Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Marele (meu) soc: Tom Gallagher

IERI:

Despre Tismăneanu – clona lui Brucan -, Tom Gallagher observa că:
“Atat Brucan, cat si Tismaneanu au petrecut ani formativi in SUA. Cel varstnic a plecat stalinist feroce si s-a intors persoana mai vizionara, dispusa la atenuarea controalelor de tip stalinist, capabila sa abordeze capitalismul din unghiuri de vedere noi, deseori ne-critice. Tismaneanu s-a intors din exil mult mai putin marcat de valorile civice americane – aspect datorat, probabil, lumii academice din SUA, frecvent preocupata de feude ideologice sau atrasa de marxism, uitand de marile valori autohtone.” [31]
Tismăneanu l-a cooptat in comisie pe Sorin Antohi, dovedit ulterior colaborator al Securităţii si care a recunoscut ca ar fi minţit in legătură cu deţinerea diplomei de doctorat. Antohi este în continuare editor al jurnalului academic East European politics and Societies, unde Tismăneanu este presedintele comitetului editorial. Despre activitatea academica a lui Tismăneanu în România şi relaţia sa controversată cu Antohi, Gallagher scrie:
“In final, doar timpul va demonstra daca legitimitatea calitatilor intelectuale ale domnului Antohi se va dovedi mai solida decat abilitatile manifeste prin crearea, din anii ’90 incoace, a unui lobby cat se poate de benefic carierelor domnilor Antohi, Tismaneanu si Mihaies. Nivelul de influenta indus si obtinut de domniile lor in domeniul academic este similar celui stabilit de regula in lumea serviciilor de inteligenta sau finantelor neortodoxe, caracterizate prin personaje ce nu se lasa constranse de norme in rest general valabile.(…) Şi cine ar putea fi distins drept cel mai sinuos intelectual? Sa ne fie dat cumva sa asistam chiar la volatilizarea legendarei solidaritati caracteristice grupului Tismaneanu in baza ambitiei fiecaruia de a deveni veritabilul Salieri al Romaniei? Distinctia locului fruntas ii revine, cu prisosinta, lui Tismaneanu. Si-a distribuit favorurile si sustinerea cu aceeasi abilitate de care dadea dovada, odinioara, Ion Iliescu in plin proces de elaborare a fundamentului puterii sale politice. Mecenatul afisat se rezuma la o prozaica relatie patron-client, caracteristica activitatilor lui Tismaneanu si Antohi.”[32]
Mai departe, Gallagher scrie:
“Din 1989 incoace Tismaneanu nu a ezitat sa le puna piedici istoricilor care nu danseaza dupa cum canta el.” [33]
Despre politica academică dusă de Tismăneanu în România, Gallagher mai scrie că
”Am o problema cu Vladimir Tismaneanu, care poate fi facuta publica: el vrea sa construiasca o retea vasta, de tipul patron-client, in istoria contemporana si in stiintele politice, care nu difera de ceea ce a facut PSD-ul in domeniile pe care dorea sa le controleze.” [33]
Despre poziţiile politice ale lui Tismăneanu, Gallagher scrie:
“Vladimir Tismaneanu a stat in mai multe luntri. A fost un apropiat al celor care au sfidat neocomunismul la inceputul anilor ’90, dar in 2004 era gata sa-l proclame pe Ion Iliescu un lider luminat care, in ciuda unor defecte, a jucat un rol in consolidarea democratiei romanesti.” [34]
Despre relaţiile lui Tismăneanu cu Iliescu şi Basescu Gallagher scrie:
”Tismaneanu i-a fost de folos lui Iliescu in 2004, deoarece presedintele a recunoscut personalitatea lui reala, dincolo de imaginea occidentala de reformist pe care si-o cultiva. Daca Traian Basescu l-a ales pe Tismaneanu din motive similare, reiese ca presedintele doreste sa ramana credincios trecutului, ci nu sa deschida un proces pentru un viitor mai bun al Romaniei.” [33]
Despre Comisia prezidată de Tismăneanu, Gallagher a scris:
“Daca aceasta comisie a lui Tismaneanu nu este receptiva la persoane din afara propriului lui cerc restrans, ea ar putea chiar fi comparata in timp cu decizia lui Iliescu de a face false asociatii de revolutionari, pentru a intina amintirea multora care au riscat totul si care, in unele cazuri, au pierdut totul in 1989.” [33]
Despre cartea lui Tismăneanu “Marele şoc”, Gallagher scrie:
“Aceste doua ipostaze ale istoricului au colaborat intr-una dintre cele mai bizare carti publicate in timpul tranzitiei din Romania: “Marele soc”. Din acest volum lipseste orice analiza serioasa a mineriadelor, a manipularii nationalismului, a denigrarii partidelor istorice, a miscarilor civice si a monarhiei. Lipseste de asemenea o analiza a exploziei coruptiei sau a neincetatelor influente politice si a averii fabuloase pe care o poseda mostenitorii serviciilor secrete de dinainte de 1989.” [34]
Despre poziţia lui Tismăneanu făţă de Securitate, Gallagher scrie:
”Dar cum ramane cu rolul Securitatii? Cartile lui Vladimir Tismaneanu nu acorda un interes special rolului ei. Tismaneanu pare, in general, mult mai interesat sa realizeze o psiho-biografie a vietii si a epocii in care a trait familia lui de ilegalisti, pentru a-si reveni dintr-un soc de durata: acela de a fi fost azvarliti in “salbaticie” pentru mai mult de 20 de ani, atunci cand familia lui cazuse in dizgratie sub regimul lui Gheorghiu-Dej.”[34]

Oare asta sa fie fraza cheie:
“Din 1989 incoace Tismaneanu nu a ezitat sa le puna piedici istoricilor care nu danseaza dupa cum canta el.” ?

Dupa cum a ajuns azi Gallagher, pe acorduri de balalaica…

AZI

(Acelasi) Gallagher:

“Nici o persoana aflata in viata nu a reusit sa infurie postcomunistii de vaza ai Romaniei mai profund ca Vladimir Tismaneanu.”

“Cei care vocifereaza impotriva lui Tismaneanu sunt, de fapt, cei care s-au considerat, vreme indelungata, marii castigatori. “

“Unii sunt ofuscati de faptul ca autorul raportului a avut parte de o copilarie nomenclaturista. Dar tocmai o asemenea copilarie, certamente complexa, va fi avut darul sa ridice si unele prime semne de intrebare in mintile unor copii precoci, iar tanarul Tismaneanu nu va fi fost singura minte luminata provenita din asemenea cercuri care realiza veracitatea definitorie a acelor vremuri. “

“Formarea sa, realizarile sale politologice, urmate de o solida cariera universitara in SUA, au facut din domnia sa candidatul optim pentru prezidarea unei comisii de asemenea factura.”

“Il asigur pe Vladimir Tismaneanu de intreaga mea consideratie pentru eforturile domniei sale si ale membrilor Comisiei, dorindu-mi totodata ca diferendele initiale sa fie, de-acum, de domeniul trecutului. “

Mai lipseste: Traiasca si sa infloreasca mult iubita si roditoarea colaborare tovaraseasca dintre popoarele si patriile noastre, Uniunea Sovietica si Republica Populara Ungara… pardon: Marea Britanie!

• Share
• Tweet
• Pin
• Email