumnezeu e întrupare în ipostasul Său – firea Sa dumnezeiască cu firea noastră, omenească.
Sfinţenia nu este altceva decît participarea la viaţa lui Hristos, o creştere în omenire. Fiul lui Dumnezeu Se naşte în noi pentru ca şi noi să ne îndumnezeim.
Venirea Fiului Omului în lume este mărturisirea iubirii Tatălui, El, Care ne iubeşte pe toţi şi noi toţi sîntem în Fiul, devenind trupul Său prin credinţa în El. Urmează Sfîntul Grigore [Teologul] şi spune că tocmai noi, noi înşine, sîntem trupul Său.
Oricine împlineşte voia lui Dumnezeu nu face altceva decît să crească şi să lumineze în slavă şi să se îndumnezeiască şi să devină fiu al lui Dumnezeu după har.
Aceasta este bucuria sfintelor sărbători ce uneşte printr-o înţelepciune dumnezeiască atît însemnarea curgerii timpului, a anilor, dar şi Taina Credinţei care lucrează; pînă ce Hristos va lua chipul Lui vom putea ajunge cu toţii la starea bărbatului desăvîrşit, la măsura deplinătăţii lui Hristos. [Efeseni 4:13]”
Reputatul istoric Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, ne-a făcut onoarea de a ne acorda un interviu pe tema Anului Centenar, a luminilor şi umbrelor lui, între cele din urmă numărându-se provocările eternizate ale unor forţe revanşarde, atât din vestul imediat al României, cât şi, evident, din răsăritul ei, dar şi excrescenţele lor din interiorul instituţiilor şi a societăţii româneşti. Despre acestea, profesorul Ioan Aurel Pop consideră că “unele grupări româneşti de intelectuali subţiri urmăresc mai mult profitul personal prin publicaţii şocante, la edituri cu scop primordial lucrativ şi mai puţin soarta culturii şi a societăţii noastre. Astfel, în timp ce unii români se ocupă de propaganda proprie, de imaginea proprie şi a firmelor lor culturale, în afara României înfloresc campanii foarte bine organizate ale propagandei, inclusiv ale propagandei antiromâneşti. Noi, românii, suntem din acest punct de vedere «privilegiaţi», pentru că avem o propagandă antiromânească internă, făcută de unii dintre noi, şi una externă, făcută mai ales de anumiţi aliaţi ai noştri din NATO şi UE”.
“Din moment ce “elita subţire” a decis că românii sunt un “popor vegetal”, că aceştia sunt loviţi iremediabil de mituri naţionaliste, că Eminescu trebuie scos din istoria culturii şi că limba română este bună doar pentru înjurături, trebuia scos din programele şcolare “inamicul” numit istorie şi mai ales cel numit Istoria românilor”, se revoltă academicianul.
Cum după anul de sărbătorire a Centenarului Marii Uniri urmează aniversarea Tratatului de la Trianon – pentru care se pregăteşte asiduu ţara vecină, Ungaria -, istoricul Ioan Aurel Pop ne reaminteşte că “Trianonul înseamnă pentru România un singur lucru major: recunoaşterea pe plan internaţional a deciziei istorice de la Alba Iulia, luată de poporul român, în conformitate cu nivelul atins de democraţia vremii şi cu dreptul popoarelor de a-şi decide singure soarta”. Academicianul ne mai asigură că există modalităţi de îndreptare ale unor disfuncţionalităţi ale sistemului educaţional (şi nu numai) şi că “Academia stă alături de toate instituţiile şi forţele care urmăresc păstrarea şi consolidarea valorilor româneşti, ca parte a valorilor universale”.
Interviu cu istoricul Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai şi preşedintele Academiei Române – Partea a II-a.
Victor Roncea:Academia Română a dat un şir de martiri sub comunism, de la Nichifor Crainic, închis 15 ani fără nicio condamnare, la Alexandru Lapedatu şi Gheorghe Brătianu, ucişi în temniţele bolşevice. Cum îi evocă Academia Română? Pregătiţi un volum special prin Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului aflat sub egida Academiei?
Academician Ioan Aurel Pop: În 1948, adică acum 70 de ani, Academia Română a fost aproape distrusă. Zeci de academicieni au fost excluşi din înaltul for, o mare parte dintre ei au fost întemniţaţi, iar unii şi-au sfârşit zilele în detenţie, mai ales la Sighet, dar şi în alte părţi.
Academia va marca, desigur, aceste triste şi tragice evenimente. Istoricii din cadrul instituţiei au studiat toate aceste lucruri, au cercetat în arhive, au cules mărturii orale, au studiat jurnale, memorii, documente, articole, studii şi cărţi despre acest subiect.
Până la sfârşitul acestui an, Academia va organiza în Aulă un simpozion comemorativ închinat acestor personalităţi ale ştiinţei şi culturii româneşti ajunse victime ale unui regim de represiune, care a urmărit decimarea elitei noastre. Sunt convins că, în urma acestei manifestări, vor rezulta noi contribuţii menite să fie reunite într-un volum.
“Unii decidenţi au ajuns la concluzia că Istoria (adică Memoria) devine complet inutilă şi chiar primejdioasă”
Victor Roncea:Întrebarea precedentă este pusă cu gândul la manualele de istorie de azi care nu cuprind aproape deloc referiri la această jertfă imensă adusă de poporul român în perioada regimului comunist, ca şi despre rezistenţa armată îndelungată din munţi, unică în spaţiul ex-sovietic, întreţinându-se şi azi falsa ştampilă denigratoare aplicată românilor, de “popor vegetal”. De asemenea, regretatul academician Dinu C. Giurescu deplângea atât conţinutul acestor manuale, cât şi reducerea orelor de Istorie. Care este opinia dumneavoatră şi cum poate fi îndreptată această situaţie? Cum poate un tânăr din România de azi să beneficieze de o educaţie sănătoasă (care să înfrângă hipnoza digitală) şi care credeţi că este o posibilă soluţie de ieşire a României din criza de subcultură în care se zbate (de la “Generaţia Pro” am ajuns la “Generaţia Facebook”, care nici măcar nu mai citeşte, ci dă doar “Like”)?
Academician Ioan Aurel Pop: Să le luăm pe rând! Manualele de istorie nu mai pot reflecta nimic. După experimente penibile, cu “Decebal – buze senzuale” şi cu poezii de Ştefan Roll pe post de izvoare istorice, ar fi putut să urmeze o echilibrare a situaţiei, fiindcă aveam şi avem încă specialişti buni. Dar am pierdut între timp obiectul muncii, pentru că orele de istorie s-au redus ori s-au scos cu totul. Cu alte cuvinte, ajungând în epoca digitalizării şi chiar a robotizării, unii decidenţi au ajuns la concluzia că Istoria (adică Memoria) devine complet inutilă şi chiar primejdioasă. Minţile spălate pe care vor să le edifice unii dintre aceşti lideri nu mai au nevoie de cunoştinţe istorice, fiindcă acestea îl pot instrui pe individ, îl pot învăţa să distingă între un templu grec şi o biserică barocă, îi pot deschide mintea cu referire la valori, la morală, la spiritul critic. Evident, unii, naivi şi stupizi – dacă nu ar fi şmecheri sau mercenari – cred că prin eradicarea istoriei ca formă de cunoaştere a vieţii oamenilor se distruge spiritul naţional. Cred că dacă elevii învaţă câte ceva despre actele de demnitate din trecut, inclusiv despre jertfele alor noştri, despre rezistenţa din munţi sau despre anumite priorităţi româneşti în lume, tinerii ar putea deveni mândri de neamul lor şi l-ar putea iubi prea mult. Din moment ce “elita subţire” a decis că românii sunt un “popor vegetal”, că aceştia sunt loviţi iremediabil de mituri naţionaliste, că Eminescu trebuie scos din istoria culturii şi că limba română este bună doar pentru înjurături, trebuia scos din programele şcolare “inamicul” numit istorie şi mai ales cel numit “istoria românilor”. Situaţia s-ar putea schimba doar prin introducerea unui program raţional şi armonios de educaţie, în cadrul căruia raportul dintre domeniile ştiinţele exacte şi disciplinele cele sociale şi umane să fie unul judicios. Până atunci, în loc să pregătim oameni inventivi care să fie capabili să facă roboţi, pregătim noi de-a dreptul roboţi umani, buni ca să execute ordinele unor “aleşi”.
Primul pas este cunoaşterea martirilor este cunoaşterea faptelor lor şi evidenţierea semnificaţiei actelor lor
Victor Roncea:Cum ar putea fi promovate marile şi autenticele valori intelectuale ale României la nivel european şi internaţional?
Academician Ioan Aurel Pop: Oamenii, care sunt fiinţe supuse erorii şi coruptibile (în sensul dat termenului de Jean-Jacques Rousseau), au nevoie de educaţie ca să se umanizeze. Soluţia este, prin urmare, o educaţie armonioasă şi echilibrată, plină de cunoştinţe extrase din experienţa de viaţă a omenirii. Ceea ce se face mai mult azi la şcoală – în ciuda celor care combat memorarea mecanică – se bazează pe tehnici şi nu pe cunoştinţe profunde, pe idei perene, pe valori care s-au validat. Cu alte cuvinte, îi învăţăm pe copii şi pe tineri să folosească laptopul, tableta, telefonul mobil, să acceseze date variate, să comunice electronic, să intre pe baze de date şi pe reţele de socializare, să completeze o fişă, să extragă bani de la bancomat, să scrie un comentariu politic sau unul sportiv etc.. Altfel spus, oamenii devin treptat mecanisme, încetând să mai fie subiecţi sociali. Evident, se mai poate remedia această stare, dar cine să ne asculte?
Victor Roncea:Între numele uitate sau chiar complet necunoscute ale militanţilor pentru Marea Unire pedepsiţi pentru patriotismul lor se regăsesc Martirii Basarabiei şi ai Transilvaniei. Nu este prea cunoscut faptul că ruşii, chiar în timpul primei ocupaţii, din 1940, i-au căutat cu liste negre făcute de NKVD pe toţi cei care au votat şi luptat pentru unirea Basarabiei cu ţara în 1918. Cei mai mulţi au fost deportaţi sau/şi ucişi în lagăre. La fel, în Transilvania, autorităţile ungare şi cele locale maghiare care s-au activat după Diktatul de la Viena au ucis şi chinuit români care în 1918 ajutaseră la înfăptuirea Marii Uniri. Unde ar trebui să fie locul acestora, cu excepţia celui ocupat în galeria eroilor necunoscuţi ai neamului? Academia ar putea colabora cu Biserica naţională pentru canonizarea unora dintre aceste mari modele de românism?
Academician Ioan Aurel Pop: Natural, sunt mai multe moduri de a-i răsplăti pe eroi şi toate societăţile civilizate au făcut şi fac asta. Primul pas este cunoaşterea acestor sacrificaţi, cunoaşterea faptelor lor şi evidenţierea semnificaţiei actelor lor. Or, asta nu se poate face fără disciplinele identitare, fără istorie, fără geografie, fără etnografie, fără limba şi literatura română, fără latină, fără istoria bisericii etc.. Academia Română s-a înfiinţat ca să creeze România, să susţină acest imens edificiu, să cultive limba, istoria şi folclorul şi să educe poporul în spiritul conservării şi augmentării identităţii noastre de români. Nu voi înţelege niciodată de ce, pentru unii “analişti” şi “formatori de opinie”, este legitim să fii “bun american”, sau englez, sau francez, sau german, dar este greşit să fii român! Fireşte, Academia stă alături de toate instituţiile şi forţele care urmăresc păstrarea şi consolidarea valorilor româneşti, ca parte a valorilor universale.
“Parcă-i văd aievea vorbind, plângând şi grăbind spre Alba Iulia”
Victor Roncea:Care personalităţi ale Marii Uniri şi ce mari fapte premergătoare Unirii vă sunt mai îndrăgite?
Academician Ioan Aurel Pop: Mi-s dragi cu toţii şi parcă-i văd aievea vorbind, plângând şi grăbind spre Alba Iulia. În Basarabia, a devenit antologic Alexei Mateevici, “moldoveanul” care a scris cea mai frumoasă poezie închinată limbii române. Din Bucovina, îl rechem pe Ciprian Porumbescu, care şi-a pus tot dorul de ţară în “Balada” sa ori în opereta “Crai Nou”. În Transilvania, sunt mulţi, dar sunt vegheaţi de “Badea George” (Gheorghe Pop de Băseşti), cel care s-a dus bătrân şi bolnav pe Câmpul lui Horea, la Bălgrad şi care s-a stins la scurtă vreme după 1 Decembrie 1918, cu vorbele “Sloboade, Doamne, pe robul tău!”. A putut să meargă la Domnul numai după ce a făurit unirea românilor, numai după ce şi-a văzut împlinit marele său vis pământesc! Ca fapte, văd în trecut şi bune şi rele, aşa cum sunt şi oamenii, autorii faptelor. Noi, ca orice popor, nu am fost nici malefici şi nici angelici, ci am fost oameni. Fapte mari au fost cele ale plugarului care ştia să pornească plugurile, ale oierului înfrăţit cu natura, ale lui Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, ale lui Horea şi Tudor, ale lui Cuza şi Carol I, ale descoperitorului insulinei, ale inventatorului avionului, ale autorului “Istoriei românilor din Dacia Traiană” şi ale multor altora.
Victor Roncea:Care este dictonul dumneavostră favorit?
Academician Ioan Aurel Pop: Sunt multe şi mai ales proverbele latineşti pe care le comentez cu studenţii mei şi care sunt un adevărat izvor de înţelepciune. Acum îmi vine în minte unul închinat echilibrului: Est modus in rebus, adică “Este rânduială în lucruri”. Cu alte cuvinte, în viaţă nu poţi să faci tot ce vrei sau tot ce-ţi trece prin minte, ci numai ceea ce se cuvine, în raport cu semenii tăi, cu binele individual şi public, cu ordinea umană şi cosmică. “Rânduiala” aceasta din lucruri vine din experienţa trecutului omenesc şi priveşte spre viitor, cu scopul conservării umanităţii şi a omeniei, dar şi a părţii din omenire care se cheamă patrie. În cazul nostru, partea din omenire este România şi dacă ţinem la lumea aceasta privită drept cosmos, atunci trebuie să ţinem la România.
Victor Roncea:Ce ar putea să ne reunească?
Academician Ioan Aurel Pop: O, foarte multe! Eminescu ar zice “râul, ramul”, care ne vorbesc în limba lor tăcută. Ne pot uni strămoşii, care-şi dorm somnul de veci pe văile şi pe dealurile noastre. Cel mai bine ar fi să ne unească grija pentru viitor, adică pentru copiii şi nepoţii noştri, pentru că ţara nu este a noastră – ca să facem cu ea experimente riscante şi jenante – ci este a urmaşilor noştri, cum ar zice Ştefan cel Mare, prin pana lui Delavrancea. Ne-ar trebui un dram de adevăr şi unul de dreptate, aureolate de bunătate, iar toate acestea se pot obţine prin educaţia dobândită în familie şi în şcoală.
Reputatul istoric Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, ne-a făcut onoarea de a ne acorda un interviu pe tema Anului Centenar, a luminilor şi umbrelor lui, între cele din urmă numărându-se provocările eternizate ale unor forţe revanşarde, atât din vestul imediat al României, cât şi, evident, din răsăritul ei, dar şi excrescenţele lor din interiorul instituţiilor şi a societăţii româneşti. Despre acestea, profesorul Ioan Aurel Pop consideră că “unele grupări româneşti de intelectuali subţiri urmăresc mai mult profitul personal prin publicaţii şocante, la edituri cu scop primordial lucrativ şi mai puţin soarta culturii şi a societăţii noastre. Astfel, în timp ce unii români se ocupă de propaganda proprie, de imaginea proprie şi a firmelor lor culturale, în afara României înfloresc campanii foarte bine organizate ale propagandei, inclusiv ale propagandei antiromâneşti. Noi, românii, suntem din acest punct de vedere «privilegiaţi», pentru că avem o propagandă antiromânească internă, făcută de unii dintre noi, şi una externă, făcută mai ales de anumiţi aliaţi ai noştri din NATO şi UE”.
Cum după anul de sărbătorire a Centenarului Marii Uniri urmează aniversarea Tratatului de la Trianon – pentru care se pregăteşte asiduu ţara vecină, Ungaria -, istoricul Ioan Aurel Pop ne reaminteşte că “Trianonul înseamnă pentru România un singur lucru major: recunoaşterea pe plan internaţional a deciziei istorice de la Alba Iulia, luată de poporul român, în conformitate cu nivelul atins de democraţia vremii şi cu dreptul popoarelor de a-şi decide singure soarta”. Academicianul ne mai asigură că există modalităţi de îndreptare ale unor disfuncţionalităţi ale sistemului educaţional (şi nu numai) şi că “Academia stă alături de toate instituţiile şi forţele care urmăresc păstrarea şi consolidarea valorilor româneşti, ca parte a valorilor universale”.
Interviu cu istoricul Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai şi preşedintele Academiei Române
Victor Roncea:Cum apreciaţi trivializarea spaţiului public şi aducerea acestui limbaj în mijlocul cetăţii, pe toate televiziunile, chiar cu susţinerea deschisă şi extrem de vocală a unor intelectuali, coborâţi la limbajul pe care românii de odinioară îl puteau auzi doar în gropile de gunoi ale oraşului?
Academician Ioan Aurel Pop: Fenomenul ţine, cred, de “beţia” de libertate care i-a cuprins pe români după 1989. Frustrările acumulate în vremea celor peste patru decenii de comunism (de toate felurile, de la internaţionalismul proletar până la naţionalism) i-au împins pe români la tot felul de excese. Or, libertatea – ca orice lucru omenesc – nu este absolută, ci este limitată de felurite reguli ale modului de a trăi în comunitate. Dezlănţuirile triviale de după 1989 s-ar fi putut potoli şi echilibra dacă societatea noastră nu ar fi fost lovită de o calamitate teribilă: degradarea şcolii româneşti la niveluri greu de imaginat, urmată de scăderea bruscă a nivelului de cultură generală. În timp ce, sub comunism, şcoala era un etalon de viaţă, majoritatea românilor fiind educaţi la lumina dictonului “ai carte, ai parte!”, după 1989 a biruit proverbul “care pe care” în orice condiţii, dar fără educaţie.
Au ieşit în prim plan “şmecherii”, agramaţii, “băieţii deştepţi”, îmbogăţiţii peste noapte etc. Azi, românii nu mai ştiu carte, nu mai ştiu dacă goticul este un stil sau un material de construcţie, confundă iluminismul cu iluminatul, dar înjură birjăreşte, se ascund după iniţiale sau după pseudonime, dau sentinţe, îi judecă pe savanţi, confundă academia de poliţie cu Academia Română. Când urmăresc comentariile unora de la finalul unor articole mă înfiorez, pentru că văd cum se revarsă gratuit valuri de ură endemică, exprimate licenţios şi agramat, cum sunt terfeliţi oameni de onoare ai acestei ţări, cum indivizi care se numesc “nimeni” înjosesc personalităţi ale culturii etc. Remediul este cunoscut: educaţia serioasă, din familie şi din şcoală! O guvernare care nu pune accent pe educaţie, pe cultură, pe cercetare, pe sănătate culege roadele groaznice despre care vorbim.
Victor Roncea:Pentru a ne axa pe luminile (şi umbrele) Centenarului, vă rog să îmi spuneţi în primul rând care este părerea dumneavoastră despre sigla cu care s-a promovat acest an – “ROMANIA-100” – din care lipseşte noţiunea Marii Uniri şi care a creat confuzie în rândurile generaţiilor fragede, ajunse să creadă că România a împlinit anul acesta 100 de ani. Chiar şi un renumit intelectual public, fost ministru al învăţământului în vremea lui Ion Iliescu şi Petre Roman, a afirmat că el este “mai bătrân decât România”. De asemenea, imaginea României Mari, cea pe care cu adevărat o aniversăm, a lipsit cu desăvârşire din spaţiul public. Cum putem remedia această confuzie?
Academician Ioan Aurel Pop: Am mai spus că “România-100” este o formulare cel puţin nefericită! Eu nu înţeleg cum se fac aceste lucruri de mare impact în societate fără o minimă consultare. Se poate ca unii să creadă că istoricii nu sunt buni de nimic şi nici nu sunt când e vorba, de exemplu, de tehnologia construcţiei de autostrăzi, dar atunci când este vorba de istorie … Cum să spui, să sugerezi sau să scrii că România are 100 de ani, când Romanii (Valahii) sau Ţări Româneşti avem atestate de circa un mileniu? Că aceste Romanii sau Ţări Româneşti s-au unit relativ târziu (după 1859) – ca şi mulţimea de ţări italiene sau de ţări germane – este cu totul altceva! Pe bună dreptate, anumiţi reprezentanţi ai unei naţiuni vecine – mai mult orgolioase decât mari – au zis că România are 100 de ani, iar ţara lor 1000 de ani! Şi nu pot fi blamaţi, pentru că noi ne-am făcut-o singuri. Iar acel intelectual respectabil nu este istoric, ci filosof, altfel ar fi făcut necesara corecţie. Din asemenea limitări ale existenţei noastre ca stat, mulţi seamănă vânt pentru ca noi să culegem furtună, iar noi ne lăsăm cu laşitate, învăluiţi în ignoranţă, în bătaia vântului. Eu nici nu aş cultiva în spaţiul public cu insistenţă “România Mare”, decât ca pe o mare împlinire istorică. Acea Românie nu mai există (de exemplu, în Bucovina nordică proporţia românilor a ajuns sub 20%), iar în Cadrilater este aproape inexistentă) şi noi, contemporanii, nu trebuie să ne concentrăm asupra ei, ci asupra a ceea ce avem astăzi şi nu ştim să chivernisim bine. Avem o ţară de mărimea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi ne purtăm cu ea de parcă ar fi o parte din deşertul african!
Victor Roncea:Anul Centenar al Marii Uniri aproape a trecut şi nu putem reţine multe manifestări şi realizări notabile. Dacă au fost, acestea au fost mai curând acţiuni particulare sau ale unor grupuri profesionale dedicate istoriei ţării, fără sprijinul statului. Dumneavoastră ce cunoştinţă aveţi de astfel de acţiuni? Şi unde a fost statul român în toată această perioada?
Academician Ioan Aurel Pop: În anul Centenarului Marii Uniri, statul român s-a pierdut în certuri sterile, în scandaluri interminabile, în acuze nefondate, în compromiterea intelectualităţii şi în subminarea ultimelor valori care mai rămăseseră nealterate. S-au dat pensii preferenţiale, s-au vânat plagiatori şi securişti (reali şi imaginari), s-au promovat în funcţii de conducere cele mai incompetente personaje şi au fost descurajaţi toţi aceia care, cu bună credinţă, încercau să schimbe ceva în bine. Între timp, în ţară, s-au tăiat pădurile, s-au poluat natura şi cultura, au proliferat manelele, s-au ruinat drumurile şi căile ferate şi, colac peste pupăză, s-au apucat unii, după ureche, de Centenar. Au fost, fără îndoială, şi iniţiative bune, sincere şi necesare în acest sens. Am văzut simpozioane decente, urmate de volume substanţiale, am văzut busturi şi statui bine făcute şi bine amplasate, am văzut elevi duşi la locurile memoriei noastre de către ghizi şi profesori bine pregătiţi, dar, evident, am văzut şi multă improvizaţie, mult amatorism, mult kitsch, multe acţiuni bifate “ca să fie”. Statul a dat şi bani pentru programe serioase (roadele lor nu se văd încă toate), dar a dat şi unor pretinse “entităţi majore” care profanează spaţiul nostru cultural, a dat şi unor protocronişti notorii, a dat şi unor ONG-uri improvizate şi s-a codit să dea unor instituţii solide şi verificate de sute de ani …
Victor Roncea:Spre deosebire de degringolada organizată care a fost indusă în instituţiile statului responsabile de aniversarea Centenarului, Ungaria finanţează o Comisie Trianon 100 care se ocupă sistematic cu răspândirea în limbi internaţionale a unor studii revizioniste cu privire la Tratatul de la Trianon. Astfel de opinii am întâlnit şi în presa de limbă română din România; îmi aduc aminte de un articol din publicaţia “Revista 22” a Grupului pentru Dialog Social în care se vorbea despre “injustul Tratat de la Trianon” şi “mitul Unirii de la 1 decembrie 1918”. Cum poate contracara România, sau măcar Academia Română, o astfel de propagandă antiromânească şi ce părere aveţi de această campanie de “demitizare” dusă cam de aceleaşi grupuri de interese de ani de zile? Consideraţi că există o propagandă organizată atât de la vestul apropiat cât şi de la estul României?
Academician Ioan Aurel Pop: Ungaria are o experienţă a propagandei de model european mai veche decât a noastră cu cel puţin două secole şi, fireşte, mult mai subtil organizată. Ungaria nu anunţă niciodată cu surle şi trâmbiţe ceea ce vrea să întreprindă în domeniul promovării intereselor sale, ci o face mai întâi. Iar atunci când reuşita este sigură, statul vecin iese la rampă cu “artileria grea” bine instruită şi bine întreţinută. Ungaria nu face serate dedicate evenimentelor sale la ambasade sau numai la ambasade, ci în mari universităţi, în muzee, biblioteci celebre, în fundaţii şi asociaţii, în săli celebre din ţările unde are interese de apărat. Ungaria nu duce (numai) istorici unguri să ţină conferinţe despre “adevărurile” sale, ci cointeresează profesori şi cercetători străini să facă asta. Ungaria nu publică lucrări în limbi străine despre “geniul maghiar” la edituri ungureşti şi nu le trimite ambasadelor să le promoveze, ci plăteşte edituri de cel mai înalt prestigiu, din SUA, Anglia, Franţa, Germania etc., să facă asta. Ungaria nu strigă sus şi tare că ungurii i-au învăţat pe germani nemţeşte şi că ungurii au inventat scrisul înainte de sumerieni sau că sub Câmpia Panonică sunt tuneluri abisale care conduc la Atlantic ori în centrul pământului – cum facem noi cu dacii şi cu tracii noştri, cu tăbliţele de la Tărtăria ori cu peşterile din Bucegi -, ci lucrează exclusiv cu profesionişti, care ştiu să promoveze ştiinţific anumite realităţi sau să dea aparenţă ştiinţifică unor mituri naţionale. Noi, în schimb, dincolo de toate stângăciile, ne autoflagelăm şi nu recunoaştem nici realităţile evidente care ne-au marcat. Grupul de Dialog Social şi Revista 22 s-au axat în parte, sub pretextul corectării exagerărilor din vremea dictaturii comuniste, pe negarea unor evidente valori româneşti. Eu sunt cel dintâi care combat discursul encomiastic despre România Mare, dar de aici şi până la condamnarea Trianonului este distanţă lungă. Prin Tratatul de la Trianon, marile puteri ale lumii au recunoscut dreptatea noastră istorică, visul de a cărui jale “ne-au răposat moşii şi părinţii”, cum ar zice Goga. Atunci, la 1918-1920, a fost o aproape deplină armonie între voinţa de unire a românilor şi voinţa marilor puteri de a consfinţi o nouă arhitectură politică internaţională. Decât să deplângem soarta Ungariei, mai bine ne-am ocupa de noi şi de necazurile noastre. Doar că, unele grupări româneşti de intelectuali subţiri urmăresc mai mult profitul personal prin publicaţii şocante, la edituri cu scop primordial lucrativ şi mai puţin soarta culturii şi a societăţii noastre. Astfel, în timp ce unii români se ocupă de propaganda proprie, de imaginea proprie şi a firmelor lor culturale, în afara României înfloresc campanii foarte bine organizate ale propagandei, inclusiv ale propagandei antiromâneşti. Noi, românii, suntem din acest punct de vedere “privilegiaţi”, pentru că avem o propagandă antiromânească internă, făcută de unii dintre noi, şi una externă, făcută mai ales de anumiţi aliaţi ai noştri din NATO şi UE. Academia Română are un program bine articulat de promovare a valorilor româneşti, de sărbătorire a Centenarului, de publicare a unor lucrări în limbi de circulaţie internaţională etc., dar nu poate face singură ceea ce se cuvine. Pentru toate acestea, este nevoie de o anumită coordonare la nivel naţional, iar această coordonare nu există sau este extrem de firavă.
Victor Roncea:Anul Centenar merge mai departe, spre sărbătorirea Trianonului. Cum ne pregătim pentru această mare aniversare?
Academician Ioan Aurel Pop: Tratatul de la Trianon a mai fost un pretext de atacare a intereselor româneşti şi a istoriei românilor şi cu alte prilejuri. În disputa istorică dintre cele două ţări, este clar că dreptul istoric a devenit un subiect caduc. Dacă unii dintre factorii de răspundere din ţara vecină vor relua argumente din arsenalul de acum 100 de ani, nu vor beneficia de atenţia lumii civilizate. Aceste argumente erau de genul: geniul civilizator al maghiarilor în Europa Central-Orient5ală şi în “Bazinul Carpatic”; dreptul Ungariei asupra unor pământuri şi popoare stăpânite de un mileniu; înapoierea slavilor şi românilor în raport cu maghiarii; migraţia târzie şi ascunsă a românilor din Balcani spre regiunile transilvane; caracterul pastoral al românilor; incapacitatea românilor de a administra Transilvania etc. Asemenea idei cu vădit caracter rasial, discriminatoriu şi jignitor nu au ce să caute în disputele Europei contemporane. În Transilvania actuală (luată în sens larg) circa trei sferturi din populaţie este de etnie românească, maghiarii reprezentând cam 16-17% din populaţia totală a provinciei. Membrii Academiei Române s-au străduit mereu să prezinte obiectiv aceste date privitoare la Transilvania. Fireşte, în focul disputelor acute din vremea celor două războaie mondiale şi din timpul regimului de dictatură comunistă, spiritele s-au mai încins, iar sentimentele au dominat raţiunea de ambele părţi. Aniversarea Trianonului – cu toate stângăciile românilor – nu va putea schimba lumea şi nici realităţile din Transilvania. Este evident că statul român trebuie să vegheze mereu la respectarea drepturilor minorităţilor, la respectarea drepturilor omului în general, fără de care nu se poate construi o Europă a viitorului. Iar Trianonul înseamnă pentru România un singur lucru major: recunoaşterea pe plan internaţional a deciziei istorice de la Alba Iulia, luată de poporul român, în conformitate cu nivelul atins de democraţia vremii şi cu dreptul popoarelor de a-şi decide singure soarta.
Restul rămâne doar propagandă nostalgică, bună de studiat de către sociologi, politologi, psihologi.
În primul rând pentru că este vorba de o inițiativă civică pornită de la firul ierbii. Nu este inițiată de vreun partid politic. Este actul cel mai democratic posibil și m-aș bucura ca oamenii să aibă cât mai mult de spus, pe viitor, în această manieră, un succes real pentru democrația noastră. Practic este dincolo de politică iar tevatura făcută de partidele de opoziție care practic au oferit o asemenea miză guvernului, nu a fost deloc corectă pentru cetățenii ce au pornit acest demers.
În al doilea rând pentru că este o veche idee susținută de Coaliția pentru Familie încă de acum cinci ani, în cadrul forumului constituțional din 2013. Atunci modificarea a fost acceptată și validată de către participanții la forum și peste noapte Crin Antonescu și Victor Ponta au convenit să o scoată din proiectul de Constituție, la presiunea venită din afară. Peste ani însă iată că vocea oamenilor a fost mai puternică și s-a făcut auzită.
În al treilea rând este câștigul pe care societatea îl are prin dezbaterea ce a însoțit referendumul. Căsătoria rămâne o valoare pentru statul român, conform Codului Civil, o valoare conștientizată acum de societate. Există un trend global de impunere, în detrimentul majorității, a unor valori ale minoritarilor, acest subiect este obturat de regulă de către mass-media. Referendumul a scos la lumină aceste realități iar opinia publică a putut se se poziționeze în mod corect. Agenda LGBT a fost politizată pe plan global iar a bagateliza derapajele din unele țări înseamnă să fii dezinformat sau de rea credință.
Aproape 4 milioane de cetățeni au fost la vot, 91% votând DA în contextul unor dezinformări grave.La ultimele alegeri partidul majoritar a strâns 3 milioane de voturi, deci nu este puțin. Toate dezinformările cu formularul (vezi Andrei Pleșu), cu autobuzele pesedeului (vezi USR), cu „iubirea nu votează” (vezi Andreea Bălan) nu au ținut. Oamenii au mers și au votat, cu copiii lor de mână. Au votat în ciuda tututror miștourilor mondene.
Iar ei sunt împreună în continuare, în familii, în comunități, și se vor întoarce într-o zi.
Efectul Trump în România sau 6-7 octombrie ca 21-22 decembrie 1989
Victor Roncea
Să fim conștienți: Referendumul pentru Căsătorie este poate cea mai mare bătălie a acestui neam de când ne-am pierdut țara sub cizma bolșevică și ne-am regâștigat-o, fie și doar pentru câteva zile, în decembrie 1989. M-am bucurat să văd că Trinitas Tv a pus în video un gând de-al meu, prin acest clip despre semnificația luptei din 1989 și ziua de azi. Așa este, cum au surprins redactorii postului de televiziune al Patriarhiei. Purul și simplul adevăr: “Noi nu am stat acasă”. Astăzi e mult mai ușor. Nu trebuie să ne mai confruntăm cu armele cu glonț pe țeavă ale regimului comunist. Ne confruntăm, e drept, cu armele minciunii în masă, armele unei distopii totalitariste antiumane, în fapt, așa cum spune profesorul Ilie Bădescu, o excrescență a embrionilor bolșevici maghiari și sovietici de acum 100 de ani. Dar după ce le dăm deoparte, mai rămâne un singur lucru de făcut: să votezi! Priviți peste Ocean. Așa a câștigat Donald Trump alegerile, în ciuda faptului că 90% din media, toate ONG-urile din salba lui Soros și o mare parte din sistemul conspirat al “statului contra statului” erau impotriva lui. Dar a învins! Cu acest simplu dar cât de puternic drept al fiecăruia: dreptul la vot, oricare ar fi el. Drept câștigat la noi de noi, cei care nu au stat acasă în 1989. Nu-l arunca la coș, române, că nu se știe dacă îl vei mai putea recupera vreodată. Mergi la vot, pentru familia ta, pentru țara ta, pentru credința ta și vei câștiga. Va fi cea mai mare victorie a poporului român de după decembrie 1989! O adevărată încununare pentru Anul Centenar! Aceasta ne va fi Marea Unire, în trupul Bisericii, având în vedere că, la fel ca și acum 100 de ani, tot Basarabia va fi cea care ne va sprijini, cu un mare DA! Așadar tot ce ne-a mai rămas să facem este ca pe 6 și 7 octombrie să mergem la vot, “cu îndrăzneală sfîntă”, toți cei care am semnat, împreună cu încă un prieten sau o rudă care nu au apucat să o facă. Oricine nu va face acest lucru conștient – așa cum spune și Părintele Iustin Garleanu, mărturisitor de pe frontul intern al României, din Harghita și Covasna – va abdica de la valorile creștine ale neamului acesta și își va călca în picioare atât propria căsătorie – taina sfântă a cununiei în cer și pe pământ – cât și viitorul copiilor lui. Mai mult, ca să fie clar, în opinia mea – confirmată zilele acestea și de duhovnici și preoti profesori -, oricine nu merge la acest Referendum conștient de însemnătatea gestului său și de valoarea votului său păcătuiește împotriva Duhului Sfânt, împotriva Adevărului și a Vieţii care sunt de la Dumnezeu Duhul Sfânt, așa cum ne învață si Sfântul Nicolae Velimirovici. Cine nu își va apara familia și neamul și Biserica – conștient de gestul său – atentează direct la viața propriului neam și se va situa singur în afara Bisericii sale, tăgăduind Adevărul și Viața. “Deci, cine tăgăduieşte şi batjocoreşte Adevărul tăgăduieşte şi batjocoreşte pe Duhul Sfânt, tăgăduieşte şi batjocoreşte pe Dumnezeu, Care e Duh şi Adevăr” – spune Sfântul. Nu păcătui de moarte împotriva propriului neam, române. Alege Adevărul și Viața, alege Iubirea, alege-L pe Hristos. Știm că dușmanii Adevărului și Vieții nu se vor lăsa și deja au pregătită placa cu frauda. Să nu ne pese. Adevărul va triumfa! “Eu nu mă lepăd de Hristos, oricare ar fi consecințele.”, dă mărturie de credință Manuela Hărăbor. Asemenea ei, și noi! La vot, pentru țară și tot neamul românesc, din cer și de pe pâmânt, pentru pruncuții nenăscuți încă și mântuirea lor! Să dea Dumnezeu să ne împărtășim peste doar câteva zile cu sfânta bucurie a biruinței pentru România. Depinde și de noi. Doamne, ajută! AMIN!
1. Chemarea celor 3 milioane poate fi auzită. Când 3 milioane de români strigă se presupune că alți măcar șase milioane aud. Cu toate acestea chemarea are o rază de audiție publică ceva mai scurtă, conform sondajului sociologic efectuat de CURS. Acesta a stabilit că cei ce își declară participarea la referendum ating o cifră între 6-7 milioane, ceea ce înseamnă că fiecare dintre cei 3 milioane a fost auzit de ceva mai mult decât de încă o persoană. Desigur că cei care strigă sunt cei ce se aud și-n veacul de-acum și-n cel de apoi, cum sună versurile așa de frumoase ale lui Eminescu („auzi, departe strigă slabii// și asupriții către noi// e glasul blândei Basarabii//ajunsă-n veacul de apoi”). Prezența la Referendumul pentru Căsătorie este adeverirea conștientizării celor care cred că lumea nu este alandala, că oamenii trăiesc în stări așezate, în cea mai cuprinzătoare formă de comunitate omenească, constituită din părinți și copii, din afini (soți și soții), din frați și surori de consângenie. Chemarea celor 3 milioane către alte 15 milioane la un Referendum pentru căsătorie, copii, familie, viață este confirmarea nu numai că lumea prețuiește familia ci și că poporul cere legiuitorului să stipuleze în legea fundamentală funcționarea instituției prin care dreptul universal la legătura liber consimțită dintre un bărbat și o femee, ca soț și soție, este garantat tuturora, fără de nici o excepție, fără a deveni obligație pentru cei ce-o refuză. Instituția care garantează accesul tuturora, fără de nici o excepție, la unirea liber consimțită dintre un bărbat și o femee, este căsătoria. Altfel spus, Referendumul cere legiuitorului să menționeze căsătoria ca fiind instituția universală care ocrotește acea relație dintre un bărbat și o femeie care face posibile părinția, și progenia, adică nașterea de copii și frăția lor. Referendumul cere legiuitorului să așeze căsătoria dintre un bărbat și o femeie între instituțiile fundamentale ale societății și s-o ocrotească. Să sintetizăm, așadar: căsătoria este instituția prin care bărbatul și femeia (oricare bărbat și oricare femeie) au dreptul să-și unească viețile pentru a deveni afini, adică soț și soție, și părinți de copii, mijlocind astfel manifestarea celorlalte două trăsături care completează forma comunitară universală de existență numită familie și anume progenia și frăția. Fără cele patru stări, unitatea în trup și suflet a bărbatului cu femeiea, părinția, progenia și frăția, societatea își pierde structura nucleară, puterea asupra veacului și bucuria responsabilității asupra locului și a timpului care i-au fost dăruite de Dumnezeu cu petecul de cer sub care sălășluiește în veac.
2. Chemarea la referendum este chemarea la recunoașterea a patru drepturi universale ale omului. Chemarea la referendum este chemarea la o recunoaștere și o confirmare, recunoașterea și confirmarea dreptului universal al tuturor bărbaților și al tuturor femeilor de a-și uni viețile printr-o legătură specială dintre un bărbat și o femeie pentru a deveni soț și soție, mamă și tată, adică părinți de copii născuți din trupul, sângele și sufletul mamei lor. Fiind o instituție universală, căsătoria dintre un bărbat și o femeie permite transfigurarea afinității dintre aceștia în progenie, adică în rod de copii și astfel devine posibilă și activă părinția, filiația și frăția. Fiindcă este o instituție universal umană și deci un drept universal, căsătoria trebuie recunoscută și garantată în și prin legea fundamentală a societății pentru a fi ocrotită. Drepturile universale trebuie ocrotite în legea fundamentală a oricărei societăți pentru a fi siguri că nimeni și nimic nu le vor știrbi. Drepturile universale nu au natură constrângătoare și ca atare oricine poate refuza să se folosească de ele, dar pentru ca refuzul folosinței unui drept să nu se transforme în contestarea lui, legea trebuie să le consfințească prin atributul lor de drept și prin cel de universalitate. Desigur că orice drept odată folosit atrage după sine obligații legate de folosința lui în așa fel încât să fie preîntâmpinate deopotrivă folosințele eronate care aduc știrbiri dreptului însuși. Însă obligația decurge din decizia de liberă folosință a unui drept și nu se poate substitui dreptului însuși. Instituția căsătoriei este cadrul de realizare, de împlinire a acelui drept universal, prin care un bărbat și o femeie decid să-și unească viețile, devenind una în trup și în suflet, pentru a dobândi acces la celelalte două drepturi universale ale omului, părinția și progenia, cea care face posibilă realizarea celui de-al patrulea drept universal al omului, filiația, adică dreptul oricui de a fi și a se considera fiul sau fiica mamei și tatălui lor. Când în unele societăți, dreptul filiației este știrbit, cum s-a putut vedea din cazurile comentate în presă pentru unele societăți nordice, ne dăm seama cât de însemnată este ocrotirea acestui al patrulea drept universal, filiația, posibil numai prin instituția căsătoriei. Întrucât instituția căsătoriei dintre un bărbat și o femee este singura formă universală care poate garanta accesul și deci realizarea celor patru drepturi universale ale omului, ea trebuie definită clar în legea fundamentală a societății și ocrotită la acest nivel, adică la scara drepturilor și normelor constituționale.
3. Veniți la referendum căci nu știrbiți nimic și pe nimeni, ci mărturisiți pentru toți. Veniți la referendum pentru a confirma că vă pasă de drepturile voastre universale și că luptați cu arma democratică a refrendumului pentru ocrotirea lor. Referendumul pentru familie nu încalcă alte drepturi, precum ar fi dreptul de a refuza căsătoria și deci de a asculta de o altă orientare a intimității personale. Există, desigur, forme incomplete de comunitate familială și acestea nu sunt știrbite de referendum fiindcă în articolul 26, aliniatele 1 și 2 din Constituție se spune expres că și aceste forme sunt ocrtotite de Constituție. Iată conținutul articolului 26: (1) „Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată” și (2) „Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri”. Prin urmare ocrotirea liberei orientări a intimității este consfințită în căsătorie. Cu atât mai mult se cere consfințită și clar definită acea orientare a inimității destinată rodului de prunci pe lume, adică tocmai căsătoria dintre un bărbat și o femee. Referendumul pentru familie vine să completeze drepturile în Constituție nu să le știrbească pe cele deja prevăzute. Fiind nutrit de imperativul completitudinii drepturilor universale ale omului, referendumul este profundamente moral, democratic și ocrotitor. Participarea la referendum este o formă de conștiință mărturisitoare, este mărturisirea care confirmă nu infirmă. Este o atitudine nobilă și frumoasă, ocrotitoare mai ales cu cei mai fragili de pe lume, cu mama și pruncuțul ei. Pe aceștia îi mărturisim participând la Referendum.
EDIȚIE SPECIALĂ: De ce votăm DA
Invitați: Prof. Dr. Ilie Bădescu, Directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române; Conf. Dr. Paula Popoiu, Directorul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București; Pr. Prof. Dr. Stelian Tofană, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj; Pr. Ionuț Corduneanu, Vicar Administrativ Patriarhal; Ciprian Olinici, Consilier Patriarhal #SpuneDApentruFamiliaTa 6 – 7 octombrie
GATA! Am intrat în linie dreaptă! Cât de simplu vom învinge: 9.000.000 de români vor vota pentru România!
Adversarii Referendumului pentru Căsătorie au pierdut toate bătăliile juridice și politice. Mai urmează doar un mic pas pentru noi, un mare pas pentru România: votul nostru. Epilogul în bătălia juridică și politică s-a scris azi, 17 septembrie 2018, de Sfânta Sofia cea înțeleaptă.
Curtea Constituțională a avizat Legea de revizuire a Constituției adoptată de Parlament săptămâna trecută aruncând la coș contestațiile USR și Accept. Pro Vita București ne informează:
1. Adversarii referendumului au pierdut clar bătăliile juridice și politice. Cu toate ONG-urile cu bugete de milioane de dolari, ambasadele și presiunile politice externe enorme. Și aceasta datorită muncii asidue, stăruitoare și profesioniste a tuturor celor implicați, din prima zi (august 2015). Cât și evident, țin eu să subliniez, a strădaniei celor 3.000.000 de români care au semnat și a grijii lui Dumnezeu.
2. Toate cele 3 intervenții pe care organizația noastră le-a făcut, împreună cu colegii din Alianța Familiilor, în fața Curții Constituționale în acest proiect și în dosarul „înrudit” (cauza soților Coman/Hamilton) au avut câștig de cauză:
a. controlul de constituționalitate preliminar, al inițiativei cetățenești (decizia din iunie 2016)
b. controlul de constituționalitate a Legii de revizuire adoptate (decizia de azi)
c. excepția de neconstituționalitate a art. 277 Cod Civil – interzicerea recunoașterii în România a „căsătoriilor” între persoane de același sex încheiate în afara țării (decizia din iulie 2018), amintește Pro Vita care oferă și documentul remis CCR.
Urmează o perioadă de propaganda furibună din partea a 90% din media de limbă aproximativ română din România și a tuturor activiștilor antiromâni. Ignorați-i. Nu vă lăsați influențați. Evitați vrajba, virușii informaționali, isteria și hipnoza digitală/TV. Nu vorbăria ci fapta contează. Post pentru țară, rugăciune pentru luminarea celor mai slabi și mărturisire prin faptă pentru România.
Fiți mereu cu gândul la Mântuitorul nostru. Ce îndemn credeți că v-ar da Hristos? DA, votăm pentru perechea primordială, pentru tot neamul nostru din Ceruri, pentru martirii și mărturisitorii temnițelor bolșevice, pentru bunicii și părinții noștri și pentru copiii de azi și copiii nenăscuți ai României.
La noi totul e foarte e simplu: am semnat 3 milioane; tot ce trebuie să facem acum este să mergem cu încă o rudă care nu a apucat să semneze la vot. Ca să fie și mai simplu: să luam și un prieten care n-a avut timp să voteze. Asta e tot. Mergeți toți trei braț la braț la Referendum și cu ajutorul Sfintei Treimi și a Maicii Domnului, protectoarea familiei și a sfintei Sale Gradini, România, vom învinge!
Să facem din această victorie – probabil cea mai mare victorie a poporului român de după decembrie 1989 – cea mai frumoasă sărbătorire a Centenarului Marii Uniri!
Ten years have passed since Georgia become victim of direct military aggression from the Russian Federation. Consolidated efforts and firm support of our friends, government officials and civil societies have saved my country.
In that critical period, your devotion and contribution by covering ongoing developments to acknowledge truth to the entire world was remarkable. Georgian people highly value your outstanding role and accuracy in those complicated and sensitive processes. Let me extend my gratitude for your certainity and firm position as well as for your exceptional demonstration of solidarity that was essentially important for Georgia.
Today, our unity is vital; we still witness hybrid threats as a major challenge to the international community. Considering our changeable environment, I sincerely believe that your future activities will once again play crucial role for peace, welfare and prosperity.
Sincerely,
Giorgi Margvelashvili
Mulțumesc în mod deosebit Președintelui Georgiei, Excelenței Sale, Giorgi Margvelashvili, și celor care ne-au înmânat personal la București acest document extrem de onorant, respectiv șeful Administrației Prezidențiale, Georgi Abashishvili, geopoliticianul Tengiz Pkhaladze, șeful consilierilor prezidențiali pe politică externă și ambasadorul georgian la Bucuresti, ES Nikoloz Nikolozishvili.
Lansarea cartii istoricului Larry Watts la Biblioteca “Alexandru si Aristia Aman” din Craiova, Sala “Dinu C. Giurescu”. Foto: Tibi Bologh
Prezența istoricului american Larry Watts, vineri, 8 iunie, la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, prilejuită de lansarea recentei sale cărți “Oaia alba in turma neagra” (Editura RAO, 2018), s-a constituit, așa cum era de așteptat, într-un eveniment de referință în viața spirituală a Cetății Băniei. Cunoscut de acum în istoriografia românească, prin excelentele sale lucrări precedente, Ferește-mă, Doamne, de prieteni(2011) și Cei dintâi vor fi cei din urmă (2015), prezența autorului a fost salutată de directorul Bibliotecii, Lucian Dindirică și de președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa. Referiri la cartea menționată au avut ziaristul Victor Roncea, istoricul Gheorghe Onișoru și ziaristul Mircea Canțăr. Autorul a făcut o prezentare de ansamblu a întregului volum, referirile sale vizând, precumpănitor, luminile din diplomația românească în perioada Războiului Rece, momentele ei de maximă inspirație și eficiență, și a răspuns, apoi, la întrebări din partea celor prezenți în sală. Evident, la sfârșitul întregii manifestări a acordat autografe pe ultimul său volum. (Cuvântul Libertății, 8 iunie 2018)
Ce-am zis eu:
Pe cine deranjează Larry Watts și adevărul despre Istoria României? Moscova!
La Craiova despre Larry Watts cu portretul profesorului Dinu Giurescu. Foto: Tibi Bologh
Încep prin a mulțumi gazdelor noastre pentru invitație și pentru desfășurarea acestei lansări în cadrul conferinței The World at the Edge. The Struggle for Re-Ordering Security organizată perfect de managerul cultural Lucian Dindirică. Sunt extrem de onorat să vorbesc aici, în sala “Dinu C. Giurescu” a casei lui Alexandru și Aristiei Aman, devenită Biblioteca Județeană din Craiova, atât pentru că mă leagă multe amintiri de regretatul profesor cât și pentru că mi-am petrecut o noapte a revoluției apărând de la vandalizare un alt edificiu de cultură și artă al Familiei Aman, cel din București, al fratele lui Alexandru, artistul Theodor Aman. Totodată, nu am cum să nu iubesc Craiova, fiind pe jumătate oltean.
Mă aflu aici într-o dublă calitate: ca jurnalist care l-a cunoscut pe invitatul Dvs special, dr. Larry Watts, în urmă cu mai bine de 27 de ani, și ca emisar al fotografei Cristina Nichituș Roncea. Și pentru că ne aflăm în sala care poartă numele ilustrului istoric, care și-a donat biblioteca craiovenilor și care a fost și un prieten al lui Larry Watts încă din anii ’70 – ’80, am adus în dar Bibliotecii acest portret al profesorului, realizat în ultimul său an de viață, și care a făcut parte dintr-o expoziție fotografică cu personalități ale României, derulată la Muzeul Municipiului București.
Despre Larry Watts: așa cum spunea colegul meu mai mare, Corneliu Vlad, Larry are darul de a scrie cărți-samizdat. În ciuda bruiajului, ele circulă cu rapiditate, sunt copiate și răspândite pe internet pentru simplul motiv că, în sfârșit, românii se bucură să afle ceea ce orice om își dorește să găsească: Adevărul. În 1849 Marx și Engels se gândeau că poporul român ar trebui “extirpat”, pentru că stă în calea planurilor Rusiei ca o mică buturugă. După decenii și chiar secole de propagandă neagră dusă împotriva poporului nostru, cărțile lui Larry Watts apar ca niște oaze ale adevărului într-un deșert de minciună. Minciuna continuă a unora care se ocupă cu “demitizarea” istoriei noastre naționale, respectiv falsificarea ei, chiar și în anul Centenarului Marii Uniri. Nu întâmplător cei care îl contestă cu efuziuni de ură pe istoricul american sunt aceiași cu cei care îl atacă infam pe Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române. De ce? Răspunsul e simplu: deranjează. Unde? La Moscova!
Datorită profesorului Watts a devenit cunoscută atât de către români cât și de către specialiști de la nivel internațional poziția reală a României în timpul Războiului Rece, care a fost una de confruntare a planurilor hegemonice ale URSS, inclusiv întru apărarea spațiului și drepturilor istorice românești. Confruntarea politică și diplomatică s-a mutat imediat și în zona informativă, Moscova lucrând prin “măsuri active” România, transformată oficial într-o țintă, 24 de ore din 24. Numele de cod al operațiunii KGB: “Ținta 24”, după cum relevă documentele prezentate cu acribie de Larry Watts în recenta sa lucrare, “Oaia albă în turma neagră. Politica de securitate a României în perioada Războiului Rece” (Editura RAO, 2018).
E drept, nici noi nu ne-am lăsat mai prejos, acționând contrainformativ prin înființarea Grupei XX (cu referire, iată, la britanicul “XX System” – “double-cross”…), embrionul viitoarei UM 0110 “anti-KGB”, unitate de elită unică în tot spațiul sovietic. Problema noastră e că aceste măsuri active continuă și azi, în timp ce și 110 și departamentul ei succesor de la sfârșitul alfabetului au fost desființate. Bine că nu s-a deființat, încă, și statul român. Și asta numai printr-o minune, pe care Larry Watts încearcă să o explice științific prin teoria… “funcționalității disfuncționalităților”.
Asemenea unui alergător de cursă lungă, istoricul de cursă lungă Larry Watts merge, tenace, mai departe. Dar nu în singurătate. El are alături un întreg popor care așteaptă, cuminte, poate prea cuminte, adevărul despre el. Mulțumim, Larry Watts!
S-au luptat pentru Romania Mare in vechile hotare si au patimit pana la 15 ani de inchisoare in temnitele rusesti din Transnistria. Cetatenii romani Ilie Ilașcu, Alexandru Lesco, Tudor Popa si Andrei Ivanțoc, la aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire au fost uitati de oficialitatile statelor romanesti de la stanga si dreapta Prutului. Locul lor era azi in Parlamentul Romaniei sau macar in Parlamentul Republicii Moldova. Dar ei au fost uitati aici din momentul in care statul nu si-a respectat promisiunile fata de ei, in ciuda faptului ca sunt decorati de Presedintele Romaniei Traian Băsescu cu Ordinul National Steaua Romaniei si sunt cetateni de Onoare ai Capitalei. Doi primari le-au promis fiecaruia un apartament pentru a se putea muta la Bucuresti si trai in liniste, fara spectrul unor hartuiri si amenintari pe care le-au trait adeseori in ultimii ani, fara a se plange insa niciodata. Dupa momentul festiv, Videanu, si, in al doilea caz Oprescu, dupa alegeri, au uitat rapid. Un prim ministru le-a promis recompense pe viata. La finalul anului eliberarii, recompensele s-au terminat. Nu stiu cati parlamentari, ministri, sefi si sefuleti cu palarii mai mari ca ei, le-au promis ca vor beneficia de statutul detinutilor politic pentru a avea un minim venit lunar. Azi, la 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu Patria Mama, Romania, nu numai ca cei patru eroi sunt uitati, dar sunt si gravi bolnavi dupa regimul carceral criminal de la Tiraspol. Sigur, asta ne dovedeste al cui este de fapt statul actual, cu Parlament si Guvern cu tot. Dar oare chiar nu mai exista nici un roman printre autoritatile resposabile pentru a nu se pata iremediabil obrazul Romaniei, odata cu trecutul, prezentul si viitorul ei?
Unsharf (I) – Documentar despre grupul Ilașcu, ai cărui membri au fost arestați și închiși în temnițele transnistrene; Realizator Radu Găină
Unsharf (II) – Documentar despre grupul Ilașcu, ai cărui membri au fost arestați și închiși în temnițele transnistrene; Realizator Radu Găină
Intoarcerea lui Alexandru – Documentar despre eliberarea lui Alexandru Leșco, membru al grupului Ilașcu; Realizator Radu Găină. Reporter Victor Roncea.
April 4th, 2020 
VR 
Posted in 
Tags: 
